Aş vrea Mormântul Tău, Stăpâne
Să-l ud cu lacrimi de căinţă
Şi tot cu lacrimi îmi rămâne
S-arat a mea recunostinta!
.
Lipsit de mirul faptei bune
Eu n-am ceva mai scump acuma,
Decât să-mi scald a mea fiinţă
În lacrimi şi suspine numa’!
.
Căci cheltuindu-mi „moştenirea”
Ce mi-ai lăsat-o din născare,
Doar plânsul azi îmi mai rămâne
Şi nesfârşita îndurare!
.
Ajută-mi Doamne, mai degrabă
Să-mi văd dorinţa împlinită,
Să-mi port şi eu pe-a Tale „urme”
Fiinţa mea slăbănogită.
.
Şi-odată cu Lumina Sfântă
– Când vei trimite-o la Mormânt –
Stropeşte inima mea frântă
Cu roua Duhului Tău Sfânt.
Să pot rosti la Sfânta Cruce
(Pe Stânca Sfântului Calvar)
Şi eu mântuitoarea rugă
A „credinciosului tâlhar”.
S-aud şi eu în taină, Doamne,
Prea dulcele şi sfântul grai,
Prin care să câştig nădejde
Că nu mă voi lipsi de rai.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – Românul
.
.