Selectați pagina

Călin Georgescu: “Sunt pregătit să negociez pentru bunăstarea și sănătatea poporului meu. Nu poți accepta ca un sclav ce dictează alții, ci trebuie să negociezi ca un președinte care își iubește poporul. Națiunea în primul rând” – VIDEO

Călin Georgescu: “Sunt pregătit să negociez pentru bunăstarea și sănătatea poporului meu. Nu poți accepta ca un sclav ce dictează alții, ci trebuie să negociezi ca un președinte care își iubește poporul. Națiunea în primul rând” – VIDEO
Călin Georgescu, care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a oferit un interviu în limba engleză jurnalistei australiene Maria Zeee, în perioada în care își anunța candidatura la alegerile prezidențiale. Fost raportor special la ONU, Călin Georgescu dă pe față manevrele ascunse ale organizației globaliste, dezvăluind Agenda lor antiumană 2030 și anunțându-și proiectul său ca viitor președinte, având ca obiective eliminarea controlului din partea sistemului oligarhic globalist și restaurarea suveranității țării.
.
Mai jos oferim cele mai importante afirmații traduse din interviul său:
.
În primul rând, sunt român și sunt un om liber. Mă lupt pentru libertatea poporului meu, candidez la funcția de președinte. Am făcut parte și eu din Matrix, dar am avut un moment de trezire și am aflat ca ONU nu este ceea ce credeam la început, ci ceva diferit, am început să fiu mult mai conștient și asta mi-a dat libertate. Conștiința înseamnă a conștientiza că suntem fiii lui Dumnezeu. Puterea conștiinței este cea mai importantă și pe aceasta vor să o atace.
.
În 1945 ONU s-a înființat cu un singur scop: de a construi și menține pacea după al Doilea Război Mondial. Acum este împotriva statelor naționale și a creștinismului. ONU se luptă acum împotriva statelor naționale, a suveranității și a creștinismului.
.
În 1995 credeam cu fermitate că sunt la locul potrivit și eram dedicat total, am coordonat programul „România pe primul loc”, Agenda locală 21 și Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României.
.
Mi-am dat seama ca [cei de la ONU] făceau de fapt contrariul a ceea ce afirmau – în Agenda 2030, erau 17 obiective, iar pe primul loc era „Zero sărăcie” – însă azi ne confruntăm cu un nivel uriaș al sărăciei; pe locul doi era afirmată importanța hranei, dar [observăm] contrariul: oamenii nu au hrană [sănătoasă]; pe locul trei era afirmat obiectivul ca oamenii să fie sănătoși, dar vedem exact opusul.
.
Totul pare corect și bun [în ceea ce-și propune această organizație supranațională], dar în realitate [s-a materializat] contrariul față de ceea ce se afirmă.
.
Am insistat pentru susținerea proprietății private, a antreprenorilor locali, a întreprinderilor mici și mijlocii, dar acest plan din cadrul Agendei 2030 este legat de sistemul oligarhic. Statul devine un sclav al sistemului oligarhic.
.
Susțin total adevărata piață liberă – piața liberă în realitate nu există, ei te fac să crezi că ești liber, dar, de fapt, ești într-un Matrix din care nu poți ieși.
.
Corporațiile majore controlează piața liberă, ele decid prețul, nu doar în România, ci peste tot – micii antreprenori, pilonii oricărei societăți, nu pot exista, din cauza monopolului corporațiilor – ca și în comunism. Prețul este dictat de sistemul oligarhic.
.
Au un singur plan, să înlocuiască oamenii cu roboți, iar populația să fie redusă la 500 de milioane – pot face asta prin eliminarea oamenilor liberi, adică a antreprenorilor locali, care produc hrană sănătoasă. Se întâmplă asta în momentul în care controlează hrana – România importă 90% din hrană (care nu este hrană, fiind compusă din chimicale), dar ea ar putea exporta în Europa toată hrana [sănătoasă] de care este nevoie.
.
Apoi avem controlul Big Pharma – pentru a menține oamenii dependenți de medicamente, după ce se îmbolnăvesc din cauza alimentelor toxice.
.
Al treilea factor este controlul asupra sistemului medical.
.
Totul e o manipulare foarte bine coordonată de ONU, care controlează toate statele, este multă propagandă. Matrixul este propaganda.
.
[Ei impun să fie urmată] o singură regulă: să fii corect politic, altfel nu exiști. Să fii corect politic este cel mai periculos factor azi, promovat în media centrală.
[Se lucrează prin] ONG-uri și angajații de la ONU, care au salarii fantastice, fiind plătiți în cash.
.
Covidul a fost început prin propagandă, iar controlul a fost realizat de ONU prin OMS, pentru a forța oamenii să se vaccineze și să se supună. A avut loc o crimă împotriva umanității.
.
Prietenul meu avocatul german Reiner Fuellmich, care este un erou, a dat pe față toată această crimă împotriva umanității, iar acum este în închisoare.
.
Toți vorbesc despre pace, dar ea este precum Cenușăreasa care nu are dreptul să ia cuvântul.
.
Se tot repetă sloganul „Salvați copiii din Africa”. Continentul african este fantastic, are multe bogății, dar toate sunt manipulate de sistemul colonialist, care jefuiește resursele naturale – de exemplu, apa este manipulată total de Nestle, ei plătesc un dolar pentru o tonă și vând o sticlă de 500 ml cu 5 euro.
Plus testarea de vaccinuri pentru infertilitate pe populația africană.
.
Ceea ce decide Forumul Economic Mondial, ONU aplică. Amândouă sunt situate în aceeași țară, Elveția.
Avem nevoie de piață liberă, de cooperare între țări și diplomație. Rolul ONU a fost acesta, să construiască pacea, nu doar să o mențină.
Obiectivul principal al acestui sistem oligarhic este acapararea resurselor naturale. Cele mai importante resurse sunt petrolul și metalele din tabelul lui Mendeleev.
.
Printre cele mai bogate țări în astfel de metale, pe lângă Rusia (care e cea mai bogată), sunt Afganistanul (și știm ce se întâmplă în Afganistan) și România.
Cel mai bogat pământ de pe planetă îl au Argentina și România – plus Republica Moldova și Ucraina. Acest tip de sol este cernoziomul, pământul care are calitatea de a produce hrană.
.
Înainte de orice alt lucru care trebuie protejat astăzi este umanitatea. [Cele mai grave probleme sunt] agenda pedofilă și transumanismul, în care este implicată ONU.
Transumanismul este cel mai periculos, de aceea am spus că astăzi trebuie protejată umanitatea. Exact ceea ce nu face ONU.
.
SUA înseamnă multă sărăcie pe străzi, criminalitate, datorie de 35 de trilioane de dolari, sistemul uriaș al imigrării, dezastrul cultural.
.
[Obiectivele mele ca] președinte – 1. „Singurul meu partid este poporul român” 2. Lucrez doar cu voluntari, oameni de la firul ierbii, care nu au niciun buget, și promovăm: schimbarea sistemului economic – distributismul, bazat pe a avea putere economică suficientă pentru a fi independent; iubirea, ca stare de spirit. „Dumnezeu este iubire”
.
Promovez permanent întreprinderele mici și mijlocii și ideea de a ne exploata singuri resursele natuale, susțin naționalismul, credința, pacea, prosperitatea și iubirea. Susțin strategia păcii, nu a războiului. Trebuie să avem dialog, să folosim sistemul diplomatic. Războiul este controlat de sistemul oligarhic și de bancheri.
.
Sunt pregătit să negociez totul pentru bunăstarea și sănătatea poporului meu. Nu poți accepta ca un sclav ce îți cer alții, ci trebuie să negociezi ca un președinte care își iubește poporul.
.
Sunt propriul meu stăpân, iar poporul român este propriul lui stăpân. Nu putem accepta ca alții să ne dicteze ce să facem. Fiecare popor are propria tradiție, propriile abilități și știe foarte bine ce este bine pentru el și ce nu. Trebuie să am grijă în primul rând de sănătatea și viața poporului meu.
.
Capitalismul e mort, chiar dacă nu vor să o accepte. Nu mai există decât acest sistem oligarhic.
.
Viitorul aparține celor care sunt propriii lor stăpâni și relațiilor umane. Susțin lumea multipolară versus o lume unipolară. O lume multipolară presupune că fiecare are dreptul să aibă acces la propriile resurse naturale, la propriii oameni și propria libertate.
Trebuie să îți educi poporul să fie sceptic, să pună întrebări.
.
România este popor creștin și așa trebuie să rămână. Am primit pământul nostru ca dar de la Dumnezeu și trebuie să ne protejăm pământul și poporul român, în primul rând. Să ne apărăm țara, granițele, cultura, națiunea noastră în primul rând. Acesta a fost rostul ONU la început.
.
.
.

 

Ca mirean ortodox român,

vă îndemn să vă rugați în aceste zile

pentru cei mai batjocoriți oameni din România,

Călin și Cristela.

.

.

 

„Trebuie să purcedem la o respingere hotărâtă a ecumenismului și nu trebuie să avem nicio comuniune cu adepții lui. Calea noastră nu este și a lor. Trebuie să spunem acest lucru cu hotărâre și să îl arătăm prin faptele noastre. Vine spre noi o epocă a adevăratei mărturisiri de credință, e epocă în care probabil vom rămâne singuri și prigoniți. Datorită faptului că toate Bisericile Ortodoxe locale au intrat deja în rândurile „Consiliului Mondial al bisericilor” și prin aceasta au trădat Ortodoxia, a venit vremea deplinei noastre îngrădiri (de ecumenism – n.trad.)Nu putem și nu trebuie să avem nicio comuniune cu apostații adevăratei Ortodoxii și trebuie să fim pregătiți, dacă va fi necesar, să ne retragem în „catacombe.” Postura noastră de luptători și mărturisitori ai adevărului curat și neprihănit al lui Hristos ne conferă o mare responsabilitate, mai mult decât oricând altcândva în trecut.

Trebuie să ne amintim întotdeauna faptul că un păstor adevărat al adevăratei Biserici a lui Hristos nu poate niciodată și nu trebuie să aibă niciun alt interes decât acela al râvnei curate pentru slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea turmei lui – numai spre aceasta trebuie să se concentreze toate gândurile lui, toate simțămintele și acțiunile sale, întotdeauna.”
                                                                                                                                       Sf. Ioan Maximovici
.
.
.

Pentru a înțelege

CE  este  ecumenismul,

citiți (descărcați de aici în format pdf)

2  EXCEPȚIONALE  cărți:

1. Ecumenismul fără mască

și mai ales:

2. Ecumenismul – erezia ereziilor

.

,

.

.

.

.

.

.

.
.
.
.
.
.
.
.

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !

.

.
Detalii la:

HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR

.

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI  DATORIA  DE  CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L  SĂ  CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE  ȘI CUM  SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA  EREZIILOR,  VICLENIA  VICLENIILOR

– ECUMENISMUL  SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA  CAUZĂ  A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.

IATĂ  TEMEIUL  CANONIC

AL  ÎNTRERUPERII  POMENIRII

EPISCOPULUI CĂZUT ÎN EREZIE :

.

. . . ! ! ! . . .

IATĂ DOVADA  MARII  LEPĂDĂRI DE HRISTOS,

DE ORTODOXIE, DE BISERICA CEA 

”UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ”

A  TUTUROR EPISCOPILOR – MEMBRII AI DELEGAȚIEI B.O.R.

DEPLASATĂ ÎN CRETA ÎN

:

.

.
.
.
.
.
.
.

! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

 ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

 ! ! ! ! ! ! ! ! !

.
.

Sfântul Teodor Studitul:

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.

.

Sfântul Atanasie cel Mare:

„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”.

.

.
.
.
.
.
.
.
.
..
.
.
.
.
.
.
Citiți și:

 

.
Cartea poate fi descărcată în format electronic pdf de aici:

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI

.

Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –

DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA

.

Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:

Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)

CONTROLUL POPULAȚIEI

sau la această selecție (click aici):

DEPOPULARE

sau MAI EXACT:

EXTERMINAREA  POULAȚIEI  ÎNTREGII  LUMI

.

.

VIDEO   E X T R E M   DE  ELOCVENT, AICI :

. . .

.

 

CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…

(VIDEO – CLICK AICI)

. . .

.

FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :

COINCIDENȚĂ SAU NU,

LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,

A MURIT… 

ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:

DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…

.

.

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !

.

.

CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

(până nu este PREA TÂRZIU)…

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS !

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI  DATORIA  DE  CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L  SĂ  CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE  ȘI CUM  SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA  EREZIILOR,  VICLENIA  VICLENIILOR

– ECUMENISMUL  SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA  CAUZĂ  A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le și materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

#depopulare,

#depopularea lumii,

#depopularea pamantului,

#exterminare,

#exterminarea umanitatii,

#exterminarea omului,

#exterminarea lumii,

#exterminarea speciei umane,

#extinctie,

#democid,

#genocid

#NWO

#Noua Ordine Mondiala

#noua dezordine mondiala

#noua ordine antihristica

#editare genetica

#CRISPR

#nanotehnologie

#dictatura

#dictatura suprema

#dictatura finala

 

.

 

 

 

.

.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte