Deci, fiind aduși la Bizanț, acelora li s-au tăiat capetele, iar pe sfânt l-au spânzurat pe o cruce și așa și-a dat sufletul la Dumnezeu. Și era acolo de față și Sfânta Paula fecioara, care în timpul drumului purtase grijă de rănile lor, iar, după sfârșitul Mucenicilor, a avut grijă de moaștele lor, pentru că era creștină, de părinții ei, și avea această slujire, adică, putea intra în temnițe și lecuia, hrănea și spăla pe cei ce pătimeau pentru Hristos.
Deci, fiind și ea prinsă, a fost adusă în fața judecătorului și, nevrând a jertfi idolilor, au dezbrăcat-o, și au bătut-o cu bice și, topindu-se cu durerea rănilor, s-a făcut sănătoasă prin arătare de înger, luând îndrăzneală la chinuri. Iar, la a doua înfățișare, a fost bătută peste gură și, nevrând să se lepede de Hristos, a fost aruncată în cuptorul ars în foc, de unde a ieșit nevătămată. Deci, dându-se hotărâre de pierzare, prin sabie, și ducând-o la locul unde s-au săvârșit Sfântul Luchilian și cei patru tineri, i s-a tăiat și ei capul și, așa, a luat îndoită cunună: a fecioriei și a muceniciei.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre un pustnic, care a greşit şi s-a pocăit
Spunea ava Pafnutie: „Am gandit odata sa ma duc in pustie, doar voi afla vreun om slujind lui Hristos. Si, ducandu-ma treizeci de zile, am aflat o pestera si urma de om spre ea si m-am bucurat. Si, apropiindu-ma de pestera, am intrat inlauntru si, neafland pe nimeni, am zis: Un rob al lui Dumnezeu, poate sa fie aici. Deci, cand se apropia ziua de sfarsit, am vazut niste camile apropiindu-se si, impreuna cu ele, pe un rob al lui Dumnezeu. Iar, dupa ce s-a apropiat de mine, socotindu-ma ca sunt duh, a stat la rugaciune, pentru ca multe ispite suferise de la draci, precum, mai pe urma, mi-a spus. Deci, eu cunoscand de ce se ruga, i-am zis: „Om sunt, robule al lui Dumnezeu, vezi urmele mele si ma pipaie, ca sunt carne si sange”. Apoi, dupa ce a zis, „Amin”, vazandu-ma, s-a mangaiat. Si, luandu-ma, m-a dus in pestera si m-a intrebat: Cum ai venit aici ? Iar eu am zis: Sa caut pe vreun rob al lui Dumnezeu, in pustia aceasta si, iata, nu m-a lipsit pe mine Domnul de dorirea mea. Si l-am intrebat si eu pe el, zicand: Cum ai venit aici? Si cati ani ai? Si cu ce te hranesti? Si cum, n-ai trebuinta de haina? Iar el a zis: Eu, parinte, am fost in manastire, sub povatuirea unui egumen, si aveam lucru tesatoriei. Deci, mi-a venit mie un gand, zicandu-mi sa ies si sa petrec singur si voi putea sa iau mai multa plata, din ostenelile muncii mele. Apoi, dupa ce am iesit de la manastire, mi-am facut o chilie si multa avere adunasem, pe care ma nevoiam de o imparteam la saraci si la straini. Insa, vrajmasul diavol ma pizmuia pe mine, precum asupra tuturor de-a pururea se lupta, si se sarguia sa-mi rastoarne ostenelile mele. Deci, a venit o femeie, rugandu-mi-se mie, ca sa-i lucrez o panza; si eu, ispravind-o pe aceea, i-am dat-o ei. Inca, s-a silit sa-i mai lucrez si pe a doua. Apoi, dupa ce m-am obisnuit cu dansa, am luat indrazneala mai multa, si, pana la urma, am pacatuit cu ea. Si am petrecut cu dansa trei luni. Cazand in pacate, m-am gandit, ca astazi, sau maine, ma va ajunge moartea si voi mosteni osanda cea vesnica. Ca, daca cineva pacatuieste cu orice fel de femeie, este vinovat de osanda cea vesnica. Si asa, parasind-o in taina, am fugit in pustia aceasta, lasandu-mi toata averea femeii. Iar, dupa ce am venit aici, in pestera aceasta, am aflat un izvor si finicul care are douasprezece ramuri, si, in fiecare luna, rodeste cate o ramura, care imi ajunge treizeci de zile, apoi, se coace si alta. Iar, dupa multi ani, mi-a crescut mie parul care mi s-a facut acoperamant trupului.
Deci, iarasi, l-am intrebat: Cand ai venit aici intai, oare greu iti era tie? Si mi-a zis: La inceput slabeam mult, incat cadeam jos la pamant, de durerea pantecelui si nu puteam sa fac rugaciune stand, ci zaceam in pestera pe pamant, in multa intristare si multa chinuire, ca nu puteam nici sa ies afara din pestera. Iar, dupa aceasta, am vazut un barbat intrand si zicandu-mi mie: Ce te doare ? Iar eu, abia i-am putut raspunde, si i-am spus lui: Pantecele ma doare. Mi-a zis el: Unde te doare? Si i-am aratat. Iar el, indreptandu-si degetele mainii sale, a taiat locul acela cu un cutit ascutit si scotindu-mi rarunchii, mi-a aratat nisie carne putreda si stergandu-i cu mana, iarasi i-a pus inlauntru. Si, ungand cu mana locul, mi-a zis mie: Iata, te-ai facut sanatos, slujeste de acum Stapanului Hristos, precum se cade. Si, de atunci, m-am vindecat si asa vietuiesc aici, fara osteneala.
Deci, eu l-am rugat mult pe el, de nu cumva as putea petrece aproape de acea pestera. Iar el, mi-a zis mie: Nu vei putea suferi ispitele dracilor. Apoi, l-am rugat ca sa-mi faca rugaciune. Si, dupa aceasta, departandu-se de mine, nu l-am mai vazut.”
Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Întru această zi, cuvânt de învăţătură către femei, ca să fie tăcute
Ascultati, femeilor, poruncile lui Dumnezeu si va invatati a facea, ca sa va mantuiti sufletele voastre. Ca din incepUt a zis Domnul catre Eva: „Din bărbat ești luată, acesta te va stăpâni pe tine, căruia tu te vei supune în tăcere”. Ca femeia, cinstind pe barbatul ei, se arata inteleapta si laudata inaintea tuturor si, cinstita si binecuvantata, de Dumnezeu va fi. Femeile sa nu se impotriveasca barbatilor lor. Ca, precum Hristos este cap Bisericii, asa si barbatul este cap femeii. Si, precum Biserica se supune lui Hristos, asemenea si voi, femeile, intru toate sa va supuneti barbatilor vostri. Si femeile in biserica sa taca. Ca urat lucru este, ca sa graiasca in biserica femeile. Iar de voiesc sa intrebe ceva, acasa sa intrebe, pe barbatii lor. Femeia buna si tacuta este cununa barbatului ei. Cel ce a aflat femeie buna, scoate din casa sa multe bunatati. Femeile cele inlelepte zidesc si intaresc casele, iar cele fara minte le risipesc cu faptele si cu vorbele lor. Barbatul femeii bune este fericit; se veseleste barbatul de femeia cea buna si anii lui trec fara necazuri. Cinste buna, de la Dumnezeu, este femeia tacuta. Iar femeia limbuta este o incercare, de la Dumnezeu, pentru pacatele barbatului. Si vai de acel barbat, care cauta la fata femeii rele si asculta cuvintele ei si nu cauta la faptele ei, ca numai, din acelea, sa o cunoasca pe ea. Este mai bine sa boleasca de friguri, decat sa fie stapanit de rautatea femeiasca. Ca frigurile, dupa ce il scutura, il lasa, iar rautatea femeiasca, pana si la moarte, pe barbatul ei il usuca. Deci, sa ascultati pe Pavel, care zice: „Nu îngăduiesc femeii, nici să învețe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniștită” (I Tim. 2, 12).
.
