Dreptul Simeon era din Ierusalim, ca și Sfânta Ana Proorocița, și, împreună cu alții, așteptau venirea lui Mesia, trăind în jurul templului și sub îndrumarea Duhului Sfânt. Că, fiind drept și credincios, sufletul lui ajunsese sălaș al Duhului Sfânt. Izvor de lumină pentru mintea lui, Duhul Sfânt era și un izvor de bune îndemnuri pentru faptele lui.

Deci, prin Duhul Sfânt i se descoperi că nu va vedea moartea, până ce nu va vedea, pe Mesia. Tot prin Duhul Sfânt a fost îndemnat să iasă în întâmpinare și să ia în brațe pe Domnul, atunci când pruncul Iisus a fost adus la templu. Prin Duhul Sfânt i s-a descoperit și toată vestea cea bună, pe care a rostit-o în cântarea lui, la templu.

Cântarea lui: „Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne”, arată că marea lui așteptare s-a împlinit și că poate muri în pace. La vederea Pruncului dumnezeiesc, pe Care L-a ținut în brațele sale, el nu s-a mai gândit decât la acest Mântuitor, pe Care Îl vedea strălucind ca Marea Lumină, care va smulge popoarele lumii din bezna marelui întuneric. În lume, Iisus avea să nască împotriviri; pentru unii, pricină de ridicare și, prin El, se vor da pe față gândurile ascunse ale multor inimi. În viața Lui, va fi însă și o împotrivire, care, pentru Maica Domnului, va fi o durere, ce-i va străpunge sufletul ca o sabie.

Asemenea, și Sfânta Ana proorocița, prin postul și rugăciunea ei de zi și de noapte, cu statornicia ei în viața curată, vreme de atâția ani, s-a învrednicit și ea, de la Duhul Sfânt, a vedea pe Mesia în pruncul Iisus și a proorocit și ea cu laude și mulțumiri pentru El, zicând către cei ce erau atunci în templu: „Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul și pământul. Acesta este Mesia Hristos, de Care au proorocit toți Proorocii”.

Și așa, făcându-se astăzi pomenirea acestora, care au vorbit prin Duhul Sfânt, însemnăm și propovăduim înfricoșătoarea pogorâre și iubirea de oameni, pe care a săvârșit-o cu noi Dumnezeu.

.

Întru această zi, cuvânt despre voirea cea bună și cea rea

.

Un frate a întrebat pe un stareț, zicând: „Ce este, părinte, lucrul cel bun și ce este voirea cea rea?” Iar părintele acela i-a răspuns lui: „Frate, toată odihna trupească, urâciune este lui Dumnezeu. Că Însuși a zis: Să avem și să alegem strâmta și anevoioasa cale, care să ne ducă  pe noi la viața cea veșnică. Deci, oricine își alege această cale, acela are voirea cea bună. Și cel ce se înfrânează pe sine, la tot lucrul, după puterea sa, strâmtorare își face lui. Că a zis Apostolul: Îmi chinuiesc trupul și-l robesc pe el, fapta cea bună făcând-o. Vezi, cum și fără voia trupului său, acest dumnezeiesc bărbat, de bună voia sa, își robea trupul? Deci, cel ce are această bună voire a mântuirii, acela în tot locul vieții sale amestecă puțin necaz. Deci, voind ca să mă culc pe un așternut moale și făcut din fulgi, să mă întreb: Oare, nu voi face vreun lucrul plăcut trupului? Pentru care se cuvine să-l necăjesc puțin, adică să mă culc pe o pătură, pentru neputința trupească, pentru ca cela ce se rușinează a face așa, nu face bine, că, iată, unii numai pământul au spre odihnă, iar alții piatra, precum dumnezeiescul Arsenie, și mulți alții, unii, încă și spini își puneau în loc de căpătâi, alegându-și lor necazul acesta. Și iară, de aflu pe aproapele izvor de apă sau bucate, care dau odihnă, atunci, ca un iubitor de lucrare, sunt dator să-mi aleg cele mai depărtate, ca să-mi mișc trupul meu în puțin necaz. Încă se cade mie a avea pâinea cea mai proastă, ca să mă strâmtorez puțin, aducându-mi aminte de cei ce nicidecum nu mănâncă bucate, iar, mai ales, de Stăpânul nostru Hristos, Care nu a pregetat să guste fiere și oțet pentru mine. Aceasta este voia cea după Dumnezeu. Iar voia cea după trup caută, dimpotrivă, toată odihna. Că zic unii: „Închide degrabă ușa, ca să nu mă bată vântul, sau să nu mă supere praful. Sau, către ucenic: Vezi frate, ai afumat fiertura și nu pot să mănânc, și altele. Aceasta este voia cea rea, să o tai pe ea și te vei mântui. Iar de te vezi vinovat la o faptă rea ca aceasta, apoi, singur să te îndreptezi și să lepezi de la tine niște patimi ca aceasta și vei scăpa de muncile cele veșnice și toate bunătățile vei dobândi”. Fie, deci, și spre mine, păcătosul, mila Domnului, de vreme ce multe rele și fără număr păcate am făcut.

.

Întru această zi, cuvânt despre un tâlhar, care a omorât un prunc și, care, făcându-se călugăr, s-a mântuit

.

A fost un tâlhar și, venind la ava Zosima, îl ruga pe bătrân, zicând: „Pentru Dumnezeu, fă milă cu mine, păcătosul, de vreme ce, multe rele și fără de număr păcate am făcut că doar m-oi curăți de răutățile mele”. Iar starețul, învățându-l, îndată l-a făcut călugăr, dându-i lui și sfântul chip. După aceasta, i-a zis lui starețul: „Să mă crezi pe mine, fiule, că aici nu vei putea să petreci, că de va auzi dregătorul, îndată te va lua pe tine. Ci, ascultă-mă pe mine și te voi duce la o mănăstire mai departe de aici”. Deci, l-a dus pe el la mănăstirea lui Dorotei, la marginea Gazei și, viețuind acolo nouă ani, a deprins Psaltirea și toată rânduiala călugărească. După aceasta, iarăși s-a întors la starețul Zosima și i-a zis lui: „Părinte, fă milă cu mine, dă-mi mie hainele cele mirenești, iar acestea călugărești, ia-le”. Și, fiindu-i milă, starețul i-a zis: „Pentru ce, fiule voiești să faci așa?” Răspuns-a lui fratele: „Iată că, după ce m-ai îmbrăcat în sfântul acesta chip, părinte, și m-ai trimis la altă mănăstire, nouă ani am petrecut acolo și pe cât am putut am flămânzit și m-am înfrânat și, cu toată frica lui Dumnezeu, în tăcere m-am supus. Și știu că bunătatea lui Dumnezeu m-a iertat pe mine de relele mele cele multe. Dar, când merg în biserică, să mă împărtășesc la altar, îndată îmi stă un prunc și-mi zice mie: Pentru ce m-ai omorât pe mine? Și în nici o zi nu mă slăbește, mustrându-mă. Deci, pentru aceasta părinte, voiesc să mă duc, ca să mor pentru pruncul acela, pe care l-am omorât, fără de minte fiind eu”.

După aceasta, luându-și hainele, s-a îmbrăcat într-însele și a ieșit din lavră. Iar după ce s-a dus în cetatea Diospolis, îndată, a doua zi, l-au prins pe el și l-au omorât. Și așa s-a dus la Domnul, curățindu-se de toate păcatele sale și cu Sfinții numărându-se.

.

Întru această zi, cuvânt din Pandoc, că nu se cade a căuta la fața omului

.

Fățărnicia și placerea omenească le aflăm pe amândouă, prihănite și lepădate de Sfintele Scripturi, de vreme ce cuvintele celor fățarnici sunt viclene și laudele lor mincinoase, aducând materie lesne stricăcioasă în firea omului, ca lemnele și fînul care ațâță focul. Despre ei, a zis Proorocul: „Cei ce vă fericesc, vă înșeală pe voi și, în loc de folos, vă fac pe voi a păcătui. Că bogatul adună prieteni mulți, iar săracul, și de cel ce-i este prieten adevărat, se desparte; și moartea săracului nebăgată în seamă va fi”. Iar nouă nu se cuvine a face asa, ci datori suntem a ne sfii unul de altul, și nu trupește să căutăm pe aproapele. Și să ne ferim ca între noi să nu fie nimic din cele ale prietenilor celor fățarnici; ci, adică, în Hristos, să scoatem pe sărac din mâinile păcătoșilor și să-l izbăvim pe el. Pentru că zice Psalmistul: Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; rușinatu-s-au că Dumnezeu i-a urgisit pe ei (Ps.52,7). Că nu este bine a fi rușinat la judecată. Că, zice Scriptura: „Să nu primești sprijin omenesc pentru sufletul tău, nici să te învoiești cu vreun dregător la judecată”. Căci a zis dreptul Iov: „Căutând la fața voastră nu voi minți”. Iar Iacov zice: „Frații mei, nu căutând la fața omului să aveți credința în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, și va intra și un sărac, în haină murdară, iar voi puneți ochii pe cel care poartă haină strălucitoare și-i ziceți: Tu șezi bine aici, pe când săracului îi ziceți: Tu stai acolo, în picioare, sau: Șezi jos, la picioarele mele, n-ați făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul și altul și nu v-ați făcut judecători cu socoteli viclene?” (Iacob, 2, 1-3). Că nu știți ce fel de suflet este în acel sărac, nici în cel cu haina luminoasă și n-ați luat seama că este și un judecător al gândurilor celor rele. Și iarăși, mai zice: „Dacă pliniți Legea lui Hristos, adică să iubești pe semenul tău ca pe tine însuți, bine faceți. Iar de vă uitați la față, păcat faceți, și veți fi mustrați, de Lege, ca niște neascultători”. Asemenea și la Pilde, zice: „Nu este bine a se sfii de fața celui necurat și nu se cuvine a se abate de la dreptate, la judecată. Că cel ce zice celui necurat, că este drept, blestemat este de noroade și urât între neamuri. Iar cel ce mustră pe cel necurat, îl face lui bine, ca să vie către dânsul binecuvântarea”. Și Pavel zice: „Nu este fățărnicie la Dumnezeu, cei ce se socotesc, aici, a fi mari, acolo, nimic nu vor fi. Că Dumnezeu nu se uită la față. Că i-a zis Dumnezeu lui Samuil, pentru fiii lui Israel: Să nu te uiți la fața și la mărimea lor, că omul la față caută, iar Dumnezeu la inimă privește”. Încă și Domnul, auzind de la unii: „Iată mama Ta și frații Tăi stau afară, vrând să Te vadă, a răspuns și a zis, întinzându-Și mâna Sa spre ucenicii Săi: Iată mama Mea și frații Mei. Că, oricine va face voia Tatălui Meu, acela Îmi este Mie frate, soră și mamă”. A Căruia este slava în veci. Amin.

 

 

 

 

.