Ceea ce voi relata s-au petrecut în viața mea, deci nu provin dintr-o altă sursă.
Între anii 1997-2001 am fost student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Când s-au încheiat anii de studii a avut loc, în vara anului 2001, înainte de examenul de licență (cred, nu mai sunt sigur, este posibil să fi fost după) depunerea jurământului de credință față de Ortodoxie. Evenimentul a avut loc în biserica-paraclis „Sfânta Ecaterina”, de lângă sediul Facultății. A venit și Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost multă lume, moment emoționant etc.
În cuvântul său, patriarhul de atunci a spus lucruri foarte frumoase, potrivite momentului festiv, ne-a îndemnat să fim statornici în credință etc (nu știam eu pe vremea aceea ce ecumenist era, dar asta a fost problema lui). Așa a vrut Dumnezeu ca eu să mă aflu atunci în biserică, în mulțimea de absolvenți, aproape de tronul patriarhal, din naos, partea dreaptă, unde ședea patriarhul. În timpul cuvântului său, membri clerici ai consiliului profesoral, care slujiseră la Te-Deum-ul oficial, au ieșit în fața sfântului altar, pe solee. Cum priveai spre altar, primul din partea dreaptă era pr. prof. dr. Vasile Răducă (cel cu care mi-am și făcut lucrarea de licență; din 170 de studenți la pastorală, cursuri de zi, doar 6 inși am îndrăznit să ni-l luăm cu profesor îndrumător, căci era foarte dur).
Așadar, patriarhul Teoctist și pr. Vasile se aflau cam față în față, la distanță de vreo 3-4 metri. Nu știu dacă a fost intenția să facă aceasta, dar poate că văzându-l pe pr. Vasile (pe care normal că îl știa), patriarhul a abordat în finalul cuvântului și subiectul împărtășirii cu mai multe lingurițe.
Fac o paranteză: pr. Vasile Răducă slujea (cred că și acum) la biserica Crețulescu, aflată vis-a-vis de Sala Palatului. Cu câteva săptămâni înainte fusesem personal într-o duminică acolo, împreună cu un coleg cu un an mai mare, pe nume Eugen (acum consilier eparhial pe unde prin Moldova), care era cântăreț bisericesc la acea biserică. Eu m-am dus să îi predau profesorului meu manuscrisul lucrării de licență, m-a primit cu drag, am cântat la strană și, cu stupoare… am văzut cum împărtășea pe oameni cu mai multe lingurițe: erau de plastic, după ce folosea una, o trecea printr-un vas cu apă (așa, cum speli vasele), și era pusă deoparte. M-am smintit, dar nu am spus nimic, decât că m-am hotărât că orice se va întâmpla în viitor, la biserica aceea nu voi mai merge niciodată la slujbă (cred că a fost prima mea îngrădire din viață, făcută fără să îmi dau seama pe atunci). Menționez că nu m-am împărtășit în acea duminică (deși eram diacon, nu am slujit, ci am stat la strană; m-a ferit Dumnezeu).
Revenind: patriarhul Teoctist a spus că este o blasfemie să folosești lingurițe de unică folosință la împărtășirea credincioșilor. Și s-a uitat fix la pr. Vasile. Eu am prins acea privire și m-am uitat – ca unul care știam că îl are în colimator (majoritatea nu aveau habar) – să văd reacția pr. Vasile Răducă. I-a înfruntat privirea, nu a schițat niciun gest, ca și cum despre altcineva era vorba. Cred că nici patriarhul nu se aștepta la așa lipsă de reacție sau la o asemenea înfruntare. Așa că patriarhul a dat înapoi, nu i-a spus verde în față: să nu mai faci așa ceva sau iubiți absolvenți, să nu faceți precum profesorul vostru aici de față, ci a tăcut înfrânt. Tristă situație!
Însă anii au trecut și acum noul patriarh oferă gir patriarhal acestei practici. Cu siguranță până acum ea nu a avut un singur exponent. Ceea ce nu a avut a fost o mână arhierească în stare să oprească hulirea lui Hristos. A venit însă o mână ecumenistă care dă undă verde. De ce? Din ură față de Hristos, din necredință în prezența și în lucrarea Lui îndumnezeitoare. De unde această ură? Din loja masonică.
Închei cu un mesaj personal către PS Ignatie Trif (am fost colegi de seminar la Alba-Iulia, între anii 1992-1997), care a reacționat ca ierarh împotriva anunțului hulitor al patriarhiei: Preasfințite, îmi pare rău că ești ecumenist, dar îmi pare bine că măcar acum ai luat atitudine. Să îți ajute Hristos să te îngrădești de ecumenism. Oricum, după acest cuvânt de împotrivire la mesajul patriarhal șansele de a mai crește în ierarhia BOR ți-au scăzut dramatic (cel puțin cât este pe tron acest patriarh). Dar cu siguranță Hristos știe asta. Și te așteaptă la mărturisirea adevărului. Ai ajuns ce ți-ai dorit în tinerețe: episcop. Sinodul din Creta te-a adus în starea de pseudo sau minciuno-episcop. Fii mărturisitor, că doar ești om de la munte (Bilbor, Harghita), ai curaj de ardelean, teologie multă știi, de ce să nu le folosești spre slava Bisericii, întru mărturisirea adevărului, urmând Sfinților Părinți?
Cu urări de bine,
pr. Ciprian Staicu
___________________
Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2020/02/29/cu-lingurita-spre-tradarea-lui-hristos/
