” În Lavra Pecerska din Kiev, doi călugări,
ieromonahul Tit şi ierodiaconul Evagrie, vieţuiau în bună înțelegere şi prietenie duhovnicească. Iubirea lor unul către altul era prilej de zidire şi uimire pentru ceilalți frați. Însă vrăjmaşul, urâtorul binelui, care s-a obişnuit a semăna neghină printre grâu şi a preface grâul în neghină, mai ales când oamenii dorm, adică nu iau aminte la ei înşişi şi nu se tem că vor fi prădaţi, socotind că binele dobândit de ei este trainic şi nestrămutat, a prefăcut iubirea călugărilor în vrajbă. Tit şi Evagrie s-au tulburat atât de mult unul din pricina celuilalt încât nici să se vadă unul pe altul nu puteau. Frații de multe ori au încercat să-i înduplece spre împăcare, însă ei nici nu voiau să audă de pace. După mai mult timp de la cearta lor, ieromonahul Tit a căzut greu bolnav. Boala era atât de grea, încât nu mai era nădejde de însănătoşire. Atunci ieromonahul a început să plângă cu amar pentru greşeala sa şi a trimis un frate la ierodiacon, ca să-i ceară iertare pentru el, luând cu multă smerenie vina asupra sa. Acela, însă, nu numai că nu a voit să-l ierte, dar a rostit împotriva ieromonahului şi multe vorbe aspre, chiar şi blesteme. Frații, văzând însă pe Tit murind, au tras pe Evagrie cu sila, ca să se ierte cu fratele său. Iar bolnavul, văzând pe acela, îndată plecându-se, a căzut la picioarele lui cu fața la pământ, zicându-i cu lacrimi: Iartă-mă, părinte, şi binecuvântează-mă”. Evagrie, fiind nemilostiv fără de omenie, s-a întors de la fratele său şi a rostit înaintea tuturor aceste cuvinte cumplite: ,,Niciodată nu voiesc să am iertare cu el, nici în veacul acesta, nici în veacul ce va să vie!” Acestea zicând, s-a desprins din mâinile fraților şi îndată a căzut. Vrând să-l ridice frații, l-au găsit fără suflet şi nu putură nici mâinile să-i îndoaie, nici gura să-i strângă, nici ochii să-i închidă, ca la un mort de demult. Iar cel bolnav, adică fericitul Tit, în vremea aceea s-a sculat şi s-a însănătoşit, ca şi cum niciodată n-ar fi fost bolnav. Pe toți i-a cuprins groaza de moartea năprasnică a aceluia şi de grabnica tămăduire a acestuia şi începură a întreba pe acest fericit preot cum s-a făcut aceasta. Iar fericitul Tit le-a răspuns cu de-amănuntul toate cele descoperite lui: ,,Când boleam, fiind cumplit stăpânit de mânie, am văzut îngeri depărtați de la mine şi plângând de pieirea sufletului meu, iar pe diavoli bucurându-se de mânia mea. Atunci am început a vă ruga pe voi ca, mergând la fratele, să cereți iertare pentru mine. Iar când l-ați adus la mine şi eu m-am închinat lui, iar el nu s-a întors către mine, atunci am văzut cum un înger nemilostiv, ținând o suliță de foc, l-a lovit pe acela care nu m-a iertat şi îndată a căzut mort. Iar mie, acelaşi înger mi-a dat mâna, m-am sculat şi acum sunt sănătos”. Frații, fiind înfricoşaţi, au plâns mult pe Evagrie cel mort şi-l îngropară aşa cum încremenise, cu gura deschisă, cu ochii asemenea şi cu mâinile întinse.”
Sfântul IGNATIE Brianceaninov
Minei, 9 februarie.
Ofranda monahilor contemporani. cap 40
.
.