I-am ascultat predicile
De foc…
I-am simțit avântul
Dar și durerea sufletului…
Mitropolitul cu viață sfântă…
Îngemănarea simplității
Vechilor greci
Cu aprinderea Duhului… care făcea
Ca fiecare cuvânt al său
Să sune ca un dangăt de clopot
și de spadă…
Blândețea serafică
Amestecată cu tăișul cuvântului
Care se făcea sabie
Pentru Hristos…
El, predicatorul, unicul,
Trâmbița Duhului
Într-o lume în care oamenii
Părăsiseră pe Dumnezeu…
Și astăzi, în urechi îmi sună
Glasul frenetic al Mitropolitului
Tunând împotriva fărădelegii!!!
Oooofff, Preaiubite Părinte
Atât de aproape te simte
Sufletul meu…
Mitropolitul… eroul…
Parcă desprins din fresce de biserici…
Parcă venit din timpuri apuse, străvechi…
El mitropolitul, care nu a cunoscut
Acea diplomație machiavellică
A vremii sale.
Care biciuiește cu predica sa
Netrebnicia mai marilor timpului său.
Dar și a noastră, a celor de azi…
Oohhh, minunată amestecare!!!
Cuvântul său – tăișul bisturiului
Care taie stricăciunea
Fără cruțare…
Blândețea sa, bunătatea sa,
Ca mierea de dulce,
Care tămăduiește orice rană…
Și curăția și simplitatea sa
Ca de copil… De ți-am urma povețele, părinte!!!
Toți… greci, români, bulgari, sârbi, ruși,
Și toată lumea aceasta
De ți-ar urma cuvântul,
Pământul acesta într-o clipită
S-ar fi unit cu Cerul!!!
.
Cu dragoste de oameni rog pe bunul Dumnezeu ca să facă posibil să guste toți oamenii din bucuria pe care am trăit-o eu în insula Creta și din bucuria cu care am scris aceste poezii,
al dvs. mereu, Pr. Andrei
.
.
