Sunt unii care, sub pretinsă ortodoxie

De-un an de zile, constant, săptămânal,

Se îngrădesc continuu – spun ei – de erezie,

Și de pretinși eretici, ”adepți” ai lui Baal.

 

Se vede ura lor cu mare limpezime,

Ne-ar sfâșia bucăți, le-ar da apoi la câini,

”Mustesc” de dragoste aceștia, și-n rest… numai de bine!

Continuu ne defaimă ca pe niște haini.

 

Dar vorba lungă e mare sărăcie

Aceștia își arată al inimii ”prisos”

Vor capetele noastre, tăiate, pe tipsie,

Se vede clar, c-aceștia ”urmează” lui Hristos.

 

Ne întrebăm, doar circul ăsta jalnic,

Pe câți în înșelare va duce, și cât timp

O să dureze spectacolul satanic

Ce pare c-o s-ajungă la… Muntele Olimp.

 

Creștine, rogu-te să cugeți și pune-ți o-ntrebare:

Unde-ai văzut vreodată în dulcea-ortodoxie?

Tu cercetând istorii de vreme-ndelungată

Să te-ngrădești săptămânal, chiar zilnic, nu-i răutate vie?

 

Numai ăst exemplu îți e de-ajuns să vezi

Că bezna minții-i mare, pe căi viclene sunt

Aceștia care-ncrearcă să te facă să crezi

C-apăr ortodoxia, dar sunt doar vorbe-n vânt!

 

Nu voi ca să răspund la nici o provocare

Nu voi ca să defaim, nu voi la nimeni răul.

Voi doar să spun că durerea inimii e mare

Și crunt ea sângerează pentru poporul meu.

 

Iar celor care săvârșesc cumplit aceste rele

Le spun să se oprească, grabnic, din vicleanul drum,

Să-și vină-n fire-aceștia, să verse lacrimi grele,

A pocăinței cale s-apuce chiar acum!

 

Și glasul conștiinței cuvine-se s-asculte

Aceștia care sfâșie cămașa lui Hristos

Și rugă multă, la cer, facă, și metanii multe,

Lumină să primească spre al lor folos.

 

Iar de n-or face acestea și ne-or mușca iar carnea,

Și-or da-o-ncontinuare la fiare și la câini,

Potrivnici lui Hristos vor fi până la moarte,

Pe ei considerându-i doar vameși și păgâni.

 

 

Cu multă dragoste și durere pentru unii frați de-ai noștri ce pretind că păzesc poruncile lui Hristos,

Pr. Andrei

 

.

 

 

 

 

 

 

.