Începutul pătimirii lor a fost din niște pricini ca acestea: Un oarecare stăpânitor, al altei țări, a rugat pe dregătorul Iliricului să-i trimită niște iscusiți ziditori în piatră, ca să ridice zeilor păgâni o frumoasă capiște de piatră. Și au fost trimiși , la stăpânitorul acela, acești Sfinți, Flor și Lavru, ca unii ce erau mult mai iscusiți decât alții, la lucrul acela. Zidind ei capiștea, după porunca aceluia, prețul pentru osteneală îl împărțeau săracilor, învățându-i pe ei sfânta credință în Hristos, iar ei petreceau în postiri, în rugăciuni și în osteneli, pentru că noaptea se rugau, iar ziua își săvârșeau lucrul lor, luând puțină hrană, iar pe săraci hrănindu-i cu îndestulare. Dar, nu numai pe săraci, ci și pe un slujitor idolesc l-au adus la credința lui Hristos, împreună cu fiul său. Că, într-una din zile, cioplind ei piatra, un fiu al aceslui slujitor, copil tânăr, venind aproape de ei, pe când sta el să-i privească, deodată, piatra pe care o ciopleau, sărind o bucățică, a lovit pe copil în ochi și l-a vătămat. Răcnind el și venind tatal lui și văzând sângerată fața copilului și ochiul rănit, și-a rupt hainele de jale. Și a început a ocarî pe Sfinții lucrători, sărind să-i bată, dar, fiind oprit de alții care erau acolo și care mărturiseau nevinovăția lucrătorilor și că tânărul, singur, a fost pricina nenorocirii sale, apropiindu-se de cei ce ciopleau, fără să se păzească. Iar Sfinții Flor și Lavru mângâiau pe copil, făgăduindu-i că au să tămăduiască degrabă ochiul copilului și au să-l facă să vadă, ca și mai înainte.

Deci, au început, noaptea, pe copil în casa lor și au început a-l învăța cunoștința adevăratului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos și ziceau: „De vei crede, din toata inima, în Dumnezeul cel propovăduit de noi, ochiul tău, îndată, se va tămădui.” Tânărul, însă, zicea: „Dacă ochiul meu va fi așa precum era întâi, voi crede și mă voi închina Dumnezeului vostru, de vreme ce se cade a crede, cu adevărat, într-Acel Dumnezeu, Care tămăduiește pe cei bolnavi și luminează ochii, mai mult decât în zeii care în loc să tămăduiască, îmbolnăvesc pe cei sănătoși.” Și a povestit tânărul o întâmplare de acest fel, zicând: „Este, între slujitorii idolești, unul, anume Erm, pe care, cu câțiva ani mai înainte, voiau să-l pună la slujirea idolilor. Deci, l-au dus la capiștea lui Jupiter, să pună idolul mâna pe capul lui Erm, că așa era rânduiala, ca mâna idolului, cea făcută să se miște din umăr, fiind ridicată în sus de alții, cu o funie de argint, și să cadă pe capul celui adus acolo. Dar, când au coborât aceia mâna pe capul lui Erm, din întâmplare, a alunecat acea funie de argint, din mâinile celor ce o țineau și, căzând mâna pe fața lui Erm, i-a jupuit toată fața cu unghiile, până la oase, iar dinții lui se văd, până astăzi, de departe și nici un zeu nu i-a ajutat lui.”

După ce tânărul a spus acestea, Sfinții Flor și Lavru s-au ridicat și au început a se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu, pentru tămăduirea și luminarea, nu numai a ochiului trupesc, ci și pentru ochii sufletești ai acelui tânăr. Și, după multă rugăciune, când au însemnat ochiul lui cel bolnav cu semnul Crucii, îndată, acela s-a făcut întreg și deplin sănătos și vedea bine, ca și mai înainte. Deci, acel tânăr tămăduit, a crezut, îndată, în Hristos și nu numai el, ci și tatăl lui, slujitorul idolesc, cu numele Memertin. Și s-a făcut acesta, atunci din slujitor drăcesc, rob al Domnului Iisus Hristos, împreună cu fiul său.

Deci, după puține zile, Sfinții lucrători Flor și Lavru, având ajutător la lucru pe îngerul lui Dumnezeu, au sfințit capiștea ce o zideau și n-au lăsat-o pe ea ca locuință idolilor, ci au sfințit-o spre slava preasfântului nume al Domnului nostru Iisus Hristos, punând într-însa cinstita Cruce și, adunând ca la 300 de frați săraci, au făcut cântare de toată noaptea, lăudând pe Hristos, Dumnezeu. Și a venit atunci, de sus, o lumină a slavei cerești și a umplut lăcașul acela de minunată strălucire. Au mers, apoi, frații în locașul apropiat, unde erau pregătiți idolii. Și, legând cu brâiele lor de grumaji pe acei idoli, i-au târât pe pământ, lovindu-i și sfărâmându-i în bucăți.

Despre toate acestea înștiințându-se, stăpânitorul a prins pe Sfinții Flor și Lavru și pe toți cei împreună cu dânșii, între care era și Memertin cu fiul său, și i-au osândit să fie arși de vii, iar, pe Sfinții Flor și Lavru, bătându-i cumplit, i-a trimis lui Licheon, dregătorul Iliricului. Acela, cercetându-i pe ei și aflându-i neclintiți în creștineasca credință, i-a aruncat într-un puț adânc și cu pământ i-a acoperit. Iar, după mulți ani, s-au arătat Sfintele lor moaște, izvorând tămăduiri și au fost aduse, cu cinste mare, la Constantinopol, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Întru această zi, învățătură despre calea cea strâmtă, care duce la viața veșnică, și cea largă, care duce la pierzare

  Nevoiți-vă, fraților, la calea cea strâmtă, care duce la viața veșnică și la Împărăția Cerului și care este calea necazurilor și a ostenelilor, calea credinței, a dragostei, a milosteniei, a ascultării, a privegherii, a înfrânării. Nu vă îmbătați, nici nu vorbiți de rău, nici nu invidiați nici nu mințiți, nici să nu vă sfădiți, nici să nu vă bateți, nici să nu furați, nici să nu vă mâniați, nici să nu vă iuțiți, nici să nu vă mândriți, nici să nu vă trufiți, nici slavă deșartă să nu doriți. Ci smerită și umilită inimă să aveți. Plângeți-vă păcatele voastre, întristați-vă și îngrijiți-vă de mântuirea voastră. Mai mult decât tot omul, smeriti-vă, să nu judecați pe nimeni, că mai rău decât toate este a judeca pe alții. Că a zis Domnul: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați.” (Matei 7,1). Că aceasta este mântuirea, adică, să rabzi, fiind judecat, fiind ocărât, să te smerești și să te socotești, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, mai păcătos decât toți. Această osteneală stă înaintea noastră și despre ea David a zis: „Smeritu-m-am și m-am mântuit. Întoarce-te, sufletul meu, la odihna ta, că bine ți-a făcut ție Domnul.”

În  calea cea largă și lată, care duce la pieire, este necredința, nesupunerea, neascultarea, mândria, trufia, slava deșartă, lenevia, beția, preasațiul, desfrânarea invidia clevetirea, ura, cârtirea, blestemul, pierzătoarea de suflet mânie și osândirea aproapelui. Păcat peste păcat se adaugă și fărădelege peste fărădelege dar din toate, mai au este a osândi și a judeca pe alții. Dar când ne vor lăuda pe noi oamenii și gândurile drăcești ne vor slăvi, atunci să ne gândim la păcatele noastre. Drept aceea, să ne ocărâm pe noi înșine, ca sfânta smerenie să petreacă în noi, și darul cel duhovnicesc să ne acopere. Iar de ne vom slăvi pe noi înșine și ne vom înălța și de vom fi mândri, ascultând gândurile drăcești, apoi, Duhul Sfânt se va depărta de la noi și vom rămâne fără nici o plată. Drept aceea, fraților, cu toată râvna să slujim lui Dumnezeu, în taină, și Acela ne va răsplăti nouă, la arătare. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, învățătură a Sfântului Vasilie cel Mare

    Postul, privegherea și culcarea pe pământ și toate cele ce se săvârșesc, în afară de legea Stăpânului, le primește Hristos, de vreme ce sunt învățături ale bărbaților sfinți. Însă, nu osândeste pe cei ce, pentru neputință, nu se îngrijesc de ele. În vreme ce, pentru ale Sale porunci, a zis, cu hotărâre, că va osândi pe cei ce le calcă, pentru lenevire. Deci, eu voiesc să se ferească călugării de invidie, de clevetire, de împodobire, de râsul cel fără rânduială, de legăturile cu oamenii, cele fără de măsură, și de grăirea deșartă, de minciuni și de ocări, de jurăminte și de înșelăciuni și de iubirea de stăpânire, de beție, de sațiu, de a judeca, de a urî, de nesupunere și de celelalte. De cumpără cineva ceva, dator este să facă cumpărarea aceasta fără de minciună și de jurăminți. De sporește într-o slujbă, să facă aceasta fără îngâmfare și deșartă slavă, să se supună la cei mai mari și să-i iubeasca pe cei mici, să nu se mâhnească de binele altuia, pentru ca aceasta este ură, nici să primească a vorbi cuvinte spurcate. Nimănui să nu-i vrea răul, nici să înșele pe cineva, nici să defaime pe cineva, ca pe un pătimaș și leneș, ci pururea să nădăjduiască în îndreptarea tuturor. Nici să se sârguiască a răsplăti celui ce i-a făcut rău, ci cu neaducere aminte de mâhnire, să biruiască răutatea celui ce l-a asuprit. Pe un pustnic ca acesta îl primește Dumnezeu, bun, credincios, înțelept, blând, cinstind totdeauna folosul altora, mai mult decât sporirea sa, din a cărui gură nu iese înșelăciune.

Întru această zi, învățătură despre înfrânarea limbii

    Dacă vreți să trăiți bine în viața aceasta, opriți-vă gura de la deșarta grăire. Fericit este omul acela, care nu greșește cu limba sa. Pentru că cel ce urăște vorba multă, împuținează răutatea. Și cele bune se varsă, de la Domnul, prin gura cea tăcută. Omul înțelept iubește tăcerea. Că, tăcând cinsteste pe Dumnezeu. Drept aceea, să lepădați din gura voastră vicleșugul și să depărtați de la voi cuvintele cele nedrepte. Că, răspunzând cu judecata, vă veți rușina. Pentru că cel ce-și păzește limba, își ferește de întristări sufletul său. Pentru că viața și moartea în puterea limbii stau. Că aceasta ne învață pe noi Iacov, fratele Domnului, zicând: „Orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire. Dacă nu greșește cineva prin cuvânt, acela este bărbat desăvârșit, în stare să-și înfrâneze și trupul.” (Iacov 1,19; 3,2). Iar Domnul a zis: „Vă spun că, pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecății. Că din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12,36).

Întru această zi, învățătură despre pace și dragoste, care sunt mai bune decât toate

    Smeriți-vă fraților, și iubiți-vă unul pe altul și Dumnezeul păcii și al dragostei va fi cu voi. Că nu este nimic mai bun, decât pacea și dragostea. Că, prin acestea, se strică războiul și toată răutatea. Fiți unul față de altul milostivi și buni, precum a zis Hristos: „Poruncă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 34-35). „Și, unde sunt Eu, acolo va fi slujitorul Meu.” (Ioan XII, 26). Și iarasi, a zis: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” (Matei 5, 9). Și ce este mai fericit decât a fi împreună cu Dumnezeu în împărăția aceasta a dragostei, la care suntem chemați, totdeauna, de Hristos? Pentru aceea fraților, să nu faceți răutăți, ca să nu vă despărțiți de Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi, și ne-a răscumpărat cu Sângele Său. Părăsiți-vă de răutățile voastre și câștigați dragostea în toate, care este legătura deplinătății. Pentru că dragostea acoperă mulțime de păcate. Și mădularele sufletești, cele putrede le tămăduiește. Că cel ce iubește pe fratele său, în lumină petrece. De vreme ce Dumnezeu este dragoste, iar frică nu este, în dragoste. Drept aceea, de voiește cineva să se mântuiască, fără de osteneală, dragoste să aiba spre toți; și către cei mici și către cei mari. Dragostea nu face rău aproapelui. Și cei ce voiesc pacea, se vor desfăta în dragoste. Mai bine este a mânca pâine uscată, cu dragoste, decât vițel gras, cu vrajbă.

Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ioan de Rila (Bulgaria)

Sfântul Ioan de la Rila, marele ascet spiritual al Bisericii Ortodoxe Bulgare și din-Rai-păzitor al poporului bulgar, s-a născut în anul 876 în satul Skrino în ținutul Sredets (astăzi Sofia).

După ce și-a pierdut părinții, băiatul a devenit văcar pentru a se ține departe de lume. Odată stăpânul l-a bătut pentru că îi pierduse o vacă cu vițelul ei. Băiatul a plâns îndelung și s-a rugat, ca Dumnezeu să-l ajute. Când a găsit vaca și cu vițelul și a vrut să se întoarcă acasă cu ele, apa curgea mare și cu putere în râul Struma, pe care trebuia să-l treacă. Tânărul văcar s-a rugat, și-a pus cămașa lui zdrențuită pe apă, făcu deasupra ei semnul crucii, luă vițelul în brațe și merse cu el, precum ar fi mers pe uscat, până pe celălalt mal al râului unde se afla vaca.

Stăpânul, ascuns în pădure, se înspăimântă când văzu această minune. Recompensă cu generozitate pe tânăr, apoi îl alungă de la casa lui. Împărțind de pomană lucrurile sale, băiatul își părăsi satul. Nu se știe când, nici unde, sfântul a fost tuns monah.

La început și-a continuat asceza pe un deal înalt și arid, mâncând doar plante sălbatice. Adăpostul îi era un tufăriș. După puțină vreme tâlharii au venit peste el noaptea, l-au bătut și l-au scos afară de acolo. Și-a găsit apoi o peșteră adâncă și s-a instalat în ea. Peste puțină vreme, nepotul său, Sfântul Luca, s-a instalat și el acolo.

Locul era lipsit de lume, astfel încât Sfântul Ioan a crezut la început apariția lui Luca drept o înșelăciune diavolească, dar aflând că tânărul își căuta mântuirea sufletului său, l-a acceptat cu dragoste. Nu pentru multă vreme însă au viețuit ei împreună. Fratele sfântului Ioan i-a găsit pe asceți și cu forța și-a luat înapoi fiul. În drum spre casă tânărul a murit din cauza unei mușcături de șarpe. Fratele s-a căit și a cerut iertare călugărului. Pribeagul mergea apoi adesea la mormântul tânărului cel drept; acolo era locul său de odihnă preferat.

Sfântul Ioan a petrecut doisprezece ani în peștera pustie, apoi s-a dus în sălbăticia Rilei și s-a instalat în scorbura unui copac. Postea și se ruga mult, plângea neâncetat și mânca doar iarbă. Văzând o asemenea nevoință, Dumnezeu a făcut să crească fasole, din care sfântul a mâncat multă vreme. Fasolea și faptele sale bune l-au făcut cunoscut oamenilor.
Odată o turmă de oi speriate alerga de-a lungul potecilor abrupte și prăpăstioase, și nu s-a oprit până la locul în care viețuia călugărul. Ciobanii, urmărindu-și turma, l-au descoperit cu uimire pe sihastru, care i-a întâmpinat prietenește: „Voi veniți aici înfometați. Luați niște fasole de la mine și mâncați”. Toți mâncară și s-au îndestulat. Unul dintre ei a luat mai multă fasole ca să aibă provizii. În drum spre casă le-a oferit tovarășilor săi, dar nu era nici o boabă în păstăile șterpelite. Ciobanii se întoarseră cu căință iar bătrânul stătea drept, spunându-le zâmbind: „Vedeți, copiilor, aceste fructe sânt lăsate de la Dumnezeu ca hrană în sălbăticie”.

De-atunci ei începură să aducă la călugăr pe bolnavi și pe cei tulburați de duhuri necurate, pe care el îi vindeca prin rugăciune. Ca să nu cadă pradă faimei printre oameni, călugărul părăsi scorbura lui dragă și se instală pe un pisc înalt și stâncos dificil de acces, unde a sălășluit timp de șapte ani sub cerul liber. Vestea despre marele ascet a ajuns până la regele bulgar Petru (927-969), care voia să îl întâlnească. Sfântul Ioan îi scrise o scrisoare, refuzând o astfel de întâlnire lipsită de smerenie.

Mai târziu Sfântul Ioan acceptă sub călăuzirea lui călugări, care construiră o mânăstire cu o biserică în peștera în care Sfânful Ioan trăise mai înainte. Cu chibzuință își îndruma turma și muri la 18 august 946, la vârsta de 70 de ani.

Cu cinci ani înainte de a-și da sfârșitul a scris cu mâna sa: „Un Testament pentru Discipoli”, una din cele mai rafinate creații ale literaturii bulgare vechi. Viața sfântă a ascetului și extraordinarele binecuvântări de la Dumnezeu prin rugăciunile sale fură o frumoasă predică a Credinței Creștine pe pământul nou creștinat al Bulgariei. În vremurile grele de luptă ale Bulgariei cu Bizanțul, sub regele bulgar din vest Samuel (976-1014), Sfântul Ioan se arăta discipolilor săi, ordonându-le să îi transfere moaștele la Sredets (Sofia), unde Patriarhul bulgar Damian ( 927-972) se ascundea. Se bănuiește că transferul moaștelor a avut loc în anul 980.

Puțin mai târziu, mâna dreaptă a Sfântului Ioan de la Rila a fost dusă în Rusia (probabil în orașul Rila, unde o biserică a fost construită în numele Sfântului Ioan de la Rila, cu o capelă dedicată martirilor Florus și Laurus, în ziua prăznuirii lor, 18 august, în care el a murit).

Numele Sfântului Ioan a fost cunoscut și iubit de poporul rus încă din vechime. Date despre moartea sfântului s-au păstrat mai ales în surse rusești (Menaion pentru luna august în secolul XII, în Cronica Mazurinsk).

În anul 1183, regele maghiar Bela II (1174-1196), în timpul unei campanii împotriva grecilor, a pus stăpânire pe racla cu moaștele sfântului Ioan, împreună cu alte lucruri de pradă, și le-a dus în orasul Esztergom.

În anul 1187, după ce a împodobit racla, a trimis înapoi sfintele moaște cu mari onoruri. La 19 octombrie 1238 moaștele Sfântului Ioan au fost transferate în mod solemn în noua capitală, Trnovo, și depuse într-o biserică consacrată sfântului. La 1 iulie 1469 sfintele moaște ale Sfântului Ioan de la Rila au revenit în mănăstirea de la Rila, unde se odihnesc și astăzi, aducând ajutor plin de har ceresc tuturor credincioșilor.

 

ACATISTUL Preacuviosului Ioan de la Rila

CONDAC 1

Cel ce ai fost alesul Domnului, cu vieţuire preaminunată, Preacuvioase Ioane, din tinereţe L-ai iubit pe Hristos şi ai urmat calea cea îngustă către El; iar pentru multele tale nevoinţe şi râuri de lacrimi, te-ai îmbogăţit cu darurile Sfântului Duh. Pentru aceasta te fericim şi, pentru că îndrăznire multă ai înaintea Sfintei Treimi, te rugăm, izbăveşte-ne din tot necazul, căci te chemăm pe tine: Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

ICOS 1

Înger pământesc şi om ceresc ai fost, Preacuvioase Ioane. Cum ne vom învrednici oare să-ţi cântăm slava ta, noi, cei cuprinşi de multe neputinţe? Ci tu singur pune cântare de laudă în gurile noastre, celor ce-ţi strigăm ţie:

Bucură-te, cel ce din părinţi binecredincioşi te-ai născut;

Bucură-te, căci în frica lui Dumnezeu, de ei bine ai fost crescut;

Bucură-te, cel care din tinereţile tale niciodată nu te-ai depărtat de Biserică;

Bucură-te, căci prin învăţăturile ei minte plină de har ai câştigat;

Bucură-te, credincios păzitor al poruncilor dumnezeieşti;

Bucură-te, vieţuitor sârguitor în post şi privegheri neîncetate;

Bucură-te, căci prin adormirea părinţilor tăi întru Domnul, puţina ta avere ai împărţit-o săracilor;

Bucură-te, căci pentru vieţuirea ta cea bună prigoana oamenilor vicleni ai îndurat;

Bucură-te, cel ce nedrepte clevetiri ai răbdat;

Bucură-te, cel ce cu blândeţe ai purtat necazurile;

Bucură-te, căci cu iubire de serafim ai urmat lui Hristos;

Bucură-te, că pentru aceasta calea cea strâmtă a călugăriei ai luat;

Bucură-te, Precuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 2

Deşertăciunea lumii acesteia văzând, Preacuvioase Ioane, te-ai ostenit să o părăseşti. Căci nimic nu te putea despărţi de Hristos: nici robia, nici tinereţea ta, nici mărirea, nici frumuseţea lumii acesteia. Pe toate acestea deşarte socotindu-le, către Hristos, asemenea cerbului la izvoarele apelor, ai alergat zicând: Aliluia!

IOCS 2

Dumnezeieşii înţelegeri te-ai supus, fericite, când în vis ai văzut pe Domnul, Care ţi-a poruncit să ieşi din pământul tău şi locul mântuirii tale ţi-a arătat. Pe cele din lume nesocotind, te-ai sălăşluit în obştea monahicească din Ruen, unde chip îngeresc ai primit. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, cel ce viaţa monahicească ai iubit;

Bucură-te, cel ce ai ales să te lupţi cu păcatul până la moarte;

Bucură-te, cel ce dimpreună cu părul şi poftele lumeşti ţi-ai tăiat;

Bucură-te, cel ce după nevoinţele călugăreşti cu sete nepotolită ai tânjit;

Bucură-te, cel ce spre cele ce înainte se aflau ai alergat şi pe cele dinapoia ta le-ai uitat;

Bucură-te, cel ce dulceaţa vieţuirii sihăstreşti ai aflat;

Bucură-te, cel ce pentru dragostea dumnezeiască viţa pustnicească o ai iubit;

Bucură-te, cel ce pentru o astfel de pricină locul tunderii tale ai lăsat;

Bucură-te, cel ce în muntele care ţi s-a arătat în vedenie ai intrat;

Bucură-te, cel ce în colibă de ramuri te-ai sălăşluit;

Bucură-te, pustnic luminat;

Bucură-te, următor al Sfântului Ioan Botezătorul;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 3

De Duhul Sfânt ocrotit fiind, în pustie te-ai sălăşluit, Sfinte Ioane, ca în linişte să vieţuieşti, fără oprelişti cu Dumnezeu să vorbeşti şi asemenea îngerilor să-L slăveşti neîncetat; luminat de razele luminii dumnezeieşti să fii şi să te rogi Mântuitorului nostru pentru toţi oamenii şi pentru făptura întreagă, cântându-I neîncetat: Aliluia!

ICOS 3

Aprinsă dorire având pe Dumnezeu să-L vezi, ca oarecând Moise, preacuvioase, în munte ai urcat să primeşti descoperirile slavei dumnezeieşti, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la mintea omenească nu s-au suit. Cine poate înfăţişa toate nevoinţele tale săvârşite în linişte? Iar noi, minunându-ne de a ta vieţuire, îţi cântăm:

Bucură-te, cel ce mari nevoinţe asupra ta ai luat;

Bucură-te, cel ce îngerii prin a ta vieţuire ai minunat;

Bucură-te, cel ce nu cu pâine, ci cu ierburi şi rădăcini te-ai hrănit;

Bucură-te, căci şi pe acestea după asafinţitul soarelui cu cumpătare le mâncai;

Bucură-te, căci cu măsură setea cu apă îţi ostoiai;

Bucură-te, cel ce împreună cu prorocul ai grăit: ca un dobitoc am fost înaintea Ta;

Bucură-te, cel ce râuri de lacrimi din ochi ai vărsat;

Bucură-te, că neîncetat rugăciuni lui Dumnezeu ai înălţat;

Bucură-te, că prin aceste nevoinţe de pofte te-ai curăţit;

Bucură-te, cel ce ai ruşinat pe diavolii cei veniţi în chip de fiară să te înfricoşeze;

Bucură-te, dianamt de vicleşugurile vrăjmaşului nezdrobit;

Bucură-te, cel ce în toate ispitele şi necazurile împreună cu Dumnezeu neîncetat ai petrecut;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 4

Furtuna muncilor diavoleşti voind să o domoleşti, într-o peşteră întunecată te-ai sălăşluit, Preacuvioase Ioane, trupul tău îmblânzind şi de lumina soarelui lipsindu-te, pentru a nu te lipsi de dumnezeiasca lumină în Împărăţia Domnului tău şi împreună cu toţi sfinţii cântare să-I aduci: Aliluia!

ICOS 4

De tine, preacuvioase, auzind fiul fratelui tău, copilul Luca, de părinţii săi s-a ascuns, în pustie a venit şi, de tine povăţuit, ale tale nevoinţe a agonisit. Iar noi, după puterea darului tău minunându-ne, toţi cântare îţi cântăm:

Bucură-te, cel ce cu dumnezeiasca lumină pe al tău ucenic ai luminat;

Bucură-te, căci, dintr-un copil, pustinic ai făcut;

Bucură-te, căci pentru această nouă năpastă din răul cel vechi ai suferit;

Bucură-te, căci defăimare că pe copil ai răpit ai răbdat;

Bucură-te, căci batjocura fratelui tău ai îndurat;

Bucură-te, căci pe copilul luat de lângă tine cu binecuvântare l-ai întărit;

Bucură-te, căci cu lacrimi de rugăciune pe diavol ai ruşinat;

Bucură-te, căci pe copilul muşcat de şarpe prin moarte cu Domnul l-ai uinit;

Bucură-te, floare a Raiului, pe stâncile muntelui Rila crescută;

Bucură-te, că de dumnezeiasca Piatră cu apă vie din belşug ai fost adăpat;

Bucură-te, floare tainică a Domnului, care nici în pustie n-ai rămas neştiută;

Bucură-te, candelă a lui Hristos, ce în bezna peşterii ai strălucit;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

 CONDAC 5

Asemenea stelelor călăuzitoare sunt sfinţii, căci singuri spre Hristos călătoresc şi celorlalţi oameni calea mântuirii o arată. Pentru aceasta, cel viclean îi munceşte, precum pe tine, Sfinte Ioane, căci te-a chinuit în chip de tâlhar, şi cu bătaie te-a izgonit din cea dintâi peşteră a ta. Atunci şi mai adânc în pustiul Rilei ai intrat şi în scorbura unui stejar mare te-ai sălăşluit, ca, astfel, cu mai mari nevoinţe pe Domnul Tău să-L preaslăveşti şi să-I aduci cântare: Aliluia!

ICOS 5

Marea ta osârdie văzând, Domnul a poruncit pământului să rodească năut sălbatic pentru hrana ta; El te-a arătat păstorilor celor necredincioşi, care în pustie te-au aflat, pentru ca şi noi împreună cu aceştia, care au văzut minunile tale fapte, să te chemăm pe tine:

Bucură-te, cel ce mari chinuri de la demoni ai luat;

Bucură-te, nebiruit ostaş al lui Hristos;

Bucură-te,  căci nu ai fost până la capăt de ei muncit;

Bucură-te, căci cu atotputernicul acoperământ al lui Hristos ai fost acoperit;

Bucură-te, căci înaintea păstorilor de Dumnezeu ai fost preamărit;

Bucură-te, căci fără voia celor ce te-au aflat, despre viaţa ta le-ai vestit;

Bucură-te, cel ce cu ierburi minunate i-ai hrănit;

Bucură-te, cel ce cu semn minunat la plecare i-ai povăţuit;

Bucură-te, căci şi altora au propovăduit despre tine;

Bucură-te, căci din cele dăruite ţie de Dumnezeu nimic nu ai ascuns;

Bucură-te, cel ce pe îndrăcitul aflat în grele munci cu rugăciune şi lacrimi l-ai vindecat;

Bucură-te, căci, făcând aceasta, întreaga nădejde în Dumnezeu ţi-ai pus;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 6

Trebuinţă avem să mărturisim smerenia ta, Preacuvioase Ioane, pe care în rugăciunea de vindecare a îndrăcitului o ai arătat: „Dumnezeule Molisârde, nu sunt vrednic nici numele Tău să-L rostesc cu necuratele mele buze!” Pentru aceasta, şi noi căutăm cu smerenie să ne rugăm Domnului şi să-i cântăm: Aliluia!

Poporul cel dreptmăritor credinţă şi dragoste mare ţi-a arătat, cel ce cu mari minuni ai strălucit. Dar tu de slavă ai fugit prin multe locuri ale pământului bulgăresc, ieşind din scorbura stejarului, ca de slava oamenilor să te depărtezi. De aceea pentru a ta smerenie noi toţi te lăudăm:

Bucură-te, cel ce smerenia cea dumnezeiască ai iubit;

Bucură-te, cel ce slava omenească ai dispreţuit;

Bucură-te, căci glasul lui Hristos, care la smerenie te-a chemat, ai ascultat;

Bucură-te, căci neîncetat cuvintele Scripturii ai împlinit, că nu nouă, ci lui Dumnezeu se cuvine laudă;

Bucură-te, că înălţimile duhovniceşti ai atins, dar smerindu-te, nici o faptă bună în tine nu ai văzut;

Bucură-te, cel ce asemenea unui pom roditor cu ramurile aplecate spre pământ ai fost;

Bucură-te, cel care ai râvnit smerenia lui David, care grăieşte: eu vierme sunt, iar nu om;

Bucură-te, cel ce împreună cu Prorocul Isaia ai strigat: O, vai mie!

Bucură-te, cel ce împreună cu apostolul te-ai numit pe tine cel dintâi dintre păcătoşi;

Bucură-te, cel ce în smerenia ta Domnului ai urmat;

Bucură-te, căci, cu bărbăţie, cu slava deşartă ai luptat;

Bucură-te, cel care ca pe ţărână cu picioarele o ai călcat;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 7

Mari nevoinţe pentru dragostea lui Hristos râvnind, stâlpnicului Simeon te-ai asemănat, Preacuvioase Ioane, pe stâncă te-ai urcat, zi şi noapte petrecând în rugăciune, ca unul ce te-ai făcut fără de grai, stânca cu lacrimi spălând-o, numai cu Dumnezeu dorind să grăieşti. Iar noi, această nevoinţă văzând, preaslăvim în tine pe Domnul cel Preaputernic, cântându-I: Aliluia!

ICOS 7

Neputând noua ta nevoinţă să o rabde, fericite, diavolul cu o legiune întreagă de demoni de pe stâncă te-a doborât în prăpastie. Dar tu cu chinuri mari te-ai ridicat şi te-ai întors la locul rugăciunii tale, înălţându-ne împreună cu tine şi pe noi, cei minunaţi de a ta nevoinţă, ca să-ţi cântăm ţie:

Bucură-te, cel ce mare dragoste pentru Dumnezeu ai dobândit;

Bucură-te, căci pentru aceasta chinuri grele ai răbdat de la legiunile de demoni;

Bucură-te, căci nicidecum nu ai socotit aceste munci;

Bucură-te, cel ce ai iubit pe Hristos mai mult decât viaţa;

Bucură-te, că nimic nu te-a îndepărtat de Hristos;

Bucură-te, căci pentru aceasta El te-a iubit;

Bucură-te, cel ce de slujirea cea îngerească te-ai învrednicit;

Bucură-te, cel ce din mâinile îngerului pâine ai primit;

Bucură-te, cel care cu dragoste pentru Hristos toate ispitele diavoleşti le-ai biruit;

Bucură-te, că pentru aceasta toate poruncile Lui le-ai păzit;

Bucură-te, cel care pentru această dragoste numai slava dumnezeiască o ai căutat;

Bucură-te, cel ce pentru aceasta ai fost de Dumnezeu preaslăvit;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 8

Viața ta cea minunată, smerenia ta cea mare și dragostea pentru Hristos au sporit în tine darul pe care l-ai primit la botez pentru patimile lui Hristos și moartea Sa pe cruce. Pentru aceasta Domnul, duhovnicesc soare al Bisericii Ortodoxe te-a așezat, pentru ca prin tine fiii acesteia să se lumineze spre mântuire și să strige lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOS 8

Tu întreg vas al harului lui Dumnezeu ai fost ales, Preacuvioase Ioane, căci prin tine s-au împlinit cuvintele Botezătorului, că Dumnezeu nu cu măsură dă Duhul Său. Cu mulțimede daruri te-a împodobit pe tine Domnul. Cu mulțime de semne ale harului viața ta a fost umplută. Pentru aceasta, avându-te ca pildă, îți aducem laudă:

Bucură-te, cel care darul smereniei lui Hristos ai agonisit;

Bucură-te, căci darul lacrimilor și al blândeții ai primit;

Bucură-te, căci cu înțelepciune și curăție de Dumnezeu ai fost împodobit;

Bucură-te, care cu credință făcătoare de minuni ai fost luminat;

Bucură-te, că nu doar ai crezut în Hristos, ci ai și răbdat munci pentru El;

Bucură-te, căci cu darul râvnei după Dumnezeu ai fost încununat;

Bucură-te, care de iubire pentru aproapele ai fost plin;

Bucură-te,  cel care cu darul cunoașterii dumnezeiești ai fost învrednicit;

Bucură-te, care cu darul înainte-vederii ai strălucit;

Bucură-te, căci darul rugăciunii neîncetate l-ai avut;

Bucură-te, cel ce nădejdea în fericirea viitoare până la capăt o ai păzit;

Bucură-te, căci ai pregustat această fericire încă din viața aceasta;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 9

Vestea despre tine – primitor al tuturor darurilor Sfântului Duh, Preacuvioase Ioane – a ajuns la binecredinciosul țar Petăr, care a voit să te vadă, trimițând pentru aceasta nouă bărbați ostași să te afle. Tu, văzând cu duhul că sunt înfometați, i-ai săturat cu puțină pâine, iar ei, văzând această preaslăvită minune, au cântat Domnului: Aliluia!

ICOS 9

Înțelepții lumii acesteia nu înțeleg cu țarul Petăr în slava sa a alergat la tine cu daruri, fericite, și cum mult s-a întristat când a aflat că nu se poate apropia de locașul tău din pricina înălțimii muntelui. Însă noi, amintindu-ne de cuvintele Domnului spuse tuturor: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, îți strigăm:

Bucură-te, cel ce Împărăția cerurilor o ai aflat încă de pe pământ;

Bucură-te, căci Dumnezeu această împărăție lucrătoare ți-a arătat;

Bucură-te,  că prin agonisirea harului ai arătat oamenilor Împărăția lui Dumnezeu;

Bucură-te, căci cât ai fost în trup fericirea Raiului în tine o ai păzit;

Bucură-te, că mărgăritarul de munlt preț dobândind, deșertăciunea lucrurilor vremelnice o ai arătat;

Bucură-te, căci dreptate, pace și bucurie ai aflat întru Duhul Sfânt;

Bucură-te, cel care slava regelui o ai umbrit cu strălucirea harului;

Bucură-te, cel care, comoară cerească având, darurile regelui nu ai primit;

Bucură-te, cel care țarului Petăr ai făgăduit să vă întâlniți în Împărăția cerurilor;

Bucură-te, căci în episolă ai povățuit pe țar să fie milostiv și de Biserică să asculte;

Bucură-te, că pe țar pocăința l-ai învățat;

Bucură-te, căci pentru pocăință Împărăția cerurilor i-ai prorocit;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 10

Voind să te mântuiești până la capăt de cursele vrăjmașului, Preacuvioase Ioane, vreme de șapte ani și patru luni, ai viețuit în nevoință, sălășluindu-te pe stâncă. Mulți râvnind viețuirii tale, au înălțat biserică și mănăstire lângă acea stâncă, avându-te pe tine ca cel dintâi păstor și învățător, ca de acolo să înalțe neîncetat căntare de laudă lui Dumanezeu: Aliluia!

ICOS 10

Zid neclinit a fost pentru tine smerenia chiar până la moarte, Fericite Ioane; și, cunoscând clipa morții tale, cu lacrimi L-ai rugat pe Dumnezeu: „Părinte Atotputernice, nimic bun nu am săvârșit eu pe pământ! Pentru aceasta Te rog să-mi trimiți înger bun să vină la mine, ca să nu-mi fie cumva oprită calea spre ceruri de către duhurile răutății! Doamne, în mâinile Tale îmi încredințez sufletul!” Și, zicând aceasta, ai trecut la viața de dincolo. Noi, minunați fiind de această dreaptă trecere, îți aducem laudă astfel:

Bucură-te, cel care prin viața și moartea ta învățătură ne-ai dat;

Bucură-te, cel care ne-ai chemat să cugetăm la cele cerești, și nu la cele pământești;

Bucură-te, căci de nici o dulceață lumească nu te-ai alipit;

Bucură-te, căci cu sfârșit bun de Dumnezeu ai fost dăruit;

Bucură-te, cel care viața întreagă la moarte ai cugetat;

Bucură-te, cel ce cuvintele apostolului: în fiecare zi mor păcatului ai împlinit;

Bucură-te, căci împreună cu Apostolul Pavel moartea ai dorit;

Bucură-te, căci ai voit de viața aceasta să fii slobozit și veșnic să fii cu Hristos;

Bucură-te, cel care cu lacrimi și rugăciuni pentru moarte te-ai gătit;

Bucură-te, căci pentru aceasta, după moarte nu la judecată, ci la viață ai trecut;

Bucură-te, cel care după moarte la bucuria veșnică cea împreună cu Hristos ai fost luat;

Bucură-te, căci mare îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu ai dobândit;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 11

Venind vremea prăznuirii tale și cu cântări de laudă fiind cinstit, din mormântul tău a început să se răspândească mireasmă bineplăcută, Preacuvioase Ioane. Și desfăcându-l pe acesta, au aflat trupul tău neputrezit și plin de bună-mireasmă. De atunci mulțime de minini s-au săvârșit prin moaștele tale, spre tămăduirea celor ce aleargă la tine și strigă către Dumnezeu: Aliluia!

ICOS 11

Domnul te-a arătat ca pe o făclie, care Lumina ai primit, preacuvioase, și ca pe un locaș al Sfântului Duh, iar trupul tău l-a păzit nefăcându-l părtaș putreziciunii. Văzând darul acesta, te slăvim așa:

Bucură-te, căci prin a ta neputrezire atotputernicia lui Dumnezeu ai binevestit;

Bucură-te, cel ce nemurirea trupurilor după învierea de obște o ai preînchipuit;

Bucură-te, cel care prin neputrezirea ta slava lui Dumnezeu în Biserica Sa o ai arătat;

Bucură-te, cel care adevărul învierii morților ai adeverit;

Bucură-te, căci după moarte egumenului Mănăstirii Rila în vis i te-ai arătat;

Bucură-te, cel care ai poruncit ca moaștele tale să fie strămutate la Sredeț;

Bucură-te, căci mari minuni și aici ai făcut;

Bucură-te, căci, strămutat fiind în Târnovo, mari semne ai săvârșit;

Bucură-te, căci din ale tale moaște în aceste mari cetăți de scaun har ai revărsat;

Bucură-te, cel care câtă vreme ai fost în robie ai înspăimânat pe toți cu puterea ta;

Bucură-te, cel care regelui grec Manuil tămăduire ai dăruit;

Bucură-te, căci episcopului Esztergomului limba ai legat și dezlegat;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 12

Mare dar ți-a dat Dumnezeu pentru dragostea ta cea mare pentru El, preaminunate alesule al lui Dumnezeu, Preacuvioase parinte Ioane – neputințele să le tămăduiești, pe cei înșelați să-i luminezi și să te faci toate tuturor celor ce se roagă ție pentru mântuire. Pentru aceasta, mulțumire aducând Domnului, Care ni te-a dăruit, neîncetat strigăm Lui: Aliluia!

ICOS 12

Cu cântări mărindu-te, nu putem să arătăm în cuvinte neputincioase toate faptele tale cele minunate, preacuvioase. Mare între cei bineplăcuți lui Dumnezeu văzându-te, îndraznim să te lăudăm așa:

Bucură-te, cel ce te-ai arătat preaminunat în nevoințe;

Bucură-te, cel ce ai fost preamărit de Dumnezeul Cel preaslăvit;

Bucură-te, căci nu numai în Biserica Bulgariei ai strălucit;

Bucură-te, căci și de celelalte Biserici Ortodoxe ești mărit;

Bucură-te, cel ce cu mâna ta cea dreaptă, neputrezită, în Biserica Rusă te sălășluiești;

Bucură-te, cel care luminezi cu harul marilor Părinți ai Bisericii;

Bucură-te, căci nevoințele marilor Antonie și Macarie le-ai lucrat;

Bucură-te, cel ce făpturile Sfinților ruși Serghie și Serafim le-ai preînchipuit;

Bucură-te, cel care de regele Ungariei ai fost preamărit;

Bucură-te, cel de sultanii turci cinstit;

Bucură-te, căci în Mănăstirea Rila de credincioși și necredincioși ești cinstit;

Bucură-te, cel care prin marile tale minuni de toți ești preaslăvit;

Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slava şi bucuria noastră!

CONDAC 13

O, preacuvioase Ioane, mare făcător de minuni din Rila, primește această puțină laudă a noastră și roagă pe Dumnezeu să ne dăruiască milostivirea Sa și să ne învețe adevărata pocăință, izbăvindu-ne din robia stăpânitorilor întunericului acestui veac spre a fi păziți în credința Ortodoxă și în viața plină de har sub Acoperământul Maicii lui Dumnezeu, ca mântuiți fiind prin a ta mijlocire, să strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

(Condacul acesta se citește de trei ori, după care se citesc Icosul 1 și Condacul 1)

RUGĂCIUNE către Preacuviosul și de Dumnezeu Purtătorul părintelui nostru Ioan

O, preaminunate și Preacuvioase Ioane, mare făcătorule de minuni, primește această rugăciune a noastră și nu-ți întoarce fața ta de la noi, cei care alergăm la a ta mijlocire, așa cum nu ți-ai întors fața de la cei care veneau la tine cu necazurile lor în zilele viețuirii tale pe pământ, căci știm mulțimea de semne ale milostivirii tale pe care o ai arătat credincioșilor ortodocși, chiar și după a ta adormire! Auzi-ne acum și pe noi, cei care suntem cuprinși de mari necazuri care ne asupresc în zilele acestea pline de încercări, când diavolul prin cursele sale viclene caută să piardă Sfânta Biserică, să ne lipsească de mântuirea veșnică și de bunurile vieții vremelnice. Roagă pe Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască iertare de păcate, însă cu osebire iertare pentru păcatul neascultării de maica noastră – Biserica! Dăruiește-ne zdrobirea inimii, ca să pășim cu umilință către Sfânta Taină a Pocăinței și să nu ne fie spre osândă împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, ci spre sănătate și mântuire! Izgonește de la noi duhul urii și ne dăruiește duhul dragostei și păcii spre unirea frățească a tuturor oamenilor. Unește-ne pe noi toți cu dragostea pentru Hristos și Bniserica Sa Ortodoxă, ca, păzind voința Sa cea mântuitoare, să fim fii adevărați ai lui Dumnezeu! Călăuzește-ne pe noi în toate zilele vieții noastre, ca să păzim cu harul Sfântului Duh credința curată și să săvârșim voia Domnului până la moarte! Iar în clipa morții vino să ne înfățișezi sufletele înaintea tronului Dumnezeiescului Judecător și să-I spui: Iată, eu și pruncii pe care mi i-ai încredințat!, ca prin mijlocirea ta să fim izbăviți de chinurile cele veșnice și să moștenim fericirea cea negrăită a Împărăției cerești a lui Hristos, împreună cu tine și cu toți sfinții, în vecii vecilor! Amin!

.