Luni, 13 noiembrie 2017, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, Compania teatrală „Zona” a prezentat, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Buzău, Spectacolul creștin Diaconița Olimpiada. La eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de consilieri eparhiali, clerici, profesori și elevi de la școlile din municipiu.
Piesa este o adaptare după scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Sfânta Diaconiță Olimpiada, în interpretarea cunoscutei actrițe Ana Calciu și în regia lui Marian Popescu.
Acest spectacol și-a propus să arate evoluția duhovnicească a sfintei pomenite de Biserica Ortodoxă pe 25 iulie. Actualitatea textului adaptat constă în faptul că răspunde și marilor întrebări ale omului contemporan, aflat într-o continuă căutare spre împlinire și desăvârșire.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a oferit actriței Ana Calciu o diplomă de vrednicie și o icoană a Maicii Domnului, în semn de apreciere a contribuției sale remarcabile la promovarea culturii creștine și a spiritualității ortodoxe.
Evenimentul a fost organizat de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul și se înscrie în seria de manifestări desfășurate în cadrul programului eparhial pentru tineret din 2017, intitulat Vade mecum, juvenis!.
„CASA MEA, casă de RUGĂCIUNE se va chema, iar voi o faceţi peşteră de TÂLHARI!” Acestea au fost vorbele lui Hristos acum 2000 de ani. Ele raman de actualitate, caci CASEI SALE oamenii i-au modificat rostul si scopul. Trist, dar adevarat. Tot ceeea ce vedem de la momentul Creta incoace, corespunde agendei antihristice.
Iata un fragment din Super Memorandum in legatura cu ,,inovatiile” programate sa patrunda si sa cuprinda biserica:
Articolul 10:
10.a. Începând cu data de 20.05.2017 se vor introduce noi slujbe inter-religioase, cu acompaniament de instrumente muzicale şi în cadrul tuturor Bisericilor creştine
10.b. Începând cu data de 20.10.2017 se introduc, în toate Bisericile creştine, instrumentele muzicale şi se vor organiza concerte nu doar cu caracter religios chiar în interiorul bisericilor.10.c. Începând cu data de 01.05.2017 se vor organiza concerte antirasiste în incinta şi în afara lăcaşurilor de închinăciune, asemănătoare celor organizate în mod regulat de Bisericile creştine.
Scopul este ca bisericile crestinilor ortodocsi sa-si piarda sensul si sa ajunga asemenea celor ale ereticilor din apus, adica transformate in sali de concert, cafenele, baruri, muzee, biblioteci sau spatii de locuit.
FOTO: Biserici transformate in locuinte moderne
___________