Sfântul Apostol Irodion era, de neam, din Tarsul Ciliciei, rudă cu Sfântul Apostol Pavel și slujea Sfinților Apostoli întru toate. El a fost pus de dânșii episcop și pe mulți din elini i-a întors la sfânta învățătură a lui Hristos. Pentru aceasta, au năvălit asupra lui închinătorii la idoli și mult l-au chinuit: unii îl băteau, alții îi sfărâmau gura cu pietre, alții îl loveau cu lemne peste cap. În cele din urmă, l-au înjunghiat cu cuțitul și l-au aruncat ca pe un mort, scăldat în sânge, și socotind că a murit, l-au lăsat și s-au dus. Dar, cu darul lui Dumnezeu, Sfântul Apostol, viu păzindu-se a propovăduit, după aceea cuvântul Domnului în Roma, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, scriind, de la Corint, epistola către Romani, a pomenit de Sfântul Irodion, care era pe atunci în Roma, lângă Sfântul Petru, zicând: „Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine.” (Rom. 16,11). Iar când Sfântul Petru a fost răstignit, în anul 67 d.Hr., atunci a fost tăiat și Sfântul Olimp și cu mulțime de credincioși.

        Sfântul Apostol Agav plin a fost de proorocescul dar. Vorbesc de el Faptele Apostolilor  astfel: „S-au pogorât de la Ierusalim în Antiohia, prooroci. Și sculându-se, unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a și fost în zilele lui Claudiu” Fapte, 11, 27, 28). Și iarăși, în Cezareea, Sfântul Agav a spus, mai dinainte Sfântului Pavel pătimirile ce avea să le îndure la Ierusalim: „A luat brâul lui Pavel și, legănându-și mâinile și picioarele a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbat „al căruia este acest brâu, așa îl vor legăna iudeii la Ierusalim și-l vor da în mâinile neamurilor” (Fapte 21, 11). Și a propovăduit Sfântul Agav pe Hristos în părțile care i-au căzut lui și pe mulți i-a întors la Hristos Dumnezeu.
        Toți acești apostoli, din cei șaptezeci fiind, au propovăduit în lume bunăvestirea lui Hristos, pe mulți necredincioși, la adevărata credință, aducându-i, și s-au sfârșit, chinuiți, în multe feluri, de către iudei și păgâni.

.
Întru această zi, cuvânt despre o fecioară, care a făcut milă cu cineva, care voia să se spânzure pentru datorii

.

In Alexandria Egiptului, in zilele lui Pavel patriarhul, o fecioara oarecare, ramanand fara parinti, avea multa avere, insa era nebotezata. Iar intr-una din zile, plimbandu-se prin via sa, care ii ramasese de la parinti, a vazut pe un om, pregatindu-se sa se spanzure si, alergand, i-a zis lui: „Ce faci, omule?” Iar acela a raspuns ei: „Fecioara, lasa-ma pe mine, ca in mare necaz sunt.” Zis-a lui fecioara: „Spune-mi mie pricina si, de se va putea, iti voi ajuta tie.” Iar el a zis: „Cu multa datorie, sunt dator si ma chinuiesc cei carora le sunt dator si mi-am dorit moartea, mai bine decat sa traiesc o viata rea.” Deci, i-a zis lui fecioara: „Sa vii dupa mine si, tot ce am, sa iei si sa dai pentru tine, datoria, ca sa nu te pierzi pe tine insuti, ma rog, tie.” Si, mergand, asa au facut. Dupa aceea, fecioara saracind, si neavand pe cineva ca sa se ingrijeasca de ea, fiindca nu avea parinti, s-a dedat la desfranare, iar, dupa un an, s-a imbolnavit; deci, venindu-si in sine, s-a umilit si zicea catre vecinii ei: „Pentru Dumnezeu, faceti mila cu sufletul meu si rugati pe patriarh, ca sa ma boteze si sa ma faca crestina.” Insa nimeni nu o lua in seama, zicand: „Cine sa vorbeasca pentru aceasta desfranata?” Iar ea se intrista mult si se ruga lui Dumnezeu. Si, iata ingerul Domnului a venit, in chipul omului aceluia, cu care facuse ea mila, pe care de la spanzuratoare il scapase, si i-a zis ei: „De ce te mahnesti, stapana mea ?” Iar ea a zis: „Doresc sa ma botez si nimeni nu voieste sa vorbeasca pentru mine cu patriarhul”. Si i-a zis ingerul: „Oare cu adevarat, doresti ?” Iar ea a raspuns: „Cu adevarat, voiesc”. Apoi i-a zis ei ingerul: „Nicidecum sa nu te mahnesti, ca eu voi aduce pe cineva si te vom duce pe tine la biserica”.

Deci, a adus la dansa si pe alti doi ingeri, si luand-o au dus-o la biserica. Apoi, s-au inchipuit si alte fetze cinstite, din palatele imparatesti, care, stiind randuielile bisericii, au chemat pe clerici, adica un preot si un diacon, randuiti pentru aceasta, si le-au grait lor, ca sa o boteze pe dansa. Si acestia ziceau catre ei: „O veti lua oare pe ea in chezasie ?” Si au zis : „Cu adevarat, noi vom fi chezasi pentru dansa”. Apoi, asa, au botezat-o pe ea. Si, in haine albe imbracand-o, au mers la casa ei, cu chezasii sai. Si, ajungand acolo, s-au facut nevazuti. Iar vecinii, venind, au vazut-o pe ea imbracata in haine albe si i-au zis: „Cine te-a botezat ?” Ea le-a spus lor: „Au venit niste oameni si m-au dus la biserica si, poruncind preotilor, m-au botezat”. Si au grait ei: „Cine sunt ?” Si, daca n-a putut spune cine sunt, au mers si au spus patriarhului. Iar el, chemand pe cei randuiti ca sa boteze, a zis lor: „Ati botezat-o, oare, voi pe dansa ?” Iar ei au zis: „Noi stapane, am botezat-o, fiind rugati de cineva din palatele imparatesti.” Si, patriarhul, chemand pe cei de care i se vorbise, din palatele imparatesti, i-a intrebat pe ei daca au luat-o in chezasie. Iar ei au zis: „Noi nici nu o stim, nici n-am vazut-o pe ea”. Si atunci a cunoscut patriarhul, ca din dumnezeiasca putere, s-a facut lucrul acesta.

Dupa aceea , chemand pe fecioara, i-a zis ei: Spune-mi mie, fiica, ce bine ai facut ?” Ea a raspuns: „Ce bine sa fac eu, o desfranata saraca ?” Zis-a iarasi ei: „Oare, deloc, nicidecum, nu te stii pe tine sa fi facut vreun bine ?” Atunci, a zis ea:  „Nimic, stapane, n-am facut, fara numai ca, vazand pe un om, care vrea sa se spanzure, fiindca il asupreau datoriile, i-am dat lui toata averea mea si l-am izbavit pe ea.” Si aceasta zicand, fecioara, indata, a murit. Deci, asa, patriarhul, si cei ce erau cu dansul, au proslavit pe Dumnezeu si au zis: „Drept esti, Doamne, si drepte sunt judecatile Tale, Slava Tie pentru toate”

.

Întru această zi, cuvânt despre minunile Maicii Domnului

.

Pe vremea imparatilor Onoriu si Arcadie, dupa mutarea fericitului Alexie, omul lui Dumnezeu (+411), s-au indemnat multi in Roma, barbati si femei dupa pilda acestuia, de au pazit fecioria si curatia. Deci, intre altele, era si o fecioara cu un chip si de preabun neam, frumoasa la trup, iar la suflet si mai frumoasa. Pe aceasta au maritat-o parintii, fara de voia ei si a luat-o un barbat de bun neam si dregator mare. Si, sfarsind nunta, dupa randuiala lumii, cu instrumente muzicale, cu cantari si cu dansuri, mireasa nu avea, insa, mintea ei la cele pamantesti, ci, mai mult la cele ceresti se gandea. Deci, seara, cand i-au dus pe ei la camara cea de mire si au ramas amandoi singuri, a cazut fecioara la rugaciune inaintea unei icoane, rugandu-se in liniste, cu lacrimi, la Pururea Fecioara Maria, ca sa-i ajute sa pazeasca fecioria ei nestricata. Deci, s-a rugat doua ceasuri, udand pamantul, de atatea lacrimi, cate a varsat. Iar mirele se minuna si a intrebat-o pe dansa de pricina acestui plans. Iar aceea i-a spus lui: „Plang, fratele meu preaiubit, ca am facut fagaduinta Pururea Fecioarei, Nascatoare de Dumnezeu, sa nu cunosc mire vremelnic, afara de Stapanul cel ceresc, pe Fiul ei si Mantuitorul meu. Si acum, m-au maritat parintii mei cu sila, fara de voia mea si se va mania Domnul si Stapana si ne vor pierde din lume si ne vor osandi chiar si sufletele noastre vesnic.” Iar tanarul se straduia sa-i schimbe gandul si i-a adus marturii multe, ca si nunta cinstita este, si primita inaintea Domnului, si multi dintre cei insurati au bine placut Lui si s-au sfintit. Insa, fecioara cea cu gand viteaz, iarasi s-a impotrivit, laudand fecioria cu pilde, si mai vrednice de crezare si, mai ales, cu pilda Stapanului Hristos, Care pentru lauda fecioriei, S-a nascut din Pururea Fecioara Maria. Pe scurt, a zis atatea cuvinte, laudand fecioria, incat, ajutandu-i dumnezeiescul dar, a biruit pe tanarul, care a primit ca sa petreaca in pazirea fecioriei neintinati, sub chipul insotirii. Si asa au petrecut, intru aceasta dragoste frateasca si unire nestricata, multi ani, facand milostenii, posturi si alte fapte bune, ca niste prieteni iubiti ai lui Hristos. Si atat au bine placut lui Dumnezeu, incat toti locuitorii din cetate ii cinsteau, vazand minunata petrecerea lor, ca, niciodata, ei nu au lipsit de la vreo priveghere si slujire duhovniceasca.

Mai tarziu, Stapanul Hristos a chemat pe mireasa Lui fara de prihana, la cetatea cea cereasca, ca sa-si dobandeasca rasplata ostenelilor ei. Deci, cand ii cantau preotii slujba cea de ingropare, dupa randuiala mortilor, barbatul ei apropiindu-se, cu lacrimi, a sarutat-o pe dansa si, ridicandu-si ochii si mainile la Cer, a zis acestea, in auzul tuturor: „Multumesc Tie, Doamne Iisuse Hristoase, pentru preaiubitoarea de feciorie pe care mi-ai dat-o ca sotie, mireasa cea neintinata si comoara cea nefurata, pe care ti-o dau astazi, fara prihana si cu totul curata, asa cum pe dansa mi-au dat-o.”

Deci, dupa putine zile, a murit si barbatul ei si l-au ingropat rudeniile lui in mormantul lor, care era la alta biserica, departe, de mormantul fecioarei. Deci, fapta aceasta imbunatatita a vietii lor impreuna, in feciorie, s-a raspandit in toata Roma. Ca, intr-adevar, mare fapta buna au savarsit fericitii, biruind, in acest fel, si calcand dulcetile trupului si, in locul acestora stricacioase, luand acum, frumusetile Raiului, cele nestricacioase pe care le-am mostenit de-a pururea. Si se bucura intru insotirea cea nestricata, veselindu-se intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava si stapanirea in veci. Amin.

 

 

 

 

 

 

.