”Faptele bune pe care le săvârşeşti să fie, în chip tainic, pe potriva stării tale sufleteşti.” – Sfântul Ignatie Briancianinov

„Fă pentru cei pe care îi iubești ceea ce poți să faci folositor și ceea ce este legiuit; dar totdeauna să îi încredințezi lui Dumnezeu – și iubirea ta oarbă, trupească, nesocotită se va preface, încetul cu încetul, într-o iubire duhovnicească, înțelegătoare, sfântă.

.

Iar dacă iubirea ta este o împătimire ce se împotriveste legii, atunci s-o lepezi ca pe o urâciune. Atunci când inima ta nu este liberă, acesta este un semn al împătimirii. Atunci când inima ta este înrobită, acesta este semnul pătimii nebunești, păcătoase. Iubirea sfântă este curată, liberă, întreagă în Dumnezeu. Ea este o lucrare a Sfântului Duh, care lucrează în inimă în măsura curățirii acesteia.

.

Lepădând vrajba, lepădând pătimirea, lepădându-te de iubirea trupească, află iubirea duhovnicească; „ferește-te de rău și fă bine” (Ps. 33, 13).

Dă cinstire aproapelui ca unui chip al lui Dumnezeu – cinstire care să fie în sufletul tău, nevăzută pentru ceilalți, descoperită doar conștiinței tale. Faptele pe care le săvârșești să fie, în chip tainic, pe potriva stării tale sufletești.

.

Dă cinstire aproapelui, fără să iei seama la vârstă, fără să faci deosebire între bărbat și femeie, fără să te uiți la rangul pe care-l are în lume – și iubirea sfântă va începe, treptat, să se facă arătată în inima ta. Pricina acestei iubiri nu sunt trupul și sângele, nu înrâurirea simțurilor, ci Dumnezeu.

.

Cei lipsiți de slava numelui de creștin nu sunt lipsiți de cealaltă slavă, pe care au primit-o când au fost zidiți: ei sunt chipul lui Dumnezeu.

Dacă chipul lui Dumnezeu va fi aruncat afară, în văpaia cea cumplită a iadului, și acolo sunt dator să îl cinstesc.

.

Ce treabă am eu cu văpaia, cu iadul ! Chipul lui Dumnezeu a fost aruncat acolo potrivit judecății lui Dumnezeu: treaba mea este să păzesc cinstirea față de chipul lui Dumnezeu, și prin aceasta să mă păzesc pe mine însumi de iad.

.

Dă cinstire și orbului, și leprosului și celui bolnav la minte, și pruncului de tată, și răufăcătorului, și păgânului – cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputințele și neajunsurile lor ! Ia seama la tine însuți, ca să nu sufere un neajuns iubirea ta. În creștin, să dai cinstire lui Hristos, Care a spus spre povățuirea noastră, și încă va mai spune atunci când se va hotărâ soarta noastra în veșnicie: „Ceea ce ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut”. (Mt. 25, 40).

.

Atunci când ai de-a face cu aproapele să ai în minte acest cuvânt evanghelic și te vei face tăinuitor al iubirii de aproapele. Tăinuitorul iubirii de aproapele intră prin ea în iubirea de Dumnezeu.

.

Dar dacă socoți că Îl iubești pe Dumnezeu, iar în inima ta trăiește un simțământ de neplăcere fie și față de un singur om, să știi că te afli într-o veșnică amăgire de sine.

.

„Dacă zice cineva:”, grăiește Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, „- iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este… Această poruncă avem de la El, că cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său”. ( 1 In. 4, 20, 21 ).

.

A arăta iubire duhovnicească față de aproapele este semnul înnoirii sufletului prin Sfântul Duh. „Noi știm că am trecut din moarte la viață”, grăiește iarăși Cuvântătorul de Dumnezeu, „pentru că iubim pe frați; cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte”. (1 In. 3, 14).”

.