„La Poarta Albă era ploaie, era frig… Acolo nu erau paturi, erau priciuri. Mă gândeam – mi-e și foame, mi-e și frig… Nu aveai voie să ieși din baracă afară pentru că era un drum mare prin apropiere și altele. Și am mers așa pe întuneric și dintr-odată, pac!, o lovitură pe cap. Îmi spuneam: Maica Domnului, după ce că mi-e foame, mi-au mai dat și cu piatra pe cap! M-am aplecat, caut pe jos… un sfert de pâine, proaspătă. Cine s-o arunce? Pe întuneric să nimerească drept în capul meu? M-am dus în baracă, am mâncat și am dormit până la ziuă.”

Pe 21 Noiembrie 2020, de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu l-a chemat la sine pe cel ce a iubit-o din toată inima, rugătorul său de taină, Tache Rodas, transmite Mănăstirea Petru Vodă. „Născut la 14 Noiembrie 1924, Constantin „Tache” Rodas a fost arestat în 1942 și a rămas în închisorile dictaturilor antonesciană și comunistă până la eliberarea sa din 1964 (aproape 23 de ani!). A trecut fără de pată prin iadul închisorilor, păzit și acoperit de harul lui Dumnezeu, fiind unul din puținii care a reușit să scape mașinăriei diabolice fără să cadă în moara „re-educării” marxiste.

Cu 17 ani în urmă, tot în ziua de astăzi a plecat la cele cerești și sfințitul mărturisitor al lui Hristos, Preotul Gheorghe Calciu – Dumitreasa, pe care astăzi l-am prăznuit prin rugăciuni și laude, împreună cu frații lor de temniță și prigoană Marcel Petrișor și Jacques Iamandi.

Cât a stat la Mănăstirea Paltin, Tache Rodas spunea că nimic nu este mai important în aceste vremuri care deja au început decât iubirea de Dumnezeu și de aproapele, adică de toată omenirea, ținând cu toată silința o stare de spirit nădăjduitoare. „Dumnezeu este acum mai aproape ca oricând!”

Tache Rodas a scăpat nevătămat sufletește din reeducări prin intervenția Maicii Domnului

Constantin „Tache” Rodas a fost deținut politic încă din 1942, fiind arestat în urma unei condamnări la 15 ani muncă silnică pentru apartenența la Frățiile de Cruce. În 1945 evadează din lagărul de la Slobozia. Este rearestat în noaptea de 14-15 mai 1948, trecând prin închisorile bolșevice de la Târgșor, Pitești, Gherla, Aiud, Canal, coloniile Peninsula și Poarta Albă. A fost eliberat abia în anul 1964, în urma unui decret de grațiere prin care au fost eliberați toți deținuții politic.

L-am cunoscut pe Tache Rodas la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cu ocazia unei comemorări a luptătorilor anticomuniști din Munții Făgărașului. Fostul deținut politic distribuia tuturor celor pe care-i întâlnea iconițe ale Maicii Domnului cu Pruncul, spunând că numai prin intervenția divină a Maicii Domnului, care și-a întins Acoperământul asupra lui, a putut să treacă nevătămat sufletește prin reeducările de la Tărgșor, Pitești și Aiud.

Cea mai cumplită acțiune de reeducare a suportat-o în cadrul închisorii Pitești. În 1951, Țurcanu și ceilalți torționari, vreo 25, l-au bătut până nu s-a mai putut ridica de jos. A chemat-o neîncetat în ajutor pe Maica Domnului: „AJUTĂ-MĂ SFÂNTA FECIOARĂ SĂ REZIST. NU MĂ LASĂ PRADĂ CĂDERII!” Și Maica Domnului i-a dat putere să treacă și peste acest experiment satanic. Demonizat, Țurcanu îi spunea: „Dacă Hristos ar fi trecut prin mâinile acestea, nu mai ajungea nici el pe cruce. N-ar fi înviat. N-ar fi fost creștinism, această mare minciună, și toată lumea ar fi trăit în liniște!” Răspunsul lui Tache Rodas a fost rugăciunea. Simplă și scurtă: „Doamne, miluiește-mă! Doamne, adu-ți aminte de mine! Preasfântă Fecioară, ocrotește-mă!”. Nu a pus niciodată pe seama sa biruința asupra torționarilor, ci numai pe seama harului lui Dumnezeu, care a vrut „să mai existe câte unul care să scape nemurdărit din acest groaznic potop al sufletelor”.

A ajuns la Aiud, împreună cu un alt fost deținut politic care nu cedase la Pitești. Camaradul lui Tache Rodas a luat pe seama sa izbânda și avea să cedeze în reeducarea de la Aiud, fără să primească o palmă. Mărturisitorul s-a încredințat în continuare Maicii Domnului, Căreia i-a cerut să-l învețe ce să facă. Ajuns în fața temutului comandant al închisorii, colonelul Crăciun, s-a trezit că spune cu glas tare: „Domnule colonel, să știți că eu nu renunț la credința mea”.

A fost trimis la Zarcă, în condiții de exterminare. Nu avea pat, pe jos gardienii aruncau cu apă, pentru a nu se putea odihni. Nu a primit nimic de mâncare. Timp de 40 de zile. S-a rugat necontenit lui Dumnezeu și Maicii Domnului. La un moment dat, vorbea atât de prietenos cu Maica Domnului ca și cum ar fi vorbit cu mama sa. O singură dată a avut un vis cu Maica Domnului. S-a trezit cu convingerea că nu este singur. Spunea că n-a mai avut senzație de foame sau de sete. Și a scăpat. Pentru că Dumnezeu nu-i lasă pe ai Lui.