† Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu

Ei fac parte din grupa martirilor mărturisitori pentru credința strămoșească în Transilvania, în perioada când aceasta se afla sub stăpânire habsburgică. Canonizarea Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 22-24 octombrie 2007, cu ziua de pomenire la 12 noiembrie.

Sfântul Mucenic Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, din ţinutul transilvan al Năsăudului într-o familie de creştini ortodocşi. Despre copilăria lui ne-au rămas puţine cunoştinţe; se ştie doar că Sfântul era fruntaş în comună şi cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei.

Încă din tinereţe, pentru virtuţile sale şi pentru curajul său a făcut parte dintr-un regiment militar al împărăţiei de la Viena. De aici, amânându-i-se eliberarea, a plecat din oastea stăpânilor săi de altă credinţă şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. În acest surghiun s-a rugat neîncetat lui Dumnezeu pentru sine şi pentru semenii săi aflaţi în suferinţe şi în umilinţe de tot felul.

Nevoinţele sale s-au înmulţit şi mai mult când a fost prins de cei rău credincioşi şi a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu, unde credinţa ortodoxă a strămoşilor săi era ameninţată de uniaţie. Astfel că, neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu îndârjire împărtăşirii şi spovedirii lui de către un preot unit.

Credinţa sa în Dumnezeu şi dorinţa sa de dreptate şi de adevăr nu l-au părăsit niciodată. Pentru aceasta în anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. Împreună cu alţi români, el însuşi a fost la Viena unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor avea mai multe înlesniri şi nu vor fi siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă.

Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, fericitul Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă încercărilor de convertire la Biserica papală.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit ,,La mocirlă”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurământului de către nouă companii ale regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukov, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să grăbească în Ardeal trecerea românilor la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să fie de faţă la sfinţirea steagului, fiind însoţit de episcopul unit. În acele momente de grea încercare pentru creştinii ortodocşi, când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, ,,moş Tănase Todoran”, atunci în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor români o cuvântare. Printre altele le spunea: ,,De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi, cum ni s-a făgăduit!… Şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”.

Cuvintele înflăcărate ale evlaviosului bătrân au dat roade în inimile ascultătorilor săi şi astfel, soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie, aruncând armele jos.

Nu mult după aceea, stăpânirea a făcut cercetări pentru ca Sfinţii mărturisitori să fie pedepsiţi. Din aceasta pricină, la 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou din Salva a avut loc schingiuirea apărătorilor credinţei strămoşeşti şi a libertăţilor poporului ro-mân. Binecredinciosul mucenic Atanasie a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, ,,pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…”. Împreună cu el şi-au aflat sfârşitul mucenicesc şi alţi trei credincioşi: Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu. De asemenea, alţi nouăsprezece creştini ortodocşi au fost bătuţi cu vergi, mulţi dintre ei murind sub lovituri. Capetele Sfinţilor martirizaţi au fost ridicate în pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răspântii de drumuri.

În astfel de chinuri s-a săvârşit vrednicul de pomenire Sfântul Mucenic Atanasie, vărsându-şi sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile fraţilor săi români din Transilvania. De atunci şi până astăzi, cinstirea nevoinţelor lui şi a celor pătimitori împreună cu el se face neîntrerupt în sufletele ortodocşilor năsăudeni.

Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi! Amin.

 

   Sfântul Ioan Milostivul a fost cipriot de neam, fiul lui Epifanie, domnul țării, din Amatunda Ciprului, și a trăit pe vremea lui Eraclie, împăratul Bizanțului (610-641)

 

 Singur la părinți și moștenind o mare avere, la vârsta cuvenită el s-a căsătorit și a avut doi copii; dar murindu-i și soția și copiii, Ioan și-a împărțit averea la săraci și a hotărât să trăiască, de aici înainte, în slujba lui Dumnezeu și a celor lipsiți și în suferință, de unde și numele de Milostiv, cum i se zicea, pentru multele fapte bune și milostenii ce a făcut în viața sa, încât vestea despre dânsul ajunsese în toată partea de răsărit a creștinătății.

Deci, când scaunul patriarhiei de Alexandria era fără păstor, împăratul Eraclie, la cererea poporului, a înălțat la această treaptă pe Ioan, care, deși nu voia, mai apoi a primit hirotonia și a fost făcut păstor al Bisericii din Alexandria, punând astfel lumină în sfeșnic, cum zice Evanghelia. Aici, grija lui cea dintâi a fost cunoașterea săracilor, pe care îi numea „stăpânii și domnii mei”, ca unii cărora Hristos le-a dat puterea să deschidă poarta cerului celor ce fac milostenie cu dânșii. Începând a paște oile cele cuvântătoare, s-a sârguit, mai întâi, a-și curăți poporul de eresurile vremii. Tot în timpul păstoriei sale, a avut loc și năvălirea perșilor în Ierusalim și în alte părți ale împărăției, ducând cu ei, o dată cu cinstitul lemn al Crucii, mulțimi de prinși, pe care i-au luat pentru a-i vinde ca robi.

Cu acest prilej, fericitul Ioan a trimis în ajutor corăbii cu grâu și aur mult pentru răscumpărarea celor căzuți în robie. A trimis, de asemenea, meșteri și lucrători egipteni pentru refacerea caselor și bisericilor stricate și pângărite de năvălitori, precum și oriunde era nevoie, care pline de hrană celor înfometați, săraci și în suferință. Și așa, plin de râvnă pentru păstrarea dreptei credințe și pentru rugăciune, gata de orice faptă bună, în slujba săracilor, fericitul Ioan a petrecut mulți ani pe scaunul arhieriei sale, multe minuni făcând, precum istoria lui ne arată.
În anul 619, voind Sfântul să meargă la Constantinopol, pe drum l-au părăsit puterile și, abătându-se pe la Cipru, a murit în Alexandria, locul nașterii sale, cinstit nu numai de creștini, ci și de necredincioși.

Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nil Pustnicul (†450)

Sfântul Nil era de neam ales din Constantinopol. în vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), el avea înalta slujbă de prefect al capitalei. Trăia într-o familie fericită, având un fiu și o fiică. Din dragoste pentru Dumnezeu, el s-a retras cu fiul său Teodul la Sinai, în vreme ce soția lui s-a dus cu fiica ei, la o mănăstire de maici din pustia Egiptului. Când hoardele barbare au scăldat într-o baie de sânge muntele Sinai, Nil a scăpat cu fuga. Teodul a fost luat ca rob, însă a izbutit curând să scape și să-și afle tatăl pierdut. Episcopul din Eluza, la hotarul dintre Arabia și Palestina, a sfințit în preot atât pe tată cât și pe fiu. Restul vieții, Nil l-a petrecut, iarăși, la muntele Sinai, ca pustnic.

De numele lui Nil, tradiția a legat o mulțime de scrieri, care de bună seamă, sunt de la mai mulți scriitori. Dintre acestea, Sfântul Nil Sinaitul ar fi alcătuit numai cartea ce se cheamă „Povestiri”, celelalte ar fi ale altora ca: Evagrie sau Nil din Ancira, adică Nil ascetul din Filocalie, care n-a trăit niciodată în Sinai, dar care era unul din marii îndrumători duhovnicești ai timpului său, precum scrierile lui ne arată.

Deci, alcătuind el cuvinte pustnicești pline de toată înțelepciunea, înțelegerea și folosul, cărți care îndeamnă spre nevoință, cu puterea cuvântului și cu darul Sfântului Duh, și așa, aducând cu dumnezeiasca dragoste pe mulți, la Hristos, cu pace s-a săvârșit.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre milostenie

Cu milostenia și cu credința se curăță păcatele. Iar milostenie scotesc nu pe cea adunată din silnicia și din jaful altuia, că aceea nu este milostenie, ci cruzime și neomenie. Că ce folos este a dezbrăca pe unul și a îmbrăca pe altul? Că, chiar și toată averea altuia de vom da, de nici un câștig nu ne este nouă. Și dovadă este Zaheu care, atunci când își făcea rugăciunea la Dumnezeu, a zis: „Voi întoarce împătrit celor ce i-am năpăstuit”. Iar noi, de mii de ori năpăstuind și apucând, socotim că ne rugăm lui Dumnezeu; dar, oare, nu-L mâniem pe El, încă și mai mult?

Că, spune-mi mie, dacă ai fi adus la altar un cal mort, trăgându-l din răspântiile drumului, oare nu toți te-ar fi gonit pe tine, ca pe un spurcat și un ieșit din minte? Deci, de ce nu te-aș mustra? Că, dacă este adunătură din jafuri, nu este numai precum calul cel mort, ci cu mult mai rău. Și tu același lucru faci, când, prin cuvintele tale, făgăduiești lui Dumnezeu că te vei depărta de rele, iar, prin obiceiurile cele rele, ajutorezi din jafuri pe cei ce n-au și, așa, îți aduci jertfa ta la altar. Dar acum, nu este numai aceasta singura greșeală, ci și una mai cumplită decât aceea, că necinstești, adică, sufletele sfinților. Că altarul, masa aceasta, este de piatră sau de lemn, și se sfințește și se curățește, iar acele suflete pe Însuși Hristos Îl poartă și tu îndrăznești a trimite acolo, în ele, o necurăție ca aceasta. Dar el zice, că nu dă ajutor din avuția aceea, ci din altă avere curată. De râs sunt aceste cuvinte și glume. Oare nu știi că dacă întru averea ta cea multă vei cădea și averea nedreaptă, aceasta pe toată o necinstește. Precum și într-un izvor curat cineva aruncând gunoaie, tot izvorul îl face necurat, așa și lăcomia, intrând în bogăție o strică pe ea. Pentru că, iată, s-a zis: „Din această pricină mai bine este a nu milui”. De vreme ce și Cain mai bine era să nu fi adus jertfă nicidecum, decât aducând jertfă proastă, să mânie pe Dumnezeu.

Iar cel ce ajută, din cele străine, cum nu-l va mânia pe Domnul? Că zice Dumnezeu: „Jefuirea altuia este jefuirea Mea, iar nu din averea ta. Acela este stăpânul averii aceleia, chiar dacă de mii de ori o vei ține tu pe ea. Eu ți-am poruncit, zice Domnul, să nu jefuiești, iar tu cu jafuri Mă cinstești”. Și oare nu-ți va zice ție: „Tu gândești fărădelegea, că Eu sunt asemenea ție. Mustra-te-voi și-ți voi pune înaintea feții tale păcatele tale”. Să ne depărtăm deci, de cele nedrepte și cele drepte să le facem, pentru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin de Tours, făcătorul de minuni, episcopul Franciei (Franţa)

Acest Martin era pe vremea împăratului Traian în Roma, comis cu rangul; şi aşezându-se voievod de împăratul, a fost trimis la război împotriva barbarilor, unde văzând mulţimea vrăjmaşilor s-a temut, precum se cădea a se teme. Însă luând îndrăzneală dintr-o dumnezeiască vedenie, ce i s-a arătat lui în vis, i-a făgăduit că va birui pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, dând război, i-a biruit pe ei; pentru care biruinţă, a luat de la împăratul mare mulţumită şi cinste. Însă sfântul mulţumea mai mult împăratului cerului, Domnului, fiindcă-i dăruise lui biruinţă peste toată nădejdea, pentru o mică facere de bine ce făcuse. Căci mai înainte de începerea războiului, veni la el un sărac tânguindu-şi nevoia şi cerând milostenie; iar sfântul, milostivindu-se asupra întâmplării lui, a rupt o bucată din hlamida sa şi l-a îmbrăcat pe el, asemenea l-a şi hrănit pe el, căci era flămând, şi l-a adăpat fiind însetat. Drept aceea i s-a arătat că a văzut pe Domnul în visul său, în faţă stând şi zicându-i: „Fiindcă M-ai hrănit găsindu-Mă flămând, şi M-ai adăpat, însetat fiind, şi, gol fiind, M-ai îmbrăcat, pentru aceasta voi fi cu tine şi te voi întări şi-ţi voi dărui biruinţa asupra vrăjmaşilor”. Atunci sfântul, mulţumind lui Dumnezeu, s-a lepădat de lume şi de ale lumii, şi a ales mai mult petrecerea monahicească. Şi după ce s-a îndeletnicit în sihăstrie şapte ani şi s-a deprins în dumnezeieştile Scripturi, atunci a fost hirotonit episcop al cetăţii Constantinei, care se afla în Galia, şi care acum se numeşte Francia. Acesta cu harul lui Hristos a înviat morţi, a omorât balauri, şi alte încă multe minuni făcând, în pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Ahia

Acesta era din Silom, din cetatea lui Eli, preotul, unde a fost mai înainte cortul lui Moise. Acesta a proorocit despre Solomon că va greşi Domnului, şi că femeile îl vor depărta de Dumnezeu. Şi a mustrat pe Ieroboam, pentru că se purta cu vicleşug cu Domnul. A văzut şi o pereche de boi călcând în templu şi alergând asupra preoţilor, care templu a fost dărâmat, când au năvălit babilonienii, iar sfântul, răposând cu pace, a fost îngropat aproape de copacul Silomului.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin, episcopul Tarachinului.

Acesta era din Saboria Tafoniei, strălucit cu neamul şi mare fiind socotit de către iliri. Şi fiind împodobit cu vrednicii apostoleşti, a fost vrăjmăşit de arieni. Şi în multe rânduri fiind bătut de ei, înaintea poporului, a fost izgonit. După care, mergând la Mediolan, a pătimit asemenea de la episcopul de acolo Auxentie, arian şi el fiind. Deci fiind silit fericitul, a fugit şi s-a dus la ostrovul (insula) Talarie cel pustiu şi nelocuit, care este aproape de marea Tirinichiei, şi acolo liniştindu-se, se hrănea numai cu rădăcini de verdeţuri, iar mai pe urmă a fost făcut episcop al bisericii din Tarachin. Şi atâta a strălucit şi a sporit fericitul în iubirea de săraci, încât mai întâi a împărţit toată averea sa săracilor, apoi, dacă se întâmpla să poarte numai o singură haină şi vedea vreun sărac că tremura de frig, tăia haina aceea de la genunchi şi o da săracului. Acest sfânt, văzând odată un mort pe care-l ducea la îngropare, şi pe un năpăstuitor că nu îngăduia să fie îngropat, spunând că este dator cu atâţia bani, a înviat pe mortul acela, iar pe năpăstuitor dovedindu-l mincinos a poruncit să moară în locul celui mort. Deci în acest chip vieţuind, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antonie şi cei împreună cu dânsul Zevina, Ghermanos, Nichifor şi Marato fecioara.

Aceştia erau pe vremea lui Maximian, dintre care Antonie era bătrân cu vârsta; iar Nichifor şi Zevina şi Ghermanos, tineri încă şi în floare. Fiind prinşi în Cezareea, şi mărturisind pe Hristos în privelişte, li s-au tăiat capetele de sabie. Iar Marato fecioara, din Schitopoli fiind, şi prin toată cetatea fiind purtată goală, a fost aruncată în foc şi s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Nil izvorâtorul de mir, care s-a nevoit în munţii de pe lângă Marea Lavra din Muntele Athos, şi s-a săvârşit în pace.

Nil AthonitulSfântul Nil, Izvorâtorul de Mir, din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru, dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit ierodiacon şi mai târziu ieromonah.

Râvna pentru mai aspre nevoinţe monastice i-a călăuzit pe unchi şi nepot spre Muntele  Athos, unde Macarie şi Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil arzînd de zel pentru nevoinţele duhovniceşti mult mai aspre s-a retras într-un loc aproape inacesibil pentru orice fiinţă vie. La plecarea sa la Domnul în 1651, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creştinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ţinuturi estice.

Sfântul Nil lăsat în urmă o profeţie uimitor de corectă referitoare la care va fi starea Bisericii în mijlocul sec. al XX-lea şi la felul cum vor fi oamenii atunci. Printre invenţiile pe care le-a profeţit sunt telefonul, avionul şi submarinul. El a mai atras atenţia şi asupra faptului că mintea omului va fi întunecată de patimile trupului iar „necinstea şi fărădelegea vor prinde putere”. Bărbaţii nu se vor mai distinge de femei din cauza „lipsei smereniei în îmbrăcăminte şi purtarea părului”. Sfântul Nil a plâns pentru păstorii creştini care vor deveni oameni vanitoşi iar tradiţia şi morala bisericii se vor schimba. Vor rămâne puţini oameni evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu şi cei mai mulţi se vor abate de la calea cea dreaptă neavînd povăţuitori.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Arsachie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Leon, patriarhul Constantinopolei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Sava Nigdeli care în Constantinopol a mărturisit, iar în Cuciuc-Caraman a fost îngropat, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Constantinopolitul, care în Constantinopol a mărturisit, la anul 1732.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

.