Sunt unii care, sub pretinsă ortodoxie
De-un an de zile, constant, săptămânal,
Se îngrădesc continuu – spun ei – de erezie,
Și de pretinși eretici, ”adepți” ai lui Baal.
Se vede ura lor cu mare limpezime,
Ne-ar sfâșia bucăți, le-ar da apoi la câini,
”Mustesc” de dragoste aceștia, și-n rest… numai de bine!
Continuu ne defaimă ca pe niște haini.
Dar vorba lungă e mare sărăcie
Aceștia își arată al inimii ”prisos”
Vor capetele noastre, tăiate, pe tipsie,
Se vede clar, c-aceștia ”urmează” lui Hristos.
Ne întrebăm, doar circul ăsta jalnic,
Pe câți în înșelare va duce, și cât timp
O să dureze spectacolul satanic
Ce pare c-o s-ajungă la… Muntele Olimp.
Creștine, rogu-te să cugeți și pune-ți o-ntrebare:
Unde-ai văzut vreodată în dulcea-ortodoxie?
Tu cercetând istorii de vreme-ndelungată
Să te-ngrădești săptămânal, chiar zilnic, nu-i răutate vie?
Numai ăst exemplu îți e de-ajuns să vezi
Că bezna minții-i mare, pe căi viclene sunt
Aceștia care-ncrearcă să te facă să crezi
C-apăr ortodoxia, dar sunt doar vorbe-n vânt!
Nu voi ca să răspund la nici o provocare
Nu voi ca să defaim, nu voi la nimeni răul.
Voi doar să spun că durerea inimii e mare
Și crunt ea sângerează pentru poporul meu.
Iar celor care săvârșesc cumplit aceste rele
Le spun să se oprească, grabnic, din vicleanul drum,
Să-și vină-n fire-aceștia, să verse lacrimi grele,
A pocăinței cale s-apuce chiar acum!
Și glasul conștiinței cuvine-se s-asculte
Aceștia care sfâșie cămașa lui Hristos
Și rugă multă, la cer, facă, și metanii multe,
Lumină să primească spre al lor folos.
Iar de n-or face acestea și ne-or mușca iar carnea,
Și-or da-o-ncontinuare la fiare și la câini,
Potrivnici lui Hristos vor fi până la moarte,
Pe ei considerându-i doar vameși și păgâni.
Cu multă dragoste și durere pentru unii frați de-ai noștri ce pretind că păzesc poruncile lui Hristos,
Pr. Andrei
.
.
