Acest Preacuvios, Părintele nostru, marele Eftimie, a trăit în vremea împărăției lui Teodosie cel Mare (379- 395), ajungând până în zilele lui Leon împăratul (457-474). Și era de neam din Melitina, mitropolia Armeniei, din părinți binecredincioși, Pavel și Dionisia, născut din făgăduință, ca marele Ioan Botezătorul, purtând nume de veselie, că Eftimie veselie înseamnă.

Pe acesta, după moartea tatălui său, mama sa l-a încredințat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la casa episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste și cu dascăli de seamă, rânduindu-l de copil printre slujitorii bisericii, după puterile sale. Și, deprinzând bine Sfintele Scripturi, viața curată și toată învățătura credinței poruncită creștinilor de Mântuitorul Hristos, la vreme potrivită, a fost făcut preot, iar episcopul i-a dat în seamă grija mănăstirilor și a schiturilor din toată mitropolia Armeniei.

Deci, fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim și, închinându-se la Sfintele Locuri, s-a sălășluit acolo, aproape de Ierusalim, într-o mănăstire numită Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, pritenul său de viață și de gând, fiind unul cu altul ca un singur suflet în două trupuri. Și înțelegând ei că nu pot fi izvor de har pentru alții, decât sfințindu-se mai întâi pe ei înșiși, au alergat împreună la adâncul însigurării de lume, căutând să se facă, ei mai întâi plăcuți și de-aproape lui Dumnezeu.

Drept aceea, după cinci ani au ieșit din Fara și au mers de s-au sălășluit într-o peșteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Și au locuit acolo mulți ani, în viață aspră de sihaștri, necurmat trudindu-și trupul și dorind în liniște a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel în sufletul lor hrana cea duhovnicească întru răbdare, în bunătate și în gândul cel smerit al inimii. Și, din petrecerea aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu darul Sfântului Duh, darul facerii de minuni și al proorociei.

Deci, când a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiti de niste ciobani. Și au început a veni la ei mulți care se lepădau de lume. Și au întemeiat mănăstire de obște și lavră de sihaștri, că mulți auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de locul unde era el. Și mulți îl slăveau și îl împresurau, iar bolnavii așteptau tămăduire printr-însul. Și el aprig dorea puterile lui Dumnezeu, prin liniștea rugăciunii în pustie.

Drept aceea, luând pe ucenicul său Dometian, a ieșit din chilia sa și a venit în munții dinspre Marea Moartă. Și, găsind un puț cu apă, a ridicat chilii și a rămas o vreme acolo. Dar și acolo, văzându-se împresurat de mulțime, s-a întors la chilia sa, la ava Teoctist. Și petrecea în pustie toată săptămâna, iar sâmbăta și Duminica se întâlnea cu cei care-l căutau, și multe fapte și semne minunate a lucrat Dumnezeu printr-însul, cum arată pe larg viața lui.

Și era cunoscut și cinstit Eftimie de cei trei mari îndrumători ai vieții pustnicești din Țara Sfântă, în vremea lui: Sfântul Simeon Stâlpnicul, fericitul Sava cel Sfințit și Sfântul Teodosie; și toți patru apărau dreapta credință împotriva rătăcirilor din vremea aceea. Iar fericitul Eftimie a întors la dreapta credință, până și pe împărăteasa Evdochia, care căzuse în rătăcirea lui Eutihie. Și s-a sfârșit acest sfânt Părinte, proorocind că doi din ucenicii lui Elie și Macarie, vor fi patriarhii Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai. Și n-a căutat niciodată vreo mărire omenească, ci, toată viața, a rămas un simplu iubitor de străini și un îndrumător de sihaștri.

Deci, acest fericit, ajungând la 97 de ani, a răposat întru Domnul în zilele împăratului Leon cel Mare.

Cuvânt din viaţa Sfântului Eftimie

Sfântul Părinte Eftimie cel Mare, fiind în Lavră în multă lipsă și neajungere, pentru că toate le împărțea în milostenii, răbda sărăcia cea pentru Domnul, împreună cu frații. Deci, s-a întâmplat ca, patru sute de oameni pogorându-se de la Ierusalim spre Iordan, s-au abatut în dreapta și au venit în Lavra, ca o încercare, iconomisind Pronia lucrul acesta, precum se pare, ca să se arate fapta ce a bună a Sfântului și darul cel dat lui de sus. Și, văzându-i, bătrânul a chemat pe Domețian și a zis: „Pune înaintea oamenilor acestora să mănânce.” Iar el a zis: „Nu are chelăria cinstite părinte, ca să sature nici zece oameni. Deci, de unde am să dau pâine la atâta mulțime?” Iar Cuviosul Eftimie, plin de dar proorocesc, a zis : „Mergi și fă precum ți-am zis, că acestea zice Duhul Sfânt: Vor mânca și le va prisosi.” Deci, ducându-se Domețian la chelaria cea mică, care se cheamă cămara de pâine, unde fuseseseră doar puține pâini, acum n-a mai putut deschide ușa, că din dumnezeiască binecuvântare, chelăria era plină până sus, cât se vărsau pâinile afară din chelărie și, neputând deschide, a chemat pe unii din părinți și au scos din țâțâni ușa. Asemenea, și la vin și la untdelemn, aceași binecuvântare s-a făcut. Și au, mâncat și s-au săturat și până la trei luni n-au putut să așeze ușa chelăriei. Că, precum Dumnezeu n-a contenit a izvorî vadra făinii și ulciorul cu untdelemn văduvei celei iubitoare de străini, prin glasul proorocului, în același chip, cu adevărat, și dumnezeiescului acestui bătrân, pentru osârdia iubirii de străini, o dăruire deopotrivă, întocmai i-a făcut.

Iar Dometian, minunându-se s-a aruncat pe sine la picioarele bătrânului, rugându-se a lua iertăciune ca unul ce oarecare împotrivire omenească pătimise. Și, ridicându-l pe dânsul, bătrânul i-a zis: „Fiule, cela ce semnănă în binecuvântare, în binecuvântare va și secera.” Deci, iubirea de străini să nu o uităm, pentru că, prin acestea, precum zice Apostolul, neștiind, unii au găzduit în loc de străini, pe îngeri. Și cuteaza, că, dacă voi, și cei împreună cu voi, veți sluji după vrednicie pe toți cei ce vin la voi, străini și frați, primindu-i cu credință, nu va părăsi Domnul locul acesta de acum și până în veac. Că o jertfă ca aceasta îi place lui Dumnezeu.

Cuvânt din viaţa Sfântului Eftimie, despre ascultare

În Lavra Sfântului Eftimie era un iconom, care se nevoia să câștige cele de trebuință pentru obște. Și a câștigat astfel încă și dobitoace spre slujirea părinților. Și era în Lavră un călugăr, de neam din Asia, cu numele de Auxentie. Și, fiind el rugat de iconom să ia slujba dobitoacelor, pentru că era priceput la această slujbă, nu a primit. Deci, neascultând pe iconom, acesta a făcut pe Ioan și Chirion preoții să-l roage pe Auxentie să primească slujba. Iar el, nici la rugămintea acestora nu s-a plecat. Și, venind sâmbăta, a arătat iconomul bătrânului stareț cele despre Auxentie căruia, trimițând și chemându-l i-a zis marele Eftimie: „Ascultă-ne pe noi, fiule, și primește slujba aceasta.” Iar el răspundea: „Nu pot, cinstite părinte, că trei pricini mă opresc pe mine a primi această slujbă: întâi, neobișnuința cu locurile de aici și neștiința limbii, al doilea, frica desfrânării, și al treilea, ca nu cumva prin această slujire, să nu mai pot sta liniștit în chilie.” Iar marele Eftimie a zis : „Ne rugăm lui Dumnezeu să nu fii vătămat de nici una din acestea. Că nu-i nedrept ca să uite ascultarea ta, cunoscând mai ales că, din poruncă și cu frică de Dânsul slujești robilor Lui, cu tăria cea de la Dânsul dată. Ascultă deci pe Domnul, Care a zis: Nu am venit să fiu slujit ci să slujesc Eu. Și, nu fac voia Mea, ci voia Tatălui Celui ce m-a trimis pe Mine.” Acestea zicându-le și lăsându-l la voia lui, Auxentie n-a ascultat. Atunci, răstindu-se preablândul Eftimie a zis : „Noi, fiule, te-am sfătuit ceea ce socotim a-ți fi de folos, dar tu, rămânând la nesupunere, vei vedea acum care este plata neascultării.”

Deci, îndată Auxentie fiind cuprins de un tremur nefiresc, a căzut la pământ, iar părinții cei de față rugau pe bătrân pentru dânsul. Iar starețul a zis către dânșii: „Acum înaintea ochilor voștri s-a împlinit cuvântul proorocesc, care zice: Tot cel rău ridică cuvânt împotrivă, iar Domnul trimite asupra lui înger nemilostiv.” Și fiind și mai mult rugat de părinți, preamilostivul bătrân l-a apucat de mână pe Auxentie și l-a ridicat și, pecetluindu-l cu semnul crucii, l-a făcut sănătos. Și s-a rugat atunci Auxentie de iertarea greșelilor celor din trecut și pentru întarirea față de cele viitoare. Iar Sfântul i-a zis lui: „Mare este plata supunerii de vreme ce Dumnezeu mai mult voiește ascultarea decât jertfa. Iar neascultarea moarte lucrează.” Și, făcând rugăciune pentru dânsul, l-a binecuvântat. Și așa Auxentie a primit slujba cu tragere de inimă și cu bucurie.

Cuvânt din Pateric, despre faptele cele fără milostenie şi fără dragoste

Mers-au odinioară trei frați la Schit, la un bătran sfânt și i-a zis lui unul dintre ei: „Am învățat, părinte, Testamentul cel Vechi pe de rost.” Și i-a răspuns bătrânul: „Ai umplut văzduhul de vorbe.” Iar cel de al doilea a zis: „Eu mi l-am și scris, Testamentul cel Vechi și cel Nou.” Și i-a zis bătrânul: „Și tu ai umptut ferestrele de hârtii.” Iar cel de al treilea a zis: „Și mie mi-a crescut mușchi pe vatra focului.” Și bătrânul a zis: „Și tu ai gonit iubirea de străini dela tine. Dar de voiți să vă mântuiți, dragoste către toți să aveți și de milostenie să purtați grijă.” Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

.