Acetia au trăit în vremea împărăției lui Decius (250-253) și a lui Cumvrichie, dregătorul, care stăpânea părțile Bitiniei și Nicomidiei, locul care a odrăslit pe Sfinții Mucenici Tirs, Levchie și Calinic.
Oarecând, venind Cumvrichie dregătorul în cetatea Cezareei din Bitinia, și, arătându-se el foarte râvnitor pentru închinarea la idoli, încât silea pe toți să li se închine, Sfântul Levchie, bărbat cinstit dintre cei dintâi din cetate și slăvit cu învățătura, îndemnându-se de bună voia sa, a mers către dregător și, arătându-i deșertăciunea idolilor, a mărturisit pe Hristos, Mântuitor și Dumnezeu adevărat, îndemnându-l și pe el să lase întunericul și să umble în lumină.
Aceasta auzindu-l, dregătorul, plin de mânie, a poruncit să-l bată pe Sfânt de i-au strujit carnea de pe trup și, rămânând tare în credință, a poruncit de i-au tăiat capul.
Deci, mergând dregătorul la Helespont, l-a întâmpinat pe el marele viteaz Tirs și i-a zis: „Este oare liber a grăi fiecare ce voiește înaintea voastră, sau trebuie să se supună, fără a scoate vreun cuvânt?” Iar dregătorul a zis: „Este liber și nimănui nu-i este luată această libertate, dacă vorbește cineva spre folosul obștei”. Și a mărturisit și Sfântul Tirs, liber și cu toată îndrăzneala, pe Hristos, că este Mântuitor și Dumnezeu, și a mustrat pe tiran, că fără dreptate silește pe oameni să cinstească chipuri cioplite din lemn și din piatră, care nu sunt dumnezei. Si a zis: „Eu am ales credința creștinească cea curată și adevărată”. Și, nevrând el să jertfească idolilor, a poruncit dregătorul de l-au bătut peste obraz, i-au sfărâmat gleznele, legându-i la un loc mâinile și picioarele, i-au băgat ace în pleoape și i-au înțepat ochii, i-au sfărâmat picioarele cu măciuci de aramă și i-au turnat plumb topit pe spinare, însă, prin darul lui Hristos, a rămas nevătămat, cu toate aceste chinuri cumplite. L-au băgat apoi, cu capul în jos, într-un butoi cu apă și îndată s-a spart vasul; l-au aruncat jos de pe un zid înalt, într-un loc unde erau țepi și cuie ascuțite, dar, cu puterea lui Hristos, a rămas nevătămat.
Și, murind dregătorii Cumvrichie și Silvan, au adus în locul lor dregător pe Vavdos. Acesta, punând pe Sfântul într-un sac, l-a aruncat în mare și, spărgându-se sacul, a fost scos de îngerul Domnului la uscat, dar l-au dat din nou la chinuri grele. A fost dus la rugăciune în capiște idolească, și s-au surpat idolii, l-au dat să-l mănânce fiarele, și ele nu s-au atins de el și, iarăși, l-au bătut, încât cădea și carnea de pe el.
Atunci a adus la credința lui Hristos și pe Sfântul Calinic, care era slujitor idolesc, socotind aceasta, cu mintea sa, că Hristos este Dumnezeu, Care, numai cu numele Său, face să cadă idolii; că dus fiind în cetatea Apolonia, Sfântul Tirs a doborât și a surpat la pământ, prin rugăciunea sa, pe toți idolii deșertăciunii. Și, asemenea minuni, făcea și Sfântul Calinic, că a surpat pe idolul ce se cinstea acolo.
Deci, Sfântului Calinic i s-au tăiat capul, iar pe Sfântul Tirs, băgându-l într-un sicriu, au început să-l taie cu fierăstrăul și nemaiputând slugile să tragă fierăstrăul, Sfântul și-a dat sufletul la Dumnezeu, făcându-se glas din cer, care arăta binele ce-l așteaptă pe Sfânt. Și se face prăznuirea lor la locul unde au pătimit, care este aproape de Elean.
Întru această zi, Sfinţii Mucenici Filimon, Apolonie şi Arian cu însoţitorii lor (†303)
Acesti Sfinti au trait pe vremea imparatului Diocletian si a lui Arian, dregatorul, care era in Tebaida Egiptului. Iar chipul muceniciei lor a fost asa: treizeci si sapte de crestini, fiind prinsi, au fost dusi la dregator. Iar unul dintre dansii, care se numea Apolonie, citet fiind in biserica de acolo, si infricosandu-se ca, din pricina amarelor chinuri ale muceniciei, sa nu cada de la credinta, a dat patru galbeni si hainele sale lui Filimon, comediantul pagan al cetatii, care era de fata, pentru ca acesta, imbracand hainele lui Apolonie si inchinandu-se in joaca, sa aduca jertfa idolilor in locul lui, iar Apolonie a imbracat hainele comediantului. Dar, Filimon luand hainele lui Apolonie, indata s-a imbracat, in sufletul sau, si cu credinta lui Hristos. Deci, intrand Filimon in fata adunarii sub chipul lui Apolonie, i s-a poruncit sa jertfeasca idolilor, dar el a marturisit credinta in Hristos. Atunci, a poruncit dregatorul sa vina Filimon comediantul sa cante si sa joace jocul lui, numit „siravlion” ca, prin vraja jocului si dupa chipul lui, crestinii sa se indemne a cinsti placerile lumii si, lepadandu-se de Hristos, sa jertfeasca idolilor. Aceasta intelegand-o, comediantul s-a dat pe fata, marturisind ca el este Filimon si ca s-a ascuns sub chipul lui Apolonie.
Deci, paganii, care tineau la el, il indemnau sa se lepede de Hristos. Viteazul Filimon, insa, nu s-a induplecat, pentru care pricina dregatorul l-a mustrat pe el, zicandu-i ca in zadar se osteneste, marturisindu-se pe sine crestin, de vreme ce nu este botezat; ca este oprit, i-a zis, a se numi cineva crestin, daca n-a primit mai intai botezul. Si, a facut Filimon rugaciune si a cazut ploaie numai peste el singur, in locul de chin unde era, incat toti s-au minunat. Iar Sfantul s-a incredintat ca prin ploaia aceea s-a facut botezul sau de la Dumnezeu, pentru ca nimeni nu indraznea sa-l boteze in fata dregatorului.
Deci, fiindca dumnezeiescul Apolonie s-a facut pricina ca Filimon sa creada in Hristos, pentru aceasta a fost adus si el inaintea dregatorului si a marturisit credinta in Hristos. S-a poruncit atunci, de i-au taiat vinele picioarelor si l-au tarat prin toata cetatea. Dupa aceea, spanzurat fiind Filimon de un maslin, dregatorul a poruncit sa fie sagetat, dar sagetile nu s-au atins de el, ci una din ele, pornind spre dregator, i-a impuns un ochi si l-a orbit. Deci, i-a proorocit Sfantul Filimon dregatorului, ca-l va face pe el sanatos, zicand: „Dupa marturisirea mea, de vei lua tarana din mormantul meu si o vei pune peste ochiul tau, il vei avea sanatos”.
Deci, li s-au taiat capetele amandoura, si Sfantului Filimon si Sfantului Apolonie. Si s-a dus dregatorul Arian la mormantul Mucenicului Filimon si, luand tarana de acolo, s-a facut sanatos, dupa cuvantul Sfantului. Deci, pentru o minune ca aceasta, au crezut in Hristos el si cei dimpreuna cu el, din casa lui si s-au botezat toti, iar pe crestinii tinuti in inchisori pentru Hristos i-a slobozit cu pace.
Fiind instiintat Diocletian, despre aceasta, a trimis de l-au adus pe dregatorul Arian si, legandu-l pe el cu lanturi de fier si spanzurandu-i o piatra de gat, l-a pogorat intr-o prapastie si cu tarana l-a acoperit. Insa, iesind de acolo viu si nevatamat, a poruncit tiranul de l-au aruncat in mare, dimpreuna cu patru slujitori ai imparatului, care crezusera in Hristos, pe toti cinci i-a inchis in saci ingreunati cu nisip, si, asa, s-au mutat catre Domnul.
Deci, un delfin foarte mare, tragand toti sacii si luandu-i pe spinarea sa, i-a scos pe ei la tarmurile marii Alexandriei. Iar slugile Sfantului Arian asteptau acolo, dupa porunca lui, si, vazand moastele Sfintilor aduse pe spinarea delfinului, s-au minunat. Apoi, luandu-le cu evlavie, au intrat in corabie si, plutind pe Nil in sus, s-au apropiat de mitropolia antinoitilor. Si, instiintandu-se, prin glas venit de sus, de locul unde se cuvine sa ingroape Sfintele moaste, au dat de veste in cetate si, alergand toti cu cantari si cu faclii, le-au ingropat cu cinste, la loc slavit, unde se fac tamaduiri si multe minuni. Dumnezeului nostru, slava!
Întru această zi, cuvânt din Pateric despre un preot mai înainte văzător.
Spunea unul dintre Sfintii Parinti, zicand ca, in Schit, cand slujea preotul in biserica, se pogora Sfantul Duh in chip de . S-a intamplat, insa, intr-o zi, ca a intrebat un oarecare frate pe diacon despre un cuvant de folos, iar diaconul nu i-a implinit dorirea. Si dupa aceea, in vremea slujirii Sfintei Liturghii, nu a mai venit umbrirea vulturului, dupa obicei. Si, a zis preotul, catre diacon: „De unde, oare, vine aceasta? Ca ori intru mine este gresala, ori intru tine”. Departeaza-te, dar, de la mine putin si, de se va pogora vulturul, cunoscut semn va fi, cum ca pentru tine vultur, in vremea Sfintei impartasiri si nimeni nu-L vedea pe El, decat numai cle???nu S-a pogorat Sfantul Duh”. Deci, departandu-se diaconul, indata S-a pogorat Duhul Sfant, in chip de vultur.
Iar, dupa ce au sfarsit Sfanta Liturghie, a zis preotul catre diacon: „Spune-mi mie, ce ai facut?” Iar el, marturisindu-i, a grait: „Nu ma stiu pe mine insumi gresit cu alt lucru sau fapta, fara decat ca m-a ajuns pe mine un frate, cand veneam la biserica, si m-a intrebat cuvinte de folos, iar eu i-am raspuns ca n-am vreme, fiindca veneam la biserica.” Deci, i-a zis lui preotul: „Pentru tine, dar, nu s-a pogorat Duhul, fiindca fratele s-a mahnit din pricina ta.” Drept aceea, a mers diaconul la fratele acela si s-au impacat, recunoscandu-si vina. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
.
