„În momentul în care ierarhul este pomenit, fiecare credincios din bisericî intrî în comuniune cu mărturisirea lui de credință. Adică ce face? Credinciosul mărturisește ceea ce mărturisește ierarhul, este de acord cu propovăduirile lui (cu capul descoperit, adică în văzul lumii). Și aceasta înseamnă COMUNIUNE. Fie că știi, fie că nu știi, fie că realizezi sau nu, conștient sau inconștient, comuniunea se împlinește, are loc.
Dacă ierarhul s-a rugat cu neortodocșii în cadrul „rugăciunilor comune” ecumeniste, eretice, papistașe, atunci toți creștinii prezenți în biserică se fac părtași ereziei ierarhului, adică prin „mărturisirea lui de credință”, devin eretici. Mărturisirea de Credință este de o importanta supremă în viața Bisericii, deoarece Credința Dreaptă și Mărturisirea adevărată reprezintă elemente de unitate între creștini, elemente de unire, de împărtășire, de comuniune.
Biserica este doar acolo unde Adevărul este mărturisit.
Acolo unde ecumenismul, adică abaterea de la adevăr, este mărturisit, acolo nu este nici Biserică și nici Hristos. În Biserică noi mărturisim credința noastră prin numele pe care îl pomenim. Ortodocșii pomenesc pe Arhiereii ortodocși, arienii pomenesc pe episcopii arieni, monofiziții pomenesc pe episcopii monofiziți, iconoclaștii pe episcopii iconoclaști, uniații pe episcopii uniați, iar ecumeniștii pe episcopii ecumeniști. Este posibil ca orice lucru să pară a fi ortodox în Biserică, însă cu toate acestea, episcopul care este pomenit de către preot ne va arăta nouă unde ne aflăm cu adevărat. În „biserica” uniată, toate lucrurile par a fi ortodoxe […] Iar preotul uniat pomenește un episcop uniat, care la rândul lui pomenește pe Papă de la Roma. Astfel toate aparențele de ortodoxie sunt în zadar.”
(Alexandros Kalomiros – Piatra de poticnire)
