În fiecare zi, de-un timp, mereu
Trecutul plin de glorie
Îl povestesc fiului meu….
A neamului istorie…
Și-l rog pe Dumnezeu să-mi deie
Mult har și-nflăcărare
Să fie sufletului cheie
Copilului cărare…
Și-ncep cu daci și cu romani
Obârșiile noastre
Martiri creștini, ce sângele și-au dat
Și sufletul spre zări albastre…
I-am spus copilului că-n ăst norod
Se născură-așa episcopi mari
C-avurăm la întâiul și-al doilea sinod
Sobornicesc, trimiși din cei mai tari.
Apoi ai noștri cneji și voievozi
Trecut de glorie au scris cu sânge
Iară românii, bravi, viteji zăvozi
Pentru țară muriră, iară țara-i plânge…
Măritul Ștefan a strâns la Războieni
Și-n temelie de dalbă mănăstire
Ngropă-oseminte sfinte de oșteni
Pe temelii de jertfă să-nalțe a sa zidire.
Neagoe Basarab și Mircea, și Mihai
Și Vlad și Alexandru, să nu uităm Buzeștii
Cu sabia în mână, mereu călări pe cai,
Și toți marii viteji, frunte cu Șoimăreștii.
Și-apoi am poposit puțin
La pilda unui domn de aur
La Brâncoveanu Constantin
De-istorii-nsîngerate faur.
Ascultă fătul meu mirat
Cum fură cei patru coconi
Pe rând, de turci, scurtați de cap
Și valurilor de Bosfor, zvârliți plocon…
De Horea și de Cloșca, de Crișan
De Tudor cel din Vladimiri
De Avram Iancu, de Atanasie Todoran
Vasile din Mocod și cei de-un sânge (vărsat) năsăudean.
Și fătul mic, cu lacrimi pe obraz
De-al înaintașilor curaj prea uluit
Îmi cere să continui, trecutul viteaz
Să nu mă opresc cumva din povestit…
Continui cu bravi eroi și sfinți
Al căror număr capăt n-are
Cu moși, strămoși și vechi părinți
Dar fiul meu îmi pune-o întrebare…
-Tăticule, te rog, răspunde-mi grăbit
De ce nu mai găsim astăzi un Burebista?
De ce poporul ăsta-l nostru s-a smintit?
De ce astfel de oameni azi nu mai există?…
Of, fiul meu, că mult am sărăcit
Și-astfel de oameni nu se mai nasc curând
De bravi conducători, nici vorbă de găsit!!!
Fiindcă poporul se află în mari fărădelegi, zăcând.
Obrazu-mi e brăzdat de o cruntă rușine
Of…fiul meu, că-n aste vremi de rău
Nici nu mai vrem să știm de Mircea…de Rovine…
De sfinți și de strămoși….de Rai….de Dumnezeu…
Nu vrem să știm adevărate-istorii
De fapte mari, de pilde lăudate
Dormim pe noi, lipsiți de glorii
Lăsăm istorii a fi falsificate.
Și totuși fiul meu e mult prea insistent
Să-i spun și să-i tot spun al neamului trecut
Continui…dar cu greu…Ce viitor dement!!!
Ne-așteaptă… Dar nu tac, nu vreau să rămân mut…
Și simt cum se zidește copilul cel prea crud
Și simt cum de durere-ntr-o clipă mă destram…
Că azi românul preferă statutul de zălud
Degeaba Eminescu muri pentru un râu și-un ram…
PS:
Români nu mai dormiți, degrabă vă sculați
Până nu-i prea târziu, până nu piară zorii
La prunci să fiți exemple, pe plozi să-i învățați
Trecutul glorios, adevărate-istorii.
Cu dragoste, Părintele Andrei
