Din păcate, astăzi, nici măcar în mănăstiri nu se mai caută lucrarea duhovnicească a dobândirii Harului. Pentru Sf. Paisie (prăznuit în Sinaxar pe 15 noiembrie – n.r.), însă, aceasta era lucrul de căpătâi și adevăratul scop al vieții. De unde vine această dorință iubitoare și căutare în noi înșine pentru dragostea lui Dumnezeu? Și cum se comportă cei purtători de har într-o comunitate, obște monahală sau orice alt tip de comunitate? Vă oferim câteva cuvinte de nectar duhovnicesc din învățăturile marelui stareț de la Neamț. SF. PAISIE VELICIKOVSKI DESPRE DOBÂNDIREA HARULUI

Păzirea poruncilor evanghelice și a Sf. Părinți

„Să piară toate, chiar și trupurile noastre, numai să se păzească poruncile lui Dumnezeu și cu dânsele sufletele noastre!”

„De veți avea osârdie în citirea cărților Părinților și veți lua aminte la învățătura din ele, atunci va fi între voi ascultare, pace, un singur gând și iubire întreolaltă și soborul nostru va dăinui cât va voi Domnul și oricât s-ar strădui vrăjmașul să îl răstoarne, nu va izbândi. Dar dacă vă veți depărta de cititul cărților Părinților, atunci el se va surpa în curând și nu va mai rămâne piatră pe piatră…”.

„Toată ziua mă lupt și mă rog: cu unii dintre voi plâng, cu alții mă bucur și îndreptez toate treburile a două mănăstiri. Dar după ce vă slobozesc pe toți din chilia mea îmi trimit împreună cu voi și toate gândurile; și atunci când iau o carte, nu mai aud nimic și mă liniștesc ca și cum aș fi în pustia Iordanului”.

Iubirea dintre frați

Impresionat de viața duhovnicească a celor 700 de frați din obștea mănăstirii Neamț, un călugăr călător pe nume Teofan avea să consemneze: „Sărăcia lor de bunăvoie era desăvârșită. Prin chilii în afară de icoane, cărți și unelte pentru lucru manual, nu mai era nimic. Călugării se distingeau mai ales prin smerenie, iar de mândrie cu totul fugeau; de ură și de zavistie nu știau.

Dacă se întâmpla ca cineva să jignească pe altul se grăbeau numaidecât să se împace. Cel ce nu voia să ierte pe fratele care i-a greșit era alungat din mănăstire. În biserică fiecare stătea la locul ce i se hotărâse, iar vorbăria deșartă era cu desăvârșire oprită atât în biserică și în chilii, cât și în afară.

Toți erau sub supravegherea duhovnicilor la care-și mărturiseau păcatele și gândurile de două ori pe zi: dimineața spuneau pe cele făcute noaptea, iar seara pe cele făcute ziua. Fără binecuvântarea duhovnicului, nimeni nu îndrăznea să facă ceva, nici măcar să mănânce un fruct”.

Nejudecarea aproapelui

„Mi-am fixat un astfel de legământ în suflet și în fața lui Dumnezeu care să mă întărească în harul Său: să nu judec pe aproapele meu, chiar dacă-l voi fi văzut cu ochii mei cum greșește, căci se știe bine că Unul singur este Judecător drept și adevărat al viilor și al morților, fiindcă acela care judecă pe aproapele său, ia asupra sa o demnitate a lui Dumnezeu. Și ce este mai înfricoșător decât aceasta?”.

Viețuirea fraților din obște și dragostea Sf. Paisie

În toate ascultările se păstra tăcerea, pe buze rugăciunea, iar „fericitul însuși ieșea împreună cu frații și lucra cu ei la câmp și în celelalte ascultări, dând pildă tuturor și poruncind ca nimeni să nu se lenevească, fiindcă din trândăvie iasă tot răul.

În fiecare seară, frații trebuiau să-și facă mărturisirea gândurilor fie fericitului însuși, fie duhovnicilor rânduiți pentru aceasta. Asupra tuturor copiilor săi duhovnicești, fericitul revărsa mila sa părintească ocrotindu-i în dragoste nefățarnică, rânduindu-le ascultările cu înțelepciune după priceperea fiecăruia și arătând compătimire față de cei neputincioși.

Fericitul părintele nostru avea un asemenea dar, încât putea să-i miște spre râvnă până și pe cei mai deznădăjduiți și îi putea mângâia până și pe cei mai plângăcioși. Dacă nu putea să împace un frate întristat cu cuvintele lui, atunci o făcea cu lacrimile lui: nimeni nu ieșea de la el nevindecat.

Și-ar fi dat viața pentru cea mai ușoară din poruncile Domnului și era ca focul împotriva celor care nu le păzeau. Spunea: «Să piară toate, chiar și trupurile noastre, numai să se păzească poruncile lui Dumnezeu și cu dânsele sufletele noastre»”.

Sfat duhovnicesc

Pe cel întristat să-l mângâiaţi, fiţi răbdători în necazuri, iar nu cârtitori, fiţi îndurători şi milostivi, hrăniţi-i pe săraci, fiţi primitori de străini, întristaţi-vă pentru păcate. Fiţi veseli întru Dumnezeu. Flămânziţi şi însetaţi, fiţi blânzi şi cinstiţi la cuget şi la cuvânt. Nu fiţi iubitori de argint, fiţi iubitori de fraţi. Nu fiţi făţarnici, nu fiţi mândri. Fiţi nevoitori către Dumnezeu, fiţi dulci la răspunsuri. Fiţi rugători adeseori, fiţi pricepuţi şi nu osândiţi pe niciun om. Fiţi sprijinitorii celor necăjiţi, fiţi către toţi îndurători şi veţi fi neam al Evangheliei şi fii ai învierii şi moştenitori ai vieţii veşnice, întru Hristos Iisus Domnul nostru”

(Extras din Revista Atitudini Nr. 52)

Sfântul Paisie de la Neamț este unul din marii nevoitori și înnoitori ai monahismului românesc din veacul al XVIII-lea. Este cunoscut și sub numele de Paisie Velicicovski. Este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, la data de 15 noiembrie. S-a născut la 21 decembrie 1722 ca fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru. Anul trecut s-au împlinit 300 de ani de la nașterea Sfântului.

Începând de astăzi intrăm în Postul Nașterii Doomnului, pe care vi-l dorim binecuvântat și plin de roade duhovnicești!

Luând hotărârea de a se călugări, ajunge la mânăstirile Liubetk și Medvedovschi. Nemulțumit de viața de aici, Paisie ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Împreună cu prietenul sau Alexie, decide să plece în Țările Române.

Ajuns în Țara Românescă viețuiește în schiturile Dălhăuți, Trăisteni, Poiana Mărului și Cârnu. Îi cunoaște pe schimonahii Vasile de la Poiana Mărului, Onufrie de la Cârnu și alți părinți cu viață aleasă.

După o vreme ajunge la Sfântul Munte Athos, unde este tuns în monahism și unde se nevoiește timp de 17 ani. Părăsește Sfântul Munte în anul 1763 și ajunge la schitul Vărzărești, din părțile Buzăului. De aici se îndreaptă spre Moldova. Este numit stareț la Mânăstirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca. Viețuiește aici din anul 1763 până în 1775, când, datorită ocupației austriece, se retrage cu întreaga obște la Mânăstirea Secu.

Paisie va primi în dar de la voievodul Constantin Moruzzi Mânăstirea Neamț. Astfel, va lăsa la Secu pe duhovnicul Ilarion și se va muta la Neamț. Numărul viețuitorilor nemțeni s-a ridicat la 700, între care erau moldoveni, munteni, transilvăneni, ruși, ucrainieni, bieloruși, greci, bulgari, sârbi și chiar foști necreștini trecuți la Ortodoxie. În anul 1791, Paisie a fost hirotesit arhimandrit de către arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov. În ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele veșnice și a fost îngropat în biserica mare a Mânăstirii Neamț.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat în 1988. În ședința Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie 1992, s-a hotărât generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamț și în Biserica noastră.

”Sfințenia adevăraților bărbați sfinți nu se cunoaște propriu-zis după minuni (căci și păgânii și ereticii pot face minuni cu ajutorul diavolilor), ci după adevărata credință ortodoxă, dupăfelul în care păzește cu frică dogmele dumnezeiești, urmează toate canoanele apostolice sobornicești și tradițiile Bisericii Ortodoxe și după viețuirea cea fără prihană urmând toate poruncile evanghelice și patristice.”

SF. PAISIE VELICIKOVSKI

„Trebuie să purcedem la o respingere hotărâtă a ecumenismului și nu trebuie să avem nicio comuniune cu adepții lui. Calea noastră nu este și a lor. Trebuie să spunem acest lucru cu hotărâre și să îl arătăm prin faptele noastre. Vine spre noi o epocă a adevăratei mărturisiri de credință, e epocă în care probabil vom rămâne singuri și prigoniți. Datorită faptului că toate Bisericile Ortodoxe locale au intrat deja în rândurile „Consiliului Mondial al bisericilor” și prin aceasta au trădat Ortodoxia, a venit vremea deplinei noastre îngrădiri (de ecumenism – n.trad.). Nu putem și nu trebuie să avem nicio comuniune cu apostații adevăratei Ortodoxii și trebuie să fim pregătiți, dacă va fi necesar, să ne retragem în „catacombe.” Postura noastră de luptători și mărturisitori ai adevărului curat și neprihănit al lui Hristos ne conferă o mare responsabilitate, mai mult decât oricând altcândva în trecut.

Trebuie să ne amintim întotdeauna faptul că un păstor adevărat al adevăratei Biserici a lui Hristos nu poate niciodată și nu trebuie să aibă niciun alt interes decât acela al râvnei curate pentru slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea turmei lui – numai spre aceasta trebuie să se concentreze toate gândurile lui, toate simțămintele și acțiunile sale, întotdeauna.”

Sf. Ioan Maximovici

Pentru a înțelege

CE este ecumenismul,

citiți (descărcați de aici în format pdf)

2 EXCEPȚIONALE cărți:

1. Ecumenismul fără mască

și mai ales:

2. Ecumenismul – erezia ereziilor

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !

Detalii la:

HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR

ECUMENISMUL – EREZIA EREZIILOR | Român Ortodox (romanortodox.info)

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR

– ECUMENISMUL SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA CAUZĂ A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

IATĂ TEMEIUL CANONIC

AL ÎNTRERUPERII POMENIRII

EPISCOPULUI CĂZUT ÎN EREZIE :

. . . ! ! ! . . .

IATĂ DOVADA MARII LEPĂDĂRI DE HRISTOS,

DE ORTODOXIE, DE BISERICA CEA

”UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ”

A TUTUROR EPISCOPILOR – MEMBRII AI DELEGAȚIEI B.O.R.

DEPLASATĂ ÎN CRETA ÎN

:

! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

Sfântul Teodor Studitul:

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.

Sfântul Atanasie cel Mare: