„Cea mai înaltă știință e să știi ca să trăiești, sau e să știi să mori? Dacă soarta te aruncă printre oamenii mișei, mai bine să te ucidă, decât să trăiești ca ei.”
„Când avem de spus ceva, trebuie să scriem așa încât să fim înțeleși de toți. Nu avem prisos de gânduri care să fie aruncate la coș. Un gând neînțeles, o simțire – care nu se comunică în cercuri concentrice, tot mai largi, asemenea valurilor ce se formează pe suprafața apei adânci atunci când o trezește cineva prin piatra aruncată de pe mal – este energie pierdută. De aceea fiecare cuvânt trebuie să fie exagerat de limpede și simplu (…) La scrisul intrat pentru coloanele acestei pagini – Grai și suflet românesc – rareori am avut de adăugat, dar totdeauna am fost constrâns să tai… prețiozitățile inutile care nu îndeplinesc alt rost decât acela de a complica și întuneca gândul și simțirea”. – Părintele Florea Mureșan, martir al Bisericii Ortodoxe Române și neamului românesc
† 4 ianuarie 1963 – sfârșitul mucenicesc al Părintelui Martir Florea Mureșanu în temnița Aiudului
Părintele Florea Mureșanu a fost un vrednic luptător anticomunist. A fi anticomunist este un act de apologie creștină, înainte de a fi un act politic. Iar protopopul Clujului, profesorul de teologie Mureșanu, știa bine acest lucru, spre deosebire de unii dintre contemporanii noștri, care „nu fac politică”. De asemenea, Părintele Florea Mureșanu era un mare apărător al românității Transilvaniei, dovedind cu prisosință aceasta, cu cuvântul și cu fapta, în timpul ocupației maghiare de după Dictatul de la Viena (1940), deși era căutat de unguri pentru a fi omorât, precum și în timpul grevei anticomuniste și antirevizioniste a studenților clujeni (1946), pe care a susținut-o cu toate puterile.
Aceste atitudini ferme, creștinești și românești, pe care n-a vrut să le tranzacționeze, i-au adus ostracizarea de către regimul comunist de ocupație și, în cele din urmă, prima arestare din anul 1952. A fost trimis la Canal, timp de un an și jumătate. Acolo Părintele Florea i-a promis lui Dumnezeu că, dacă scapă din lagăr înainte de termen, va ridica o mănăstire.
După eliberare, nu a avut voie să se întoarcă la Cluj, primind o parohie în satul maramureșean Suciu de Sus. Aici avea să-și împlinească legământul, ridicând pe locul numit Breaza un schit cu hramul „Sfânta Treime”.
Deși era un loc retras, mulțimi de credincioși îl urmau. Predicile sale nu-i scuteau pe prigonitorii credinței. Asta nu era pe placul bolșevicilor. Mai mult, fostul său student, Părintele Ioan Iovan, duhovnicul Mănăstirii Vladimirești, l-a căutat și l-a invitat să vadă mănăstirea devenită o citadelă a dreptei credințe.
Părintele Florea Mureșanu s-a atașat de cinul monahal de la Vladimirești, în mod special de Maica Mihaela Iordache și de Maica Teodosia Zorica Lațcu, pe care o cunoștea de la Cluj.
Aceasta îi aduce o a doua condamnare, de 20 de ani, în anul 1958.
În momentul arestării, securiștii i-au percheziționat biblioteca și i-au confiscat mai multe cărți, pe care le-au pus într-un sac. Părintele Florea a fost obligat să ducă sacul în spinare. Au trecut un deal, securiștii neavând curaj să-l treacă prin sat. „Obligându-l să ducă în spate aceste cărți, «corp delict», trecând prin Târgu Lăpuș prin fața unei bătrâne evlavioase, aceasta, văzându-l, a strigat tare: «Sărut-mâna, dom’ părinte! Mergi cu adevărul în spate!»”, povestea părintele Ioan Iovan.
Supus regimului de exterminare de la Aiud, Părintele Florea Mureșanu avea să reziste până în ziua de 4 ianuarie 1963, când s-a împlinit cuvântul său, rostit înainte de arestare: „Cea mai înaltă știință e să știi ca să trăiești, sau e să știi să mori? Dacă soarta te aruncă printre oamenii mișei, mai bine să te ucidă, decât să trăiești ca ei”.
Fie să avem parte de rugăciunile fericitului mucenic din temnița Aiudului!
Despre viața și jertfa Părintelui puteți citi mai multe și la Fericiți Cei Prigoniți
______________________
Sursa – (MAXIMĂ ATENȚIE !!! – ACEST SIT ESTE ECUMENIST !!!) – https://www.activenews.ro/stiri/Parintele-Florea-Muresan-ucis-la-Aiud-pe-4-ianuarie-1963-prieten-cu-Lucian-Blaga-si-un-mare-luptator-pentru-credinta-si-romanism-sub-ocupatia-maghiara-si-sovietica-164512
.
Citiți și articolul:
Fără Hristos, fără întoarcerea sinceră la Sfânta Ortodoxie
prin lepădarea și îngrădirea de orice erezie începând cu cea mai vicleană dintre toate – ecumenismul sincretist,
.
NU putem face NIMIC ! ! ! . . .
.

.

.

.

.

.

….
„Ce e rău în robie, nu e atâta robia. Rău e că, dacă trece prea multă vreme, omul se învaţă cu ea, cu robia, cu frica, cu supunerea, cu săru’mâna, să fie batjocorit şi să nu-i mai pese. Se-nvaţă ca pasărea cea proastă cu colivia, care uită și c-o știut zbura oare cândva sau se teme să nu afle stăpânul că n-o uitat să zboare.”
–Vasile Ursu Nicula zis Horea (1731- 1785)
.

..
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
.
CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
(până nu este PREA TÂRZIU)…
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN SECȚIUNEA ”CĂUTARE” DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER, DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP), SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE), SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL ROMANORTODOX.INFO DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”, AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN, DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI, ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE, AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR – ECUMENISMUL SINCRETIST (CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE, – ADEVĂRATA CAUZĂ A UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le și materialul lămuritor de la:
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri
â.
AȘA
SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
#democid,
.
.
.
.
.