Tot citind… am văzut
Că poeții au fost mai mereu …singuri…
Și m-am întrebat
De ce au avut parte
De cele mai multe ori
De sorți atât de crude…
Și de atâta amară
Singurătate și părăsire
De către semenii lor.
Toate acestea fiindcă
Poeții au fost oameni
De aleasă și preafragedă sensibilitate
Mai bine spus fragilitate
A sufletului…
Oameni nobili, preasinceri
Voci ale dreptății,
Săbii ascuțite ce taie compromisul…
Și de aceea lumea
I-a marginalizat, i-a prigonit,
I-a expulzat din sânul ei ca pe ceva
Nedorit.
Oamenii aceștia nu și-au găsit locul
În zarva lumii, în miasmele ei…
Urâți fiind, au pătimit cumplit
De la lume…
Ei au dus pe umeri greaua cruce
A singurătății
Dar și-au câștigat un loc în Rai
În RAIUL POEȚILOR…
Iar despre poezie se zice…
Că e ruptă din Pomul Vieții…
Trist dar realist,
Pr. Andrei
.
.
