Sfântul Porfirie a fost din Tesalonic, din Macedonia, și a fost crescut în dreapta credință și în viața cea după Evanghelie. Pe când împlinea 25 de ani, și-a lăsat patria și s-a dus în Egipt și, intrand în pustia Schitului, s-a făcut monah și a trăit vreme de cinci ani în post și rugăciune, după rânduiala monahilor. A mers, apoi, la Ierusalim, să se închine Sfintelor locuri, unde a întâlnit pe Marcu, un călugar smerit din Asia Mică, și acesta, din prieten i s-a făcut ucenic al său..

    Căzând bolnav și aducându-și aminte că lăsase în Tesalonic multă avere, pe care n-o împărțise la săraci, Sfântul Porfirie a trimis acolo pe Marcu. Făcând cum i se poruncise, acesta a împărțit săracilor o mare parte din avere și, văzând lucrurile de preț, a adus dascălului său mulți galbeni, pe care acesta i-a împărțit cu mâna sa la săraci, neoprind pentru sine nimic. Iar pentru traiul său, a învățat meseria de a face corturi, socotind, ca și Apostolul Pavel, că cine nu lucrează să nu mănânce. Și lumina pe mulți cu cuvântul său și învățăturile sale.

Deci, auzind Iraclie, episcopul Ierusalimului, de numele bun pe care-l avea învățătura și viața Sfântului Porfirie, l-a chemat și l-a sfințit preot, încredințându-i paza Crucii Domnului, pentru care Sfântul avea o mare evlavie. Și, prin aceasta ascultare, Sfântul s-a și tămăduit.

Și era pe vremea împăratului Arcadie și a împărătesei Eudoxia (395-408), când a murit episcopul din Gaza. Și, atât Ieraclie, episcopul Ierusalimului, cât și Ioan, mitropolitul din Cezareea Palestinei, luând în seamă cererea clerului și a poporului, au hotărât și au trimis acolo pe Sfântul Porfirie, sfințindu-l episcop de Gaza. Și era Gaza, pe vremea aceea, o cetate plină de păgâni și de măreție și bogate temple idolești, iar creștinii erau săraci și puțini la număr. Și păgânii necontenit unelteau prigoniri împotriva creștinilor și a episcopului lor. Cu ajutor de la Sfântul Ioan Gură de Aur și de la împăratul, Sfântul episcop a izbutit să mai liniștească pe păgânii din Gaza și, cu daruri bogate de la împărăteasa Eudoxia, în locul celei mai mare templu păgân din cetate, a înălțat o frumoasă biserică.

Și, așa, cu mângâierea de a vedea crescând an de an numărul dreptcredincioșilor și micșorându-se mulțimea păgânilor, Sfântul episcop din Gaza s-a mutat la Domnul, la 26 februarie din anul 420 în vârstă de 67 de ani, după 25 de ani de păstorire, iar viața lui a scris-o ucenicul său, Marcu preotul.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh, că nu se cade a crede în vise

    De vreme ce unii, crezând în vise, au rătăcit de la calea cea dreaptă, pentru aceasta, dar, vă aducem aminte că nu se cuvine a crede în vise, că ele trec ca vântul și nu sunt adevărate, ci niște gânduri rătăcite, de cele mai multe ori, asemănări și năluciri ale vicleanului diavol, spre înșelarea noastră. Drept aceea, și spre căderi îi duc pe oameni. Pentru aceștia a și zis mai înainte, Apostolul Iuda, ruda Domnului: „Oamenii aceștia văd vise și prin ele își pângăresc și trupul lor și nesocotesc orice stăpânire” (Iuda, 1, 8). Iar Ecleziastul zice: ”Să nu crezi în vis, ca să nu se mânie Domnul asupra ta, pentru că visele înșeală pe cei fără de minte. Că precum este cel ce gonește vântul, ori vrea să-și prindă umbra sa, așa este și cel ce crede în vise.” ”Că ce adevăr este în minciună? Și de la diavolul ce poți scoate curat?” (Isus Sirah, 34, 1-6). De nu vor fi trimise de la Cel Preaînalt, ca să te cerceteze, să nu dai inima ta pe ele. Că pe mulți i-au înșelat visele și au căzut cei ce au crezut în ele.

Chiar de s-ar arăta cuiva, ca lumină sau ca foc, nicidecum să nu crezi, că diavolul cu acelea înșeală. Că zice Pavel: „Și ca înger al luminii se închipuie el.” Deci, bine este ca, mai înainte de somn, să ne rugăm spre gonirea vrășmașului.

Încă sunt și alte vise, precum zice Iov: „Întâi, adică, grăiește Domnul, dar omul nu ia aminte și atunci El vorbeste în vis, în vedeniile nopții, și-l cutremură cu arătările sale.” (Iov, 33, 14-16). Ci noi, nu se cuvine să le credem, măcar și arătare dumnezeiască de ni se va trimite nouă, pentru că, în loc de soare, să primim fum, că mare este primejdia înșelării. Sunt și multe povestiri, despre cei ce s-au înșelat cu visele și cumplit au pierit, ci numai una aici o spun, spre întărirea cititorilor.

Era un oarecare mare sihastru și trăia în pustie și se închisese într-o peșteră, care, cu multa lui înfrânare, cu postul și cu privegherea întru rugăciuni și cu alte nevoințe, osteneli și fapte bune, întrecea și covârșea pe mulți. Dar, nepăzindu-se și socotind înșelăciunea vicleanului diavol, a fost batjocorit de vrașmașul și în cumplită alunecare a căzut. Că, amăgindu-l, vrașmașul îi arăta lui în vis, feluri de feluri de vedenii și arătări și cele ce vedea el în vis se izbândeau aievea, până s-a încrezut de-a binelea în vise. Și, după ce s-a încrezut el bine, într-o noapte, i-a arătat lui diavolul în vis, că tot neamul și soborul creștinesc, cu Apostolii și cu Mucenicii se află la un loc întunecat și de osândă și lipsit de orice bine, plin de toată rușinea și murdăria și de aceea toți erau mâhniți și scârbiți. Iar în fața lor, neamul evreiesc cu Moise și proorocii, se afla într-un loc luminat, liniștit, plin de frumusețe și de toată mângâierea, desfătarea și veselia. Și-l sfătuia pe el înșelătorul, zicând: „Iată, acum, vezi și neamul vostru creștinesc, în ce loc și în ce chip se află, și vezi și neamul evreiesc. Deci, de vei vrea să fii însoțit și împărtășit fericirii neamului evreiesc, te sfătuiesc să mergi și să primești tăierea-împrejur și legea și credința evreiască.” Iar el, fiind foarte întărit în visele sale, a făcut așa cum l-a sfătuit vrașmașul în vis. Și, ieșind din peșteră, lăsând pustia și viața sihăstrească, a ieșit în lume; și se împliniseră șaizeci de ani de când nu ieșise din pustie. Și, mergând la școala și soborul evreiesc, le-a spus lor cum a văzut el, în vis, neamul creștinesc, la loc întunecat și de osândă, iar neamul evreiesc, la loc minunat, plin de frumusețe și de bucurie. Și s-au bucurat mult toți evreii, auzind acestea, și l-au îndemnat să primească legea lor. Iar el, cu mare bucurie, a primit tăierea împrejur pe trupul său și toată legea lor; și așa l-a biruit vrășmașul.

Aceasta i s-a întâmplat lui, că n-a câștigat dreapta socoteală și s-a deprins, din tinerețile lui, numai voii și sfatului gândurilor sale a se supune, iar sfatul cel bun și folositor al părinților și al fraților, niciodată nu l-a cercat. Drept aceea, fraților, să nu credem în vise, nici în năluciri, pentru că zice Domnul: Privegheați că nu știți în ce ceas va veni furul. De ar fi știut stăpânul casei ceasul venirii, ar fi privegheat și n-ar fi lăsat să-i sape casa lui.  Să ne rugăm, dar, Stăpânului Hristos, Dumnezeului nostru, să ne izbăvească pe noi de duhurile cele potrivnice.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, despre mândrie

Voiesti, oare, sa te falesti cu toata bogatia bunurilor tale, sau cu cetatea in care te afli sa te maresti, sau cu frumusetea ta trupeasca sa te ingamfezi, ori cu cinstea pe care o primesti de la toti? Ci, ia aminte la tine, ca pamant esti si in pamant vei merge. Ca viata ta, ca iarba se vestejeste si ca o floare care cade. Cauta la cei mai dinainte, care au fost imbracati in aceasta slava. Unde sunt cei ce au tinut dregatoriile cele mari, cei ce au stapanit cetati? Unde sunt cei carora le placeau sa auda cuvinte, cei ce puneau la cale tocmeli; unde sunt dregatorii cei puternici, cei care cresteau cai frumosi si laudati? Unde sunt domnitorii cei mari povatuitorii de osti si tirani? Unde sunt imparatii cei mari? Au nu sunt toti tarana au nu sunt toti praf? Au n-a ramas pomenirea lor in cele cateva oase? Pleaca-te si priveste in mormant; putea-vei, oare, sa alegi, care este sluga, sau care este stapanul? Care-i saracul si care-i bogatul? Care-i judecatorul, sau care-i puternicul frate al imparatului? Care-i cel tare, sau care-i cel slab? Care-i cel frumos sau cel urat? Nu te opri la cele trecatoare.

Drept aceea, aducandu-ti aminte de firea ta, sa nu te inalti niciodata, ca tot trupul omenesc este putrejune si slava lui, ca o floare ce se trece, vestejindu-se. Ca, iata, ca o haina se invecheste trupul si ca de niste molii se mananca.

Ci, ia seama ca sufletul si trupul sunt ca un frate cu o sora. Sa nu vietuiasca, deci, sufletul tau, fara de trup, nici trupul tau, fara de suflet. Socoteste ca se cuvine a imparti averile pe jumatate, pe cat trupului, pe atat si sufletului. Iar pacatul omenesc  este asemenea cu o haina nespalata; ca asa este si pacatul negru. Si, daca nu te cureti de el, apoi tot mai mult se innegreste. Sa ne pocaim deci, ca sa luam de la Dumnezeu iertare.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre plângere

Un frate sedea singur, in manastirea Monidriilor si se ruga pururea cu aceasta rugaciune catre Dumnezeu: „Doamne, n-am teama de Tine. Pentru aceasta, trimite-mi sageata de fulger sau alt semn sau boala sau drac, ca, macar asa, sufletul meu cel impietrit sa vie intru frica.” Apoi, rugandu-se iarasi, zicea: „Stiu ca multe am gresit Tie, Stapane, si nenumarate sunt greselile mele, incat nu indraznesc nici sa zic sa ma ierti, ci, de se poate, pentru indurarile Tale, iarta-ma, iar de nu se poate, pedepseste-ma aici si nu ma pedepsi acolo. Iar daca si aceasta este nu neputinta, plateste-mi aici cu o parte din osanda, si-mi fa acolo osanda mai usoara. Incepe, aici, de acum, a ma pedepsi, insa cu mila si nu cu mania Ta, Stapane.”

Deci, asa rugandu-se el un an intreg si acestea cu lacrimi fierbinti, din tot sufletul, cerand si cu post in priveghere si in alte grele patimiri, trupul si sufletul cheltuindu-l si zdrobindu-l, intr-o zi, sezand el jos si plangand dupa obicei si tare tanguindu-se, din multa intristare, i-a venit lui somn si a adormit. Si, iata, sta de fata Hristos, zicandu-i cu glas bland: „Ce ai omule? Ce plangi asa?” Iar fratele, cunoscandu-l pe El, Cine este, a raspuns inspaimantat: „Am gresit Doamne.” A zis lui Cel ce S-a aratat: „Scoala-te.” Iar el a zis: „Nu pot, Stapane, de nu-mi vei da mana.” Iar Acela, intinzand mana si apucandu-l pe el, l-a sculat. Si acesta, sculandu-se, foarte tare plangea. I-a zis lui, iarasi, Cel ce S-a aratat, cu glas lin si bland: „Si acum de ce plangi? Ce te mahneste?” Raspuns-a fratele: „Nu voiesti Doamne ca sa plang si sa ma mahnesc, eu, care cu atatea Te-am intristat; eu, care am dobandit atatea bunatati de la Tine?” Iar Acela, intinzandu-Si iarasi mana Sa, a pus-o pe capul fratelui si i-a zis lui: „De acum nu te mai intrista Ca de vreme ce tu te-ai intristat pentru Mine, Eu nu ma voi intrista asupra ta. Ca asa cum sangele Meu l-am dat pentru tine, cu mult mai mult iti voi da tie iertare, tie si la tot sufletul, care se intoarce la Mine curat si cinstit.”

Deci, fratele, viindu-si intru sine dintru acel vis, si-a aflat inima sa plina de toata bucuria si s-a incredintat ca Dumnezeu a facut mila cu dansul. Si a petrecut totdeauna, multumind Domnului, cu multa smerenie. Si, intru aceeasi marturisire si lauda, s-a dus catre Domnul. Aceluia este slava, acum si purureas in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.