| După cum ați putut citi la sfârșitul scrisorii deschise adresate tuturor preoților români ce s-au îngrădit de ecumenism, este o întrebare la care nici unul dintre părinții cărora li se adresează scrisoarea nu a răspuns până acum și anume: ”Cei care mor în stare de părtășie la erezie unde ajung?” Luând în considerare faptul că există câțiva preoți și mireni ce s-au căznit în ultimele trei luni să demonstreze că între ortodox și eretic mai există o stare intermediara și anume: ”starea părtaşului la erezie, a aceluia ce se clătina în credinţă dar nu a făcut pasul trecerii la erezie”, e bine să căutăm răspunsul la Sfinții Părinți, deși această frământare nici măcar nu ar fi trebuit să existe la cei botezați în dreapta credință. În scrisoarea de mai jos, Sfântul Teodor Studitul îi spune unui monah pe nume Simeon că: ”în cazul celor adormiţi, cu care împărtăşanie [au murit], de aceea au şi parte.” În scrisoarea 452 adresată egumenului Nichita, Sfântul Teodor ne spune că: ”împărtăşire şi părtăşie este acelaşi lucru, una trăgându-şi numele de la a avea parte împreună de ceva, iar una de la a face părtaşi pe cei ce au ceva împreună.” Așadar, la ce-i folosește ”cugetarea ortodoxă” unuia ce se face partaș la erezie, adică devine eretic? A avea cuget ortodox astăzi înseamnă în primul rând a te îngrădi de erezie. Ce folos că un preot vorbește împotriva ecumenismului și a sinodului tâlhăresc dar își ține turma în comuniune cu aceia pe care îi blamează?
SCRISOAREA 534 Lui Simeon monahul Întrebarea pusă de cinstita ta [faţă] ar fi trebuit să primească limpezire de la tine însuţi. Căci nu eşti dintre cei neiniţiaţi [nebotezaţi în dreapta credinţă], ci dintre cei care pot să-i folosească şi pe alţii.[1] Fiindcă „ce fel de împărtăşire este”, zice Apostolul, „între întuneric şi lumină, sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios?” (cf II Cor. 6, 14-15). Aşadar, dacă paharul binecuvântării este împărtăşirea de sângele lui Hristos şi pâinea pe care o frângem este împărtăşirea de trupul lui Hristos, e limpede că paharul ereticesc şi pâinea [ereticească] este împărtăşire de potrivnicul. Şi dacă acestea astfel le mărturisim, e clar că şi în cazul celor adormiţi, cu care împărtăşanie [au murit], de aceea au şi parte. Iar noi, în cazul unora ca aceştia, trebuie să ne păzim să nu facem pomenire la Sfânta Liturghie spre osânda [noastră], ca să nu auzim „cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău” (lac. 4, 3)[2]. 1. Probabil monahul întrebase dacă pot fi pomeniţi la Sfânta Liturghie eretici adormiţi. Sfântul spune că această chestiune ar trebui să fie limpede oricărui creştin şi că ea este problemă neclară doar pentru unul nebotezat. E limpede că toate neclarităţile lumii contemporane, în ceea ce priveşte ecumenismul si dreapta credinţă, derivă din faptul că nu ne asumăm conştient ortodoxia. Doar cel neiniţiat în chip conştient are îndoieli de acest gen. 2. Nu cerem cu dreaptă credinţă, adică după voia lui Dumnezeu. | Dreapta Credință în scrierile Sfinților Părinti, Ed. Sophia 2006, vol.1, pag.156 Citiți vă rog și: O scurtă lămurire despre tainele ereticilor ______________ |
În cazul celor adormiţi, cu care împărtăşanie au murit, de aceea au şi parte. Despre pomenirea ereticilor adormiți.
