Acest Cuivos, Părintele nostru Gheorghe, iubind din tinerețe pe Hristos, a ales viața monahicească și a trăit pe vremea dreptcredincioșilor împărați Constantin și Irina, ocrotitorii celui de al șaptelea Sinod a toată lumea (787), trăind el până pe vremea lui Leon Armeanul, înnoitorul luptei împotriva Sfintelor icoane. Și, săvârșind tot felul de bunătăți, fericitul Gheorghe a câștigat, ca nimeni altul, smerita cugetare și milostenie, că era foarte milostiv și da cu îndestulare, săturând pe cei sărmani. Iar pentru multa lui înfrânare, s-a făcut părtaș cu îngerii și făcător de minuni s-a arătat, pe bolnavi tămăduind și gonind duhurile. Drept aceea, s-a învrednicit să fie înălțat la scaunul din mitropolia insulei Lesbos, în cetatea Mitilene, unde as strălucit cu mărturisirea dreptei credințe, până la adânci bătrâneți. Că, și mai înainte de a lua împărăția acel Leon Armeanul, care a înnoit lupta împotriva icoanelor, s-au făcut oarecare semne în cetatea Mitilene, care prevesteau tulburările Bisericii lui Hristos și izgonirea Sfântului miropolit Gheorghe, ce avea să vină.

Deci, cel mai sus pomenit Leon, ajungând la împărăție, a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Dumnezeu și a chemat la Constantinopol pe mulți episcopi. Și, chemat fiind și Cuviosul Gheorghe, acesta s-a arătat viteaz ostaș al lui Hristos, biruind cu multă înțelepciune, pe vrăjmașii Sfintelor icoane, le unii făcându-i chiar să-și recunoască rătacirea. Dar, nesuferind mustrările Cuviosului, împăratul, l-a izgonit pe el în Cherson (Crimeea de azi) și a petrecut acolo, în surghiun, toate celelalte zile ale vieții lui.

Iar sosind vremea mutării lui din viața aceasta, s-a arătat pe cer o stea luminoasă, vestind fericitul sfârșit al Sfântului. Și, așa, va o lumină fiind în lume, cât s-a aflat în viață, prin cuvintele și faptele lui cele bune și proslăvit fiind și de Dumnezeu, prin steaua luminoasă de la fericitul său sfârșit. Cuviosul Mitropolit al Mitilenei s-a mutat la Domnul, în surghium, ca un nebiruit mărturisitor al dreptei credințe. Dumnezeului nostru slavă!

.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Caliopie (†304)

Acest Mucenic a trăit pe vremea împărăției lui Maximian și era din Perga Pamfiliei, ca fiu al Teocliei, și învățat în credința lui Hristos. Mama sa l-a crescut în dreapta credință și în cunoașterea Sfintelor Scripturi. Deci, fiind pornită prigoana asupra creștinilor, fericitul acesta mult dorea să îndure chinuri, pentru mărturisirea lui Hristos, întărindu-se pe sine și luând învățături și sfătuiri de la maica sa și de la alții, care au fost prinși, întemnițați, supuși la neînchipuite chinuri și omorâți. Deci, văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creștinilor de bună voie, s-a înfățișat înaintea dregătorului Maxim, din cetatea Pompei, și a mărturisit că se închina lui Hristos, cu toate că știa ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa.

Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătaia biciului cu plumbi, a fost tras pe roată și ars pe pântece cu făclii aprinse și apoi aruncat în temniță, cu carnea trupului său sfărâmată și atârnând în bucăți. Iar sfânta lui maică, nedespărțită de dânsul îi ștergea sângele și îi curățea rănile, îndemnându-l să rabde toate pentru dragostea și slava Domnului Hristos. Că, împărțindu-și toată averea săracilor și slobozind sutele de robi ce avea, maica lui a hotărât să stea, până în clipa cea mai de pe urmă, lângă dragul ei copil, mângâindu-l și întărindu-l în mucenicia lui, stăpânindu-si jalea din suflet, pe care i-o aduceau înfricoșătoarele lui pătimiri.

În cele din urmă, văzând mai marele cetății că Sfântul Caliopie nu poate fi clătinat din credința lui către Domnul, a poruncit să fie răstignit. Deci, fiind în Joia cea Mare, din Săptămâna patimilor Domnului, îndurerata maică a rugat pe crudul titan să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-și arate, astfel, dragostea și smerenia față de Jertfa Domnului Hristos. Împlinindu-i-se rugămintea, Sfântul Caliopie a fost răstignit Vineri, a doua zi, dându-și duhul în mâinile mântuitorului.

Iar când a fost să-l pogoare de pe cruce, maica Sfântului a îmbrățișat trupul fiului ei, rugând pe Dumnezeu să n-o despartă, nici acum, de preaiubitul ei fiu. Deci, ținându-și încă fiul mort în brațe, bătrâna și-a dat și ea sufletul în mâinile Domnului și a fost înmormântată cu fiul ei împreună. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne pe noi. Amin!

Întru această zi, cuvânt din Pateric

Povestit-au ucenicii lui ava Evloghie că, de câte ori îi trimitea bătrânul la Alexandria, ca să vândă lucrul mâinilor, le da poruncă să nu facă mai mult de trei zile. Iar de veți face mai mult decât trei zile, zicea, nevinovat sunt de păcatul vostru. Iar noi l-am întrebat pe el: „Cum se face că monahii prin cetăți și prin sate petrec cu mirenii ziua și noaptea și nu se vatămă?” Iar el a zis: „Credeți-mă, fiilor, că, după ce m-am făcut călugăr, am făcut treizeci și opt de ani, neieșind din Schit. Și, după aceea, m-am dus la Alexandria, către papa Eusebie, împreună cu ava Daniil, pentru o trebuință. Și, intrând în cetate, am văzut mulți călugări și vedeam că, pe unii dintre ei, corbii îi loveau peste obraz, iar pe alții, femei goale îi îmbrățișau și la ureche le vorbeau, iar înaintea altora, goi fiind ei, se jucau copiii, iar, pe unii, îi vedeam că țineau cuțite și trupuri de oameni tăiau și dădeau călugărilor să mănânce. Și am înțeles atunci, că fiecare din călugării aceia, erau căzuți în câte o patimă, având felurime de draci, care urmau după ei și le vorbeau în minte.

Pentru aceasta, dar, fraților, nu voiesc să zăboviți voi nici o dată în cetate, ca, nu de acest fel de gânduri, nici de draci să fiți supărați.

.

Întru această zi, învățătură către tot creștinul, despre păcatul beției

.

O, fiilor, vedeti ce fel de talant, mi-a dat mie Dumnezeu, pe care va sa-l ceara de la mine, le infricosatoarea judecata! Dar, care-i talantul? Este ca sa ma ingrijesc de sufletele voastre si sa seman samanta cea dumnezeiasca in sufletele voastre. Drept aceea, cand umblati in Legea Domnului, atunci mi se bucura inima, iar, cand va vad calcand porunca Domnului, atunci mahnirea ma mananca pe mine. Pentru aceea v-am si scris voua acestea, fiii mei, spre a voastra invatatura si ascultare, ca sa nu va biruiti de betia cea rea. Ca a zis marele Apostol Pavel: „Betivii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu, ci gatita le este lor osanda vesnica, impreuna cu ucigasii, cu hotii si cu desfranatii. La neamurile cele mai dinainte, aratat este de Dumnezeu, ca mari oameni si placuti lui Dumnezeu au cazut din pricina betiei, imparati au cazut din domnie, puternicii si-au rasturnat puterea, vitejii de sabie s-au taiat, bogatii au saracit, cei ce multi ani ar fi trait, degraba au murit. Ca, fara sa astepte judecata lui Dumnezeu, betivii singuri se omoara. Din betie, de ar muri cineva, apoi, lui insusi isi este vrajmas si ucigas, iar pomenirea lui este neplacuta lui Dumnezeu.

Fiule in neamul cel de acum, sa nu ravnesti celor rai, nici bogatilor ce petrec in iubire de pacate si in spurcaciuni, ca toate acestea neplacute sunt lui Dumnezeu. Se cade, dar, noua sa socotim: ce ne face noua betia cea fara de lege? Mintea ne pierde, uneltele ne strica, castigul il cheltuieste. Betia face pustiu pamantul bogatilor pe care oamenii ii prada, iar, oamenii cei de rand, betia datorii face. Mesterilor celor isteti, betia le strica mestesugul, le intoarce mintea si nu le ajunge plata lucrului lor, iar, la oamenii cei simpli, aduce boale, rusine, ocara si saracirea. Betia incurca pe frati in certuri si in batai, pe femei le desparte de barbatii lor, dureri la picioare face, tremurare la maini, vederea ochilor o pierde. Betia opreste a merge la biserica si nu lasa a se ruga lui Dumnezeu, a citi carti, nu ingaduie, frica lui DUmnezeu, din inima, goneste, la moarte da pe om, in locul cel vesnic il trimite. Betia pierde frumusetea, de ras celor treji ne face. La cine este galceava? La betiv. De cine rad oamenii? De betiv. Cui ii sunt ochii vineti? Betivului. De la cine auzi: „Oh, amar si vai?” De la betiv. Cine mananca de dimineata? Betivul. Cine doarme pana tarziu? Betivul. Ca tot betivul se desparte de Dumnezeu si de oameni si se imbraca in haine rupte.

Deci, acestea stiindu-le, o, fratilor, sa ne lepadam de betia si de bautura cea rea. Sa auzim pe Pavel, Apostolul Domnului, pe insusi vasul alegerii, zicand catre Timotei: „De acum nu bea numai apa, ci, foloseste putin vin pentru stomacul tau si pentru desele tale slabiciuni.” Fratilor, sa fiti treji, pentru ca vrajmasul nostru diavolul treaz este, nu beat, ci cauta sa inghita toti betivii.

O, amar, unde se vor ascunde betivii, cei ce zac ca mortii si de la Dumnezeu au fugit, pentru betie, si de la Duhul Sfant s-au departat, pentru naravul betiei. Ingerul cel pazitor plange pentru betie, iar dracii se veselesc si se bucura pentru betivii, care aduc diavolului jertfa betiei. Ca diavolul, bucurandu-se, zice: „Niciodata nu ma veselesc si nu ma bucur, ca de jertfa oamenilor celor pagani, precum si de jertfa betivilor crestini. Pentru ca, cu cei betivi sunt toate voile mele. Ca betivii ai mei sunt, iar cei treji, ai lui Dumnezeu”. Deci, diavolul a zis dracilor: „Mergeti si invatati pe crestini la betie si la toata pofta voii mele.” Iar sfintii ingeri, venind la Sfintii Parinti, le-au spus lor toate acestea, cu mare grija, pentru aceasta pricina, ca doar ar desparti pe crestini de la betia si bautura cea rea. Deci, Sfintii Parinti au scris aceasta cinstita si sfanta scrisoare si dreptcredincioasa invatatura si au dat-o sfintelor biserici, spre ascultarea crestinilor, spre pregatirea pentru viata vesnica si impartasirea Imparatiei cerurilor.

Deci, de va asculta cineva randuiala aceasta a Sfintilor si de Dumnezeu purtatorilor Parinti si va vietui cu treaza minte, facand lucruri placute lui Dumnezeu, mostenitor va fi vietii celei vesnice si desfatarii bunatatilor celor negraite. Iar cela ce nu va asculta aceasta dreapta invatatura, osandit va fi, cu diavolul impreuna, in osanda cea vesnica. De care sa ne izbaveasca pe noi Hristos, Dumnezeului nostru, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

.