Acest Sfânt s-a născut și a crescut în Isauria, în una din cele zece cetăți ce se cheamă Irinopole, din părinți dreptcredincioși, Serghie și Maria, pe vremea luptătorilor împotriva Sfintelor icoane și sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). A fost dat la carte din fragedă vârstă și, având aplecare spre cele dumnezeiești și învățând bine, citea pe la biserici. Deci, dacă a ajuns la vârsta tinereții, părinții se pregăteau să-l însoare, dar el s-a despărțit de cele lumești, mergând la o mănăstire, unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost lui adevărat părinte duhovnicesc. Într-acea mănăstire a viețuit fericitul Grigorie vreme de 14 ani, pecetluindu-și viața cu tot folosul duhovnicesc al nevoințelor călugarești și după ce s-a pregătit cu sârguință a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioșilor din sate și din orașe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credințe în lupta pentru Sfintele icoane.

Lungă și plină de primejdii a fost călătoria aceasta a Sfântului Grigorie, întru care s-a arătat și mare făcător de minuni, că a trecut prin Efes, prin Enos, Hrisopolis, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme. A mers, apoi, în Siracuza Siciliei și a ajuns, de asemenea, și la biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit și darul preoției, mergând către Bizant, a ajuns în cele din urmă, la muntele Olimpului. Și mulțime multă de eretici a adus la calea credinței și a fost creștinilor de mare folos. Deci, urcându-se în munte și îmbolnăvindu-se, a înțeles că i s-a apropiat sfârșitul. A plecat atunci la Constantinopol, unde se afla unchiul său Simion, închis în temniță, pentru Sfintele icoane, și, închinându-se lui, s-a săvârșit cu pace.

Trupul lui n-a putrezit însă, ci s-a dovedit purtător de mari daruri și s-a păstrat în cinste multă vreme în mănăstirea unde sfârșise. Iar la anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, care a rezidit din temelie mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea, a adus cu multă cheltuială, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și le-a așezat la această mânăstire, unde se află și astăzi, fiind făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupești cât și pentru cele sufletești ale celor ce vin la dânsele cu credință. Racla de argint în care odihnesc ele astăzi este dăruită în 1656 de Constantin Voievod.

.
Întru această zi, pomenirea celui dintre Sfinți Părintelui nostru Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, ucenicul Sfântului Ioan Hrisostom și moștenitor al scaunului său (†447)
.
        Acest dintre Sfinți Părintele nostru Proclu a trăit pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr (408-450). Deci, pentru că era cucernic și îmbunătățit, a fost hirotonit episcop al Cizicului de către Sfântul Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Și, mergând la Cizic, n-a fost primit de către clericii eparhiei sale, că aveau hirotonit pe altul, cu numele Dalmat. Pentru aceasta s-a întors înapoi la Constantinopol, rămânând fără eparhie.
Deci, după ce a murit Maximian, patriarhul Constantinopolului, în aprilie 437, a fost ales Proclu, ca patriarh al Constantinopolului. Proclu a urcat în scaunul patriarhal chiar în ziua mântuitoarelor patimi ale Domnului, adică în sfânta și marea Joi. Deci, bineviețuind și păstorind doisprezece ani și trei luni, cu pace s-a mutat către Domnul.


 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh despre milostenie și iubirea de săraci
.
        Iubirea de saraci si iubirea de straini sunt doua ramuri de maslin cu al caror rod se ung toti, din care insusi Domnul Isi unge capul si picioarele si va rasplati in imparatia cereasca pe acela care-L unge. Ca adevaratul iubitor de saraci aude pe Cel ce zice: „Milostenia si credinta nu te vor lasa pe tine, insa sa le legi pe ele de grumazul tau si vei afla darul, ca sa gandesti cele bune inaintea Domnului si a oamenilor”. Iar caile dreptilor intocmai cu lumina stralucesc, mergand inainte lumineaza, pana ce se ispraveste ziua. Inca si Legea porunceste, zicand: „Deschide mainile tale spre sarac, ca sa nu strige catre Dumnezeu impotriva ta”. Iar la Proverbe zice: „Viata saracului sa nu o uiti si sufletele celor flamanzi sa nu le intristezi si sa nu ocolesti cu milostenia ta pe cei ce au trebuinta. Pe fratele cel scarbit sa nu-l alungi, nici sa-ti intorci fata ta de la sarac”. Si iarasi zice: „Omul cel milostiv, sufletului sai ii face bine, iar cel nemilostiv isi pierde trupul sau”. Si Proorocul Osea zice: „Sa semanati cu dreptate si mila si dreptatea sa le paziti si sa va apropiati de Dumnezeul vostru de-a pururea”. Daniil a zis lui Nabucodonosor: „Sfatul meu sa fie placut inaintea ta, imparate, pacatele tale sa le curatesti cu milostenia, si nedreptatile tale, cu indurarile spre cei saraci”. Iar David zice: „Impartit-a, dat-a saracilor, dreptatea lui ramane in veacul veacului Domnul iubeste milostenia si dreptatea. Fericit este cel ce intelege pe cel sarac si netrebnic, ca in ziua cea rea il va izbavi pe el Domnul”. Iar Iov a zis: „Au doar am lasat eu pe cineva sa iasa din usile mele cu sanul desert?” Si altul: „Pleacă-ți urechea ta la cel sărac, că cel ce dă săracului, nu va duce lipsă”. Si iarasi: „Pe cât poate da mâna ta și pe cât îți este puterea, fă milostenie”. Ca omul milostiv sufletului Sau ii face bine, si binecuvantarea lui Dumnezeu este peste capul celor ce dau”. Bogatia, poate sa fie izbavire a sufletului omului. Cu milosteniile si cu credinta se curata pacatele. Si cel ce miluieste pe sarac imprumut da lui Dumnezeu si, dupa darea lui, i se va rasplati.

Deci, bine este omului a da din destul celor lipsiti, din ostenelile sale, cele ce da Domnul, fara alegere cui sa dea, sau cui sa nu dea. Cu slujba aceasta preadreapta se implineste pentru ca este slavita la Dumnezeu. Si asa, drept sa slujeasca lui Dumnezeu si viu va fi. Ca mare este omul si scump barbatul cel milostiv. Iar Apostolul zice: „Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera. Iar cel ce seamana cu binecuvantare, cu binecuvantare va si secera”. Si mai zice: „Macedonia si Ahaia ne-au rugat, cerand harul de a lua parte si ele la ajutorarea sfintilor celor saraci, care sunt in Ierusalim”. Iar Domnul a zis: „Vindeți averile voastre și dați milostenie și faceți-vă pungi ce nu se învechesc și comori în cer ce nu se împuținează, că unde sunt comorile voastre, acolo vor fi și inimile voastre„.

Întru această zi, cuvânt despre izgonirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Eudoxia imparateasa, maniindu-se pe Ioan Hrisostom din pricina viei lui Teognost, pentru care era mustrata de Ioan, a adunat sinod nedrept, pe Teofil, episcopul Alexandriei si pe alti treizeci si cinci de episcopi, si, pe toti i-a castigat cu daruri, ca sa iscaleasca pentru izgonirea lui Ioan. Iar Ioan era in biserica, invatand poporul, impreuna cu patruzeci de episcopi. Si venise in acea vreme si episcopul Epifanie din Cipru, si imparateasa, chemandu-l, l-a rugat ca si el sa iscaleasca la izgonirea lui Ioan. Dar Epifanie a zis: „Chiar daca toti vor iscali, eu nu noi iscali”. Iar Ioan a scris lui Epifanie, zicand: „Oare si tu ai iscalit pentru izgonirea mea?” Iar Epifanie i-a scris, zicandu-i: „Rabdatorule de chinuri, biruieste, si cand esti batut!”
Intr-acea vreme, Teofil, impreuna cu episcopii sai, au judecat pe Sfantul Ioan, hotarand sa fie izgonit din scaun, si, ca niste lupi, l-au scos pe Ioan cu sila si l-au surghiunit pe el departe, peste mare. Insa poporul s-a tulburat foarte, ca il iubea pe Ioan, si l-au adus inapoi. Iar dupa catava vreme, iarasi, s-a ridicat furtuna cea dintai asupra fericitului, intr-o pricina ca aceasta:
Pe un stalp inalt, aproape de biserica Sfintei Sofia, in mijlocul ulitei celei mari era facut si pus un idol de argint, cu chipul imparatesei Eudoxia. Si era obiceiul sa se faca acolo prilej de veselie, cu jocuri de tot felul. Deci, Sfantului Ioan parandu-i-se ca spre ocara bisericii s-a facut acel loc de veselie, acolo aproape, a inceput, cu indrazneala, dupa obiceiul sau, sa ridice glas asupra celor ce au pus idolul acela acolo si au poruncit ca acolo sa se faca jocuri. Iar imparateasa, avand inca in amintire mania ei cea mai dinainte asupra Sfantului, auzind cuvintele lui, a inceput a intelege ca impotriva ei graieste Sfantul, pentru a o defaima. Si asa socotind, s-a umplut de manie si iarasi a inceput a pune sarguinta ca sa adune sobor impotriva Sfantului Ioan. Iar Sfantul, simtind aceasta, a inceput mai luminat a grai despre dansa, inaintea a toata adunarea: „Iarasi Irodiada se indraceste, iarasi de tulbura, iarasi joaca si salta, iarasi cauta capul lui Ioan”. Iar imparateasa, auzind acestea, s-a pornit spre manie si l-a izgonit pe Ioan, sobor mare facand si imboldindu-l la manie si pe imparatul. Iar cand a izgonit pe Ioan, a iesit o vapaie de la Pristol, care a ars biserica si palatele si zidurile si curtile si, intrand vapaia, a ars si palatul in care se adunau dregatorii, pentru ca, din aceasta, tuturor sa le fie cunoscut ca, nu din intamplare, ci din mania lui Dumnezeu s-a facut o ardere ca aceasta, din pricina izgonirii Sfantului Ioan Gura de Aur. Si in trei ceasuri, din ceasul al saselea din zi, pana in ceasul al noualea, multime de ziduri preafrumoase si podoabe de multi ani si nespuse bogatii in cenusa s-au prefacut. Si nici un suflet n-a pierit din tot norodul, in pojarul acela infricosat, si toti ziceau ca pentru izgonirea Sfantului Ioan, pedepseste Dumnezeu cetatea cu foc, pentru ca, fara de vina, a fost izgonit placului lui Dumnezeu. Iar vrajmasii Sfantului Ioan, impotriva raspundeau, zicand ca cei de acelasi gand cu Ioan au aprins biserica. Si multi au fost prinsi si pusi la chinuri de dregatorul cetatii, care era pagan cu credinta, incat unii au si murit. Insa nu s-a aflat nici o pricina de la oameni a acelei arderi cu foc, fara numai din mania lui Dumnezeu.

Iar pe Ioan l-au surghiunit in Cucuz, cetatea Armeniei, iar acolo toti jertfeau si se inchinau la idoli si pe soare il faceau Dumnezeu. Iar Ioan, pe toti oamenii ce erau acolo, i-a adus la credinta crestineasca, si pe un paralitic, ce zacuse opt ani pe un pat, l-a tamaduit. Deci, auzind de acestea, papa Inochentie al Romei, impreuna cu Honorius imparatul, au scris o scrisoare catre imparatul Arcadie, zicand: „Pentru aceea s-a pogorat mania lui Dumnezeu peste cetatea ta si peste voi toti, ca ai izgonit fara de lege pe Ioan. Si acum, sa poruncesti ca sa se faca sobor in Tesalonic”. Iar Eudoxia imparateasa, auzind aceasta, a pus straji la toate drumurile dinspre Roma, ca sa nu lase pe nimeni de la Roma sa intre in Constantinopol, ci pe toti sa-i intoarca. Si iarasi, a trimis papa Inochentie cinci episcopi, dar straja prinzandu-i, i-a trimis inapoi.

Iar fericitul Ioan, din zavistia asupritorilor, a fost dus Cucuz in Aras, felurite necazuri facandu-i lui, ca sa moara cat mai degraba. Iar de acolo, l-au dus la un loc pustiu, ce era langa malul Marii Pontului. Si i s-au aratat lui pe cale, treaz fiind el, Sfintii Apostoli Petru si Ioan, pe care-i vazuse si mai inainte, fiind el in Antiohia, si i-au zis lui: „Bucura-te, pastorule cel bun al oilor celor cuvantatoare ale lui Hristos, cel ce esti tare rabdator de chinuri, ca suntem trimisi la tine de stapanul cel de obste, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ca sa-ti ajutam tie si sa te mangaiem pe tine in ostenelile tale, pe care le-ai luat pentru curatia sfaturilor tale. Ca ai mustrat pe imparateasa, care facea faradelege, urmator facandu-te lui Ioan Botezatorul, cel ce a mustrat pe imparatul Irod, pentru Irodiada, sotia lui Filip, fratele sau. Acum dar, imputerniceste-te si te intareste ca plata ta multa este in ceruri. Drept aceea, si noi vestim tie bucurie mare ca, peste putine zile, te vei duce la Domnul Dumnezeul nostru si vei fi in odihna cu Dansul, in Cereasca Imparatie. Iar Eudoxia va fierbe in viermi si te va cauta pe tine spre ajutor si nu te va afla si va muri in pacatele ei”. Si aceasta zicandu-i, s-au dus de la dansul.

Iar, venind ei in Comane, care este un loc la Marea Pontului, afara din cetate, s-au asezat langa biserica Sfantului Mucenic Vasilisc. Iar, intr-acea noapte, i s-a aratat lui Mucenicul Vasilisc si i-a zis: „Nadajduieste, frate Ioane, ca maine amandoi vom fi dincolo”. S-a aratat inca Mucenicul Vasilisc si preotului bisericii, zicandu-i: „Sa gatesti loc fretelui Ioan”. Iar a doua zi, a rugat Ioan pe ostasi, sa astepte acolo pana la al cincilea ceas, dar ei nu l-au ascultat si au iesit. Si, inotand cu corabia ca la treizeci de stadii, s-au intors la biserica de unde au plecat. Iar dupa ce au venit, indata fericitul Ioan a cerut luminoase vesminte arhieresti si, dezbracandu-se de hainele sale dintai, s-a schimbat pana la incaltaminte si, pe acestea, le-a impartit la cei ce au fost in corabie cu dansul. Dupa aceea s-a impartasit cu Trupul si Sangele Domnului si a rostit inaintea celor ce erau acolo rugaciunea cea de pe urma. Si, zicand cuvantul cel obisnuit: „Slava lui Dumnezeu pentru toate” a pecetluit cu „Amin”. Si-a intins apoi picioarele cele ce alergasera spre mantuirea celor ce voiau sa se pocaiasca, mustrand pacatele cele din rautate facute. Asa a adormit, cu fericit si negrait somn, Sfantul Ioan Hrisostom. Fie ca sa fim si noi vrednici de pomenirea lui si cu rugaciunile lui sa castigam Imparatia Cerului. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.