Sfântul Apostol Iason era din Tars, cetatea de naştere a Sfântului Apostol Pavel, iar Sfântul Sosipatru era din Ahaia Greciei; şi au fost amândoi rudenii cu marele Apostol şi ucenici ai săi, precum însuşi o spunea (Rom. 16, 21). Deci, Iason a fost pus episcop al cetăţii sale, în Tarsul Ciliciei, iar Sosipatru a luat ocârmuirea Bisericii din Iconia. Şi păstoreau bine amândoi bisericile lui Dumnezeu şi le înmulţeau, aducând pe mulţi la credinţă.

Au mers împreună, apoi, în părtile Apusului şi, ajungând în insula Cherchira, au zidit acolo o biserică preafrumoasă, cu numele întâiului Sfânt Mucenic Ştefan, unde, slujind lui Dumnezeu, au adus, şi aici, pe mulţi la credinţa lui Hristos. Deci, au fost pârâţi la Cherculin, conducătorul acelei insule, şi au fost închişi într-o temniţă, în care se aflau prinşi şapte tâlhari. Pe aceştia, Sfinţii Apostoli, cu vorbele lor cele de Dumnezeu insuflate, i-au adus la sfânta credinţă şi, din lupi, i-au facut oi; şi încă şi de sfârşit mucenicesc s-au învrednicit ei, că, pentru mărturisirea noii lor credinţe, fiind aruncaţi într-o căldare de smoală în clocot, şi-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, de la Care şi-au luat cununa. Şi au crezut în Hristos însuşi străjerul temniţei, căruia, pentru aceasta, i s-a tăiat capul şi s-a numărat şi el în ceata Mucenicilor.

Acestea văzându-le, fiica dregătorului din Cherchira a crezut, şi ea, în Hristos şi, mărturisind că este creştină, şi-a scos de pe dânsa toate podoabele, pe care le purta, şi le-a dat săracilor. Iar tatăl ei, înştiinţându-se de aceasta, a dat poruncă să fie închisă în altă temniţă. Apoi, spânzurând-o de un lemn, o înăbuşeau cu un fum greu şi cu săgeţi au săgetat-o, până şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Când a venit alt dregător în Cherchira, înştiinţându-se că Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru sunt în temniţă, a poruncit şă-i aducă la înfăţişare. Deci, a pus să-i arunce pe ei într-o baie de smoală, cu pucioasa şi ceară în clocot şi au ieşit Sfinţii, prin iconomia lui Dumnezeu, nevătămaţi şi nearşi din baia aceea. Şi s-au înspăimântat toţi şi mulţi, până şi dregătorul însuşi, au venit la credinţa lui Hristos.

Puşi în libertate, Sfinţii Apostoli au adunat pe cei ce crezuseră şi, învăţându-i cuvântul adevărului, i-au botezat pe toţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, iar dregătorului i-au pus numele Sebastian. Şi s-au făcut şi alte minuni, multe, de către Sfinţii Apostoli şi au zidit biserici frumoase, împreună cu dregătorul, toate săvârşindu-le cu bine şi cu sfinţenie, iar obştea credincioşilor sporea. Şi ajungând la bătrâneţe, Sfinţii Apostoli şi-au sfârşit viaţa, trecând cu pace la doritul lor Hristos Domnul, la 28 aprilie.

   

Întru această zi, Sfinții Mucenici Maxim și Quintilian (†303)

Aceștia au trăit pe vremea lui Dioclețian și Maximian, împărații și a dregătorilor Tavrinie și Gavinie, când a fost mare prigoană asupra creștinilor. Că, neplecându-se Sfinții aceștia a aduce jertfă în fața idolilor, au fost pârâți, către dregătorul Tavrinie. Deci, îndată, prinzându-i în satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea în lucru și în rugăciuni către Dumnezeu, i-au legat cu lanțuri de fier și degrabă i-au dus pe ei la cetatea Dorostului, fiind acolo amândoi dregătorii, care le-au zis Sfinților: „Spuneți-ne, mai întâi, numele vostru.” Și, spunându-și fiecare numele său, cuvintele lor le-a scris un notar. Apoi le-a zis Tavrinie: „Iată, viața voastră este în mâinile mele: deci, de voiți să trăiți, mergeți de aduceți jertfă mamei zeilor și veți fi preoții ei, că a murit preotul ei și s-a dus către marele Zeu, împăratul, ca să-i slujească lui acolo.” Iar Sfântul Maxim a răspuns păgânului Tavrinie: „Cum îndrăznești, nerușinatule, să-l numești împărat pe Zeus desfrânatul, cel prea spurcat? Cunoașteți, deci, oameni fără minte, că Hristos este Împăratul cerurilor, Care are grijă de toate și în palmă le ține, toate câte sunt, iar noi, la idoli făcuți de oameni, nu ne vom închina.”

Iar Gavinie dregătorul a chemat la dânsul pe Dada și pe Quintilian vorbind multe vorbe de defăimare, socotind că îi va amăgi spre păgânătatea sa cea pierzătoare. Deci, neplecându-se ei, i-au dus în temniță, unde prin îngerească arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu. Apoi, scoțându-i la judecată, i-au dezbrăcat de hainele lor și, legându-i, i-au întins pe pământ și i-au bătut cumplit. Și ducându-i, iarăși, în temniță, i-au scos, din nou, și i-au dus la mai sus-numitul lor dat, Ozovia, și, acolo, le-a tăiat captele, dându-și sufletele în mâna lui Dumnezeu, în douăzeci și opt de zile ale lui aprilie.

   

Întru această zi, cuvânt din Limonar despre un călugar ce vindea scufioare

In Alexandria Egipului, in casa Sfintei Marii, adunandu-se oamenii de Dumnezeu iubitori, au vazut pe un staret, sezand inaintea usii si vanzand impletituri de paie si scufioare. Si ziceau, unul catre altul: „De vreme ce vedem pe staretul acesta vanzand si nu l-am auzit pe el tocmindu-se pentru nimic, cunoastem ca omul lui Dumnezeu este.” Deci, s-au sfatuit ca sa-l ispiteasca pe el. Drept aceea, apropiindu-se au zis lui: „Spune noua, batrane, oare le vinzi acestea?” Iar el a zis „asa”. Si ei au zis: „Cu cat le vinzi?” lui: „Mult ai cerut, ci sa iei patru bani.” Si a zis staretul: „Precum voiti, luati-le.” Ei iarasi i-au zis lui: „Mult este si atata: ci sa iei cate un ban pe dansele.” Si le-a zis lor: „Precum voiti, luati-le.” Apoi, dandu-i lui banii, au luat de la el si scufioarele. Dupa aceea, staretul, luandu-si toiagul sau, s-a dus la chilia sa.

Iar ei, daca au cunoscut lucrurile lui cele bune, l-au ajuns si i-au zis lui: „Parinte, ce ai facut?” El a zis: „Ce am facut?” Si au grait lui: „Mai intai ne-ai cerut noua cate zece bani pe scufie. Noi ti-am zis tie: Scumpe le tii; ci sa iei cate patru bani. Iar tu ai zis: Precum voiti, luati-le. Si iarasi ti-am zis tie: Sa iei cate un ban, daca vei voi; apoi si cu aceia ne-ai suferit pe noi.” Si au cazut inaintea lui, cu fetele la pamant si au zis lui: „Pentru Domnul. spune-ne noua, de ce faci aceasta?” Iar acela a zis: „Asa imi este mie obiceiul, adica, mai intai, spun pretul cel cuvenit, apoi, ce-mi dau, eu aceea iau.” Deci, l-au rugat pe el, zicand: „Sa mergem cu tine in chilia ta. Si mergand cu el, au aflat acolo o tigva cu apa o oala si un causel. Si i-au zis lui: „Oare, vei voi ca sa facem putina fiertura si sa gustam impreuna cu tine, ca sa ne binecuvantezi pe noi?” Iar el le-a zis: „Sa se faca.” Insa era chiliuta lui cu patru usi. Si dupa ce au facut cina, le-a zis lor bunul staret: „Mergeti catre usa lui Teodosie si veti afla acolo un batran, tot scufioare vanzand, si sa-i ziceti lui: Te cheama, pe tine, prietenul tau, sa vii ca sa mananci verdeturi cu fratii.” Iar ei, ducandu-se, au aflat asa precum spusese acel bun staret. Si i-au zis lui: „Te cheama, pe tine, prietenul tau, ca sa vii sa mananci verdeturi.” Iar el a zis catre dansii: „Cum a zis parintele sa vin sa mananc cu fratii? Ca iata, el a murit.” Si ei s-au inspaimantat de cuvantul acesta.

Deci au luat si pe acel staret impreuna cu ei si scufioarele si, venind, au aflat pe staret mort si l-au ingrijit pe el si, plangand mult, l-au ingropat. Apoi au rugat pe batran, zicandu-i: „Sa sezi, stapane, tu in chiliuta aceasta, iar noi iti vom aduce cele de trebuinta trupeasca si sa te rogi lui Dumnezeu pentru noi.” Iar el le-a zis lor: „Sa veniti intru a saptea zi si, de ma veti afla pe mine viu, veti face precum ziceti. Ca sfat aveam cu fericitul staret, care a murit, ca oricare din noi ar muri, mai intai, acela sa roage pe Dumnezeu, ca si celalalt, intru a saptea zi, sa-si sfarseasca ostenelile.” Si asa, acei iubitori de Dumnezeu oameni, venind in ziua a saptea, l-au aflat pe el adormit si l-au ingropat langa celalalt staret si au facut plangere mare. Dupa aceea s-au dus, slavind pe Dumnezeu. Care le-a daruit lor sa vada atatea bunatati ascunse.

   

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Anastasie, despre dreapta judecată a lui Dumnezeu

Iubitorul de oameni Dumnezeu si Dreptul Judecator, de multe ori, ne da pe noi potrivnicilor, nu spre pierzare, ci spre invatatura, precum a zis catre Israel, prin Ieremia: „Indrazneste, poporul Meu, ca nu va pieri pomenirea lui Israel, ca v-ati dat neamurilor, nu spre pierzare, ci pentru ca ati maniat pe Dumnezeu, v-a dat pe voi potrivnicilor. Ca ati maniat pe Cel ce poate a va certa pe voi si va poate da pedeapsa cea mai de pe urma.”

Deci, ni se cade noua a sti ca, pentru faradelegile noastre, suntem dati in mainile vrajmasilor nostri, dupa dreapta judecata a lui Dumnezeu, precum a zis Isaia: „Cine a dat, spre jefuire, pe Israel, oare nu Dumnezeu Caruia I-ati gresit, nevrand sa umblati in caile Lui si ati adus asupra lui Israel Mania iutimii Sale si a intarit asupra voastra mania si razboiul?” Ca, nimic, fara de dreptate, nu vine asupra noastra. Adevarat, greu ne este noua, pacatosilor, dar numai dreapta judecata a lui Dumnezeu aduce toate acestea asupra noastra. Ca pacatele noastre ne mijlocesc noua relele acestea, de vreme ce suntem liberi spre castigarea mantuirii sau a pierzarii noastre, precum este scris, ca Dumnezeu a pus dintru inceput inaintea omului, spre alegere, viata si moartea.

Iar martori la aceasta sunt Adam si Eva, care, cu inselaciunea vrajmasului s-au rapit si asemenea cu Dumnezeu au voit sa fie si porunca lui Dumnezeu au calcat si, apoi, din Rai izgonindu-se, au mostenit moartea. Drept aceea, si in lege zice: „Orice ar face omul, i se va răsplăti lui.” Că de va greşi cineva cu orişice, întru aceea şi pedepsit va fi, de nu se va pocăi. Iar de se va întoarce şi se va pocăi cu adevărat, îşi va mântui sufletul său. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

 

 

.

 

 

 

 

.