Hazul este… ceva dumnezeiesc

Este ceva nobil…

Ceva care bucură inima omului…

Care dă aripi

Să zboare în momente grele…

Care stârnește zâmbete

Și care nu rănește pe nimeni…

Cel mult… dojenește ușor…

Sau …printr-o fină ironie…

Îl îndreaptă pe cel

Aflat în greșeală…

Hazul se mai numește și umor

Sau românește HAZ DE NECAZ…

Și este înscris cu siguranță

În ADN-ul acestui popor…

Care, trecând prin istorii zbuciumate

Nu a uitat să se bucure,

Să râdă, să zâmbească…

Această bucurie, acest zâmbet

Ascuns în colțul gurii

Hazul de necaz al românului

Vine din suferință… din multă durere…

El s-a moștenit din moși strămoși…

Această bună dispoziție,

Bunăvoință, umor, haz,

Este un dat al românului…

Azi, din păcate…

Hazul lipsește…

Iar locul i-a fost luat

De bășcălia ieftină

De trivial și batjocură

Mai degrabă drăcească

Numită pompos ROAST…

Odinioară la TV

Apăreau valorile, actorii mari

Care ne smulgeau duzini de zâmbete

Și pe care poporul îi considera

Un fel de eroi…

Azi… privim la batjocura numită umor

Și DIVERTISMENT…

Și nu mă aleg decât cu

Un rânjet nervos și o grimasă de dezgust…

Pentru prostul gust,

Promovat la rang de artă…

Au dispărut actorii… corifeii hazului și bunului gust…

Și locul le-a fost luat

De diletanți și circari ieftini

Saltimbanci de duzină

Care au denaturat

Și sensul firesc al cuvântului haz…

VAI CE NECAZ!!!!

 

Cu durere, multă durere că ne pier valorile adevărate fiindcă tolerăm prostul gust și trivialitatea,

Pr. Andrei

.

”Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă.

Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență.

Nu există nicio pierdere (oricare ar fi) mai mare ca pierderea timpului. Astăzi, da, astăzi, nu mâine, fă ceva din făgăduințele tale.”

                                                                                                                                                                                           Pr. Arhim. Arsenie Papacioc

 

.

 

.

 

 

.