Legile românești, odinioară,
Astea… lumești, omenești,
Erau inspirate din dreptul canonic
Adică din… dreptul bisericesc.
Aveau chiar denumire bisericească de… pravile.
Adică… legile țării….
Erau rupte din Biserică
Și erau pline de dreptate dumnezeiască…
Legile țării, oameni buni,
Erau păzite de voievozi
Care împărțeau dreptatea
Așa cum se cuvine…
Vorba proverbului… Unde-i lege
Nu-i tocmeală….
Azi… legile țării sunt
Fărădelegi…
Sunt legi fără de lege…
Date de neoameni
Care împart nedreptatea
Iar lor… își fac parte,
Căci cine împarte
Parte-și face…
Azi, legile se dau
După bunul plac al unora
Și după “dreptarul” lui Machiavelli…
Și …mă întreb…
Cum noi românii
Am putut răbda și încă răbdăm…
Căderea aceasta….
Căderea… dintr-o țară, unde dreptatea
Era pe buzele și-n inima
Fiecărui român, fiecărui strămoș,
Și am ajuns azi precum
O dărâmătură… unde fărădelegea domnește
Unde cântarul “dreptății” are 10 talere
Un taler de partea poporului
Și 9 talere în cealaltă parte… a celor de sus…
Și… cum mai rabzi, române toate acestea, cum???!!!
Offf, offf, offf, Pr. Andrei
.
.
