Clarificăm din capul locului:
.
Acest articol, ca dealtfel toate celelalte câte sunt postate / publicate pe websitul romanortodox.info,
câuși de puțin, NU FACE reclamă vre-unui partid,
ci caută să promoveze Adevărul,
indiferent pe cine și cât deranjează Acesta.
.
TRANSMISIE ÎN DIRECT – VIDEO
.
.
Vineri, 10.02.2023, are loc la Parlament conferința cu tema „Medicină bazată pe dovezi sau dictatură cu față medicală?” la care vor participa în premieră majoritatea medicilor români proscriști în timpul pandemiei create de mijloacele internaționale și locale de dezinformare în masă.
.
Evenimentul se va desfășura între orele 10:00 – 15:00, la Palatul Parlamentului, corp B2, et 3, cam 3115. Accesul- pe poarta dinspre Parcul Izvor, intrarea A3S2, transmit organizatorii.
Vorbitori în cadrul dezbaterii vor fi:
Dr. Damian Baciu,
Prof. Dr. Leon Zăgrean,
Dr. Anca Nițulescu,
Dr. Mihaela Secară,
Dr. Răzvan Constantinescu,
Dr. Carmen Oțelea,
Dr. Mircea Pușcasu,
Dr. Geanina Hagimă,
Dr. Adrian Cacovean,
Dr. Dragoș Dinulescu,
Dr. Sorin Muncaciu.
Temele abordate vor face referiri la adevăruri medicale care au fost ascunse populației, la abuzuri și responsabilități, la presiuni și încălcări de drepturi, precum și la efecte adverse grave produse ca urmare a inoculării produselor experimentale prezentate drept „vaccinuri sigure și eficiente”.
Persoane care au suferit reacții adverse grave își vor relata experiențele. Sunt binevenite cadre medicale (medici, asistente) care doresc să vorbească despre cum au fost respectate, sau nu, jurământul lui Hipocrat, independența profesională și consimțământul informat.
Sunt invitați să participe și reprezentanți ai mass-media. Detalii despre eveniment se pot obține la numărul de telefon 0736 933 157, mai transmit organizatorii.
ActiveNews (SIT ECUMENIST !!! – n.r.) va transmite Conferința ÎN DIRECT.
_____________
.
.

.

CIIȚI NEAPĂRAT   ȘI   GÂNDIȚI   SINGURI !!! :

HAARP – ARMA SUPREMĂ

.

RĂZBOIUL METEOROLOGIC. UN LANŢ DE FENOMENE NATURALE ŞI ALTELE NEFIREŞTI VOR SCHIMBA STRUCTURA PĂMÂNTULUI

.

Citiți și:
.
Cartea poate fi descărcată în format electronic pdf de aici:

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI

.

Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –

DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA

.

Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:

Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)

CONTROLUL POPULAȚIEI

sau la această selecție (click aici):

DEPOPULARE

sau MAI EXACT:

EXTERMINAREA  POULAȚIEI  ÎNTREGII  LUMI

.

.

VIDEO   E X T R E M   DE  ELOCVENT, AICI:

.

. . .

.

 

CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…

(VIDEO – CLICK AICI)

. . .

FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :

COINCIDENȚĂ SAU NU, LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,

A MURIT… 

ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:

DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…

.

.

.

CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

(până nu este PREA TÂRZIU)…

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

WWW.ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS!

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE !!!

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

 

.

.

.

 

.

.
.