Dacă vrem cumva să mai oprim măcar ceva și (dacă vrem) să ne întărească Dumnezeu, nu rămâne decât (ca) fiecare, zilnic și în fiecare clipă, să pună începutul cel bun, să se socotească ultimul, dar ultimul! Să trăiești starea asta că ești ultimul de pe față pământului! Și rugăciunea să nu o facem formal, spovedania să nu o faci formal ca și cum citești ziarul și faci și reciți o poezie. Nu! Din adâncul sufletului, cu căință, cu zdrobirea inimii. Când te apropii de împărtășanie să curgă lacrimi.
Citiți, deschideți Psaltirea ceia și învârtiți-o de la un capăt la altul, tot așa cu credință! Și mai adăugăm și oleacă de post și inima înfrântă și smerită și nădăjduim că Dumnezeu…
Dacă ceilalți nu se vor întoarce… (acuma drepți nu sunt – o știe Dumnezeu câți sunt! – numai mila lui Dumnezeu mai ține lumea asta, rugăciunea Maicii Domnului și lacrimile ei, rugăciunile Sfinților… că pentru dreptii care sunt pe pământ… poate că Dumnezeu mai are și aleșii Lui… sigur că mai are, însă Dumnezeu îi știe!)
Noi trebuie să ne socotim păcătoși! Sf. Apostol Pavel răpit la al treilea ce spune: ”Eu sunt cel dintâi păcătos!” Auzi ce spune? Nu de formalism, așa cum suntem noi, formalisti, ci dintr-o prăpastie de smerenie. Toate dacă sunt făcute și puse pe temelia smereniei mai este nădejde de ceva, dacă nu (punem temelia smereniei), facem rugăciune de nu se ridică nici de o șchioapă de la pământ… Dacă ne rugăm numai oleacă seară și dimineață și lăsăm timpul descoperit, sufletul e mort, dar nu mort oleacă, mort de miroase. Dacă l-am vedea, ne-am îngrozi!
Viața sufletului e rugăciunea – am spus-o la toți! Unde te miști – rugăciunea! Doamne miluiește! Tatăl nostru! Dar nu să le schimbi acuși-acuși! La Maica Domnului zici jumătate de zi, la Mântuitorul zici jumătate de zi sau cum te luminează Dumnezeu! Și călugări și maici și ceilalți să ne învățăm să cerem neîncetat să ne dea Dumnezeu umilință și lacrimi. Fără acestea nu se spală sufletul! Să știți! Nu se spală de nicio culoare! Eu nu am nimica! Dar le cer și eu neîncetat!
Trupul îl îngrijim acuși, acuși – dă-i de una, da-i de alta! Somn din belșug, mâncare – de trei… șapte feluri, lumină, căldură… Sufletul e mort! Nu ne îngrijim de el, nu-i nădejde! Nu-i nădejde nici să se mai stopeze situațiile aiestea, nici chiar să primim milă proprie!
Dar, cu nădejde! Nu trebuie să cădem în descurajare! Toate trebuie făcute cu nădejde, nu cu frică! Nu vă înfricoșați.. că să vezi că e așa, că e pe dincolo… colo o murit, colo s-o îmbolnăvit, colo o crăpat, colo, mai știu eu… o dat ochii peste cap… NU! Cu nădejde! De murit tot trebuie să murim! Cum murim (asta contează-n.n.)!!! Ai văzut ce spune poetul: “Una e să mori câine înlănțuit și una leu!” Leul într-adevăr, e luptător! Câinele, dacă ne comparăm cu câinele, fricoși, ne dăm prin dosuri, după ziduri, i-așa, așa ….stai să vezi că voi pierde ceva, că mă …. Nu se poate așa!
Cu râvnă și cu credință să mărturisim și ne va mărturisi și Hristos în Ziua Judecății!
___________
