apel-international-stop-5G-pe-pamant-si-in-spatiu

.

Către UN, WHO, EU, Consiliul Europei şi toate guvernele naţionale,

Noi, semnatarii, oameni de ştiinţă, doctori şi organizaţii de mediu precum și alte persoane din ţările (…), solicităm oprirea de urgenţă a dezvoltării reţelelor wireless 5G (generaţia a cincea), incluzând 5G prin intermediul sateliţilor spaţiali. 5G va creşte masiv expunerea la radiaţii de frecvenţe radio (RF) în plus faţă de reţelele de telecomunicaţii 2G, 3G şi 4G deja funcţionale. Radiaţiile RF s-au dovedit a fi periculoase pentru oameni şi mediu. Punerea în funcţiune a 5G reprezintă un experiment asupra umanităţii şi a mediului ce se defineşte ca şi crimă în legislaţia internaţională.

Sumar

Companiile de telecomunicaţii din toată lumea, cu suportul guvernelor, sunt în poziţia de a implementa, în următorii doi ani, reţeaua wireless de generaţie a cincea (5G). Acest fapt va genera schimbări sociale la scară globală. Vom avea case “deştepte”, afaceri “deştepte”, autostrăzi “deştepte”, oraşe “deştepte” şi maşini care se conduc singure. În principiu, tot ce posedăm şi cumpăram, de la frigidere si maşini de spălat pâna la cartoane de lapte, perii de păr şi scutece pentru copii va conţine antene şi microchip-uri şi va fi conectat wireless la internet. Fiecare persoană de pe planetă va avea acces instant la comunicaţii wireless de foarte mare viteză, din orice locaţie, chiar şi din paduri tropicale, din mijlocul oceanelor sau din Antarctica.

Ce este acum încă nerecunoscut pe scară largă este faptul că din cele de mai sus vor rezulta şi schimbări fară precedent de mediu la scară globală. Densitatea planificată a transmiţătoarelor de frecvenţe radio este imposibil de imaginat. În plus faţă de milioanele de staţii 5G noi pe Pământ şi 20,000 sateliţi in spaţiu, 200 miliarde de obiecte cu caracter transmiţător, conform estimărilor, vor fi parte a Internet-ului Obiectelor până în 2020, şi un trilion de obiecte câţiva ani mai târziu. Reţele 5G comerciale la frecvenţe joase şi viteze reduse au fost dezvoltate în Qatar, Finlanda şi Estonia la mijlocul lui 2018. Implementarea de reţele 5G la viteze şi frecvenţe foarte mari (unde milimetrice) se planifică să înceapă la finalul lui 2018.

În ciuda negării generalizate, evidenţa că radiaţiile din frecvenţe radio (RF) sunt nocive pentru viaţă este deja copleşitoare. Dovezile clinice acumulate despre oameni bolnavi şi afectaţi, dovezi experimentale legate de distrugerea ADN, a celulelor şi organelor într-o largă varietate de plante şi animale, precum şi dovada epidemiologică a faptului că majoritatea afecţiunilor civilizaţiei moderne – cancer, boli de inimă şi diabet – sunt, în mare parte, cauzate de poluare electromagnetică, constituie subiectul unei baze de literatură de mai mult de 10,000 studii de specialitate revizuite.

Dacă planurile industriei de telecomunicaţii pentru 5G se concretizează, nicio persoană, animal, pasăre sau insectă de pe planetă nu va avea capacitatea de a evita expunerea, 24 ore pe zi, 365 zile pe an, la nivele de radiaţie RF care sunt zeci către sute de ori mai mari decât ce există în acest moment, fără posibilitatea de a nu fi expus, nicăieri pe planetă. Aceste planuri legate de 5G ameninţă să provoace efecte serioase, ireversibile, asupra oamenilor şi distrugerea permanentă a tuturor ecosistemelor Pământului.
Trebuie luate măsuri imediate în vederea protejării umanităţii şi a mediului, în conformitate cu imperativele etice şi acordurile internaţionale.
(Notă: Referinţele sunt menţionate ca şi hyperlink-uri şi note de final.)

5G va rezulta într-o creştere masivă şi inevitabilă a expunerii la radiaţii 5G terestre

În vederea transmiterii unui volum enorm de date pentru Internetul Obiectelor (IoT – Internet of Things), tehnologia 5G, atunci când e dezvoltată total, va folosi unde milimetrice, ce sunt transmise slab prin material solid. Acest lucru va solicita fiecărui operator să instaleze staţii de bază la fiecare 100 metri1 în fiecare arie urbană din lume. Spre deosebire de generaţiile anterioare de reţele wireless, în cadrul cărora o singură antenă transmite către o arie largă, staţiile de bază şi dispozitivele 5G vor avea antene multiple aranjate în “reţele fazate”2,3 care colaborează pentru a emite raze fascicule focalizate, dirijabile, asemănătoare cu laserele, ce se pot urmări reciproc.

Fiecare telefon 5G va conţine duzine de antene mici, toate colaborând pentru a urmări şi ţinti o rază foarte focalizată către cel mai apropiat turn de comunicaţii celulare. Comisia Federală pentru Comunicaţii din Statele Unite (FCC) a adoptat reguli4 permiţând capacităţi de putere efectivă pentru aceste fascicule de pană la 20 de waţi, de zece ori mai puternice decât nivelele admise pentru telefoanele actuale.

Fiecare staţie de bază 5G va conţine sute sau mii de antene ţintind raze multiple asemănătoare cu laserul, în mod simultan, catre celulare şi diverse dispozitive folosite de utilizatori, în aria pe care o deservesc. Această tehnologie se numeşte “input-uri multiple, output-uri multiple” sau MIMO. Regulile FCC permit ca puterea efectiv radiată a razelor unei staţii de bază 5G să fie 30,000 waţi per 100 MHz de spectru,2 sau echivalentul de 300,000 waţi per GHz de spectrum, de zeci până la sute de ori mai puternică decât nivelul permis pentru staţiile de bază curente.

5G spaţial

Cel puţin cinci companii 5 propun să ofere 5G spaţial combinând 20,000 sateliţi pe orbita joasă şi medie a Pământului, ce vor infăşura Pământul cu fascicule puternice, ţintite şi directabile. Fiecare satelit va emite unde milimetrice cu o putere efectiv radiată de maxim 5 milioane de waţi6 prin intermediul miilor de antene aşezate în reţele fazate. Deşi energia degajată de sateliţi va fi mai scăzută decât cea provenită de la antene terestre, va iradia arii de pe Pământ unde ceilalţi transmiţători nu ajung şi va exista în plus faţă de transmisiunile terestre 5G de la miliarde de obiecte IoT. Mult mai important este faptul că sateliţii vor fi localizaţi in magnetosfera Pământului, fapt ce va exercita o influenţă considerabilă asupra proprietăţilor electrice ale atmosferei. Alterarea mediului magnetic al Pământului poate constitui o ameninţare mult mai mare la adresa vieţii decât chiar radiaţiile de la antene terestre (vezi mai jos).
Efectele nocive ale radiaţiilor de radiofrecvenţă sunt deja dovedite.

Chiar înainte ca 5G să fie propus, numeroase petiţii şi apeluri 7 din partea comunităţii ştiinţifice internaţionale, incluzând Apelul Freiburger semnat de peste 3,000 doctori, au solicitat oprirea expansiunii tehnologiei wireless şi au propus un moratoriu asupra noilor staţii de bază.
În 2015, 215 oameni de ştiinţă din 41 ţări au transmis un semnal de alarmă către Naţiunile Unite (UN) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO). Ei au afirmat că “numeroase publicaţii ştiinţifice recente au demonstrat că EMF [câmpurile electromagnetice] afectează organismele vii la nivele mult mai scăzute decât cele aceptate în majoritatea ghidurilor naţionale şi internaţionale”.

Mai mult de 10,000 studii ştiinţifice revizuite demonstrează efectul nociv asupra sănătăţii umane al radiaţiilor RF.10,11 Efectele includ:
 Schimbarea ritmului cardiac12
 Alterarea expresiei genetice13
 Alterarea metabolismului14
 Alterarea dezvoltării celulelor stem15
 Cancer16
 Boli cardiovasculare17
 Deficienţe cognitive18
 Distrugerea ADN19
 Impact asupra stării generale20
 Creşterea nivelului de radicali liberi21
 Deficienţe de memorie şi învăţare22
 Calitate scăzută a spermei23
 Avort24
 Afectare neurologică25
 Obezitate şi diabet26
 Stres oxidativ27
Efectele asupra copiilor includ autism,28 tulburare hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD)29,30 şi astm.31
Deteriorarea are efecte nocive ce merg dincolo de rasa umană, existând deja dovezi numeroase legate de deteriorarea diverselor plante si animale sălbatice, precum şi animale de laborator, incluzând:
• Furnici

• Insecte
• Păsări

• Mamifere
• Păduri • Şoareci
• Broaşte • Plante
• Musculiţe • Şobolani
• Albine • Copaci
Efecte negative microbiologice au fost de asemenea înregistrate.
Agenţia Internaţională de cercetare asupra Cancerului (IARC) de sub WHO a concluzionat în 2011 că radiaţiile RF cu frecvenţe între 30 kHz – 300 GHz sunt, posibil, cancerigene pentru oameni grup 2B). Oricum, dovezi recente, incluzând ultimele studii legate de folosirea telefoanelor celulare şi riscul de cancer la creier, indică faptul că radiaţiile RF sunt într-adevăr cancerigene pentru oameni şi ar trebui acum clasificate ca şi ”Cancerigen grup 1” alături de fumul de tutun şi azbestos.
Semnalele wireless de tehnologie mai recentă sunt în mod puls. Efectul negativ este cauzat atât de înalta frecvenţă a undelor operatorului cât şi de pulsaţiile de frecvenţă joasă.

Punerea în folosinţă a sateliţilor 5G trebuie interzisă

Pământul, ionosfera şi atmosfera inferioară formează circuitul electric global în care noi trăim. Se ştie deja că ritmurile biologice —ale oamenilor, păsărilor, hamsterilor, şi păianjenilor —sunt controlate de către mediul electromagnetic natural al Pământului şi că bunăstarea tuturor organismelor depinde de stabilitatea acestui mediu, incluzând a proprietăţilor electrice ale atmosferei. Cherry, într-o lucrare fundamentală a explicat importanţa rezonanţelor Schumann şi de ce alterările ionosferei pot afecta presiunea snagvină şi melatonina şi cauza “cancer, boli reproductive, cardiace şi neurologice precum şi moarte”.

Aceste elemente privind mediul nostru electromagnetic au fost deja afectate de radiaţiile provenind de la liniile de electricitate. Radiaţii armonice provenind de la liniile electrice ajung în ionosfera şi magnetosfera Pământului, unde sunt amplificate de interacţiunile undă-particulă. În 1985, Dr. Robert O. Becker a atras atenţia ca acest tip de radiaţii a schimbat deja structura magnetosferei, iar extinderea acestui efect “ameninţă viabilitatea întregii vieţi pe Pământ”. Plasarea zecilor de mii de sateliţi în mod direct atât în ionosferă cât şi în magnetosferă, emiţând semnale modulate de milioane de waţi şi miloane de frecvenţe, e foarte probabil să ne afecteze mediul electromagnetic dincolo de capacitatea noastră de adaptare.

Monitorizarea informală a oferit deja dovezi indicând efecte serioase asupra oamenilor şi animalelor provenind de la aproximativ 100 sateliţi ce au furnizat servicii de telefonie 2G şi 3G de pe orbită joasă din 1998. Astfel de efecte nu pot fi înţelese doar prin considerearea nivelelor scăzute de radiaţii de la nivelul solului. Cunoştinţe din alte discipline ştiinţifice trebuie de asemenea considerate, incluzând domeniul fizicii atmosferice sau acupuncturii. Adăugarea a 20,000 noi sateliţi 5G va polua adiţional circuitul electric global şi modifica rezonanţele Schumann,76 ce au facilitat de fapt dezoltarea vieţii pe Pământ. Efectele vor fi universale şi pot fi profund devastatoare.

5G este calitativ şi cantitativ diferit de 4G

Ideea că putem tolera nivele ale radiaţiilor de zeci până la sute de ori mai mari la lungimi de undă milimetrice se bazează pe modele greşite ce consideră organismul uman ca o carcasă de plastic umplută cu un lichid omogen. Premiza că undele milimetrice nu penetrează organismul dincolo de piele ignoră complet nervii, vasele sangvine, şi alte structuri ce conduc electricitatea şi care pot transporta curent generat de radiaţii în adâncime în organism. Altă greşeală, probabil mult mai gravă, este aceea că reţelele fazate nu au antene obişnuite. Când un câmp electromagnetic obişnuit intră în corp, face ca sarcinile de încărcare să se mişte şi curenţii să curgă. Dar când pulsuri electromagnetice extrem de scurte intră în organism, altceva se întâmplă: chiar sarcinile de încărcare devin mici antene care reradiază câmpul electromagnetic şi îl trimit mai în adâncime în organism. Aceste unde reradiate se numesc precursori Brillouin. Ei devin semnificativi când fie energia, fie faza undelor se schimbă suficient de rapid. 5G va satisfice probabil ambele criterii.

În plus, penetrarea chiar şi de suprafaţă reprezintă un pericol pentru ochi şi pentru cel mai mare organ al corpului, pielea, cât şi pentru creaturi foarte mici. Studii revizuite ce au fost publicate recent, prezic arsuri termice ale pielii la oameni de la radiaţiile 5G şi absorbţie rezonantă de către insecte, ce absorb până la de 100 ori mai multe radiaţii de lungime de undă milimetrică faţă de cât absorb la lungimile de undă actuale. Din moment ce populaţiile de insecte zburătoare s-au redus cu 75-80 la sută din 1989 chiar şi în ariile naturale protejate, radiaţiile 5G pot avea efecte devastatoare asupra populaţiilor de insecte în toată lumea. Un studiu din 1986 al lui Om Gandhi a avertizat că undele milimetrice sunt absorbite cu putere de către cornea ochiului, şi că hainele obişnuite, de grosimi milimetrice, sporesc absorbţia energiei de către piele prin intermediul unui efect de tip rezonanţă. Russell (2018) revede efectele cunoscute ale undelor milimetrice asupra pielii, ochilor (incluzând cataracte), ritmului cardiac, sistemului imunitar şi ADN-ului.

Regulatorii au exclus în mod deliberat dovezile ştiinţifice legate de efectul dăunător

Actorii implicaţi până acum în dezvoltarea 5G au fost industria şi guvernele, în timp ce oameni de ştiinţă renumiţi în domeniul EMF, ce au documentat în mii de studii revizuite efectele biologice ale acestora asupra oamenilor, animalelor, insectelor şi plantelor, precum şi efectele alarmante asupra sănătăţii şi mediului, au fost excluşi. Motivul pentru directivele actuale de siguranţă neadecvate este reprezentat de conflictele de interese ale organismelor ce definesc standardele “datorită relaţiilor lor cu companiile de telecomunicaţii sau electrice ce subminează imparţialitatea ce ar trebui să guverneze regularea standardelor de expunere publică la radiaţii neionizatoare”. Profesorul Emerit Martin L. Pall expune conflictele de interes în detaliu şi listează studii importante ce au fost excluse, în trecerea sa sistematică în revistă a literaturii de specialitate.

Ipoteza termală nu mai este de actualitate: noi standarde de siguranţă sunt necesare
Standardele actuale de siguranţă se bazează pe ipoteza învechită că încălzirea este singurul effect nociv al EMF. După cum au afirmat Markov şi Grigoriev, “standardele de azi nu consideră poluarea reală a mediului cu radiaţii neionizatoare”. Sute de oameni de ştiinţă, incluzând pe mulţi dintre cei care au semnat acest apel, au demonstrat că multe tipuri de boli şi răni acute şi cronice sunt cauzate fără căldură (“efect non-termal”) de un nivel de radiaţii mult sub directivele internaţionale. Efectele biologice apar chiar şi la valori energetice aproape de zero. Efectele ce au fost găsite la 0.02 picowaţi (a trilioana parte dintr-un watt) pe centimentru pătrat sau mai puţin, include includ structură genetică alterată în E. coli şi în şobolani, EEG alterat în oameni, stimularea creşterii în plante de fasole, şi stimularea ovulaţiei la pui.

În scopul protecţiei împotriva efectelor non-termice, durata de expunere trebuie luată în considerare. 5G va expune toţi oamenii la mult mai multe transmisiuni simultane, încontinuu, zi şi noapte, fără întrerupere. Noi standarde de siguranţă sunt necesare, ce ar trebui bazate pe expunerea cumulativă şi nu doar pe puterea degajată la un moment dat, şi de asemenea pe frecvenţă, lungime de bandă, modulaţie, forma undelor, lăţimea pulsului precum şi pe alte proprietăţi semnificative din punct de vedere biologic. Antenele trebuie restricţionate în spaţii specific, identificabile public. Pentru a proteja oamenii, antenele trebuie localizate departe de unde oamenii locuiesc şi muncesc, şi excluse de pe căile publice de deplasare ale oamenilor. Pentru a proteja animalele sălbatice, aceste antene trebuie excluse din parcuri naţionale şi prezenţa lor strict limitată în arii îndepărtate ale Pământului. Pentru a proteja viaţa în ansamblul ei, sateliţii pentru comunicaţii comerciale trebuie limitaţi în număr şi interzişi de pe orbita joasă şi medie a Pământului. Reţelele fazate trebuie să fie interzise atât pe Pământ cât şi în spaţiu.

Radiaţia tip EMF are efecte atât acute cât şi cronice

Radiaţia tip RF are atât efecte imediate cât şi pe termen lung. Cancerul şi bolile de inimă sunt exemple de efecte pe termen lung. Alterarea ritmului cardiac100 şi schimbările în funcţionarea creierului (EEG)101 sunt exemple de efecte imediate. Un sindrom numit boala undelor radio102 în fosta Uniune Sovietică şi hipersenzitivitate electromagnetică (EHS) în restul lumii103 poate fi atât acut cât şi cronic. Profesorul Dr. Karl Hecht a publicat o istorie detaliată a acestor tipuri de sindrom, compilată dintr-o revizuire a mai mult de 1,500 lucrări ştiinţifice ruseşti şi a istoriilor clinice a mai mult de 1,000 din pacienţii săi din Germania. Concluziile obiective includ probleme cu somnul, tensiune arterială şi ritm cardiac anormale, afecţiuni digestive, căderea părului, tinnitus şi mâncărimi. Simptome subiective includ ameţeală, stare de vomă, dureri de cap, pierderi de memorie, inabilitatea de a se concentra, oboseală, simptome tip răceală şi dureri de inimă.

Dispoziţiile EUROPAEM EMF 2016 afirmă că EHS apare când oamenii sunt “expuşi continuu” la ritmuri crescânde de EMF-uri, şi când “reducerea şi prevenirea expunerii la EMF” este necesară pentru a restabili sănătatea acestor persoane.105 EHS nu ar mai trebui considerată o boală, dar o leziune din cauza unui mediu toxic ce afectează un număr din ce în ce mai mare de oameni, estimat deja la 100 de milioane global,106,107 şi care în curând poate afecta pe toată lumea108 dacă dezvoltarea globală a 5G este permisă.

Declaraţia ştiinţifică internaţională asupra EHS şi a sensibilităţii chimice multiple (MCS), Bruxelles, a afirmat în 2015 că “[i]nacţiunea este un cost pentru societate şi deja nu mai este o opţiune … [N]oi recunoaştem în unanimitate acest pericol serios la adresa sănătăţii publice … [solicităm urgent] ca măsuri majore de prevenţie să fie adoptate şi prioritizate, pentru a înfrunta această pan-epidemie globală în perspectivă” (accentuarea adăugată).

Guvernele lumii eşuează în ceea ce priveşte datoria lor de a avea grijă de populaţiile guvernate.
În graba lor exagerată de a implementa 5G şi de a încuraja folosirea neîngrădită a spaţiului, Uniunea Europeană, Statele Unite şi guvernele naţionale din toată lumea fac paşi către a asigura un mediu regulator “fără nicio limită“. Ei interzic autorităţilor locale de a aplica legi privind mediul, “în interesul dezvoltării rapide şi eficiente”, îndepărtând “obstacole inutile … cum ar fi procedurile de planificare locală [şi] varietatea limitelor specifice ale emisiilor câmpului electromagnetic (EMF) cât şi a metodelor necesare pentru a le agrega”.

Guvernele aprobă legi pentru a permite prezenţa facilităţilor wireless în toate spaţiile publice. Până acum, majoritatea facilităţilor wireless a fost amenajată pe proprietăţi private, la distanţă de case şi instituţii. Pentru ca acestea să fie amplasate la distanţe mai mici de 100 de metri una de alta conform cerinţelor 5G, de acum încolo vor fi localizate pe trotuare direct în faţa caselor şi instituţiilor şi deasupra capetelor pietonilor, incluzând mame cu copii.

Cerinţele publice şi audierile publice au fost eliminate. Chiar dacă vor fi audieri şi 100 experţi tehici s-ar prezenta împotriva 5G, legi au fost deja date facând să fie ilegal pentru autorităţile locale să ia în considerare aceste opinii. Legea US, de exemplu, interzice guvernelor locale să reglementeze tehnologia wireless “pe baza efectelor de mediu ale radiaţiilor frecvenţelor radio”, iar tribunalele au inversat deciziile regulatorii legate de plasarea turnurilor de comunicaţii celulare deoarece majoritatea depoziţiilor erau despre sănătate. Asiguratorii nu vor acoperi riscurile EMF, şi există zero claritate asupra entităţii ce va purta responsabilitatea legală pentru distrugerea sau afectarea vieţii sau proprietăţii rezultate din expunerea la 5G, fie terestră, fie spaţială.

În absenţa unui regim legal agreat şi comprehensiv legat de activităţile din spaţiu, responsabilitatea legală pentru aceste activităţi este inexistentă, în ciuda prospectului ca întregi continente, atmosfera şi oceanele să fie în pericol din cauza acestora.

Acordurile internaţionale sunt violate

Copiii şi obligaţia de diligenţă
Convenţia asupra drepturilor copilului a UN afirmă că statele vor “face demersuri să asigure copilului un nivel de protecţie si grijă necesar pentru binele său” (art. 3), “să se asigure … supravieţuirea şi dezvoltarea copilului” (art. 6) şi “să ia măsuri corespunzătoare împotriva bolilor … luând în considerare pericolele şi riscurile poluării mediului” (art. 24(c)).

Codul de la Nuremberg (1949) se referă la toate experimentele pe oameni, incluzând astfel dezvoltarea de 5G cu nivele de radiaţii RF noi, mai mari şi cu un tip de expunere ce nu a fost testat pentru siguranţă înainte de a fi adus pe piaţă. “Aprobarea voluntară a oamenilor este absolut esenţială” (art. 1). Expunerea la 5G va deveni involuntară. “Niciun experiment nu poate fi derulat, unde există un motiv a priori să se creadă că moartea sau incapacitarea poate apărea” (art. 5). Concluziile a peste 10,000 studii ştiinţifice şi vocile a sute de organizaţii internaţionale reprezentând sute de mii de membri ce au suferit de diferite condiţii şi au fost mutaţi forţat din casele lor din cauza facilităţilor deja existente de comunicaţii wireless, reprezintă “motive a priori să credem că moartea sau incapacitarea pot apărea”.

Datoria de a informa şi EMF-urile
Consiliul Mondial pentru Standardizarea Telecomunicaţiilor (2012) al Uniunii Internaţionale pentru Telecomunicaţii (ITU) a afirmat că “este necesar ca publicul să fie informat despre efectele posibile ale expunerii la câmpuri electromagnetice (EMFs)” şi a invitat statele membre să “adopte măsuri potrivite în vederea asigurării respectării recomandărilor internaţionale corespunzătoare de protecţie a sănătăţii împotriva efectelor adverse ale EMF”.

Evaluarea intermediară a Planului de Acţiune privind Mediul şi Sănătatea din Europa 2004-2010 (2008): “Parlamentul European … [n]otează că limitele existente pentru public asupra expunerii la câmpuri electromagnetice nu mai sunt de actualitate, … în mod evident nu iau în calcul dezvoltarea tehnologiilor informatice şi de comunicaţii, sau recomandările Agenţiei de Mediu din Europa sau standardele mai stricte de emisie adoptate, de exemplu, în Belgia, Italia şi Austria, şi nu adresează problematica grupurilor vulnerabile, cum ar fi femeile gravide, nou-născuţii şi copiii.”

Rezoluţia 1815 (Consiliul Europei, 2011): “Trebuie luate toate măsurile rezonabile spre a se reduce expunerea la câmpuri electromagnetice, în special la frecvenţe radio de la telefoane mobile, în particular expunerea copiilor şi a tinerilor.”

Mediul

Declaraţia Naţiunilor Unite asupra Mediului (1972): “Aruncarea substanţelor toxice … în cantităţi sau concentraţii ce exced capacitatea mediului de a le procesa, trebuie oprită pentru a asigura că o distrugere semnificativă sau ireversibilă nu se produce asupra ecosistemelor.” (principiul 6).

Carta mondială pentru natură (1982): “Activităţile ce pot cauza o distrugere ireversibilă a naturii trebuie sa fie evitate … [U]nde efectele adverse nu sunt înţelese în totalitate, activităţile trebuie întrerupte” (art. 11).

Declaraţia de la Rio privind Mediul şi Dezvoltarea (1992): “Statele au … responsabilitatea de a se asigura că activităţile din jurisdicţia sau sub controlul lor nu cauzează prejudicii mediului altor state sau dincolo de limitele jurisdicţiei proprii” (principiul 2).

Summitul Mondial al Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă (2002): “Există o nevoie urgentă de … a crea raspunsuri mai eficiente în ceea ce priveşte politicile naţionale şi regionale legate de ameninţările de mediu asupra sănătăţii oamenilor” (para. 54(k)).

Convenţia Africană asupra Conservării Mediului şi Resurselor Naturale (2017): “Părţile vor … lua toate măsurile corespunzătoare pentru a preveni, ameliora şi elimina cât de mult posibil efectele detrimentale asupra mediului, în particular din cauza substanţelor radioactive, toxice şi a altor substanţe şi deşeuri periculoase.” (art. 13).

Sănătatea şi drepturile omului

Declaraţia universală a drepturilor omului: “Fiecare are dreptul la viaţă, libertate şi securitate personală” (art. 3).
Strategia Naţiunilor Unite asupra Sănătăţii Femeilor, Copiilor şi Adolescenţilor (2016-2030) are ca obiective să “transforme”, prin extinderea mediilor pozitive; să “supravieţuiască”, prin reducerea mortalităţii materne şi infantile; şi să “progreseze” prin asigurarea sănătăţii şi a stării de bine şi reducerea numărului de decese şi boli generate de poluare.

Spaţiu

Tratatul privind Spaţiul Cosmic (1967) declară că “folosirea spaţiului cosmic să fie făcută astfel încât să “se evite contaminarea sa precum şi fără a produce schimbări adverse în mediul Pământului” (art. IX).

Orientările strategice ale Naţiunilor Unite pentru sustenabilitatea pe termen lung a activităţilor din spaţiul cosmic (2018): “Statele şi organizaţiile internaţionale interguvernamentale trebuie să adreseze … riscurile asupra oamenilor, proprietăţii, sănătăţii publice, şi mediului legate de lansarea, operarea pe orbită şi reintrarea obiectelor spaţiale” (orientarea strategică 2.2(c)).

Guvernele lumii se joacă riscând viaţa de pe Pământ
Albert Einstein a afirmat că “Dumnezeu nu dă cu zarul”.118 Dar prin dezvoltarea transmisiunii pe Pământ şi în spaţiul cosmic a 5G, o tehnologie fără precedent ce foloseşte unde milimetrice folosită până acum doar ca armă energetică în operaţiuni militare şi de control al mulţimilor,119 guvernele lumii dau cu zarul în mod nechibzuit asupra vieţii pe Pământ.

Refuzul de a accepta şi aplica cunoştinţe tehnice relevante şi valide este de neacceptat din punct de vedere etic. Studiile arată că 5G—şi în special 5G bazat pe spaţiu—contravine principiilor consacrate dintr-o suită de acorduri internaţionale.

Cerem ca UN, WHO, EU, Consiliul Europei şi guvernele naţionale,

(a) Să ia măsuri imediate pentru oprirea dezvoltării 5G pe Pământ şi în spaţiul cosmic pentru a proteja omenirea, în principal copiii nenascuţi, nou-născuţii, copiii, adolescenţii şi femeile gravide, cât şi mediul înconjurător;

(b) Să urmărească Convenţia Naţiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului şi Rezoluţia Consiliului Europei 1815 privind informarea cetăţenilor, inclusive a profesorilor şi doctorilor, asupra riscurilor de sănătate (pentru adulţi şi copii) de la radiaţii RF, şi de ce trebuie şi cum pot ei evita comunicaţiile wireless şi staţiile de bază, în special în sau lângă creşe, grădiniţe, şcoli, spitale, locuinţe şi locuri de muncă;

(c) Să favorizeze şi să implementeze sisteme de telecomunicaţii pe fir în loc de wireless;

(d) Să interzică industriei de wireless/telecomunicaţii prin organizaţiile lor de lobby de la a convinge persoane cu funcţii oficiale să ia decizii ce permit extinderea radiaţiilor RF, incluzând 5G terestru şi spaţial;

(e) Să numească imediat—fără interferenţe din industrie—grupuri internaţionale de oameni de ştiinţă specializaţi în EMF şi sănătate independenţi, cu adevărat imparţiali şi fără conflicte de interes,120 în scopul de a stabili noi standarde internaţionale de siguranţă pentru radiaţii EF ce nu se bazează exclusiv pe intensitate, dar ce consideră expunerea cumulativă, şi care protejează împotriva tuturor efectelor privind sănătatea şi mediul, nu doar a efectelor termale şi nu doar prin prisma efectelor asupra oamenilor;

(f) Să numească imediat— fără interferenţe din industrie—grupuri internaţionale de oameni de ştiinţă specializaţi în EMF, sănătate, biologie şi fizică atmosferică, în scopul de a dezvolta un cadru de reglementare comprehensive care să asigure că folosirea spaţiului cosmic este sigură pentru oameni şi mediu, luând în considerare radiaţiile RF, gazele de evacuare ale rachetelor, funinginea neagră şi reziduurile spaţiale precum şi impactul lor asupra stratului de ozon,121 încălzirii globale,122 atmosferei şi conservării vieţii pe Pământ. Nu doar tehnologia terestră trebuie să fie sustenabilă, dar şi cea din spaţiu123 , pentru adulţi şi copii, animale şi plante.

A fi trimis la administratorul Apelului, listat mai jos, detaliind măsurile pe care doriţi a le lua pentru a proteja populaţia globală împotriva expunerii la radiaţii RF, în special la radiaţii 5G.

Acest Appel precum şi răspunsul Dvs. vor fi publicate pe https://www.5gspaceappeal.org/

Cu respect,

Arthur Firstenberg,

Administrator de Apel, info@5gSpaceAppeal.org.

 

Inițial semnatari

AFRICA
Lauraine Margaret Helen Vivian, PhD, Anthropology and Psychiatry; Honorary Research Associate, Faculty of Health and Medical Sciences, University of Copenhagen, Denmark. Signatory for South Africa

ASIA
Girish Kumar, PhD, Professor, Electrical Engineering Department, Indian Institute of Technology Bombay, Powai, Mumbai, India

AUSTRALIA
Don Maisch, PhD, Independent researcher, author of ”The Procrustean Approach”, Lindisfarne, Tasmania, Australia

EUROPA
Alfonso Balmori, BSc, Master in Environmental Education, Biologist. Valladolid, Spain
Klaus Buchner, Dr. rer. nat., Professor, MEP – Member of the European Parliament, Kompetenzinitiative zum Schutz von Mensch, Umwelt und Demokratie e.V., München, Germany
Daniel Favre, Dr. phil. nat., Biologist, A.R.A. (Association Romande Alerte aux Ondes Electromagnétiques), Switzerland Annie Sasco, MD, DrPH, SM, HDR, former Chief of Research Unit of Epidemiology for Cancer Prevention at the International Agency for Research on Cancer (IARC), Lyon; former Acting Chief, Programme for Cancer Control of the World Health Organization (WHO); former Director of Research at the Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM); France

AMERICA DE NORD
Martin Pall, Professor Emeritus of Biochemistry and Basic Medical Sciences, Washington State University, residing in Portland, Oregon, USA
Kate B. Showers, PhD, Soil Science, Senior Research Fellow, Centre for World Environmental History, University of Sussex, Falmer, Brighton, UK, residing in Bolton-Est, Québec, Canada

AMERICA DE SUD
Carlos Sosa, MD, University of Antioquia, Medellín, Colombia

Referinţe

1 De Grasse M. AT&T outlines 5G network architecture. RCR Wireless News, Oct. 20, 2016. https://www.rcrwireless.com/20161020/network-infrastructure/att-outlines-5g-network-architecture-tag4. Accessed July 9, 2018.
2 Hong W, Jiang ZH, Yu C, et al. Multibeam antenna technologies for 5G wireless communications. IEEE Tr Ant Prop. 2017;65(12):6231-6249. doi: 10.1109/TAP.2017.2712819.
3 Chou H-T. Design Methodology for the Multi-Beam Phased Array of Antennas with Relatively Arbitrary Coverage Sector. Conference paper: 2017 11th European Conference on Antennas and Propagation; Paris, France. doi: 10.23919/EuCAP.2017.7928095.
4 47 CFR § 30.202 – Power limits.
5 SpaceX, WorldVu, Boeing, Telesat Canada and Iridium.
6 Federal Communications Commission. Pending Application for Satellite Space and Earth Station Authorization. Schedule S, Technical Report. Dated April 2016, filed March 1, 2017. http://licensing.fcc.gov/myibfs/download.do?attachment_key=1200245. Accessed June 17, 2018.
7 Governments and organizations that ban or warn against wireless technology. Cellular Phone Task Force website. www.cellphonetaskforce.org/governments-and-organizations-that-ban-or-warn-against-wireless-technology/. Accessed June 10, 2018. Continually updated.
8 The International Doctors´ Appeal (Freiburger Appeal). http://freiburger-appell-2012.info/en/home. php?lang=EN. Published in 2012. Accessed June 10, 2018.
9 International appeal: scientists call for protection from non-ionizing electromagnetic field exposure. International EMF Scientist Appeal website. https://emfscientist.org/index.php/emf-scientist-appeal. Published May 11, 2015. Accessed June 10, 2018. As of March 2018, 237 EMF scientists from 41 nations had signed the Appeal.
10 Glaser Z. Cumulated index to the bibliography of reported biological phenofmena (‘effects’) and clinical manifestations attributed to microwave and radio-frequency radiation: report, supplements (no. 1-9). BEMS newsletter (B-1 through B-464), 1971-1981. http://www.cellphonetaskforce.org/wp-content/uploads/2018/06/Zory-Glasers-index.pdf. Accessed June 26, 2018. Report and 9 supplements issued by Naval Medical Research Institute, Bethesda, MD; Research Division, Bureau of Medicine & Surgery, Dept. of the Navy, Washington, DC; Electromagnetic Radiation Project Office, Naval Medical Research & Development Command, Bethesda, MD; Naval Surface Weapons Center, Dahlgren, VA; and National Institute for Occupational Safety and Health, Rockville, MD. Index by Julie Moore and Associates, Riverside, CA, 1984. Lt. Zorach Glaser, PhD, catalogued 5,083 studies, books and conference reports for the US Navy through 1981.
11 Sage C, Carpenter D., eds. Biolnitiative Report: A Rationale for a Biologically-Based Public Exposure Standard for Electromagnetic Radiation. Sage Associates; 2012. www.bioinitiative.org. Accessed June 10, 2018. The 1,470-page BioInitiative Report, authored by an international group of 29 experts, has reviewed more than 1,800 new studies and is continually updated.
12 Grigoriev Y. Bioeffects of modulated electromagnetic fields in the acute experiments (results of Russian researches). Annu Russ Natl Comm Non-Ionising Radiat Protect. 2004:16-73. http://www.bemri.org/publication/78-grigoriev-bioeffects07/file.html. Accessed June 17, 2018.
13 Obajuluwa AO, Akinyemi AJ, Afolabi OB, et al. Exposure to radio-frequency electromagnetic waves alters acetylcholinesterase gene expression, exploratory and motor coordination-linked behaviour in male rats. Toxicol Rep. 2017;4:530-534. https://www.sciencedirect.com/sdfe/pdf/download/file/pii/S221475001730063X/1-s2.0-S221475001730063X-main.pdf. Accessed June 17, 2018.
14 Volkow ND, Tomasi D, Wang G-J, et al. Effects of cell phone radiofrequency signal exposure on brain glucose metabolism. JAMA. 2012;305(8):808-813. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3184892. Accessed June 17, 2018.
15 Eghlidospour M, Ghanbari A, Mortazavi S, Azari H. Effects of radiofrequency exposure emitted from a GSM mobile phone on proliferation, differentiation, and apoptosis of neural stem cells. Anat Cell Biol. 2017;50(2):115-123. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5509895. Accessed June 17, 2018.
16 Hardell L, Carlberg C. Mobile phones, cordless phones and the risk for brain tumors. Int J Oncol. 2009;35(1):5-17. https://www.spandidos-publications.com/ijo/35/1/5/download. Accessed June 17, 2018.
17 Bandara P, Weller S. Cardiovascular disease: Time to identify emerging environmental risk factors. Eur J Prev Cardiol. 2017;24(17):1819-1823. http://journals.sagepub.com/doi/10.1177/2047487317734898. Accessed June 17, 2018.
18 Deshmukh P et al. Cognitive impairment and neurogenotoxic effects in rats exposed to low-intensity microwave radiation. Int J Toxicol. 2015;34(3):284-290. doi: 10.1177/1091581815574348.
19 Zothansiama, Zosangzuali M, Lalramdinpuii M, Jagetia GC. Impact of radiofrequency radiation on DNA damage and antioxidants in peripheral blood lymphocytes of humans residing in the vicinity of mobile phone base stations. Electromag Biol Med. 2017;36(3):295-305. doi: 10.1080/15368378.2017.1350584.
20 Zwamborn A, Vossen S, van Leersum B, Ouwens M, Mäkel W. Effects of Global Communication system radio-frequency fields on Well Being and Cognitive Functions of human subjects with and without subjective complaints. TNO Report FEL-03-C148. The Hague: TNO Physics and Electronics Laboratory; 2003. http://www.milieugezondheid.be/dossiers/gsm/TNO_rapport_Nederland_sept_2003.pdf. Accessed June 16, 2018.
21 Havas M. When theory and observation collide: Can non-ionizing radiation cause cancer? Environ Pollut. 2017;221:501-505. doi: 10.1016/j.envpol.2016.10.018.
22 Narayanan SN, Kumar RS, Potu BK, Nayak S, Mailankot M. Spatial memory performance of Wistar rats exposed to mobile phone. Clinics. 2009;64(3):231-234.
23 Houston BJ, Nixon B, King BV, De Iuliis GN, Aitken RJ. The effects of radiofrequency electromagnetic radiation on sperm function. Reproduction. 2016;152(6):R263-R266. http://www.reproduction-online.org/content/152/6/R263.long. Accessed June 17, 2018.
24 Han J, Cao Z, Liu X, Zhang W, Zhang S. Effect of early pregnancy electromagnetic field exposure on embryo growth ceasing. Wei Sheng Yan Jiu. 2010;39(3):349-52 (in Chinese). https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20568468.
25 Salford LG, Brun AE, Eberhardt JL, Malmgren L, Persson BRR. Nerve cell damage in mammalian brain after exposure to microwaves from GSM mobile phones. Environ Health Perspect. 2003;111(7):881-883. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1241519/pdf/ehp0111-000881.pdf. Accessed June 17, 2018.
26 Milham S. Evidence that dirty electricity is causing the worldwide epidemics of obesity and diabetes. Electromagn Biol Med. 2014;33(1):75-78. doi: 10.3109/15368378.2013.783853.
27 Yakymenko I, Tsybulin O, Sidorik E, Henshel D, Kyrylenko O, Kyrylenko S. Oxidative mechanisms of biological activity of low-intensity radiofrequency radiation. Electromagn Biol Med. 2016;35(2):186-202. doi: 10.3109/15368378.2015.1043557.
28 Herbert M, Sage C. Findings in autism (ASD) consistent with electromagnetic fields (EMF) and radiofrequency radiation (RFR). In: Sage C, Carpenter D., eds. Biolnitiative Report: A Rationale for a Biologically-Based Public Exposure Standard for Electromagnetic Radiation. Sec. 20. Sage Associates; 2012. http://www.bioinitiative.org/report/wp-content/uploads/pdfs/sec20_2012_Findings_in_Autism.pdf. Accessed June 29, 2018.
29 Divan HA, Kheifets L, Obel C, Olsen J. Prenatal and postnatal exposure to cell phone use and behavioral problems in children. Epidemiology 2008;19: 523–529. http://www.wifiinschools.com/uploads/3/0/4/2/3042232/divan_08_prenatal_postnatal_cell_phone_use.pdf. Accessed June 29, 2018.
30 Divan HA, Kheifets L, Obel C, Olsen J. Cell phone use and behavioural problems in young children. J Epidemiol Community Health. 2010;66(6):524-529. doi: 10.1136/jech.2010.115402. Accessed July 16, 2018.
31 Li D-K, Chen H, Odouli R. Maternal exposure to magnetic fields during pregnancy in relation to the risk of asthma in offspring. Arch Pediatr Adolesc Med. 2011;165(10):945-950. https://jamanetwork.com/journals/jamapediatrics/fullarticle/1107612. Accessed June 29, 2018.
32 Warnke U. Bees, Birds and Mankind: Destroying Nature by ‘Electrosmog.’ Competence Initiative for the Protection of Humanity, Environment and Democracy; 2009. www.naturalscience.org/wp-content/uploads/2015/01/kompetenzinitiative-ev_study_bees-birds-and-mankind_04-08_english.pdf. Accessed June 10, 2018.
33 Balmori A. Electromagnetic pollution from phone masts. Effects on wildlife. Pathophysiology. 2009;16:191-199. doi:10.1016/j.pathophys.2009.01.007. Accessed June 10, 2018.
34 Cammaerts MC, Johansson O. Ants can be used as bio-indicators to reveal biological effects of electromagnetic waves from some wireless apparatus. Electromagn Biol Med. 2014;33(4):282-288. doi: 10.3109/15368378.2013.817336.
35 Balmori A. Efectos de las radiaciones electromagnéticas de la telefonía móvil sobre los insectos. Ecosistemas. 2006;15(1):87-95. https://www.revistaecosistemas.net/index.php/ecosistemas/article/ download/520/495. Accessed June 17, 2018.
36 Broomhall M. Report detailing the exodus of species from the Mt. Nardi area of the Nightcap National Park World Heritage Area during a 15-year period (2000-2015). Report for the United Nations Educational Scientific and Cultural Organization (UNESCO). https://ehtrust.org/wp-content/uploads/Mt-Nardi-Wildlife-Report-to-UNESCO-FINAL.pdf. Accessed June 17, 2018.
37 Kordas D. Birds and Trees of Northern Greece: Changes since the Advent of 4G Wireless. 2017. https://einarflydal.files.wordpress.com/2017/08/kordas-birds-and-trees-of-northern-greece-2017-final.pdf. Accessed June 29, 2018.
38 Balmori A. The incidence of electromagnetic pollution on wild mammals: A new “poison” with a slow effect on nature? Environmentalist. 2010;30(1):90-97. doi: 10.1007/s10669-009-9248-y
39 Waldmann-Selsam C, Balmori-de la Puente A, Breunig H, Balmori A. Radiofrequency radiation injures trees around mobile phone base stations. Sci Total Environ. 2016;572:554-569. doi: 10.1016/j.scitotenv.2016.08.045.
40 Magras IN, Xenos TD. RF radiation-induced changes in the prenatal development of mice. Bioelectromagnetics 1997;18(6):455-461. http://collectiveactionquebec.com/uploads/8/0/9/7/80976394/exhibit_r-62_magras_mice_study.pdf. Accessed June 17, 2018.
41 Otitoloju AA, Osunkalu VO, Oduware R, et al. Haematological effects of radiofrequency radiation from GSM base stations on four successive generations (F1 – F4) of albino mice, Mus Musculus. J Environ Occup Sci. 2012;1(1):17-22. https://www.ejmanager.com/mnstemps/62/62-1332160631.pdf?t=1532966199. Accessed July 30, 2018.
42 Balmori A. Mobile phone mast effects on common frog (Rana temporaria) tadpoles: The city turned into a laboratory. Electromagn Biol Med. 2010(1-2):31-35. doi: 10.3109/15368371003685363.
43 Magone I. The effect of electromagnetic radiation from the Skrunda Radio Location Station on Spirodela polyrhiza (L.) Schleiden cultures. Sci Total Environ. 1996;180(1):75-80. doi: 0048-9697(95)04922-3.
44 Margaritis LH, Manta AK, Kokkaliaris KD, et al. Drosophila oogenesis as a bio-marker responding to EMF sources. Electromagn Biol Med. 2014;33(3):165-189. doi: 10.3109/15368378.2013.800102.
45 Nittby H, Brun A, Strömblad S, et al. Nonthermal GSM RF and ELF EMF effects upon rat BBB permeability. Environmentalist. 2011;31(2):140-148. doi: 10.1007/s10669-011-9307-z.
46 Kumar NR, Sangwan S, Badotra P. Exposure to cell phone radiations produces biochemical changes in worker honey bees. Toxicol Int. 2011;18(1):70-72. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3052591. Accessed June 17, 2018.
47 Haggerty K. Adverse influence of radio frequency background on trembling aspen seedlings: Preliminary observations. International Journal of Forestry Research. 2010; Article ID 836278. http://downloads.hindawi.com/journals/ijfr/2010/836278.pdf. Accessed June 17, 2018.
48 Taheri M, Mortazavi SM, Moradi M, et al. Evaluation of the effect of radiofrequency radiation emitted from Wi-Fi router and mobile phone simulator on the antibacterial susceptibility of pathogenic bacteria Listeria monocytogenes and Escherichia coli. Dose Response. 2017;15(1):1559325816688527. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5298474. Accessed June 18, 2018.
49 International Agency for Research on Cancer. Non-ionizing radiation, part 2: radiofrequency electromagnetic fields. In: IARC Monographs on the Evaluation of Carcinogenic Risks to Humans. Vol 102. Lyon, France: WHO Press; 2013. http://monographs.iarc.fr/ENG/Monographs/vol102/mono102.pdf. Accessed July 2, 2018.
50 Carlberg M, Hardell L. Evaluation of mobile phone and cordless phone use and glioma risk using the Bradford Hill viewpoints from 1965 on association and causation. Biomed Res Int. 2017:9218486. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5376454. Accessed June 17, 2018.
51 Blackman CF. Evidence for disruption by the modulating signal. In: Sage C, Carpenter D., eds. Biolnitiative Report: A Rationale for a Biologically-Based Public Exposure Standard for Electromagnetic Radiation. Sec. 15. Sage Associates; 2012. http://www.bioinitiative.org/report/wp-content/uploads/pdfs/sec15_2007_Modulation_Blackman.pdf. Accessed June 19, 2018.
52 Williams ER. The global electrical circuit: a review. Atmos Res. 2009;91(2):140-152. doi:10.1016/j.atmosres.2008.05.018.
53 Wever R. Human circadian rhythms under the influence of weak electric fields and the different aspects of these studies. Int J Biometeorol. 1973;17(3):227-232. www.vitatec.com/docs/referenz-umgebungsstrahlung/wever-1973.pdf. Accessed June 10, 2018.
54 Wever R. ELF-effects on human circadian rhythms. In: ELF and VLF Electromagnetic Field Effects. (Persinger M, ed.) New York: Plenum; 1974:101-144.
55 Engels S, Schneider N-L, Lefeldt N, et al. Anthropogenic electromagnetic noise disrupts magnetic compass orientation in a migratory bird. Nature. 2014;509:353-356. doi:10.1038/nature13290.
56 Ludwig W, Mecke R. Wirkung künstlicher Atmospherics auf Säuger. Archiv für Meteorologie, Geophysik und Bioklimatologie Serie B (Archives for Meteorology Geophysics and Bioclimatology Series B Theoretical and Applied Climatology). 1968;16(2-3):251-261. doi:10.1007/BF02243273.
57 Morley EL, Robert D. Electric fields elicit ballooning in spiders. Current Biology. 2018;28:1-7. https://www.cell.com/current-biology/pdf/S0960-9822(18)30693-6.pdf. Accessed July 14, 2018.
58 Weber J. Die Spinnen sind Deuter des kommenden Wetters (Spiders Are Predictors of the Coming Weather). 1800; Landshut, Germany. “The electrical material works always in the atmosphere; no season can retard its action. Its effects on the weather are almost undisputed; spiders sense it, and alter their behaviour accordingly.”
59 König H. Biological effects of extremely low frequency electrical phenomena in the atmosphere. J Interdiscipl Cycle Res. 2(3):317-323. www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/09291017109359276. Accessed June 10, 2018.
60 Sulman F. The Effect of Air Ionization, Electric Fields, Atmospherics, and Other Electric Phenomena On Man and Animal. American lecture series. Vol 1029. Springfield, Ill: Thomas; 1980.
61 König HL, Krüger, AP, Lang S, Sönning, W. Biologic Effects of Environmental Electromagnetism. New York: Springer-Verlag; 1981. doi: 10.1007/978-1-4612-5859-9.
62 Sazanova E, Sazanov A, Sergeenko N, Ionova V, Varakin Y. Influence of near earth electromagnetic resonances on human cerebrovascular system in time of heliogeophysical disturbances. Progress in
Electromagnetics Research Symposium. August 2013:1661-1665.
63 Cherry N. Schumann resonances, a plausible biophysical mechanism for the human health effects of solar/geomagnetic activity. Natural Hazards. 2002;26(3):279-331. doi:10.1023/A:1015637127504.
64 Polk C. Schumann resonances. In Volland H, ed. CRC Handbook of Atmospherics. Vol. 1. Boca Raton, Fla: CRC Press; 1982:111-178. https://archive.org/stream/in.ernet.dli.2015.132044/2015.132044.Crc-Handbook-Of-Atmospherics-Vol-1#page/n115/mode/2up/search/polk. Accessed June 18, 2018.
65 Park C, Helliwell R. Magnetospheric effects of power line radiation. Science. 1978;200(4343):727-730. doi:10.1126/science.200.4343.727.
66 Bullough K, Kaiser TR, Strangeways HJ. Unintentional man-made modification effects in the magnetosphere. J Atm Terr Phys. 1985;47(12):1211-1223.
67 Luette JP, Park CG, Helliwell RA. The control of the magnetosphere by power line radiation. J Geophys Res. 1979;84:2657-2660.
68 Becker RO, Selden G. The Body Electric: Electromagnetism and the Foundation of Life. New York: Morrow; 1985:325-326.
69 Firstenberg A. Planetary Emergency. Cellular Phone Task Force website. www.cellphonetaskforce.org/planetary-emergency. Published 2018. Accessed June 10, 2018.
70 Becker RO. The basic biological data transmission and control system influenced by electrical forces. Ann NY Acad Sci. 1974;238:236-241. doi: 10.1111/j.1749-6632.1974.tb26793.x.
71 Maxey ES, Beal JB. The electrophysiology of acupuncture; How terrestrial electric and magnetic fields influence air ion energy exchanges through acupuncture points. International Journal of Biometeorology. 1975;19(Supp. 1):124. doi:10.1007/BF01737335.
72 Ćosić I, Cvetković D, Fang Q, Jovanov E, Lazoura H. Human electrophysiological signal responses to ELF Schumann resonance and artificial electromagnetic fields. FME Transactions. 2006;34:93-103. http://scindeks-clanci.ceon.rs/data/pdf/1450-8230/2006/1450-82300602093C.pdf. Accessed July 18, 2018.
73 Cohen M, Behrenbruch C, Ćosić I. Is there a link between acupuncture meridians, earth-ionosphere resonances and cerebral activity? Proceedings of the 2nd International Conference on Bioelectromagnetism, Melbourne, Australia. 1998:173-174. doi: 10.1109/ICBEM.1998.666451.
74 Chevalier G, Mori K, Oschman JL. The effect of earthing (grounding) on human physiology. European Biology and Bioelectromagnetics. January 2006:600-621. http://162.214.7.219/~earthio0/wp-content/uploads/2016/07/Effects-of-Earthing-on-Human-Physiology-Part-1.pdf. Accessed June 10, 2018. “Highly significant EEG, EMG and BVP results demonstrate that restoring the natural electrical potential of the earth to the human body (earthing) rapidly affects human electrophysiological and physiological parameters. The extreme rapidity of these changes indicates a physical/bioelectrical mechanism rather than a biochemical change.”
75 Firstenberg A. Earth’s Electric Envelope. In: The Invisible Rainbow: A History of Electricity and Life. Santa Fe, NM: AGB Press; 2017: 113-131.
76 Cannon PS, Rycroft MJ. Schumann resonance frequency variations during sudden ionospheric disturbances. J Atmos Sol Terr Phys. 1982;44(2):201-206. doi:10.1016/0021-9169(82)90124-6.
77 Technical Report. European Telecommunications Standards Institute; 2007:7. www.etsi.org/deliver/etsi_tr/125900_125999/125914/07.00.00_60/tr_125914v070000p.pdf. Accessed June 10, 2018. “The Specific Anthropomorphic Mannequin (SAM) is used for radiated performance measurements [and is] filled with tissue simulating liquid.”
78 Research on technology to evaluate compliance with RF protection guidelines. Electromagnetic Compatibility Laboratory, Tokyo. http://emc.nict.go.jp/bio/phantom/index_e.html. Accessed July 18, 2018. “SAR is measured by filling phantom liquid that has the same electrical properties as those of the human body in a container made in the shape of the human body, and scanning the inside using an SAR probe.”
79 Becker RO, Marino AA. Electromagnetism and Life. Albany: State University of New York Press; 1982:39. “The evidence seems to be quite conclusive that there are steady DC electric currents flowing outside of the neurones proper in the entire nervous system.”
80Nordenström B. Biologically Closed Electric Circuits. Stockholm: Nordic Medical Publications; 1983.
81 Nordenström B. Impact of biologically closed electric circuits (BCEC) on structure and function. Integr Physiol Behav Sci. 1992;27(4):285-303. doi:10.1007/BF02691165.
82 Devyatkov ND, ed. Non-Thermal Effects of Millimeter Radiation. Moscow: USSR Acad. Sci.; 1981 (Russian).
83 Devyatkov ND, Golant MB, Betskiy OV. Millimeter Waves and Their Role in the Processes of Life. (Millimetrovye volny i ikh rol’ v protsessakh zhiznedeyatel’nosti). Moscow: Radio i svyaz’ (Radio and Communication); 1991 (Russian).
84 Betskii OV. Biological effects of low-intensity millimetre waves (Review). Journal of Biomedical Electronics. 2015(1):31-47. http://www.radiotec.ru/article/15678. Accessed July 31, 2018.
85 Albanese R, Blaschak J, Medina R, Penn J. Ultrashort electromagnetic signals: Biophysical questions, safety issues and medical opportunities,” Aviat Space Environ Med. 1994;65(5 Supp):A116-A120. www.dtic.mil/dtic/tr/fulltext/u2/a282990.pdf. Accessed June 18, 2018.
86 Pepe D, Aluigi L, Zito D. Sub-100 ps monocycle pulses for 5G UWB communications. 10th European Conference on Antennas and Propagation (EuCAP). 2016;1-4. doi: 10.1109/EuCAP.2016.7481123.
87 Nasim I, Kim S. Human exposure to RF fields in 5G downlink. arXiv:1711.03683v1. https://arxiv.org/pdf/1711.03683. Accessed June 17, 2018.
88 Thielens A, Bell D, Mortimore DB. Exposure of insects to radio-frequency electromagnetic fields from 2 to 120 GHz. Nature/Scientific Reports. 2018;8:3924. https://www.nature.com/articles/s41598-018-22271-3.pdf. Accessed June 17, 2018.
89 Hallmann CA, Sorg M, Jongejans E. More than 75 percent decline over 27 years in total flying insect biomass in protected areas. PLOS One. 2017;12(10):e0185809. http://journals.plos.org/plosone/article/file?id=10.1371/journal.pone.0185809&type=printable. Accessed June 17, 2018.
90 Gandhi O, Riazi A. Absorption of millimeter waves by human beings and its biological implications. IEEE Trans Microw Theory Tech. 1986;34(2):228-235. doi:10.1109/TMTT.1986.1133316.
91 Russell CL. 5G wireless telecommunications expansion: Public health and
environmental implications. Environ Res 2018;165:484-495. https://zero5g.com/wp-content/uploads/2018/07/5-G-wireless-telecommunications-expansion-Public-health-and-environmental-implications-Cindy-L.-russell.pdf. Accessed November 1, 2018.
92 Hardell L. World Health Organization, radiofrequency radiation and health – a hard nut to crack (review). Int J Oncol. 2017;51:405-413. doi:10.3892/ijo.2017.4046.
93 Pall M. 5G: Great risk for EU, U.S. and international health: Compelling evidence for eight distinct types of great harm caused by electromagnetic field (EMF) exposures and the mechanism that causes them. European Academy for Environmental Medicine. http://www.5gappeal.eu/wp-content/uploads/2018/06/pall_2018.pdf. Published May 2018. Accessed June 22, 2018.
94 Markov M, Grigoriev Y. Wi-Fi technology: An uncontrolled global experiment on the health of mankind, Electromagn Biol Med. 2013;32(2):200-208. http://www.avaate.org/IMG/pdf/Wi-fi_Technology_-_An_Uncontrolled_Global_Experiment_on_the_Health_of_Mankind_-_Marko_Markov_Yuri_G._Grigoriev.pdf. Accessed June 23, 2018.
95 Belyaev I, Alipov Y, Shcheglov V, Polunin V, Aizenberg O. Cooperative response of Escherichia coli cells to the resonance effect of millimeter waves at super low intensity. Electromagn Biol Med. 1994;13(1):53-66. doi:10.3109/15368379409030698.
96 Belyaev I. Nonthermal biological effects of microwaves: Current knowledge, further perspective, and urgent needs. Electromagn Biol Med. 2005;24(3):375-403. doi:10.1080/15368370500381844.
97 Bise W. Low power radio-frequency and microwave effects on human electroencephalogram and behavior. Physiol Chem Phys. 1978;10(5):387-398.
98 Brauer I. Experimentelle Untersuchungen über die Wirkung von Meterwellen verschiedener Feldstärke auf das Teilungswachstum der Pflanzen. Chromosoma. 1950;3(1):483-509. doi:10.1007/BF00319492.
99 Kondra P, Smith W, Hodgson G, Bragg D, Gavora J, Hamid M. Growth and reproduction of chickens subjected to microwave radiation. Can J Anim Sci. 1970;50(3):639-644. doi:10.4141/cjas70-087.
100 Frey AH, Seifert E. Pulse modulated UHF energy illumination of the heart associated with change in heart rate. Life Sciences. 1968;7(10 Part 2):505-512. doi: 10.1016/0024-3205(68)90068-4.
101 Mann K, Röschke J. Effects of pulsed high-frequency electromagnetic fields on human sleep. Neuropsychobiology. 1996;33(1):41-47. doi: 10.1159/000119247.
102 Tiagin NV. Clinical aspects of exposure to microwave radiation. Moscow: Meditsina; 1971 (Russian).
103 Belpomme D, Campagnac C, Irigaray P. Reliable disease biomarkers characterizing and identifying electrohypersensitivity and multiple chemical sensitivity as two etiopathogenic aspects of a unique pathological disorder. Rev Environ Health 2015;30(4):251–271. https://www.jrseco.com/wp-content/uploads/Belpomme-Environmental-health-2015.pdf. Accessed June 18, 2018.
104 Hecht K. Health Implications of Long-term Exposure to Electrosmog. Competence Initiative for the Protection of Humanity, the Environment and Democracy. 2016: 16, 42-46. http://kompetenzinitiative.net/KIT/wp-content/uploads/2016/07/KI_Brochure-6_K_Hecht_web.pdf. Accessed June 20, 2018.
105 Belyaev I, Dean A, Eger H, et al. EUROPAEM EMF Guideline 2016 for the prevention, diagnosis and treatment of EMF-related health problems and illnesses. Rev Environ Health. 2016;31(3):363-397. doi:10.1515/reveh-2016-0011.
106 Schreier N, Huss A, Röösli M. The prevalence of symptoms attributed to electromagnetic field exposure: A cross-sectional representative survey in Switzerland. Soz Praventivmed. 2006;51(4):202-209. doi:10.1007/s00038-006-5061-2. Accessed July 16, 2018.
107 Schroeder E. Stakeholder-Perspektiven zur Novellierung der 26. BImSchV: Ergebnisse der bundesweiten Telefonumfrage im Auftrag des Bundesamtes für Strahlenschutz (Report on stakeholder perspectives on amending the 26th Federal Emission Control Ordinance: Results of the nationwide telephone survey ordered by the Federal Office for Radiation Protection). Schr/bba 04.02.26536.020. Munich, Germany. 2002 (German). https://www.bfs.de/SharedDocs/Downloads/BfS/DE/ berichte/emf/befuerchtungen.pdf?__blob=publicationFile&v=3. Accessed July 19, 2018.
108 Hallberg Ö, Oberfeld G. Letter to the editor: Will we all become electrosensitive? Electromagn Biol Med. 2006;25:189-191. https://www.criirem.org/wp-content/uploads/2006/03/ehs2006_hallbergoberfeld.pdf. Accessed June 22, 2018.
109 Brussels International Scientific Declaration on Electromagnetic Hypersensitivity and Multiple Chemical Sensitivity. ECRI Institute. http://eceri-institute.org/fichiers/ 1441982765_Statement_EN_DEFINITIF.pdf. Published 2015. Accessed June 10, 2018.
110 Removal of barriers to entry, 47 U.S.C. § 253. www.gpo.gov/fdsys/pkg/USCODE-2015-title47/pdf/ USCODE-2015-title47-chap5-subchapII-partII-sec253.pdf; 5G For Europe: An Action Plan. European Commission; 2016. http://ec.europa.eu/newsroom/dae/document.cfm?doc_id=17131. Accessed June 10, 2018.
111 Federal Register – Rules and Regulations. 47 CFR Part 1 [WT Docket No 17–79; FCC 18–30] Accelerating Wireless Broadband Deployment by Removing Barriers to Infrastructure Investment. 2018;83(86). Accessed June 10, 2018.
112 5G For Europe: An Action Plan. European Commission; 2016. http://ec.europa.eu/newsroom/dae/document.cfm?doc_id=17131. Accessed June 10, 2018.
113 PCIA – The Wireless Infrastructure Association. Model wireless telecommunications facility siting ordinance. 2012. https://wia.org/wp-content/uploads/Advocacy_Docs/PCIA_Model_Zoning_Ordinance_June_2012.pdf. Accessed June 29, 2018.
114 Mobile services, 47 U.S.C. § 332(c)(7)(B)(iv). www.gpo.gov/fdsys/pkg/USCODE-2016-title47/pdf/USCODE-2016-title47-chap5-subchapIII-partI-sec332.pdf: “No state or local government or instrumentality thereof may regulate personal wireless service facilities on the basis of the environmental effects of radio frequency emissions to the extent that such facilities comply with the [Federal Communications] Commission’s regulations concerning such emissions.” Courts have reversed regulatory decisions about cell tower placement simply because most of the public testimony was about health.
115 Cellular Telephone Company v. Town of Oyster Bay, 166 F.3d 490, 495 (2nd Cir. 1999). https://openjurist.org/166/f3d/490/cellular-telephone-company-at-v-town-of-oyster-bay. Accessed June 10, 2018.; T-Mobile Northeast LLC v. Loudoun County Bd. of Sup’rs, 903 F.Supp.2d 385, 407 (E.D.Va. 2012). https://caselaw.findlaw.com/us-4th-circuit/1662394.html. Accessed June 10, 2018.
116 Vogel G. A Coming Storm For Wireless? TalkMarkets. July 2017. www.talkmarkets.com/content/stocks–equities/a-coming-storm-for-wireless?post=143501&page=2. Accessed September 13, 2018.
117 Swiss Re: SONAR – New emerging risk insights. July 2014:22. http://media.swissre.com/documents/ SONAR_2014.pdf. Accessed June 10, 2018. “[A]n increasing level of interconnectivity and the growing prevalence of digital steering and feedback systems also give rise to new vulnerabilities. These could involve cascading effects with multiple damages as well as long-lasting interruptions if the problems turned out to be complex and/or difficult to repair. Interconnectivity and permanent data generation give rise to concerns about data privacy, and exposure to electromagnetic fields may also increase.”
118 Albert Einstein, letter to Max Born, Dec. 4, 1926.
119 Active Denial Technology. Non-Lethal Weapons Program. http://jnlwp.defense.gov/Press-Room/Fact-Sheets/Article-View-Factsheets/Article/577989/active-denial-technology-fact-sheet/. Published May 11, 2016. Accessed June 10, 2018.
120 Conflicts of interest have frequently arisen in the past. For example, the EU Commission (2008/721/EC) appointed industry-supportive members for SCENIHR who submitted to the EU a misleading SCENIHR report on health risks, which gave the telecommunications industry carte blanche to irradiate EU citizens. The report is now quoted by radiation safety agencies in the EU. Another example is the US National Toxicology Program contracting with the IT’IS Foundation, which is funded by the entire telecommuni-cations industry, to design, build and monitor the exposure facility for a two-year, 25-million-US-dollar study of cell phones. It subsequently produced a misleading report that is now quoted by industry officials in the US.
121 Ross M, Mills M, Toohey D. Potential climate impact of black carbon emitted by rockets. Geophys Res Lett. 2010;37:L24810. https://agupubs.onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1029/2010GL044548. Accessed June 17, 2018.
122 Ross MN, Schaeffer PM. Radiative forcing caused by rocket engine emissions. Earth’s Future. 2014;2:177-196. https://agupubs.onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1002/2013EF000160. Accessed June 17, 2018.
123 Callicott JB, Mumford K. Ecological sustainability as a conservation concept. Conservation Biology. 1997;11(1):32-40. https://www.sierraforestlegacy.org/Resources/Community/Sustainability/ SY_CallicottMumford1997.pdf. Accessed June 20, 2018.