E ultima dată când strig
Căci scrisul nu contenește să doară
Români, vă rog, nu uitați
C-aveți o credință și-o țară…
Strigătul în scris îmi provoacă
Răni mari și imense dureri
Când văd că-i pustiu și n-aude
Mai nimeni a mele păreri!!!
Căci nu-s păreri de la oameni
Eu doar silitu-mi-am gura
Să strige doar ce susține
Credința, Sfântă Scriptura!!!
Și nu-s vorbe-n vânt aruncate
Și nu-s plăsmuiri ale minții
Eu doar am pus în catrene
Ce spus-au eroii și sfinții…
Române, tu n-aparții
Acestei lumi trecătoare
Patria ta-i pregătită
În viața cea viitoare…
De-aceea te rog fierbinte
Să nu-ți uiți credința și neamul
Numai prin Jertfă și Cruce
Birui-vei răul-infamul.
Și încă ceva te mai rog
Pune la suflet aste rugăminți
Nu mă lăsa în drum gol și olog
Și nu te lăsa dus de-al lumii-epilog
Căci de durere, cred că-mi ies din minți…
.
Offff lume, dac-ai ști tu, ce durere mă-ncearcă, pr. Andrei
.
.
