Agentul Kirill, care a devenit patriarhul ortodox al Rusiei, iar apoi un susținător apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, a lucrat sub numele de cod „Mihailov” – în anii ’70 – pentru temutul KGB, în timpul Războiului Rece, dezvăluie cotidienele elvețiene Le Matin Dimanche și Sonntagszeitung, care citează arhive declasificate, relatează AFP, potrivit Știripesurse.
O fișă – întocmită de către poliția federală – ”confirmă că «monseniorul Chiril»”, cum este numit în acest document, ”face parte din KGB”, spionajul URSS.
Cele două publicații au consultat fișa la Arhivele federale elvețiene.
La începutul anilor ’70, patriarhul rus, care susține cu fervoare invazia Ucrainei de către Rusia, trăia la Geneva, unde reprezenta în mod oficial Patriarhia de la Moscova pe lângă Consiliul Ecumenic al Bisericilor devenit ulterior Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB).
Din organizația mondialistă face parte și Biserica Ortodoxă Română, încă de pe vremea comunismului, în ciuda caracterului cel puțin ciudat al acestui for care în prezent militează și pentru homosexualism!
Misiunea lui Kirill – al cărui nume de cod era „Mihailov” – era de a influența acest Consiliu, în care KGB s-a infiltrat în anii ’70, potrivit surselor citate.
Potrivit unui documentar publicat de ActiveNews, CMB a fost înființat oficial la 23 august 1948, finanțator fiind Fundația Rockefeller și este de atunci organul central al ecumenismului. Prima întrunire a avut loc la Amsterdam. Membrii consiliului sunt adventiști, anglicani, baptiști, luterani, penticostali, metodiști, reformați, monofiziți. În 1961, Patriarhia Moscovei a aderat la CMB iar apoi și reprezentanți ai altor Biserici Ortodoxe din zona comunismului, din nefericire, inclusiv și ai României.
Mai jos puteți urmări un discurs al lui Kirill la o întrunire a CMB din 1991, din Canberra, Australia. După participanții trec printr-un fum „purificator”, unii cheamă „spiritul lui Iisus”, o „femeie episcop” explică ce mult har au femeile episcop, alții cântă și dansează rock, iar reprezentații noștri sunt văzuți și pe ei prin mijlocul mulțimii…
„Consiliul Mondial al Bisericilor este Casa noastră comună”, spune Kiril, la fel ca Gorbaciov, care vorbea de „Casa comună europeană”, cam ce este UE azi. „Ortodocșii doresc ca această casă, acest Consiliu, să devină leagănul Bisericii Unite…” și ca miscarea ecumenistă să devină mișcarea ortodocșilor. În numele cui vorbea actualul Patriarh al BORu?
.
Vedeți filmarea aici, de la minutul 2.57:
.
_________________
Sursa – (MAXIMĂ ATENȚIE !!! – ACESTA ESTE UN SIT ECUMENIST !!!) – https://www.activenews.ro/externe/Cutremur-la-Moscova-PATRIARHUL-KIRILL-AGENT-KGB.-Nume-de-cod-MIHAILOV.-El-a-fost-directionat-de-KGB-in-Consiliul-Mondial-al-Bisericilor-unde-afirma-Ortodocsii-doresc-ca-aceasta-casa-sa-devina-leaganul-Bisericii-Unite-VIDEO-INEDIT-179506
.
ALTE ARTICOLE din CATEGORIA:
ACȚIUNI / MANIFESTĂRI ECUMENISTE – aici.
.
.

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI
Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –
DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA
.
Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:
Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)
CONTROLUL POPULAȚIEI
sau la această selecție (click aici):
DEPOPULARE
sau MAI EXACT:
EXTERMINAREA POULAȚIEI ÎNTREGII LUMI
.
.
VIDEO E X T R E M DE ELOCVENT, AICI:
.
CE A SPUS JACQUES ATTALI, CONSILIERUL LUI FRANÇOIS MITTERRAND ÎN ANUL 1981 DESPRE SUPRAPOPULARE (VIDEO)
. . .
.
CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…
(VIDEO – CLICK AICI)
. . .
FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :
COINCIDENȚĂ SAU NU, LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,
A MURIT…
ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:
DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…
.
.
.
.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
(până nu este PREA TÂRZIU)…
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:
.
.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL
WWW.ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:
.
SĂ NE FIE DE FOLOS!
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE !!!
.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
.
.