Sfântul Tihon se trăgea din Amathunda, oraş din insula Cipru, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu, din tinereţe. Şi, învăţând el carte şi deprinzându-se cu citirea Sfintelor Scripturi, s-a numărat în clerul Bisericii şi a fost rânduit, mai întâi, să citească poporului dumnezeieştile cuvinte, în biserică. Apoi, pentru curăţia vieţii lui, a fost sfinţit diacon, de episcopul Memnom, iar, când acesta s-a mutat către Domnul, a fost ridicat prin alegere, la scaunul de episcop. Şi a fost sfinţit arhiereu de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului (315-403).

Şi era în acea vreme, în Cipru, o mulţime de popor necredincios, care ţinea încă păgâneasca închinare la idoli. Deci, multă osteneală şi-a dat arhiereul lui Hristos, întorcând pe oamenii, care piereau în păgânătate, aducându-i în sânul Bisericii celei soborniceşti şi făcând, din capre, oi ale lui Hristos. Şi, vieţuind mulţi ani, a cârmuit bine Biserica, cea încredinţată lui, şi multe minuni a făcut, în viaţă şi după moartea sa, că iubea pe săraci şi se străduia pentru folosul oamenilor, ca un bineplăcut al lui Dumnezeu, ce era.

Deci, zidind biserici şi sfinţindu-le şi cu multe daruri împodobindu-le, s-a mutat către Domnul, la 16 iunie.

Iată, mai jos, una din multele lui minuni: Când era încă tânăr, petrecând lângă părinţi, în casa sa, l-a pus tatăl său să vândă pâine, aceasta fiind meseria lui, că, din vânzarea pâinii, să-şi hrănească casa. Iar fericitul tânăr dădea pâine la săraci, fără de plată. Şi, dacă a aflat de aceasta, tatăl său a început a se necăji şi a se mânia asupra lui, şi-l certa pe el, iar tânărul, fiind însufleţit de Dumnezeu, îi zicea: „De ce te mâhneşti, tată, ca şi când ai fi suferit vreo pagubă? Pâinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu şi am cuvântul Lui, cel nemincinos, care zice, în sfintele cărţi, că cel ce dă lui Dumnezeu, va primi însutit, iar, de nu crezi cele grăite, să mergem la hambar şi vei vedea acolo cum Dumnezeu dă datoria Sa, celor ce i-au dat Lui cu împrumut.” Aceasta zicând, a mers cu tatăl la hambar şi, când a deschis uşa, a aflat cămara, care era, mai înainte, deşartă, plină de grâu curat. Tatăl său s-a mirat şi, căzând, s-a închinat lui Dumnezeu, cu mare spaimă.

Dintr-acea vreme, tatăl nu mai oprea pe fiul său să împartă pâini la săraci, câte va voi. Dumnezeului nostru, slavă!

 


Întru această zi, cuvânt din Pateric
   Venit-a odată Macarie Egipteanul, din pustia Schitului, la muntele Nitriei, la pomenirea lui ava Pamvo. Și i-au zis lui bătrânii: „Părinte, spune un cuvânt fraților: „Iar el le-a zis: Eu, încă nu m-am făcut călugăr, dar am văzut călugări. Că, șezând eu odată în chilie, la Schit, mă supărau gândurile, și-mi ziceau: Du-te la pustie și vezi ce vei afla acolo. Deci, am rămas, luptându-mă cu gândul, cinci ani, zicând: Nu cumva, de la diavolul să fie aceasta. Și, dacă a stăruit gândul, m-am dus în pustie și am aflat acolo un iaz cu apă și o insulă în mijlocul lui și au venit fiarele pustiei să bea apă din el. Și am văzut în mijlocul lor doi oameni goi și m-am înspăimântat, au grăit către mine: Nu te teme, și noi suntem oameni. Și am zis lor: De unde sunteți și cum ați venit în pustia aceasta? Iar ei au răspuns: De la viața de obștime suntem; că, ne-am socotit între noi, și am ieșit, aici. Și, iată, acum avem patruzeci de ani. Și unul din noi este egiptean, iar, celălalt, este libian. Și m-au întrebat ei, zicând: Ce mai este prin lume? Și, dacă vine ploaia la vremea sa și dacă are lumea îndestulare? Și am zis lor: Da. Și eu i-am întrebat pe ei: Cum pot să mă fac călugăr? Și ei mi-au răspuns: De nu se va lepăda cineva de toate ale lumii, nu poate să fie călugăr. Și am zis lor: Eu sunt slab și nu pot fi ca voi. Dar ei mi-au zis: Dacă nu poți să fi ca noi, stai în chilia ta și plânge-ți păcatele tale. Și i-am întrebat: Când se face iarnă, nu răciți? Iar când se face arșiță, nu se ard trupurile voastre? Iar ei mi-au zis: Dumnezeu ne-a făcut nouă rânduiala aceasta, că nici iarna nu răcim, nici vara nu ne vatămă arșița. Pentru aceasta v-am zis vouă, că nu m-am făcut calugăr, ci am vazut călugări. Iertați-mă fraților!

 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru cei ce spun că nu este osândă pentru cei păcătoşi

De câte feluri de pedepse nu sunt vrednici cei ce zic, fără socotință, că nu este pedeapsă pentru păcătoși, că Dumnezeu este iubitor de oameni și nu va pedepsi pe cei ce greșesc. Deci, dacă n-ar pedepsi, apoi, după a ta socotire, ar fi iubitor de oameni. Spune-mi tu mie, oare, nu după dreptate, vei lua pedeapsă, dacă vei greși și nu te vei pocăi? Pentru că, ce nu ne-a făcut nouă Dumnezeu, ca să păzim poruncile Lui și să ne mântuim? Oare, n-a certat, oare n-a făcut, pentru a noastră mântuire, mulțime de minuni și de pedepse? Și, dacă cei răi nu se vor pedepsi, apoi, cum să zicem, că cei buni se vor încununa? Spune-mi mie, au nu pentru Împărăția cerurilor s-au ostenit sfinții în lumea aceasta? Apoi, unde este judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu? Deci, să nu vă înșelați, voi, oamenilor, ascultând pe diavolul; pentru că, ale lui, sunt unele ca acestea, socotiri și cuvinte. Am auzit pe un oarecare iubitor de păcate, zicând că, numai pentru frică, îi îngrozește Dumnezeu pe oameni cu pedepse. Măcar că iubitor de oameni este Dumnezeu, însă, pedepsește pe cei ce greșesc și, mai mult, pe cei ce Îl cunosc pe El, îi pedepsește. Spuneți-mi, dar, cei ce numiți pe Dumnezeu amăgitor, voi, care ziceți că nu pedepsește pe cei păcătoși, cine a înecat toată lumea, pe vremea lui Noe, și cumplită primejdie a adus peste tot neamul omenesc? Sau cine a trimis deasupra pământului sodomitilor pietre cu pucioasă și văpaia de foc? Cine pe egipteni, în mare i-a înecat? Cine pe israiliteni, în pustie i-a hrănit? Cine a ars adunarea lui Aviron? Cine, în vremea lui Core și Datan, a poruncit pământului, ca să se deschidă și de vii să-i înghită? Cine a pierdut șaptezeci de mii de oameni, pe vremea lui David? Cine a omorât o sută optzeci și cinci de mii de oameni, într-o noapte, pe vremea lui Isaia? Și acum, în toate zilele, suferim primejdii, dacă greșim. Cum, dar, vorbești tu că, pe unii, îi pedepsește, iar, pe alții, nu-i pedepsește? Hristos Însuși îngrozește cu pedeapsa: cum poți tu grăi acest cuvânt, că nu va fi pedeapsă? Ci, să ne sârguim ca să ne facem poruncile, pentru că Dumnezeu, pe cei ce greșesc și nu se pocăiesc, îi pedepsește, aici sau dincolo, iar pe cei ce viețuiesc cu dreptate, îi încununează. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.