„Nu vă miraţi că îndrăznesc să zic vorba asta, că mulţi se botează, însă darul puţini îl păstrează. Când vedeţi pe unii că aleargă singuri spre înşelăciune, atunci să cunoaşteţi că la unii ca aceştia pecetea darului este ştearsă şi uşor se prăpăstuiesc. Atunci sfaturile nu se mai lipesc de ei şi făgăduinţele se calcă fără milă.
.
Dar noi, fraţilor, să-i lăsăm pe aceştia în „sloboda” lor fericită, să urmăm calea cea strâmtă şi nu vom greşi.
.
În curtea lui Caiafa de astăzi să nu intrăm (adică în mreaja stăpânirii), căci slugile cele viclene ne ispitesc şi nu cumva să pătimim ca Sfântul Apostol Petru. Lăsaţi să se încălzească la foc slugile cele năimite, iar noi să urmăm pe Domnul ca şi Sfintele Mironosiţe.
.
În calea noastră stau la pândă vameşii şi fariseii veacului acestuia, dar să nu ne fie frică. „Îndrăzniţi, zice Domnul, Eu am biruit lumea.”
.
Am auzit că unii dintre cei râvnitori au avut ciocniri de cuvinte, cu ceata noilor dregători. Nu vă tulburaţi fraţii mei, căci abia a început ploaia „covrigilor”. Pe mulţi poate să-i „ude” dacă nu vor fi cu pază şi cele care se văd astăzi, sunt mici faţă de cele ce urmează.
.
Eu unul vă sfătuiesc pe cei cari urmaţi tradiţiile noastre strămoşeşti, să nu vă tulburaţi şi cu alţii să nu discutaţi.
.
Biruinţa noastră nu se dobândeşte cu sfadă şi cu pleftureală, ci cu blândeţe şi cu dreaptă socoteală. Din sfadă nu iese decât tulburare şi duşmănie. Războiul nostru este nevăzut şi armele noastre trebuie să fie arme duhovniceşti, şi anume: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi Pavăza Credinţei, cu care putem stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse, cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel. Pe cei slabi să-i întărim, iar pe cei vicleni să-i ocolim. Pe cei năimiţi şi pe cei urgisiţi să-i lăsăm în pace, căci sunt acum mărişori şi pot pricepe semnele vremii. (…) Nu mai faceţi vorbă cu ei şi nici nu căutaţi să-i pârâţi ori să-i denunţaţi, ci mai vârtos s’ar cădea să-i plângem pe unii ca aceştia, căci nu ştiu sărmanii la care „domnii au slujit şi câtă pagubă vor dobândi”.
.
Înainte de a încheia rândurile acestea, vă amintesc de cuvântul Scripturii care zice: „Vrăjmaşii omului sunt casnicii lui” şi iată anume pentru ce: când fraţii noştri de o credinţă şi de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmaşului credinţei, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sf. Apostol Pavel: nu vă plecaţi grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credinţă şi să arătăm „Mila Păcii” către toţi, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin”.
.
Sfântul Ioan Iacob Românul (Hozevitul), „Din Ierihon către Sion. Trecerea de la pământ la cer”
.
.
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE
CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT,
TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:
.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL
ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:
.
SĂ NE FIE DE FOLOS!
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE!!!
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
.