„Când ciuma bubonică a lovit Geneva în 1530, totul era pregătit. Au deschis chiar și un spital întreg pentru victimele ciumei. Cu doctori, paramedici și asistente. Comercianții au contribuit, magistratul dădea granturi în fiecare lună. Pacienții dădeau mereu bani, iar dacă unul dintre ei murea singur, toate bunurile mergeau la spital.

Dar apoi s-a produs un dezastru: ciuma se stinge, în timp ce subvențiile depindeau de numărul pacienților.

Nu se pune problema de bine și rău pentru personalul spitalului din Geneva în 1530. Dacă ciuma produce bani, atunci ciuma e bună. Apoi doctorii s-au organizat.

La început, doar otrăveau pacienții pentru a ridica statisticile mortalității, dar și-au dat seama repede că statisticile nu trebuie să fie doar despre mortalitate, ci despre mortalitate de ciumă.

Așa că au început să taie bubele de pe corpurile morților, să le usuce, să le macine într-un mortar și să le dea altor pacienți ca medicament. Apoi au început să ștergă praful de haine, batiste și jartiere. Dar cumva ciuma a continuat să se diminueze. Aparent, buboii uscați nu au funcționat bine.

Doctorii au mers în oraș și au împrăștiat praf bubonică pe mânerele ușilor noaptea, selectând acele case unde ar putea apoi profita. Așa cum a scris un martor ocular despre aceste evenimente, „acesta a rămas ascuns ceva timp, dar diavolul este mai preocupat de creșterea numărului de păcate decât de ascunderea lor. „

Pe scurt, unul dintre doctori a devenit atât de obraznic și leneș încât a decis să nu cutreiere orașul noaptea, ci pur și simplu a aruncat un ghem de praf în mulțime în timpul zilei. Duhoarea s-a ridicat la cer și una dintre fete, care din întâmplare ieșise recent din acel spital, a descoperit ce era acel miros.

Doctorul a fost legat și pus pe mâinile bune ale unor „meșteșugari competenți.” Au încercat să obțină cât mai multe informații de la el.

Cu toate acestea, execuția a durat câteva zile. Hipocrații ingenioși erau legați de stâlpi în căruțe și cărați prin oraș. La fiecare intersecție călăii foloseau clești roșii încinși pentru a rupe bucăți de carne. Ei au fost apoi duși în piața publică, decapitați și tăiați, iar piesele au fost duse în toate districtele din Geneva. Singura excepție a fost fiul directorului spitalului, care nu a luat parte la proces dar a ieșit la iveală că știe să facă poțiuni și cum să prepare pulberea fără teamă de contaminare. El a fost pur și simplu decapitat „pentru a preveni răspândirea răului”.

_______________

Sursa – François Bonivard, Cronicile de la Geneva – volumul al doilea, paginile 395 – 402