Apropierea de Dumnezeu

Dacă vrem să caute spre noi Domnul nostru cu ochii Săi cei milostivi și să ne vindece strâmbătatea sufletului, trebuie să venim singuri și să stăm înaintea ochilor Lui așa încât să ne vadă. Altfel, dacă vom fi undeva departe de ochii Lui, cum are să ne vadă? Și apoi, cum Se va milostivi de noi dacă nu va vedea nefericirea noastră? Sau vei spune că Dumnezeu este Ființă Atotvăzătoare, după cuvântul lui David:”Cărarea mea și firul vieții mele Tu le-ai cercetat și toate căile mele mai dinainte le-ai văzut” (Ps.138, 3) – și atunci, de ce să ne punem singuri înaintea ochilor lui Dumnezeu, de vreme ce Dumnezeu ne vede oriunde?

Am să răspund: Domnul Dumnezeu are vedere de două feluri – una foarte pătrunzătoare, iar alta ce pare a fi tare slabă. Ea este foarte pătrunzătoare, de pildă, prin atotputernicia și atotștiința Lui: chiar dacă te-ai depărta la capătul lumii, chiar dacă te zăvorî în mijlocul celor mai groaznice ziduri și celor mai întunecate odăi, chiar dacă te-ai ascunde în cele mai adânci peșteri, gropi, chiar sub pământul însuși, pretutindeni te va vedea atotvăzătorul ochi al lui Dumnezeu. Așa zice Sirah: “Ochii Domnului de zece mii de ori de ori sunt mai luminoși decât soarele și privesc la toate căile oamenilor și văd toate părțile cele ascunse.”(Sir.23, 27). Drept aceea, tot ce face omul sau ceea ce doar se gândește să facă, Dumnezeu știe deja și vede. Înainte de a se face ceva, El știe:”Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi” (Ps.138, 16). Aceasta este vederea cea pătrunzătoare a lui Dumnezeu.

Uneori se întâmplă, de asemenea, ca privirea Domnului Dumnezeu să fie, parcă, foarte lipsită de pătrundere. Unii I-au zis Domnului:”Doamne, Doamne! Au nu în numele Tău am prorocit și nu numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut?”(Mt. 7, 22). Iar Domnul ce răspunde? Nu vă cunosc pe voi: devreme ce nu-i știe, înseamnă că, pesemne, nu i-a văzut. Cei drept, ei spun: “Am mâncat înaintea Ta și am băut, și în piețele noastre ai învățat.” El însă a zis: “Vă spun: nu știu de unde sunteți; depărtați-vă de la Mine”( Lc. 13, 26-27). Să băgăm de seamă că vederea Domnului pare aici slabă: “Am mâncat înaintea Ta și am băut”, iar El nu i-a văzut și nu îi cunoaște.

Cum se face că Cel atotștiutor și atotvăzător nu îi cunoaște pe oamenii aceea, nu îi vede? Vom încerca să lămurim. Lumina nu cunoaște întunericul, și dacă ar pătrunde în întuneric acesta nu ar mai fi întuneric, ci ar fi luminat de lumină. Oamenii aceia erau plini de întunericul păcatului și, prin urmare, deși ei se aflau cu trupul înaintea ochilor lui Hristos, inima lor era totuși întunecată, mintea lor se afla departe de Hristos. În virtutea acestui fapt, Hristos nu îi vedea, nu îi privea cu ochii Săi milostivi, iubitori de oameni, și ca atare nu-i cunoaște, ca și cum nu i-ar fi văzut. “Cunoscut-a Domnul pe cei care sunt ai Lui” zice Apostolul (II  Tim. 2, 19).

 Dar cine este pentru El “al Lui” și cine e străin? Fără îndoială, al Lui este cel apropiat de El, iar cel depărtat de El este străin, nu e al Lui, a pierit. “Cei ce se depărtează de Tine vor pieri”(Ps. 72, 26). Domnul îi vede cu ochii Săi iubitori de oameni numai pe cei ce se apropie de El cu inima lor, iar pe cei care stau departe, care pleacă în “țară depărtată” împreună cu fiul risipitor (v. Lc. 15, 13), chiar dacă vede cu ochiul atotvăzător păcatele lor, totuși nu îi privește cu ochii Săi iubitori de oameni și milostivi și parcă nu i-ar băga de seamă. Tu, Sfinte David, adeverește-ne acum adevărul acestor spuse!

David, arătând cum Se apropie Domnul Dumnezeu de bineplăcuții și drepții Săi și cum Se depărtează de păcătoși, spune că El spre drepți privește cu dragoste, iar către păcătoși întoarce un chip ce pare a fi lipsit de ochi:”Ochii Domnului spre cei drepți și urechile lui spre rugăciunea lor, iar fața Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor”( Ps. 33, 14-15). Ia seama: spre cine privesc ochii iubitori de oameni ai Domnului? Spre drepți- iar spre păcătoșii ce nu se pocăiesc El întoarce o față aspră, care îi nimicește, așa încât David nu pomenește de ochi. Și dreptatea este zugrăvită ca fiind legată la ochi, nepărtinitoare, fără milă, aspră.

Iată, deci, lămurirea pe care o dăm vederii slabe a milostivilor ochi ai lui Hristos, cu care El numai pe cei apropiați, numai pe cei drepți îi vede, iar pe cei depărtați, adică pe păcătoși, nu-i vede. Iar dacă El Își întoarce, totuși, fața către aceștia din urmă, asta e spre amarul lor, ca să-i piardă – întoarce față fără ochi, adică fără milostivire, fără iubire de oameni.

 Omul, atât timp cât se ține de Dumnezeu, Făcătorul și Dătătorul vieții, prin Care trăiește și se mișcă și ființează(v. Fapte 17, 28), nu este înaintea lui Dumnezeu suflet mort, în sufletul lui trăiește Dumnezeu, sufletul lui este viat de harul lui Dumnezeu-dar îndată ce se rupe de Dumnezeu și de viața îmbunătățită, care se cuvine adevăratului creștin, îndată ce se abate către spurcatele fărădelegi, îndată Se depărtează Dumnezeu de la sufletul lui, pleacă de la El cu harul Său făcător de viață, pleacă așa cum pleacă gonită de fum albina, gonit de putoarea păcatului, și se face mort sufletul acela. Despre un asemenea om se poate spune că a murit.

 

Unde e Dumnezeu, acolo este tot binele, iar unde nu este Dumnezeu, acolo e tot răul. Omul în care este Dumnezeu face tot binele și cu el se face tot binele, iar cel care nu-L are în sineși pe Dumnezeu face doar răul și cu el se petrece doar rău. “Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine e împotriva noastră?” ( Romani 8, 31)- iar dacă Dumnezeu nu este cu noi, toți vrăjmașii noștri vor năvăli asupra noastră și ne vor birui. Dacă Dumnezeu este cu noi, până și păienjenișul de deasupra noastră va fi zid de piatră, iar dacă Dumnezeu nu este cu noi până și zidurile tari de piatră vor fi păienjeniș și nu ne vor apăra. Bine este de cel cu care e Dumnezeu și vai de cel care este fără Dumnezeu!

Cu cine este Dumnezeu și cu cine nu este? Fiecare va putea da foarte ușor răspuns: Dumnezeu rămâne cu omul îmbunătățit, plăcut Lui, iar cu cel care face rele, care nu Îi place, nu rămâne. Dumnezeu e numai cu omul bun, nu cu omul rău.

Este drept ca Dumnezeu, cu puterea Sa cea atotputernică, atotțiitoare și atotîndreptătoare, să se afle cu orice om, rău sau bun, ca “Cel ce pretutindenea este și toate le plinește”. Precum poruncește “să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți”( Matei 5, 45), așa ține viața tuturor: a celor buni și a celor răi, a celor drepți și a celor nedrepți, “fiindcă în El trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte 17, 28). Cu harul Său aparte, cel milostiv, mântuitor, ajutător, acoperitor și ocrotitor El se află însă nu cu oricare om, ci doar cu cel care, întorcând către Dânsul ochii săi cu frică și cu dragoste din inimă, Îl vede întotdeauna în jurul său, după cuvântul Sfântului David: “Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea”(Ps. 15, 8) și tot ce face, ori cuvântează, ori cugetă din frică și dragoste către El săvârșește în chip plăcut lui Dumnezeu, grăiește cinstit, cugeta la cele de folos și toată viața sa, care se află ca înaintea ochilor lui Dumnezeu, și-o petrece în chip îmbunătățit și mântuitor, rostind adesea în sineși cu cutremur cuvintele următoare ale Sfinților Prooroci Ilie și Elisei:”Viu este Domnul…înaintea Căruia stau eu”(III Împ.17,) sau mai pe larg, “Viu este Domnul, înaintea atotștiutorilor ochi ai Căruia umblu, stau, lucrez, mănânc, beau, vorbesc, gândesc, și tot ce săvârșesc săvârșesc pentru El, Cel care mă privește, și nici măcar nu îndrăznesc să fac, ori să rostesc, ori să gândesc vreun lucru rău înaintea ochilor Lui, care mă privesc, ca nu cumva El, fiind mâniat pe mine, să mă lovească fără veste pentru fărădelegile mele.” Dacă omul Îl privește în felul acesta pe Dumnezeu cu ochii minții sale, atunci Dumnezeu este cu el, căci Se apropie de cei ce se apropie de El, este cu cei ce sunt cu El și îi privește pe cei ce Îl privesc.

El e ca o oglindă. Dacă cineva se uită în oglindă, privește și fața văzută în oglindă, iar dacă se întoarce cu spatele la oglindă se întoarce și fața văzută în oglindă. Și Domnul Dumnezeul nostru Se întoarce spre cei ce se întorc spre El și îi privește pe cei ce Îl privesc, dar Își întoarce fața de la cei care-și întorc fața de la El și nu Se uită la cei care nu se uită la El și nu vor să vadă că e în ei.

 Acolo unde oamenii nu-L au pe Dumnezeu în fața ochilor, unde nu se uită la Dumnezeu, nu se poate înmulți nimic în afară de draci și porci, adică în afară de răutatea drăcească și de viața porcească; acolo oamenii nu sunt ca niște oameni, ci ca niște draci și ca niște porci îndrăciți, care se îneacă în adâncul pierzării.

Iuda a pierdut simțământul că Domnul este de față, a nimicit dragostea de El în inima sa,  nu L-a mai avut pe Dumnezeu în fața ochilor. Deși cu ochii cei trupești se uita la Hristos, ochii minții lui se întorseseră deja de la Hristos, începuseră deja să se uite la soborul iudeilor și să se târguiască:” Ce-mi veți da mie ca să-L dau în mâinile voastre?”( Mt. 26, 15). El a încetat cu totul să se mai uite la Dumnezeu și să se mai teamă de El. Și ce s-a întâmplat cu Iuda? A intrat în el satana, și s-a făcut ca un drac, căci după cum “cel ce se unește cu Domnul este un duh cu Domnul “(I Corinteni 6, 17), așa și cel care se lipește de drac are același duh cu dracul. Omul rău este ca un drac, fiindcă lipindu-se de drac are același duh ca el.

Dacă omul încetează să se uite la Dumnezeu, încetează să se mai teamă de Dumnezeu și chiar să se mai gândească la Dumnezeu în mintea sa, de parcă Dumnezeu nici n-ar fi în el, începe să trăiască păgânește. Uitând frica de Dumnezeu, se apucă de îndeletniciri nedrepte pentru câștig nedrept, întinde mâna asupra celor străine și asupra celor sfinte, o întinde spre răpire și jaf, asuprindu-și  aproapele – și atunci nu este altceva decât un drac, fiindcă în el la fel ca în Iuda, intră satana, și după aceea are același duh ca  satana. O, cât de mare rău este a nu-L vedea  pe Dumnezeu înaintea ochilor!

Fiul risipitor s-a depărtat de tatăl său, a plecat departe de ochii lui- și ce a căpătat? A nimerit la porci, păștea porcii și mânca hrana pentru porci, fiind bucuros “să-și sature pântecele cu roșcovele pe care le mâncau porcii”( Luca 15,16 ). În chip asemănător, orice om, dacă începe să se despartă de Dumnezeu prin faptele sale rele, dacă începe să își desprindă mintea de faptul că Dumnezeu este de față, dacă începe să plece tot mai departe de El în țara păcatului, dacă începe să dobândească nărav porcesc și nume curvesc, devine nimic altceva decât porc ce se tăvălește în balta împuțită a faptelor spurcate, porc îndrăcit care năzuiește de bunăvoie spre veșnică pierzare și piere. Așadar, iarăși spun: unde nu este simțirea faptului că Domnul este de față, unde oamenii nu- L au pe Dumnezeu în fața ochilor, acolo sunt numai porci și draci, acolo este viață porcească și drăcească, al cărei sfârșit este înecarea- înecare nu în ape oarecare, ci în râu de foc.

Îndrăcitu-s-a Faraon nevrând, ca un drac, să asculte de Dumnezeu, n-a vrut să îi dea drumul lui Israil- și cum a sfârșit? Cu trupul lui s-a înecat în Marea Roșie, iar cu sufletul lui- în iad. Sodomitenii s-au dedat vieții porcești, se îndrăceau în înverșunarea păcatelor trupești spurcate – și ce a venit asupra lor? S-au înecat, la fel ca porcii din ținutul gherghesenilor, dar cu un și mai cumplit înec, fiindcă s-au înecat și cu sufletul, și cu trupul în flacăra trimisă asupra lor din cer.

Care a fost pricina unei asemenea pieri a lui Faraon și a sodomitenilor? Cu adevărat, numai faptul că nu-L simțeau pe Dumnezeu alături, adică nu-L aveau pe Dumnezeu în fața ochilor, nu se uitau la El și nu se temeau de El. Faraon zicea: “Nu-L cunosc pe Domnul și lui Israil nu-i voi da drumul”(Ieș. 5, 2). El era orb și nebun. Pe Dumnezeu nu- L vedea înaintea sa și nu-L știa deasupra sa. Nici sodomitenii nu aveau frică de Dumnezeu. Nu așteptau judecata lui Dumnezeu și veșnica răsplătire. Mintea lor, întunecată de patimile păcătoase, nu Îl vedea pe Dumnezeu, precum reiese limpede din cuvintele lui Dumnezeu Însuși, Care i-a zis lui Avraam așa: “Strigarea Sodomei și Gomorei e mare și păcatul lor cumplit de greu; pogorî-Mă-voi, deci, să văd.”(Fac.18, 20-21). Să luăm aminte ce spune Dumnezeu:”Pogorî-mă-Voi deci să văd” ca și cum El, Atotvăzătorul, nu i-ar fi văzut vreodată. Cu ochii Săi atotvăzători îi văzuse și înainte, și totdeauna, pentru că nimic nu e ascuns înaintea Lui – dar a zis așa ca să arate vina lor, să arate pricina pierzării lor, care stătea în aceea că nu se uitau la Dumnezeu, nu-L aveau pe Dumnezeu înaintea ochilor. Tocmai de aceea Dumnezeu, ca și cum nu ar fi văzut niciodată până atunci, zice: ”Pogorî-mă-Voi deci să văd” – și prin aceasta vrea să spună: “Sodomitenii nu și-au amintit de Mine, n-au vrut să știe de Mine și să se teamă de Mine. De aceea acum Mă vor cunoaște și Mă vor vedea: vor cunoaște groaznica pedeapsă dumnezeiască, de vreme ce nu au vrut să vadă și să cunoască milostivirea dumnezeiască. Până acum îndelung am răbdat, dar acum voi începe să-i dau pierzării. Să se întoarcă în iad păcătoșii și toți cei care uită de Dumnezeu!” O, cât de mare rău și cât de mare nenorocire este a nu-L avea pe Dumnezeu înaintea ochilor!

Nu se știe despre care anume păcătos grăiește David: “Nu este Dumnezeu înaintea lui, spurcate sunt căile lui în toată vremea”(Ps. 9, 24-25)- se știe doar de ce căile omului păcătos „sunt spurcate în toată vremea”: sunt spurcate fiindcă “nu este Dumnezeu înaintea lui”.

De ce încalcă omul bunele, sfintele și mântuitoarele porunci ale lui Dumnezeu? Fiindcă nu este Dumnezeu înaintea lui. De ce cutează unii să facă necazuri aproapelui, să jefuiască, să răpească, să siluiască, să jignească? Fiindcă nu este Dumnezeu înaintea lor. De ce fura hoțul și de ce omoară tâlharul? Fiindcă nu este Dumnezeu înaintea lor. De ce vorbește spurcat nerușinatul, de ce înșală mincinosul, de ce își calcă jurământul sperjurul, de ce împileaza asupritorul? Fiindcă nu este Dumnezeu înaintea lor. De ce judecă nedrept judecătorul ce ia mită, de ce dă mărturie mincinoasă martorul mincinos și de ce viclenește omul plin de răutate? Fiindcă nu este Dumnezeu înaintea lor. De ce se îmbată betivul, de ce curvește și preacurvește iubitorul plăcerilor trupești, fără a se mulțumi cu însoțitoarea legiuită, spurcând pe mulți și spurcându-se cu mulți? Fiindcă nu este Dumnezeu înaintea lor, nu au frică de Dumnezeu, nu-L au pe Dumnezeu înaintea ochilor, nu-și aduc aminte de Dumnezeu, nu se tem de El, nu se înfricoșează de muncile cele veșnice și nu așteaptă Împărăția cerurilor: “Nu este Dumnezeu înaintea lui.

O, dacă ar fi Dumnezeu înaintea ochilor păcătosului, dacă acesta și-ar amintit de Judecata și de pedeapsa ce o să fie, atunci nu ar îndrăzni să păcătuiască și să-L mânieze pe Dumnezeu, Judecătorul și Răsplătitorul!

O, preafrumos chip al vederii de-a pururea a lui Dumnezeu! O, bună pricina a feririi de păcat necontenite! Cu adevărat, cine Îl vede întotdeauna pe Domnul înaintea sa, acela nu se va poticni în veac și niciodată nu Îl va mânia pe Dumnezeu. Chiar dacă el se va poticni, ca om, în vreo privință, îndată se va scula și se va îndrepta, fiindcă îl are pe Dumnezeu înaintea ochilor, și se va împlini asupra lui cuvântul psalmistului:” Când va cădea, nu se va zdruncina, că Domnul întărește mâna lui.”( Ps. 36, 24).

L-au rugat gherghesenii pe Iisus să treacă din hotarele lor (Matei 8, 34). Gherghesenii nu erau oameni cu totul răi, fiindcă, nedorind să-L vadă la ei pe Hristos Domnul, L-au rugat să plece de la ei, nu L-au alungat cu silnicie și ocară- iar noi, păcătoșii ticăloși, facem neasemuit mai rău: Îl alungăm de la noi cu silnicie și cu ocară pe Domnul nostru.

Poate că cineva va spune:” Eu nu L-am alungat niciodată de la mine pe Hristos, Lumina mea, și nu Îl voi necinsti!” Celui ce vrea să spun așa îi voi răspunde: “Îl alungi și Îl necinstești în tot chipul, fiindcă Îl alungi în aproapele tău și-L necinstești în tine însuți”.

 Cum Îl alungi pe Hristos în aproapele tău? Ascultă. Orice lucru, bun sau rău, care i se face aproapelui, se revarsă asupra lui Hristos Însuși, după cum Însuși spune în Evanghelie: “Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.”(Mt. 25, 40). Dacă ai dat milostenie săracului, ai dat și lui Hristos; dacă nu i-ai dat săracului, nici lui Hristos nu I-ai dat. Întrucât nu ați făcut unuia dintre aceștia prea mici, nici mie nu mi-ați făcut( Mt. 25, 45). Dacă ai făcut bine aproapelui, ai făcut bine și lui Hristos; dacă nu ai făcut bine aproapelui, nu ai făcut nici lui Hristos.

Adu-ți aminte, omule, cât de adesea nu numai că nu i-ai făcut bine aproapelui, ci chiar i-ai făcut rău, necăjindu-l! Nu numai că nu dai tu însuți milostenie, ci nu-i lași nici pe alții să dea. Nu numai că ești nemilostiv tu însuți, ci și pe alții îi îndemni să fie nemilostivi. Toate lucrurile crude și nemiloase pe care le faci aproapelui nu le faci, oare, lui Hristos Însuși?

De câte ori l-ai prigonit și l-ai necăjit pe cel nevinovat, de atâtea ori L-ai prigonit și L-ai necăjit pe Hristos Însuși. De câte ori  l-ai  jignit  pe  aproapele  tău și l-ai ocărât, de tot atâtea ori L-ai jignit și L-ai ocârât pe Hristos Însuși. De câte ori ai făcut rău aproapelui tău, de tot atâtea ori ai făcut rău și lui Hristos Însuși, după cuvântul Lui: “Întrucât ați făcut unuia făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”. Iată cum Îl alungi pe Hristos în aproapele tău, omule!

Cum Îl necinstești pe Hristos în tine însuți? Ascultă. Îți amintești ce a scris Apostolul în Epistola către corinteni?”Oare nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos?”. Oare eu, după ce am primit mădularele lui Hristos, le voi face “mădulare de curvă”?(I Corinteni 6, 15) Să nu fie! Înțelegi, omule cele zise? Mădularele tale nu mai sunt ale tale, ci sunt ale lui Hristos, fiindcă de El au fost zidite, de la El au primit viață și cu sfântul Lui sânge au fost răscumpărate, și de câte ori ai spurcat  mădularele tale cu necuratul păcat trupesc de tot atâtea ori ai spurcat mădularele tale cu necuratul păcat trupesc, de tot atâtea ori L-ai necinstit pe Hristos, fiindcă de El au fost zidite, de la El au primit viață și cu sfântul Lui sânge au fost răscumpărate, și de căte ori ai spurcat mădularele tale cunecuratul păcat trupesc, de tot atâtea ori L-ai  necinstit pe Hristos, făcând mădularele Lui mădulare curvesti.

Gândește te omule, cât de des te-ai spurcat cu curvia, cu preacurvia și cu alte fapte curvesti scârbavnice, întinate și urâte de Dumnezeu, cât de des L-ai necinstit pe Hristos, cât de des ai adus asupra lui Hristos întinăciunea curviei și ai făcut mădulare curvești din mădularele lui Hristos!

Cum putem să ne dăm seama dacă viiază Dumnezeu în noi? Despre aceasta grăiesc nemincinos sfintele cărți: unde este dragoste, acolo este și Dumnezeu; unde este milostivire acolo este și Dumnezeu; unde este viețuire curată, înfrânată, sfântă și plină de trezvie acolo este și Dumnezeu; unde este frică de Dumnezeu, acolo este și Dumnezeu. Să ne uităm deci: oare nu am izgonit de la noi înșine toate acestea și odată cu ele pe Dumnezeu?

Nu este în noi dragoste adevărată, dragoste creștinească, ci este doar dragoste fățarnică. În față ne lingușim unii pe alții, dar în inimă ascundem răutate și viclenie.  Se împlinește acum asupra noastră prorocia cea de demult:”Din pricina fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Mt. 24, 12). A secat deja la noi dragostea adevărată. Am izgonit de la noi dragostea- așadar L-am izgonit de la noi și pe Însuși Hristos Dumnezeu.

Nu întreba acum de dreptate. Acum se fac asemenea fărădelegi și împilări, că nici nu se poate povesti. Am izgonit de la noi dreptatea- L-am izgonit așadar, și pe Dumnezeu.

De milostivire să nici nu mai pomenești acum. Oamenii au uitat deja ce înseamnă milostivirea, își fac unii altora peste tot necazuri, fără milostivire și omenie. Am izgonit de la noi milostivirea- L-am izgonit așadar și pe Dumnezeu. La viețuirea curată, înfrânată și trezvitoare să nici nu te gândești: aproape că ne-am asemănat Sodomei și Gomorei, iar beția voastră n-are sfârșit. Unde să se mai găsească acum la noi frica de Dumnezeu? Cu toții am izgonit-o de la noi- L-am izgonit așadar și pe Dumnezeu. Despre credință nici nu îndrăznesc să mai zic ceva, ci doar voi aminti spusa evanghelică de la Sfântul Luca: “Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credință pe pămân?”( Lc. 18, 8). Despre faptele bune pot să spun, fără a mă teme, că le-am izgonit de la noi, iar o dată cu ele L-am izgonit și pe Dumnezeu. Or, fără Dumnezeu fiind, fără bunătatea și mila Lui, fără acoperământul și ocrotirea Lui, la ce-am putea să nădăjduim? Judecați singuri!

 

Întotdeauna să privești cu ochii tăi lăuntrici la Dumnezeu, pe Care vrei să-L iubești fără încetare, și prin urmare să te lași de orice fapt, cuvânt și gând rău, făcând, spunând și gândind toate cu cinste, cu smerenie și cu sfială de fiu.

Sf. Dimitrie al Rostovului- “Dacă vrei să ajungi la Cer. Sfaturi de ținut minte,” Editura Sophia, pag.7 -21)

 

Sfinte Dimitrie al Rostovului roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!