Acest fericit Părinte se trăgea din oameni de bun neam, dar, părăsindu-și averile și țara și toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim ca să se închine Sfântului Mormânt al Mântuitorului și tuturor Locurilor Sfinte și de minuni pline, ce se află acolo. Și, închinându-se și câștigând darul cel dintru acestea, s-a dus și a rămas la mănăstirea ce se zice Hozeva, de unde și numele Hozevitul, și, făcându-se monah, s-a numărat împreună cu frații. Și atât de nebiruit s-a arătat, încă de la început, la toată osteneala și la viața aspră, voind a urma lui Hristos, Celui ce pentru noi a murit cu trupul, omorându-se împreună cu El și împreună răstignindu-se, încât se părea că este fără de trup și-i uimea pe toți prin puterea răbdării sale, celei peste fire. Deci, ajungând la vârful nepătimirii și umplându-se de darul Sfântului Duh și ca un stâlp însuflețit și chip al bunătăților făcându-se, la cei împreună viețuitori și la toti ceilalți, și neslăbind, până la sfârșit, din pustnicie și duhovnicească lucrare, și-a aflat odihna ostenelilor și durerilor sale, mutându-se în această zi, către Domnul său cel dorit.

Întru aceastã zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Domnica (†474)

        Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Teodosie cel Mare (379-395), până în zilele împăraților Leon și Zenon (457-474). Era din cetatea Cartagina și se trăgea din părinți de bun neam și în mare cinste în țara lor. Și încă păgână fiind, a mers la Constantinopol, împreună cu alte patru fecioare, și s-a înfățișat înaintea preafericitului arhiepiscop Nectarie patriarhul, care, primind-o pe ea și văzând dragostea ei cea pentru Hristos, a învrednicit-o Sfântului Botez. Și a luat Sfânta Domnica asupra sa viața și chipul cel monahicesc și întru mari nevoințe și osteneli duhovnicești se lupta, încât s-a învrednicit, cu darul lui Dumnezeu, a face minuni și a prooroci. Și, la adânci bătrâneți ajungând, știindu-și mai înainte ducerea ei la Dumnezeu, s-a odihnit cu pace la 8 ianuarie.

Întru această zi, cuvânt despre un episcop, clevetit către papa de la Roma

 

Ne spunea nouă ava Teodor romanul, zicând că, la treizeci de stadii de la cetatea Romei, este o cetate mică, ce se numește Romul. În această cetate mică a fost un episcop foarte înalt în bunătăți. Însă, odată, a mers oarecine din cetatea Romul la fericitul Agapit, papa Romei, și a pârât pe episcopul lor, zicând că din vase sfințite mănâncă. Iar papa, auzind, s-a mirat și a trimis doi clerici de au adus pe episcop legat și l-au pus în temniță și a șezut episcopul trei zile în temniță. Și sosind Sfânta Duminică, când se odihnea papa și se lumina de ziuă spre Duminică, a văzut în somn pe un oarecine, care i-a zis Lui: „Întru această Duminica să nu slujești tu, nici altul din clerici, nici episcopii cei din cetate, ci episcopul pe care îl ai în temniță închis, aceluia să-i zici să meargă să slujească.” Iară deșteptându-se papa, nu se dumirea de visul ce visase și zise întru sine: „Eu am o anume învinuire despre dânsul, apoi unul ca acesta să slujească?” Și a venit, iarăși, al doilea glas către dânsul, zicându-i în somn: „Ți-am spus ție, episcopul cel din temniță, acela să slujească.” Tot așa, și a treia oară i s-a arătat lui. Însă tot nedumirindu-se papa de aceasta și deșteptându-se, a trimis la temniță și, chemând pe episcop, l-a întrebat pe el, zicând: „Episcope, ce fel este necazul tău?” Iar episcopul nu-i răspundea nimic, fără numai: „Păcătos sunt.” Apoi, după ce alta nimic n-a spus episcopul, atunci i-a zis lui papa: „Astăzi, tu vei sluji.”
Și, iată, stând el înaintea Sfântului altar, după porunca papei, iar papa stând aproape de dânsul și diaconii stând împrejur și începând episcopul Sfânta Liturghie, când a rostit el rugăciunea Sfintei Prefaceri, înainte de sfârșitul ei, a început și a doua oară tot rugăciunea aceea, încă iarăși și a treia oară și a patra oară, zicând aceeași rugăciune; și toți se minunau pentru acea zăbavă. Și atunci a zis papa: „Ce este aceasta? Că de patru ori aceeași rugăciune zici și nu sfârșești?” Și a răspuns episcopul: „Iartă-mă stăpâne sfinte, pentru că n-am văzut după obicei venirea Sfântului Duh, și pentru aceasta nu sfârșesc rugăciunile. Ci, preasfinte stăpâne, pe diaconul ce stă aproape și ține rapida, depărtează-l pe el din Sfântul altar că eu nu îndrăznesc să-i zic lui.” Deci, a poruncit fericitul Agapit, de s-a depărtat. Și a văzut episcopul și papa venirea Sfântului Duh, acoperind pe papă și pe episcop, pe toți diaconii care stăteau înainte și Sfânta masă, vreme îndelungată. Atunci a văzut Agapit, că mare om este episcopul, și că numai clevetire a fost și l-a slobozit pe el, cu pace, la episcopia sa. Și s-a hotărât să nu mai osândească, așa, dintr-o dată și degrabă, ci cu multă luare aminte, cu răbdare și așteptare.

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Vasilie, despre lăcomie

        Păzește-te, dar, ca să nu te înșele pe tine vrășmașul cu strămoșescul păcat și să te lipsești de împărăția Raiului. Că cela ce pe Adam, prin mâncare furându-l, l-a scos din viață, cu mult mai vârtos nu se va rușina a te înșela și pe tine. Că, prin lăcomie, pe Adam l-a dat la moarte și lumii a adus sfârșit. Pe Noe de râs l-a făcut, ca îmbătându-se, s-a dezgolit, și Ham a fost blestemat. Deci, dacă dreptul acela, o dată îmbătându-se a fost batjocorit de al său fiu, apoi, de câtă rușine și batjocură nu sunt vrednici cei ce nu încetează a se îmbăta, care singuri, din voia lor cea fără de minte, își bat joc de ei și se duc, prin lăcomie, în voia diavolului. Isav iarăși, la îndemnul diavolului, tot pentru mâncare a căzut din cinstea de întâi născut. Și tot lăcomia l-a făcut pe Israel a se închina la idoli și trupurile lor au fost osândite a cădea în pustie. Drept aceea, să nu ne înșelăm, nici să ne dăm bătuți în fața vrășmașului, și, mai vârtos, la beție și la îmbuibare, că începătură a toată răutatea este lăcomia hranei iar beția este născătoare a tot lucrul spurcat. Iar pe noi să ne izbăvească Domnul Dumnezeu din toata aceasta. Dumnezeului nostru, slavă!


Întru aceastã zi, povestire din Limonar, despre doi sihaştri
        Doi sihaștri, un bătrân și ucenicul lui, au fost în vârful Rocului, în muntele ce se cheama Cliro, aproape de mănăstirea avei Teodosie, cea din Scupel. Și, murind bătrânul, ucenicul lui a făcut rugăciune și l-a îngropat pe el în munte. Și a venit ucenicul aproape de lume și a aflat pe un oarecare om lucrând pământul și i-a grăit lui: „Te rog, frate, ia sapa și vino cu mine.” Iar lucrătorul, ascultând pe sihastru, a mers cu dânsul în munte. Și i-a arătat lui mormântul starețului său și i-a grăit: „Sapă aici alăturea.” Și săpând el mormânt, sihastrul stând, s-a rugat și, săvârșind rugăciunea, a sărutat pe mirean grăind: „Roagă-te pentru mine, frate.” Și, mergând, s-a așezat pe sine aproape de starețul său și, culcându-se, și-a dat duhul Domnului. Iar mireanul a acoperit cu pământ mormântul, mulțumind lui Dumnezeu. Și îndepărtându-se el de la mormânt, ca la o aruncătură de piatră, a zis întru sine: „Pentru ce n-am luat eu o blagoslovenie de la Sfinți?” Și, îndată, întorcându-se înapoi, n-a mai aflat mormântul Sfinților. Dumnezeului nostru mărire!


Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor
 

 

.