Pe la mijlocul celui de al treilea veac, când în toată împărăția romanilor, nu era voie să fii creștin, fără de nici o răspundere, atunci, s-a petrecut și mucenicia Sfântului Patrichie. El era episcop creștin în orașul Brusa, oraș cu izvoare de ape fierbinți, pe malul dinspre Asia, al Mării Negre, din ținutul Bitiniei, unde mulțime de bolnavi veneau să se tămăduiască de neputințele lor. Și stăpânirea romană așezase acolo o capiște și o statuie a lui Esculap, în semn de mulțumire zeului păgân, vindecător de boli. Și era obiceiul, ca toți cei tămăduiți să lase în capiște un semn al închinării lui.

În acea vreme, s-a întâmplat ca însuși dregătorul împărătesc al Bitiniei, Iuliu, s-a vindecat la aceste ape. Și nu s-a mulțumit numai cu jertfa de închinare către Esculap, ci a socotit să silească și pe creștini să cunoască binefacerile acestui zeu păgân, întorcându-i la cinstirea idolilor.

Deci, a fost adus episcopul Patrichie și i-a poruncit să se lepede de Hristos și să mărturisească puterea zeului Esculap și, mergând în capiște, să aducă jertfă și să i se închine, după obiceiul păgânesc. Dar Patrichie răspunse, cu îndrăzneală, dregătorului, arătându-i cât de deșartă este credința lui în puterea unui zeu fără de viață și înfățișându-i adevăratele pricini ale tămăduirilor, ce se săvârșesc cu aceste ape, pe care Hristos, Dumnezeu cel viu, le-a făcut pentru binele oamenilor, atunci când a zidit lumea. Deci, mâniindu-se tiranul, a zis cu glas aspru către Petrichie: „Dacă te-aș arunca în mijlocul acestor ape fierbinți, pedepsind îndrăzneala ta de a defăima pe zei, crezi, oare, că Hristos al tău te va scăpa de la pierzanie?” Iar Patrichie a răspuns: „Hristos poate să-mi păzească viața în mijlocul acestor ape, dar poate să mi-o și ridice tot prin ele. Nici un fir de păr din capul oamenilor nu se clintește fără știrea Lui.

Spumegând, deci de mânie, dregătorul a poruncit să fie aruncat Patrichie în clocotul apelor, dar episcopul a ieșit nevătămat, mărturisind, și cu mai mare tărie, pe Hristos.

Drept aceea, a dat poruncă să li se taie capul cu toporul, atât lui Patrichie, cât și celor trei preoți, împreună cu el: „Acachie, Menandru și Polien. Și, așa, a fost ucis Patrichie episcopul și cei trei preoți, la 19 mai, luând cununile de biruință de la Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă și cinste în veci. Amin.

Întru această zi, cuvânt către judecători, ca să judece cu dreptate
 

Sa intelegi bine pricina si cu dreptate sa judeci si drept sa o descurci. Nu-ti este tie de folos sa iei mita. Sa nu dai dreptate celui nedrept, chiar si prieten de-ti va fi. Si sa nu asupresti pe cel drept, pentru ca judecata lui Dumnezeu dreapta este. Macar si frate de-ti va fi, sa nu-i dai dreptate, cand nu are si pe cel drept sa nu-l judeci cu patima. Ca, de la Dumnezeu se pogoara plata, spre casa celor ce judeca stramb. Si, pentru lacrimile celor drepti, cu moarte rea ii ucide si pe fiii lor in robie ii risipeste, iar ei insisi, dupa moarte, in osanda vor fi chinuiti, cu dreapta judecata a lui Dumnezeu, cand va veni sa innoiasca pamantul.

De aceasta aducandu-ti aminte, teme-te si sa nu primesti clevetirile celor ce-ti soptesc in taina. Sa nu te iutesti asupra celui nevinovat, nici sa nu te aprinzi cu manie cand judeci. Pe sarac si pe vaduve sa nu-i nedreptatesti. Nici sa nu te mandresti cu dregatoria, stapanirii tale, ca de la Dumnezeu iti este data tie.

Întru această zi, cuvânt din Pildele lui Solomon

    Pazeste, fiule, povata tatalui tau si nu lepdata indemnul maicii tale. Leaga-le la inima ta pururea, atarnandu-le la gatul tau. Cand vei vrea sa mergi, ele te vor povatui, si, in vremea somnului, te vor pazi, iar cand te vei destepta, vor grai cu tine. Ca povata este un sfetnic bun si legea o lumina, iar indemnurile, ce dau invatatura, sunt calea vietii. Ele te vor pazi de femeia vicleana, de limba ei cea ademenitoare. Nu dori frumusetea ei intru inima ta si sa nu te vaneze cu genele ei. Ca femeia desfranata umbla dupa o bucata de paine, pe cand sotia doreste un suflet de mare pret. Oare poate pune cineva foc in sanul lui, fara ca vesmintele lui sa nu arda? Sau va merge cineva pe carbuni, fara sa i se friga talpile? Asa este si cel ce se duce la femeia aproapelui sau; nimeni din cei ce se ating de ea nu va ramane nepedepsit. Nimeni nu dispretuieste un hot, pentru ca a furat, ca sa-si astampere foamea; dar cand a fost prins el, da inapoi inseptit, intoarce tot ce are in casa lui. Cel ce se desfraneaza, insa, cu o femeie, este lipsit de minte, se pierde pe el insusi, facand astfel” (Pilde 6, 20-32).

.
Întru această zi, cuvânt pentru cei chemați la Împărăția cea cerească
 

Zice Domnul in Evanghelie: „Asemanatu-s-a Imparatia Cerului cu un Imparat, care a facut nunta fiului sau; veselia si lumina care va sa fie, asa o numeste, nunta, iar acest fel de cuvinte, le-a grait catre oamenii care se ingrijesc de cele pamantesti, stiindu-le obiceiurile lor, si le spunea pilda aceasta, macar ca nu era vorba nici de nunta, nici de mese, ci vesnicele bunatati le arata, cunoscandu-le nestiinta lor si vrand sa le arate ceea ce va sa fie.

Deci, pe toti ii cheama Imparatul, cu Inalta propovaduire, sa vie la nunta si sa se sature de bunatatile cele negraite. Insa, multi din cei chemati, neluand in seama chemarea, s-au lepadat; unul cu tarina, altul cu negutatoria, iar altul pentru femeia lui, de curand luata. Si asa s-au lipsit pe ei de stralucirea aceea si s-au instrainat. Apoi, altii au fost chemati la bucuria aceea. Iar, dupa ce s-a umplut masa imparateasca, a vazut acolo Imparatul un om, neavand haina de nunta, si a zis slugilor: „Legandu-l de maini si de picioare, aruncati-l pe el in intunericul cel din afara, unde va fi plangerea si scrasnirea dintilor.” Iar cei ce s-au lepadat de chemare sunt cei ce n-au primit credinta lui Hristos si cu slujirea idolilor s-au intunecat sau in eresuri au cazut sau in credinta fiind, cu pacate grele si-au intinat haina Sfantului Botez si fagaduintele credintei cele drepte le-a lepadat. Deci, izgoniti vor fi, cu adevarat, de Dumnezeu din vesnica bucurie.”

 

Întru această zi, cuvant al Cuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, despre răbdare

 

Un frate povestea ca era un om intr-o cetate si aceasta avea un argat cu sine, in care avea toata increderea. Acestuia i-a venit gandul ca sa se duca la viata monahiceasca, iar stapanul sau facea tot ce putea ca sa-l abata de la un gand ca acesta, fiindca tanarul era omul lui credincios. Dar n-a putut sa-l tina pe tanar.

Deci, lepadandu-se de lume, tanarul a intrat intre frati. Dar, dupa putini ani, a inceput a fi ispitit sa se intoarca in lume si, lasandu-si chilia sa, s-a dus la stapanul sau pentru a-i cere sfat. Si l-a primit barbatul acela pe fratele cu dragoste, o data si de doua ori. Iar, dupa a treia cercetare, fratele, lasand chipul fatarniciei, a aratat barbatului patima cea ascunsa in inima sa, zicand: „De vreme ce nu mai pot suferi jugul vietii monahicesti, te rog pe tine, doamne, primeste-ma pe mine, iarasi, la tine si sa ma ai pe mine dupa randuiala cea dintai, fiindca nadajduiesc sa port si mai multa nadejde, de lucrurile tale, decat odinioara. Ca auzisem, de la tine, ca si pe fiica ta vrei sa mi-o dai ca sotie.” Iar barbatul acela a raspuns catre el: „Daca lui Dumnezeu nu i-ai pazit credinta, mie, cum poti sa mi-o pazesti?” Iar el, de cuvantul acesta ranindu-se, ca de un bici, s-a intors la chilia sa. Deci, sa nu ne ingreuiem, rabdand ostenelile, ca scris este: „Cei ce seamana cu lacrimi, cu bucurie vor secera.” (Ps.125,5). Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nou Mucenic Ioan din Santa Cruz

.

Părintele Ioan de Santa Cruz este un sfânt martir al vremurilor noastre. Sfântul Ioan din Santa Cruz, martirizat în anul 1985, de către o grupare de sataniști din America, este prăznuit de Biserica Ortodoxă în data de 19 mai, în ajunul mutării Moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae.

Părintele Ioan Karastamatis s-a născut, în anul 1937, în satul grecesc Apikia, aflat pe insula Andros. Acest loc este renumit pentru o minune ce are loc anual, în Postul Adormirii Maicii Domnului. Femeile evlavioase din Apikia cultivă aşa-numiţii „crini sălbatici ai Maicii Domnului”, care înfloresc în mai. Crinii sunt aşezați înaintea icoanei Maicii Domnului, spre a primi binecuvântarea reînfloririi. La scurtă vreme, din aceştia nu mai rămâne decât tulpina uscată, fără flori şi fără frunze, dar sunt lasați în fața icoanei Maicii Domnului mai departe. Imediat ce începe postul Adormirii Maicii Domnului, în luna august, tulpinile uscate încep încet-încet să prindă viaţă şi la data de 15 August, când biserica are hramul, se află la apogeul înfloririi lor. Acest lucru se întâmplă în fiecare an. Uneori, aceşti crini binecuvântaţi trimit şi mesaje creştinilor. De exemplu, în august 1940 nu au înflorit. Iar creştinii au înţeles că urma să se întâmple ceva rău. După două luni, Italia a declarat război Greciei. Crinii de la icoana Maicii Domnului nu se aruncă niciodată; tot anul, aceștia sunt uscați, însă în vremea postului, ei înfloresc în chip minunat.

La vârsta de numai 20 de ani, tânărul Ioan pleacă în America, unde se va și căsători. Împreună cu soția lui, părintele a avut un băiat (Fotie) și o fată (Maria). Hirotonit preot, el va sluji, vreme de 10 ani, în mai multe localități din îndepărtata Alaska. Vine în Santa Cruz (statul California), la biserica Sfântului Prooroc Ilie, pe care o restaurează şi o sfinţeşte, devenind centrul de cateheză ortodoxă pentru toţi cei din această regiune în care oamenii erau îndepărtaţi de Dumnezeu şi de Biserică.

Părintele Ioan era simplu în comportamentul său. A ajuns renumit pentru marea lui dragoste față de toți, iar uşa casei lui era mereu deschisă. Chiar şi noaptea, dacă îl căuta cineva era primit înăuntru. Propovăduia cu multă înflăcărare, Îl iubea pe Dumnezeu şi dorea ca toţi să-L iubească. Mergea prin parcuri şi vorbea cu oamenii care nu ştiau nimic despre Dumnezeu ori umblau pe căi rătăcite (…). Prea puțini auziseră de credința ortodoxă.

Sfantul Nou Mucenic Ioan din Santa Cruz

Părintele Ioan, când a revenit pentru puţin timp în Andros, i-a cerut stareţului Dorotei câţiva crini uscaţi pe care i-a aşezat în biserica sa din Santa Cruz, la o icoană a Preasfintei, iar la praznicul Adormirii Maicii Domnului, în chip minunat au înmugurit şi înflorit. Lumea a început să se întărească şi mai mult în credinţă şi să aibă mai multă evlavie la Preasfânta.

Părintele Ioan avea un suflet sensibil şi frumos. Se emoţiona profund când citea din minunile Maicii Domnului şi din Vieţile Sfinţilor. A scris şi poezii religioase pline de sensibilitate şi evlavie. De mic copil mergea la mănăstirea Sfântului Ierarh Nicolae din Andros, pe care îl iubea nespus de mult. O icoană a Maicii Domnului din această mănăstire începuse a izvorî mir, fapt ce l-a determinat pe părintele Ioan să vorbească cu râvnă dumnezeiască despre minunile Maicii Domnului, iar mulţi oameni de diferite confesiuni au devenit ortodocşi.

Acest lucru a deranjat pe unele persoane, care au început să-l ameninţe la telefon şi prin scrisori, ca să înceteze a mai predica. Însă părintele Ioan devenise şi mai inflăcărat, zicând: „Cât ochii mei au apă Îl voi propăvădui pe Hristos şi Ortodoxia”. Îi sfătuia pe credincioşi să se ferească de capcanele antihristului şi de însemnele acestuia. Atunci, ameninţările telefonice la adresa vieţii lui deveniseră tot mai intense, dar părintele Ioan nu ţinea cont de nimic.

Pe 17 mai 1985, seara, l-a telefonat pe stareţul Dorotei şi i-a cerut informaţii despre minunile Preasfintei – Izvorâtoarea de mir, deoarece dorea să facă o predică pentru Duminică. În ziua următoare, părintele Ioan era singur acasă, împreună cu fiul său Fotie. Preoteasa era plecată împreuna cu fetiţa lor Maria. Băiatul ieşi pentru puţin afară cu prietenii săi, iar părintele Ioan se duse în biserică, ca să-şi termine predica. Copilul s-a întors acasă mai târziu şi a văzut că tatăl său lipseşte. Îngrijorat, băiatul s-a dus să-l caute la biserică. Acolo, a fost pus în faţa unei privelişti cumplite: tatăl său era măcelărit şi de nerecunoscut. Fusese lovit în cap cu ciocanul, iar trupul îi fusese măcelarit cu cuţitul. După cum a constatat poliţia, pentru că se zvârcolea, i-au luat crucea de la gât şi l-au spânzurat cu lanţul acesteia. Sângele i s-a scurs din răni pe podeaua Sfântului Altar. Ucigaşii au folosit sângele pentru a-şi scrie lozincile şi cifra 666 pe pereţii bisericii. Fericitul părinte a suferit martiriul în locul unde fusese fotografiat cu crucea în mână, parcă profeţind ceea ce avea să urmeze.

Înainte de moartea martirică a părintelui Ioan, au avut loc trei întâmplari minunate:

1. Crinii înfloriţi ai Preasfintei, cu o săptămâna înainte de martiriu, s-au ofilit toţi deodată şi de atunci nu au mai înflorit niciodată.
2. Icoana Maicii Domnului a lăcrimat, şi încă se pot vedea urme pe icoană.
3. În cele trei Duminici dinaintea martiriului, pe durata Sfintei Liturghii, faţa părintelui Ioan i se lumina şi apoi i se întuneca. Acest lucru l-a observat băiatul său, dar tatăl lui i-a poruncit să nu dezvăluie la nimeni.

Poliţia a demarat cercetări pentru identificarea criminalilor şi au găsit trei persone: un bărbat, o femeie şi fiul bărbatului. Erau satanişti. În timpul arestării, femeia şi bărbatul au murit, deoarece, după ce l-au ucis pe părintele Ioan, au băut venin de cobră, iar tânarul şi-a pierdut minţile, ne mai putându-se scoate nimic de la el.

Când stareţul Dorotei a aflat despre moartea martirică a părintelui Ioan, i-a cerut în scris preotesei, să-i trimită veşmintele preoteşti ale acestuia, cu care liturghisise în mănăstire la sărbătoarea Sfântului Dorotei, în 1981. Dar răspuns a primit după o lungă perioadă de timp.

Pe data de 4 Iulie 1986, seara, la mănăstirea Sf. Nicolae din Andro, s-a făcut slujbă de priveghere în cinstea Sf. Atanasie Atonitul, unde au venit mulţi oameni şi din Atena. Imediat după ce s-a terminat Sfânta Liturghie, clopotele au început să bată singure într-un ritm de sărbătoare. Au încetat pentru puţin timp, şi iarăşi au bătut în acelaşi ritm armonios. Toţi cei din biserică, cuprinşi de frică şi de uimire au făcut paraclisul Sf. Nicolae, aşteptând să se întâmple vreo minune. În acea zi, Maria, fiica părintelui Ioan, a sosit în Andro cu veşmintele pe care i le ceruse stareţul Dorotei. Le-a dus la mănăstire unde au fost primite cu bucurie de către toţi credincioşii. Clopotele au bătut în mănastire exact în momentul în care vasul cu veşminte sosise în port.

Arătările fericitului Ioan după moartea sa sunt foarte multe.
În ajunul sărbătorii Sf. Nicolae din 1986, stareţul Dorotei pregătea împreună cu câteva femei cele necesare pentru hram. La un moment dat, l-au văzut pe fericitul părinte Ioan, păşind prin grădina mănăstirii şi apropiindu-se de ei. S-au speriat şi au început să strige „papa Iani”. Atunci a dispărut din faţa lor. Imediat după aceasta, a venit poştaşul cu un colet din Elveţia, ce conţinea o icoană sculptată cu părintele Ioan, de la nişte credincioşi ruşi care îl cinsteau ca sfânt. Părintele Ioan a cerut ca icoana sa să fie răspândită tuturor creştinilor, ca să afle despre martiriul său şi despre activitatea sa misionară.

În Februarie 1987, stareţul Dorotei a mers în Elveţia pentru a face o operaţie. În timp ce vorbea cu credincioşii de acolo despre fericitul Ioan şi martiriul său, acesta li s-a arătat, i-a binecuvântat şi apoi s-a făcut nevăzut. Când a slujit în Andros împreună cu stareţul Dorotei, fericitul Ioan a dăruit epitrahilul său mănăstirii. Stareţul Dorotei, când s-a dus în Elveţia, a luat şi epitrahilul acesta cu el. Un fragment din acest epitrahil a răspândit mireasmă tuturor celor de faţă.

În America şi în Biserica Rusă din diaspora, fericitul Ioan se bucură de o mare cinstire din partea credincioşilor. Aici este publicată o cărticică cu slujba fericitului. Informaţiile legate de martiriul fericitului Ioan au fost furnizate stareţului Dorotei de către Maria, fiica fericitului Ioan.

Pomenirea fericitului părinte Ioan se face pe 19 Mai, în ajunul sărbătorii scoaterii şi mutării Moaştelor Sf. Ierarh Nicolae, pentru că de mic avea multa evlavie la acest sfânt.
Binecuvântarea fericitului Ioan să o avem cu toţi. Amin.

 

.