Curge viaţa ca o apă-nvolburată de păcate
Azi mai mulţi ca niciodată, se îndreaptă către moarte…,
Merg conduşi de-amare patimi ce îi mână înainte
Şi nu ştiu că veacu’-acesta, drept robi iadului îi vinde…

Calea se deschide largă, trece gloată după gloată
Şi-n veşminte fastuoase, urâciunea e-mbrăcată…
Aşezat la loc de cinste, rege-al veacului e banul,
Tot bogatul i se-nchină şi-l doreşte tot sărmanul.

Desfrânarea-i o virtute, au eradicat păcatul
Nu mai ştii care-i femeia, nu mai ştii care-i bărbatul
Tot ce până-n veacu-acesta era firesc şi moral,
În trufaşa lor gândire i se zice anormal.

Merg grăbiți pe-a morții cale, timpul nu le mai ajunge
Nu se mai opresc să vadă, drumu-acesta unde duce…
Nu mai pot să se oprească, mai au multe de făcut
Căci din spate îi împinge, câte-un fiu de Belzebut…

Cocoţaţi pe munţi de aur, cupa amăgirii sorb
Şi pe drumul plin de patimi, se conduce orb pe orb…
Sufletele-s adormite în a vieţii opulenţă,
Viciul stăpâneşte trupul, totu-i vis şi decadenţă.

Iar stăpân pe-ntinsa cale, nu-i vreun fiu de pământean,
Cei ce mână toata turma, sunt ostaşii lui satan…
Şi puţin din cei ce calcă drumul veacului apus
Se opresc să ia aminte la chemarea lui IISUS.

Îi aşteapta DOMNUL milei şi le iese înainte
Dar în fiecare gloată e un Iuda care-L vinde,
E un bici care-L loveşte, e o gură care-L scuipă…
E un Ana şi-un Caiafa, ce pe cruce iar îl urcă.

Îl mai răstignesc odată fariseii cei moderni
Sângele Lui curge-ntruna ca să spele aste vremi,
Rar din gloată se desprinde, la piciorul crucii pică,
Câte-o sfântă Magdalenă, câte-o blândă Veronică,

Câte-un Simon, câte-un Pavel, câte-un fiu al lui Alfeu
Mai întorc din astă goană, câte-un om spre DUMNEZEU
Şi-L aşteaptă-n a lor casă, câte-o Marta şi-o Marie,
Ca din moartea necredinţei, câte-un Lazăr să învie.

,,Nu te teme, turmă mică! se aude glas de Sus,
Crucea să vă fie armă, si scut numele Iisus.
De Mă veţi urma pe Mine, părăsind pierduta haită,
Pentru tine, turmă mică, Mă mai răstignesc odată!”

 

Eliana Popa