Cuviosul Nichita era din Bitinia și a trăit pe vremea luptei împotriva Sfintelor icoane. Născut din părinți dreptcredinciosi, iar tatăl său părăsind lumea, după moartea soției sale, copilul a fost crescut, din fragedă vârstă, în lumea bisericii și a mănăstirilor, îndeletnicindu-se cu nevoințele pustnicești și cu cercetarea Sfintelor Scripturi, în evlavie și viață curată.

Dornic de viață îmbunătățită și povățuit de un om al lui Dumnezeu, Ștefan sihastrul, tânărul Nichita a fost trimis la mănăstirea Midichiei, a neadormiților, zidită pe muntele Olimp, de patriarhul Tarasie al Constantinopolului, unde era egumen bătrânul și înțeleptul stareț Nichifor, care l-a primit pe el cu multă dragoste în mănăstirea sa. Și mult a sporit cu pustniceștile nevoințe, în smerenie și în ascultare. Și, încă neîmplinind el șapte ani în mănăstire, a fost silit de egumen să ia rânduiala preoției și l-a sfințit pe el preot însuși Sfințitul patriarh Tarasie. Deci, îndată i s-a încredințat lui toată rânduiala mănăstirii, ca ajutor al cuviosului Nichifor, slăbit de bătrânețe. Și mult sporea numărul fraților ce veneau, între care și prietenul său Atanasie, precum sporea și viața plăcută lui Dumnezeu, în mănăstire. Iar după moartea Cuviosului Nichifor (8OO), Nichita, rugat de frații din obște, a luat cârmuirea mănăstirii. Și așa, cu plăcere viețuind, a ajuns la anii bătrâneților și a sosit la vremea mărturisirii și a pătimirii celei vitejești, pe care a răbdat-o, pentru cinstea Sfintelor Icoane.

Lupta, în noul ei val, după moartea împărătesei Irina, a fost deschisă de împăratul Leon Armeanul, în anul 813. Dreptcredincioșii erau prigoniți, clericii surghiuniți și însuși patriarhul a fost înlocuit cu un om al împăratului, trecut în câteva zile prin toate treptele ierarhiei, Teodosie cu numele. Împreună cu alți egumeni, Cuviosul Nichita a fost închis în temniță și, apoi, trimis în surghiun, mărturisind și suferind neclintit timp de șase ani, pentru credința pe care a mărturisit-o la al șaptelea Sinod, de la Niceea, din anul 787.

Slăbit de suferințe și de bătrânețe, la sfârșitul prigoanei, în anul 820, fericitul Nichita nu s-a mai întors la mănăstirea sa, ci a rămas la liniște, într-un schit la marginea orașului, de unde, luând îndoite cununi, ale mărturisirii și ale nevoinței pustnicești, s-a mutat la Domnul la 3 aprilie 824.

.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre un frate ce nu credea în Sfânta Împărtășanie
.

Povestit-a ava Daniil Faranitul, că a zis părintele nostru, ava Arsenie, despre un schitiot că era mare cu faptele, dar simplu cu credința și greșea din neștiință și zicea că pâinea pe care o luăm la Sfânta Împărtășanie nu este cu adevărat trupul lui Hristos, ci o închipuire. Și au auzit doi bătrâni că el zice acest cuvânt și, știindu-l că este mare la viață, au înțeles că, din nerăutate și din neștiință, zice acestea. Și au venit la el și i-au zis lui: „Ava, cuvânt de necrezut am auzit despre cineva, cum ca zice, că pâinea, cu care ne împărtășim, nu este cu adevărat trupul lui Hristos, ci este o închipuire a acelui trup.” A zis bătrânul: „Eu sunt cel ce a zis aceasta”. Iar ei îl rugau, zicând: „Nu ține așa, ava, ci precum a învățat Biserica cea subornicească. Că noi credem că pâinea este trupul lui Hristos și în pahar este însuși sângele lui Hristos, cu adevărat, și nu ca o închipuire. Că precum la început, Dumnezeu țărână luând din pământ, a zidit pe om, după chipul Său, și nimeni nu poate spune că nu este chipul lui Dumnezeu, deși chipul acesta este cu anevoie de înțeles, așa și pâinea, despre care a zis: Acesta este trupul Meu, credem că este, cu adevărat, trupul lui Hristos”.

Și a zis bătrânul: „De nu mă voi încredința din fapte, nu am semn desăvârșit de înțelegere”. Iar ei au zis către el: „Să ne rugăm lui Dumnezeu o săptămână pentru taina aceasta, și credem că Dumnezeu ne va descoperi nouă”. Iar bătrânul, cu bucurie, a primit cuvântul. Și se ruga bătrânul lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Tu știi că nu din răutate sunt necredincios, ci, ca să nu mă înșel pentru neștiință, descoperindu-mi mie Taina, Doamne Iisuse Hristoase.” Mergând încă și bătrânii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu și ei, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, descoperă bătrânului Taina aceasta, ca să creadă și să nu-și piardă osteneala sa”. Și Dumnezeu a ascultat amândoua părțile.

Și, împlinindu-se săptămâna, au venit ei Duminică la biserică și au stat împreună, numai ei trei, pe o rogojină, iar la mijloc era bătrânul. Și li s-au deschis lor ochii cei înțelegători. Și când s-a pus pâinea pe Sfânta masă s-a arătat numai lor trei, ca un prunc, iar când întindea preotul mâna să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a pogorât din cer, având cuțit, și a jertfit pe prunc și a turnat sângele lui în pahar. Iar când a frânt preotul pâinea în bucățele mici, și îngerul tăia din prunc bucățele mici. Iar când bătrânul s-a apropiat să ia din cele sfinte, s-a dat numai carne cu sânge. Și, văzând aceasta, s-a înfricoșat și a strigat zicând: „Cred, Doamne, că pâinea este trupul Tău și, în pahar, este sângele Tău”. Și îndată s-a făcut carnea, cea din mâna lui, pâine, după taină, și s-a împărtășit, mulțumind lui Dumnezeu. Și i-au zis lui bătrânii: „Dumnezeu știe omeneasca noastră fire, că nu poate să mănânce carne crudă și, pentru aceasta, a prefăcut trupul Său în pâine și sângele Său în vin, la cei ce le primesc cu credință”. Și au mulțumit ei lui Dumnezeu pentru bătrânul, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui. Și s-au dus toți trei, cu bucurie, la chiliile lor.

Încă și alt frate, cu aceleași gânduri luptându-se, ca și cel mai sus-zis bătrân, îndoindu-se și necrezând despre Sfintele Taine, a fost luat de ceilaiți frați la slujbă și povestea că a văzut unele ca acestea, fiindcă frații, care îl luaseră pe el, se rugau cu deadinsul lui Dumnezeu, ca să i se arate lui, de la Domnul, adevărul lucrurilor și să lepede gândurile necredinței. Deci, după ce s-a sfârșit slujba, le-a povestit lor fratele, zicând: „După ce s-a citit Apostolul, îndată ce s-a suit diaconul să citească Sfânta Evanghelie, am văzut acoperământul bisericii deschis și cerul deasupra, iar pe diacon înconjurat de foc din toate părțile. Apoi, după ce s-au adus darurile și s-au pus înainte, am văzut cerurile deschizându-se și, peste dumnezeieștile daruri, foc pogorându-se, și, după foc, mulțime de îngeri, și, în mijlocul lor, un prunc și alte două fețe, a căror frumusețe nu este cu putință a o spune, că era strălucirea lor ca fulgerul. Și îngerii aceia stăteau împrejurul mesei, iar pruncul ședea pe masă. Și, după ce s-au apropiat preoții să frângă pâinile punerii înainte, am văzut pe cele două minunate fețe, că s-au apropiat și au ținut mâinile și picioarele pruncului și, cu cuțitul pe care-l țineau, l-au înjunghiat pe prunc și sângele lui l-au turnat în pahar. Apoi, au tăiat bucățele trupul lui și l-au pus pe pâini. Și îndată s-au făcut pâinile trup. Iar când s-au apropiat frații să se împărtășească, mi s-a dat mie trup curat și, neputând să mă împărtășesc cu el, plângeam. Și am auzit un glas, grăindu-mi în urechile mele: Omule, pentru ce nu te împărtășești ? Nu este aceasta ceea ce ai cerut? Și eu am zis: Milostiv fii mie, Doamne, nu pot să mănânc trup. Și iarăși glasul a zis: Cunoaște, dar, că, de putea omul să se împărtășească cu trup, trup s-ar fi aflat, precum și tu vezi. Dar nu poate să mănânce trup și, pentru aceasta, Domnul Dumnezeul nostru a rânduit ca punerea înainte să fie pâine. Deci, de ai crezut, împărtășește-te și tu. Iar eu am zis: Cred, Doamne. Și aceasta zicând eu, s-a făcut îndată trupul, pe care-l aveam în mâna mea, pâine, și, mulțumind lui Dumnezeu, m-am împărtășit.

Iar, după ce s-a sfârșit sfânta slujbă cea de taină, am văzut, de asemenea, acoperământul bisericii deschis și pe dumnezeieștile și cereștile puteri iarăși la ceruri înălțându-se. Acestea auzindu-le, de la fratele cel ce le povestea și umilindu-se pentru atâta dar al lui Hristos, frații, s-au dus, mulțumindu-I și slăvindu-L pe El. A Căruia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.

.

Tot întru această zi, pomenirea Sfântului Nou Mucenic Pavel Rusul, Constantinopol, Turcia

(3 aprilie)

Sf Mc Pavel Rusul (1683) 1

Multă vreme tătarii din Crimeea năvăleau an de an în ținuturile Rusiei și Ucrainei după robi. Într-o asemenea năvălire din veacul al XVII-lea a fost prins și un tânăr rus pe nume Pavel care fu vândut unei familii creștin-ortodoxe.

După ce își sluji cu credință stăpânul câțiva ani, fu slobozit. Deci sfântul Pavel se căsători cu o fată care fusese luată și ea cândva roabă și apoi slobozită. Amândoi locuiau în cetatea Constantinopolului.

Curând după căsătoria lor, sfântul Pavel se îmbolnăvi de epilepsie, care se înrăutățea din ce în ce mai mult. Astfel, prietenii și vecinii hotărâră să-l ducă în biserica Născătoarei de Dumnezeu numită Mouglouniou pentru a se tămădui. Sfântul Pavel însă nu voia să meargă, însă ei hotărâră să-l ducă cu orice preț.

Pe drum se întâlniră cu niște musulmani care-i întrebară unde merg. Sfântul Pavel se folosi de acea întâlnire ca să strige că este musulman. Musulmanii auziră, însă nu făcură nimic. Mai tâziu însă, după ce se gândiră, hotărâră că trebuie să vină în ajutorul omului care strigase că este musulman și era dus la biserică de către creștini ortodocși ca să-l împiedice să facă așa cum voia, pretinzând că este bolnav la cap.

Unul dintre musulmani hotărî că cel mai bine era să-i spună situația fratelui lor musulman marelui vizir Kara Mustafa care, auzind acestea, se mânie cumplit poruncind ca Pavel să fie adus la el.

Însă înainte ca oamenii vizirului să-l găsească pe sfântul Pavel, cineva îi înștiință pe preoții de la biserica în care se afla acesta și acesta fu scos din biserică pentru ca sfântul locaș să nu fie nimicit sau luat de musulmani pe motiv că ar fi adăpostit un musulman. Însă oamenii vizirului sosiră înainte ca ei să poată face ceva și arestară pe preoții bisericii, ducându-i împreună cu sfântul Pavel la marele vizir.

Acesta, văzându-l pe sfântul Pavel, îl întrebă dacă este musulman. Iară acesta răspunse că nu este. Însă musulmanii ce povestiseră întâmplarea stăruiră zicând că el însuși spusese că este musulman. Sfântul Pavel însă îi învinui că mint.

Când marele vizir îl întrebă pe sfântul Pavel de ce îl duseseră creștinii la biserică, el răspunse nu l-au dus acolo, ci acasă fiindcă avea o boală care trebuia îngrijită. Dar pe lângă aceasta el stăruia că nu este musulman, ci creștin ortodox.

Marele vizir îi aminti lui sfântului Pavel că avea mărturii sub jurământ de la martori care îl auziseră zicând că este musulman. Deci el avea de ales: fie se făcea musulman, fie avea să fie dat morții. Întâia alegere era însoțită de bogăție, iar cealaltă de cazne și moarte.

Soția sfântului Pavel, care-și însoțise bărbatul la marele vizir, îl încuraja să se țină tare, zicând:

– Nu te teme, soțul meu, ci să stai tare în credința lui Hristos, căci paharul morții ține doar o clipită, după care te vei veseli și te vei bucura împreună cu mucenicii lui Hristos.

Adăugă apoi:

– Nu m-am gândit niciodată că voi fi soție de mucenic.

Auzind spusele femeii, marele vizir întrebă cine era și ce spusese. Unul dintre musulmani care înțelegea rusa îi spuse că îl încuraja să stea neclintit în credința sa creștin-ortodoxă. Vestea aceasta îl mânie pe marele vizir care porunci ca soția lui Pavel să fie dusă la curte și biciuită. Iar pe sfântul Pavel îl trimise la închisoare.

După 3 zile, sfântul Pavel fu adus iară dinaintea marelui vizir care îl ispiti iară cu răsplăți să se facă musulman, altfel va fi osândit la moarte. Însă sfântul Pavel rămase tare în credința sa în Iisus Hristos.

Văzând că nu izbutește cu niciun chip, marele vizir Kara Mustafa îl osândi la moarte, în Hipodromul din cetatea Constantinopolului tăindu-i-se capul sfântului Pavel.

Astfel sfântul Pavel Rusul se jertfi pentru dragostea lui Iisus Hristos în cetatea Constantinopolului la 3 aprilie, în Vinerea Mare a anului 1683.

+ * + * +

Viața Sfântului Mucenic Pavel Rusul poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristos+ * + * +

Hipodromul din Costantinopol, gravat de Onufrio Panavinio în anul 1600

Hipodromul din Costantinopol, gravat de Onufrio Panavinio, 1600 1.1

(Sursă: http://www.roger-pearse.com/)

Sursa: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2015/04/03/sfantul-nou-mucenic-pavel-rusul-constantinopol-turcia-3-aprilie/

 

 

 

.