Astăzi, la 40 de zile de la mântuitoarea Întrupare, adică de la Nașterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, cinstim ziua ducerii Pruncului dumnezeiesc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta lui Maică și de către Dreptul Iosif, ascultând de porunca Legii vechi și împlinind această poruncă.

Dar tot astăzi, cinstim și ziua când bătrânul Simeon, mișcat de Duhul Sfânt, a venit, și el, la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, așteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia, precum i se făgăduise. Iar în pruncul cel adus la templu el a văzut, cu ochi proorocesc, noua putere de mântuire, pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, puterea de mântuire fără margini a credinței în Hristos, putere mai tare decât toată Legea veche. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea pruncului Iisus, L-a binecuvântat și luându-L în brațe, plin de recunoștință, și-a cântat minunata lui cântare de preamărire, care ne arată ce a văzut el despre pruncul Iisus.

Pentru el, Hristos este puterea cea mare de mântuire a lui Dumnezeu în lume, Hristos este lumina tuturor popoarelor, Hristos este slava lui Israel cel vechi și a lui Israel cel nou.

Astfel, astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc, în templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt. Și Mântuitorul împlinește porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toți  liberi față de Legea veche, dar totodată ne cheamă și să primim Legea cea nouă, putere de mântuire a credinței în El, mai tare decât Legea veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste bună este darul cel mai de preț al întâmpinării Domnului de astăzi, de către Dreptul Simeon, la templu.

E ca și când fiecare din noi ar lua pe pruncul Iisus și ar zice, ca și Simeon: „Ochii mei Stăpâne, au văzut mântuirea Ta, pe care ai gătit-o pentru toate neamurile”. Iar rugăciunea lui Simeon: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne”, nu vrea să spună numai că acela care a primit pe Iisus poate muri în pace, ci ea însemnează că și cel care a primit pe Iisus și puterea Lui de mântuire, are cu sine puterea de a trăi și viața de aici, împăcat cu Dumnezeu, departe de robia păcatului și liber de tirania celui rău.

Bucuroși și îndatorați de această tainică veste bună, să rostim, deci și noi, cu bătrânul Simeon, cântarea lui de recunoștință, astăzi: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feții tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). Amin.

Întru această zi, învățătură la Întâmpinarea Domnului

Astăzi, cu adevărat fraților, Dătătorul Legii împlinește Legea și, ca un prunc, este adus la templul pământescului Ierusalim. Astăzi și dreptul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, spre întâmpinarea Domnului se sârguiește. Că îi era lui făgăduit, de la Duhul Sfânt, să nu vadă moartea, până ce, mai înainte nu va vedea pe Hristosul Domnului în trup. Astăzi, mâinile cele prea-bătrâne ale lui Simeon primesc pe Făcătorul și Dumnezeul tuturor. Astăzi, umplându-se de bucurie, bătrânul cel drept își cere slobozenie cu milostivire, zicând: „Acum slobozește, pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feții tuturor popoarelor”. Tot acum, mai propovăduiește și despre pătimirea ce avea să o aibă Maica lui Dumnezeu, la vremea răstignirii Domnului, zicând: „Încă și prin sufletul tău va trece sabia”, adică când Îl va vedea pe El răstignit, sufletul său, cu durere cumplită și în mare întristare, ca și cu o sabie va fi străpuns. Astăzi, Ana proorocița mărturisește și mulțumește lui Dumnezeu și laudă Îi aduce Lui, văzându-L îmbrăcat în trup omenesc, spre mântuirea a toată lumea, și zice: „Acesta plângerea noastră o va preface în bucurie. Acesta va deschide iarăși, la toți credincioșii, ușile Raiului, cele de demult închise, prin neascultarea strămoșului Adam. Acesta va strica blestemul, pe care ni l-a dobândit strămoașa noastră Eva”. Drept aceea, nici nu se depărta ea de templu, slujind lui Dumnezeu ziua și noaptea, cu post și rugăciune.

Deci, și noi fraților, acestei văduve să-i urmăm, că Biserica este casa lui Dumnezeu. Biserica este scăparea creștinilor și locul de rugăciune, primită de Dumnezeu. Biserica este curățitoarea sufletului și a trupului, la Biserică, tot cel ce vine cu credință, se mântuiește. Într-însa, se înalță cântare de rugăciune către Dumnezeu, pentru toată lumea. Într-însa, stă înainte Sfânta Masă a lui Dumnezeu, cu duhovniceasca și negrăita mâncare, adică Trupul și Sângele Mielușelului lui Dumnezeu Care S-a junghiat de bunăvoie pentru toată lumea și Și-a prefăcut trupul Său întru duhovniceasca mâncare și a zis: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, cu credință, întru Mine petrece și Eu întru dânsul”. Drept aceea, fraților, să cunoaștem de cine ne apropiem și ce primim. Că, după pace între noi, apoi, așa, cu frică și cu cutremur, să ne apropiem de Sfântul trup și sânge al Domnului. Iar, după aceea, curați să petrecem, păstrând sfințenia aceea în trupurile noastre, iar nu să ne pornim la beție și la alte spurcăciuni, ci, ca niște robi ai lui Hristos și părtași ai tainelor Lui, pace să avem între noi și dragoste nefățarnică.

Iubitori de săraci și primitori de străini să fim și păzitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, iar nu numai ascultători. Să ne silim a ne apropia de Dumnezeu prin viață curată, ca să-L auzim zicându-ne: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Că pentru voi străin am fost și din cer pe pământ m-am pogorât, ca pe voi cei înstrăinați de la Mine, iarăși să vă împac cu Părintele Meu și Dumnezeul vostru. Că pentru voi, străin și însetat am fost, ca să dau desfătarea hranei Raiului, celor ce au dat milostenie. Și, pentru o stricăcioasă haină și îmbrăcăminte ca aceasta, întru cele nestricăcioase să vă îmbrac pe voi și cununa Împărăției să v-o dau”. Drept aceea, fraților, cu tot sufletul și cu dreapta credință să slăvim pe Preasfânta Treime, Care în trei ipostasuri strălucește cu nedespărțire, în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Grigorie, papă al Romei, despre ieșirea din trup a sufletului

Vreau sa va spun voua o mica povesire, pe care inimile voastre, cu frica, sa o asculte. Parintele meu avea trei surori si, toate trei, curate au fost. Deci numele lor era: Tarsila, Emiliana si Gordiana. Si intr-o zi, aprinzandu-se cu un gand spre Dumnezeu, toate s-au imbracat in chipul monahicesc si intr-o chilie de obste vietuiau, intr-o manastire de calugarite petreceau dupa buna oranduiala. Insa, Tarsila si Emiliana, cu un gand doreau viata vesnica, alegandu-si adevarata viata calugareasca cu post si rugaciune, iar Gordiana, cu incetul, a inceput a se departa de viata monahiceasca si, cu iubire, a se lipi de lumea aceasta, petrecand cu fetele cele din lume si fata ei a inceput a se rumeni de mancare si de bautura. Insa Tarsila si Emiliana, in fiecare zi, se ingrijeau sa o intoarca pe ea la Dumnezeu, dar n-au putut, incat, mai pe urma, Gordiana s-a si maritat.

Iar intr-o noapte Tarsila, matusa mea, rugandu-se lui Dumnezeu cu dese rugaciuni si lacrimi, i s-a aratat ei unchiul meu Felix, episcopul Bisericii din Roma, zicandu-i: „Vino, ca intr-acest locas al luminii te voi primi pe tine!” Atunci, boala frigurilor a apucat-o pe ea si i se apropia moartea. Iar cand surorile toate sedeau de fata, imprejurul patului ei, fiind si maica mea acolo, Tarsilia degraba uitandu-se in sus, a vazut pe Iisus, venind, si a inceput a striga la cele ce stateau de fata: „Iata, ca Iisus vine”. Pe care vazandu-L, sfantul ei suflet s-a despartit de trup, si s-a umplut casa aceea de buna mireasma. Iar cand au spalat-o, au vazut ca pe mainile si pe genunchii ei, din pricina metaniilor, i se scorojise carnea si era ca pielea de camila. Si s-a aratat dupa aceea, surorii sale Emiliana, zicandu-i: „Vino ca fara de tine am praznuit Nasterea Domnului, iar Sfanta dumnezeiasca Aratare (Boboteaza), iata, cu tine impreuna o voi face”. Deci, i-a zis Emiliana: „Dar cui voi lasa pe sora noastra Gordiana?” Si i-a raspuns ei Tarsila: „Gordiana, iata, cu mirenii este numarata”. Deci, mai inainte de ziua Botezului Domnului, s-a mutat la vesnica viata.

Iata, ca ati auzit viata tuturora, cum toate trei surorile, mai inainte, cu fierbinteala inimii catre Dumnezeu au vietuit, dar, apoi, nu au petrecut in aceeasi nevointa. Si s-a implinit cu dansele cuvantul Domnului: „Multi sunt chemati, dar putini alesi”. Pentru ca cele doua au mostenit viata vesnica, iar cea de a treia, mai rau decat mirenii pacatosi, in munca s-a sfarsit. Si am grait povestirea aceasta ca sa ne infricosam de legamantul facut in fata lui Dumnezeu si de dragostea Lui sa ne lipim cu toata inima, prin viata smerita, si ca niste fii ai lui Dumnezeu sa fim, ca mila lui Dumnezeu peste noi sa ne odihneasca; Caruia este slava in veci. Amin.

 

 

 

.