Acest mare plăcut al lui Dumnezeu, Ipatie, episcopul Gangrelor, din Paflagonia, a fost unul din cei 318 Sfinți Părinți de la întâiul Sinod cel a toată lumea, care s-a ținut la Niceea (325), în vremea Sfântului Împărat Constantin (324-337), osândind rătăcirea lui Arie și întărind credința cea adevărată în Sfânta Treime, statornicită de Mântuitorul, propovăduită de Apostoli și pecetluită cu sângele Mucenicilor, și a trăit el până pe timpul împărăției lui Constanțiu, fiul merelui Constantin.

Înarmat din tinerețe cu înțelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se nevoia cu faptele bune plăcute lui Dumnezeu și propovăduia neîncetat dreapta credință păstoriților săi, făcându-se vestit prin semnele minunate ce lucra Dumnezeu printr-însul, ca unul ce era cu totul plin de Duhul Sfânt, încât însuși împăratul Constanțiu îl cinstea și-l prețuia, ca unul ce avusese mult folos de la dânsul.

Odată, însă, pe când fericitul Ipatie se întorcea din Constantinopol la cetatea sa, Gangra, o ceată de eretici novațieni hotărâseră să-l piardă pe cela ce se arătase stâlp neclintit Bisericii lui Hristos. Ca niște tâlhari l-au pândit, ca niște fiare sălbatice s-au repezit asupra Cuviosului episcop și l-au lovit de moarte, străpungându-i trupul cu sulițele și umplându-l de răni; apoi, l-au aruncat într-o prăpastie, pradă păsărilor și sălbăticiunilor.

Zvârcolindu-se în durerile morții, Cuviosul Ipatie și-a adunat puterile și s-a rugat, cum se rugase și altă dată Sfântului Arhidiacon Ștefan, spre iertarea și îmblânzirea ucigașilor lui. Dar, pe când se ruga, o femeie din ceata lui Arie, luând o piatră ascuțită, i-a zdrobit capul Cuviosului episcop și l-a lăsat mort, iar trupul său a fost ascuns în șura de paie a unui gospodar din apropiere.

Deci, aflând de aceasta, creștinii din Gangra au venit și au luat trupul Sfântului, ca unul care prin binefacerile și sfințenia vieții lui câștigase dragostea păstoriților săi, și cu multă cinste, și cu mare alai și jale, ca pe un Mucenic al dreptei credințe, au îngropat sfintele lui moaște. Și multe minuni și tămăduiri s-au arătat acolo, cu darul lui Hristos, oamenilor ce veneau cu credință la mormântul Sfântului. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

 

.

Întru această zi, cuvânt pentru cei puternici, care asupresc pe cei mici și despre milostenie

.

Anastasie imparatul, cazand in erezia lui Eutihie, a izgonit pe Ilie patriarhul din scaunul Ierusalimului si pe Flavian, arhiepiscopul Antiohiei, dupa Sinodul din Calcedon. Si l-a surghiunit pe Ilie la Aila, iar pe Flavian la Petra. Deci, intr-o zi, amandoi patriarhii au trimis veste unul la altul, zicand: sa mergem dar, sa ne judecam cu dansul inaintea lui Dumnezeu. Pentru ca Domnul Insusi a zis: Eu sunt Cel ce judec cu dreptate si nu Ma sfiesc de fata omului.” Si, dupa doua zile, s-au mutat amandoi patriarhii la Dumnezeu.

Deci, aceasta stiindu-le voi, puternicilor, sa nu faceti nedreptati celor neputinciosi, ca sa nu va dea pe voi lui Dumnezeu si acolo cumplit sa fiti osanditi. Pentru ca s-a zis: „Viermele nu va muri și focul nu se va stinge pentru cei ce nu judecă după dreptate și jefuiesc averile străinilor și, cu mândria cea mare înălțându-se, nu-și aduc aminte de ziua morții.” Ca in ceasul acela, omul s-ar lipsi, bucuros, de toata bogatia lumii acesteia, numai sa scape si sa nu i se desparta sufletul de trup, pentru ca moartea pacatosului cumplita este. Iar de va sculati din pat si din boala mortii, apoi, iara va apucati, asuprind si mai rau casele saracilor jefuiti dupa nedreptate judecati, va fatarniciti si cu sila luati, pe sarac nu-l miluiti, pe cei scapatati nu-i ajutati. Oare, ce adunati? Nu știți că, venind moartea, toate acestea pier? Că a Domnului este stăpânirea și căruia voiește, aceluia o și dă.

Cuviosul Savarie a zis asa: „Daca postești, iar milostenie nu faci, aceasta nu se numește post, ci, mai amar și mai rău ești decât cela ce se prea satură și se îmbată și se îngrașă. Si inca ce zic, numai de post, ca, chiar si fecioria nu-ti vei pazi curata, afara de camara de mire vei ramane, neavand milostenie. Mare este fecioria, si chiar si in Legea noua, la mare cinste a pus-o Domnul, dar insesi fecioarele au ramas afara, de vreme ce milostenie nu au avut. Că nimeni nu va putea câștiga mila fara de milostenie și în lume nimeni nu trăiește fără de ea.” Ca si cei ce lucreaza cu palmele si ostasii si lucratorii de pamant si negustorii, toti slujesc aproapelui si aceasta mare facere de bine este. Iar a trăi pentru sine singur și pe ceilalți a-i trece cu vederea, urât este lucrul acesta și străin de creștinătate. Că dacă voiești să fii bogat în vecul viitor, apoi fii sărac aici, Risipește aici, ca să aduni acolo. Că nici semănătorul n-ar aduna, dacă, mai întâi, n-ar risipi. Pentru ce, dar, nu dai și tu celor ce au trebuință? Zici: „O casă de copii îmi stă înainte și voiesc să-i las pe dânșii îndestulați.”

Însă de voiești să-ți lași copiii îndestulați, bogați, lasă-le lor, mai bine, pe Dumnezeu datornic. Că dacă tu, mai înainte de moarte apucând, vei da averea ta lui Dumnezeu împrumut, atunci multă răsplată le va fi copiilor, ca prin ea, Dumnezeu dator le este ca mai mult să-i iubească.

Deci, dacă voiești ca să-L ai pe El prieten, mai înainte, să-l faci pe El datornic. Că nici un om care dă împrumut, având datornic, nu se bucură atâta, pe cât se bucură Dumnezeu, fiind datornicul tău. Deci, pentru ce dai oamenilor averea spre păstrare, când Hristos stă gata a o primi, voind cu și mai multă dobândă să-ți dea împrumutul? Că din mâinile Lui nimeni nu o va răpi. La oameni, adică, de-ți va păzi cineva averea ere de la tine. Iar Hristos, pentru păzire, îți dăruiește ție mai multă plată. Pentru aceasta îți poruncește ție Dumnezeu, ca averea ta să o dai celor ce au trebuință, ca să ți-o păzească. Că până o ții singur nu fără teamă, o păstrezi; te temi, ca să nu o ia cineva de la tine, vecinul clevetitor sau tâlhar, sau moartea să te ajungă. Iar de o vei împărți la săraci, Eu, zice Domnul, ți-o voi păzi cu întemeiere. Pentru că, vrând să ți-o dau, zice Domnul, o iau de la tine. Ci, ca mai multă în veacul viitor, în viața cea neîmbătrânitoare, să ți-o dau ție, spre bucuria cea fără de sfârșit. Amin.

 

.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre dragoste
.

Un pustnic, afland pe un om indracit, care nu putea sa posteasca, s-a rugat lui Dumnezeu sa se multe la dansul dracul si acela sa se slobozeasca. Si l-a ascultat pe el Dumnezeu si a intrat dracul in pustnic, departandu-se de la omul acela. Iar pustnicul, de dracul fiind ingrunat, rabda in post si in rugaciune si zdrobindu-se in nevointa. Si dupa putine zile, mai mult, pentru dragostea lui, a gonit Dumnezeu pe dracul si de la dansul.

Un monah avea in grija sa alt monah care era intr-o chilie departe, la zece mile. Deci, i-a zis lui gandul: „Cheama pe fratele, sa vina sa ia paine.” Si iarasi a socotit: „De ce pentru paine sa supar eu pe fratele meu, sa vina la mine, zece mile? Mai bine sa o duc eu.”. Si, luand-o, s-a dus la el. Iar mergand, s-a lovit cu piciorul de o piatra si, randundu-i-se degetul, curgea sange mult. Iar el de durere a inceput sa planga si indata a venit la el ingerul, zicand: „De ce plangi?” Iar el, aratandu-i rana, a zis: „Pentru aceasta plang.” Zis-a ingerul: „Nu plange pentru aceasta, ca pasii pe care-i faci, se numara pentru Domnul si spre mare rasplatire inaintea fetii lui Dumnezeu se fac.” Atunci pustnicul, multumind lui Dumnezeu, calatorea bucurandu-se. Si venind la fratele, i-a adus painile. Si i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu si, dandu-i painea, s-a intors. Iar a doua zi, luand iarasi paine, se ducea, la alt monah, s-o dea. Si s-a intamplat atunci, ca venea si acela la el si s-au intalnit pe cale amandoi. Deci, a zis cel ce mergea catre cel ce venea: „O comoara aveam si ai cautat sa mi-o pradezi.” Iar acela a zis lui: „Au doara, usa cea stramta, numai pe tine te incape? Lasa-ne si pe noi sa venim impreuna cu tine.” Si, indata vorbind ei, li s-a aratat ingerul Domnului si le-a zis: „Osteneala voastra s-a suit la Dumnezeu, ca un prinos cu buna mireasma.” Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

.

 Cuvânt la învierea lui Hristos, al celui între Sfinți, Părintelui nostru Dimitrie mitropolitul

 

„Pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o” (Evr. 2.9).

In ziua cea trecuta, a patimilor Domnului, am vazut pe Hristos Mantuitorul nostru, fara de slava si fara de cinste, asa cum graia Isaia despre Dansul: „Si l-am vazut pe El si nu avea chip, nici frumusete, ci chipul Lui era necinstit si mai defaimat decat al tuturor fiilor omenesti.” iar acum, intru luminatul praznic al Invierii Lui, vedem impreuna cu Sfantul Ioan Teologul, slava Lui, ca slava Unuia nascut din Tatal, plin de har si de adevar, iubitii mei ascultatori.

Intru acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos a fost incununat cu spini, spre batjocura, iar acum, spre slava Sa, primeste flori pe preacuratul sau cap, nevestejitii trandafiri de lauda.

Intru acea vreme, cu cei fara de lege s-a socotit, iar acum este Dumnezeu in mijlocul poporului Sau, pe care L-a rascumparat cu scump sangele Sau si din iad l-a slobozit. Ca, Domnul, in mijlocul adunarii Sfintilor Sai, s-a aratat, zicand: „Eu sunt cu voi.”

Intru acea vreme, multi trecand, Il batjocoreau pe El, iar acum, in numele cel Sfant al Lui, se inchina tot genunchiul, al celor ceresti si celor pamantesti si al celor de dedesubt. Intru acea vreme, a fost batut peste spate, peste obraz si chinuit pana la moarte, ca, spanzurandu-L pe lemn, L-au omorat. Iar acum, El a omorat moartea si pe diavolul. Ca scrie: „Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta?”

Intru acea vreme, Datatorul nostru de viata era mort, iar acum viu este Domnul si binecuvantat Dumnezeu. Intru acea vreme, soarele pe cer, la amiaza s-a intunecat, iar acum, din mormant, Soarele dreptatii, cel frumos, noua ne-a resarit. Si vedem, impreuna cu Apostolul, pe Iisus, ca, pentru primirea mortii, cu slava si cu cinste S-a incununat.

Iar noi aici, cercetând în scurt, vedem că altă cale nu este, către veșnica slavă și cinste, fără numai prin multe pătimiri. Că, și Însuși Începătorul vieții noastre, Hristos se cuvenea, prin pătimiri, a se sfârși.

Intru aceasta putina vreme, sa ne inaltam mintea noastra catre cer, lasand toata grija cea lumeasca. Si sa privim, ca printr-o oglinda, prin descoperirea Sfantului Ioan Teologul. Si sa auzim ce se lucreaza in cer. Ca eu aud acolo o oarecare tulburare facandu-se, ca un glas de tunete tari si glas de ape al ingerilor celor multi – ca era numarul lor mii de mii -, imprejurul Tronului si al celor patru fiinte si al batranilor, un glas zicand: „Poruncesc la toate zidirile, in cer si pe pamant si sub pamant si in mare, ca sa se pregateasca multumire si inchinaciune pe robi Fetei imparatesti, ce sta pe Scaunul cel dumnezeiesc.”

Sa vedem, dar, noi, cine imparateste pe Scaunul cel dumnezeiesc? Mie mi s-a parut ca Leul va lua imparatia. Ca se zice: „Iata Leul, cel ce este din semintia lui Iuda, a biruit.” Si celui ce biruieste, zice Dumnezeu, ii voi da sa stea pe Scaunul Meu. Dar nu vad, pe Scaunul lui Dumnezeu, pe Leu. Deci, are sa ia imparatia, negresit, Vulturul, cel ce-si acopera cuibul sau si peste puii sai se va indura, ca si a intins aripile sale si i-a luat pe ei si i-a ridicat pe umerii sai. Dar, nici pe Vultur nu-l vad pe Scaun. Atunci, cine este in acest fel, Cel ce primeste acea dumnezeiasca si imparateasca cinste. Caruia are a se inchina toata zidirea cea de sus si cea de jos? Privind, iata, vad pe Mielul imparatind – Miel injunghiat, si aud mii de mii zicand cu glas mare: „Vrednic este Mielul, cel injunghiat, sa ia puterea si bogatia si taria si intelepciunea si cinstea si slava si binecuvantarea.” Deci, sa luam aminte, ca Unul si acelasi Hristos este si Leu si Vultur si Miel Leu, ca a biruit lumea si ca moartea si iadul a stricat: Vultur, ca pe sufletele sfintilor le-a ridicat pe aripile sale si pe umerii sai si i-a scos pe ei din iad: Miel, ca a patimit pentru toti. Însă, când a voit a împărăți, a împărățit nu cu înfățișarea leului, nici cu cea a vulturului, ci cu înfățișarea Mielului, celui înjunghiat, ca să arate că, pentru cununa Împărăției Cerești și a veșnicei slave, nu este altă cale, în afară de calea pătimirii Celui înjunghiat. Și, din pământeni cine voieste ca acolo să afle cununa, să-și rănească inima sa prin umilință să-și înjunghie patimile sale prin omorâre și greu să pătimească în ostenelile pocăinței. Căutând spre cele cerești, să privim și Raiul, care, așa cum este scris în descoperirea Teologului, pe lângă alte minunate și nepovestite frumuseți, are și aceasta mică frumusețe, ca porțile care sunt în numarul de douăsprezece, sunt mărgăritare. Pentru care, oarecine mărturisește, zicând că, în visul nopții, de i se arată cuiva mărgăritar, atunci, însemnează lacrimi. La aceasta se unește și Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: „Ochii lui David cu ploi de lacrimi erau înfrumusețați, ca și cu niște mărgăritare.” Mă minunez că, dacă mărgăritarele sunt semnul lacrimilor, ele sunt și semn de plângere. Deci, pentru ce sunt acolo porți de mărgăritare, unde nu se arată nimic de lacrimi, nimic de plâns, ci toate sunt pline de nepovestită bucurie? Eu, cercetând, am cunoscut că acolo se va sili cineva sa intre, prin acele porți nu va putea prin altceva, fără numai prin lacrimi. Văzut-ai că porțile Raiului, cele de mărgăritar, însemnează mărgăritarul-lacrimă? Și aceasta să-ți fie știut, că, prin lacrimi, ți se cade ție a intra în Rai și nu este altfel de intrare in Rai, în afară de lacrimile cele de mărgăritare. Că lacrimile se fac din sfărâmarea inimii, iar sfărâmarea inimii din întristarea cea pentru pacate și din greaua pătimire pentru Dumnezeu. În acest fel este calea spre odihna Raiului.

Dar, sa ne intoarcem catre cele de jos si sa trecem prin partile Egiptului, sa pomenim acolo despre cele de demult lucrari ale cinstitului Iosif. Ca Domnul, pe Iosif cel prea frumos, in Egipt pregatindu-l spre scaunul si cununa imparateasca, oare ce fel de cale spre acea slava si cinste i-a pregatit? Cu adevarat, cale de spini, stramta, plina de nevointe, cu napraznica napasta, temnita intunecoasa, lanturi grele, goliciune, foame, lipsa celor de nevoie. Lunga era acea cale, legatura de multa vreme. Ca a smerit in catuse picioarele lui si prin fier a trecut sufletul lui. Dupa aceea, dupa destula si multa vreme a patimirii, a trimis imparatul si l-a slobozit pe el si l-a pus stapan casei lui si domn peste toate averile sale. Cumplita cale catre cinstea imparateasca! Iosif acela era, mai inainte, inchipuire a Patimilor Domnului nostru. Si cum si in ce fel Domnul nostru a patimit, mai inainte de a lua imparatia, peste toata faptura, nu trebuie multe a spune, celor ce bine le stiu.

Dar, eu ma duc spre plimbare in gradina lui Solomon, ca sa iau seama ce se lucreaza acolo, Vad ca Mirele Ceresc se racoreste acolo, logodindu-si Lui mireasa, cum se zice de obste de catre pamanteni, pe Biserica Sa, pe care a rascumparat-o cu sangele cel scump al Sau, si zic, chiar, pe tot sufletul fiecarui crestin l-a rascumparat. Pe acea mireasa iubind-o mai mult decat sufletul Sau, a numit-o pe dansa crin. Ca si crinul in spini, asa este mireasa Mea. Eu voi lua seama unde Acel mire ceresc va pune crinul Sau, pe iubita Sa mireasa, in gradina Sa, Mie mi se pare ca o va pune la un loc larg, intre alte flori bine mirositoare. Iar El a pus crinul Sau intre spinii cei ascutiti, ca un crin in spini, precum este cea de aproape a Mea, in mijlocul fecioarelor.

Aici, dar, o bine-credinciosilor ascultatori, sa gandim pentru ce Mirele Ceresc, pe crinul Sau, pe mireasa Sa, o voieste sa fie in mijlocul spinilor. Crin intre spini? Cand a sadit Raiul spre rasarit, l-a imprejmuit pe el cu pomi roditori, pomi bine infrunziti. Ierusalimul cel Nou, care s-a aratat Sf. Ioan, intru descoperire, ca venea din cer, era imprejmuit cu zid de pietre scumpe de iaspis, de safir, de smarald, de topaze, de iachint, avand porti de margaritare, fiecare poarta dintr-un margaritar. Pe via cea roditoare, de care se scrie in Evanghelia de la Matei, a inconjurat-o cu o oarecare ingraditura aleasa si cu gard a ingradit-o pe ea. Iar pe iubita Sa mireasa, pentru care nici sufletul Sau nu Si-a crutat pe cruce, o pune pe pamant intru ingradire, nu ca gradina Raiului, nu intru frumosi pomi roditori, ci, intr-o ingradire de spini, o pazeste, ca pe un crin intre spini.

Dar, aici, sa pomenim si de parabola cea de demult, de care se scrie in cartile Judecatorilor israiliteni, in care toate lemnele, padurile, livezile, viile, adunandu-se intr-o adunare, isi alegeau lor imparat. Si, dupa ce multi s-au lepadat, s-au unit sa aleaga pe spin, ca sa imparateasca peste ele, si au zis catre el: „Vino si imparateste peste noi.” Ar fi putut zice cineva lemnelor: „Ascultati, lemnelor, ce vi s-a intamplat, pe cine alegeti? Au nu sunt intre voi slaviti cedri, preainaltii finici, bineroditorii maslini si alte lemne alese si aducatoare de folos? Ci, de la spini, ce roada o sa aveti? Ce folos va fi voua? Ca Evanghelia pe el nu-l lauda, ci mai vartos zice: Au, doara, din spini aduni struguri? Dar, ca sa nu fie defaimat cu totul sfatul lemnelor, cel intr-o unire, eu le voi lauda buna socotinta, si alegerea. Ca bine au facut ele, alegandu-si-l lor pe spin de imparat. Ca, el, macar ca este spin, este incununat de trandafir, incat cu toata cumplita lui ascutire a spinilor, are a lui fireasca slava si frumusete. Si apoi, cand spinul sta imprejurul livezilor sau al viilor, atunci ingradirea este gata, pazindu-le de orice stricaciune. Pentru ca de tepii lui, ca de o arma ascutita, nu se poate apropia nimeni.

Deci, imparateste tu, spinule, peste lemne, iar voi, prea alesi si preainalti copaci, plecati-va varfurile voastre sub spin, inchinativa lui, veniti si intrati sub umbra lui. Multele soiuri de copaci inchipuiesc tot felul de sfinti: cedrul si finicul, inchipuiesc pe cei drepti, ca dreptul ca finicul va inflori; maslinul ce bine roditor insemneaza invatatori bisericesti, care, cu roadele cuvantului lui Dumnezeu, satura sufletele oamenilor credinciosi, via insemneaza tot poporul cel de obste, care vietuieste dupa Dumnezeu; via Domnului Savaot este casa lui Israil. Dar spinul ce insemneaza, fara numai de patimire? M-am intors spre chinuire, zice, cand m-a impuns pe mine spinul. Insemneaza mucenicie, primejdii, ca niste bolduri ascutite, necazuri, ca niste rani de spini. Iar cel ce rabda, pentru Dumnezeu, toate acestea, se afla ca si crinul intre spini, care sunt patimirile insesi, si incepe a primi parti din vesnica slava.

Înaltă rânduială este cea a Proorocilor, înaltă, a Apostolilor, dar nu mai învățătorilor, a Cuvioșilor, a Feciorelnicilor, a Pustnicilor și a celorlalți Sfinți. Însă nici una din ele n-a primit desăvârșirea, fără a ei pătimire. Că tuturor acestor rânduieli, chip S-a facut Domnul nostru Iisus Hristos, care venind pe pământ, către oameni, S-a arătat în mulțimea sfinților și nu S-a încununat cu slava împărăteștii cununi, până n-a străbătut, mai întâi, rânduiala pătimirii. Că prooroc era, spunând mai dinainte cele ce erau să fie, despre dărâmarea Ierusalimului și despre judecata zilei celei înfricoșătoare. Era apostol, pentru că de la Dumnezeu Tatăl a fost trimis, umblând și propovăduind pretutindenea. Era doctor fără de plată, că tot poporul căuta să se atingă de El și să se tămăduiască de neputințele sale. Era mare făcător de minuni, că învia morții. Dar nu aici Și-a întărit El cununa slavei și împărăției sale Dar unde? În rânduiala pătimirii, întru cununa de spini, în vărsarea sângelui Său, că așa se cuvenea a pătimi Hristos, ca să intre în slava Sa. Și așa vedem pe Hristos, pentru pătimirea morții, cu slava și cu cinste încununat.

O, iubitilor ascultatori, daca Hristos, Domnul nostru, Care, voind sa intre intru a Sa slava, in asa fel a trebuit a patimi, ce ne ramane noua? Ce fel de osteneli, ce fel de nevointa ne trebuie noua, celor ce voim a intra, nu intru a noastra, ci intru cea straina slava? Intru cea straina, da, pentru ca ne-am instrainat de dansa, prin pacatele noastre, ca din pantecele mamei noastre, noi, pacatosii, ne-am instrainat…

Dar nu voiesc, in sarbatoarea cea de bucurie, cu nemangaietoare cuvinte a tulbura dragostea voastra, ci, va doresc a va bucura, pentru Hristos cel inviat si strig ca David: „Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru dansa.” Amin.

 

 

 

 

.