Multe mame zămislesc fii, dar puține sunt acelea a căror zămislire o mărește și o prăznuiește Biserica lui Dumnezeu. În vremea Noului Testament, numai trei mame s-au găsit zămislind în pântece, prin darul lui Dumnezeu, cu mărire și cu minune. Acestea au fost: Sfânta și dreapta Ana, apoi Sfânta Elisabeta și, în sfârșit, Preasfânta și Preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu, Elisabeta, pe Înaintemergătorul Ioan, iar Fecioara Maria pe Hristos, Mântuitorul lumii. Semnul lor este că toate aceste zămisliri s-au săvârșit prin vestitor ceresc, prin umbrirea Darului dumnezeiesc și prin învoirea mamelor ce zămisleau cu vestitorul tainei.

Iar zămislirea Sfântului Botezător Ioan, ce prăznuim astăzi, așa a fost: În vremea când Irod era rege al iudeilor, a intrat Sfântul Arhanghel Gavriil în altar, la preotul Zaharia, care slujea atunci în rânduiala săptămânii sale și i-a vorbit astfel: „Nu te teme, Zaharia, că s-a auzit rugăciunea ta și femeia ta, cea bătrână și stearpă, va naște un fiu și-l vei numi Ioan și mulți se vor bucura de nașterea lui”. A răspuns Zaharia: „Străine și neașteptate lucruri îmi vestești mie. Dar a naște fii, la bătrâneți sterpe, au nu este un lucru împotriva firii?” Și a răspuns îngerul: „De la început te găsesc pe tine cu puțină credință, Zaharia. Dar, măcar că este potrivnic firii, lucrul ce ți-am spus este cu  putință la Dumnezeu, că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință, că Dumnezeu poate și din pietre să ridice fiii lui Avraam; deci și femeii tale Dumnezeu îi dă putere să nască fiu la bătrânețe și stârpiciunea ei, ca cela ce va să se nască ție fiu, este mare înaintea Domnului”. Răspuns-a Zaharia: „Nu îndrăznesc a grăi cuvinte potrivnice la cuvintele tale cele îngerești, însă te întreb, pentru ce fiul ce se va naște va fi mare?” Răspuns-a îngerul: „Va fi mare înaintea Domnului, nu că va întrece pe Ieremia, ci ca acesta, adică Ioan, se va umple mult mai mult de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicii sale. Ieremia numai a proorocit despre Mesia, dar Ioan este rânduit să-și pună mâna pe Mesia și să-L boteze și așa va întrece pe toți cu mărimea slujirii sale. Și nu numai cu cuvântul va propovădui, ci și cu degetul său va arăta popoarelor pe Mielușelul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. Iată pentru care pricină Ioan va fi mai mare decât toți cei ce se nasc din femei. Drept aceea, el este plinirea tuturor proorocilor”. Grăit-a Zaharia: Bună și de bucurie este vestirea ta, înger al lui Dumnezeu. Deci, rogu-te, după ce voi cunoaște cele vestite de tine?” Răspuns-a îngerul: „Au încă te îndoiești și nu crezi cuvintele mele? Au oare sunt trimis de Dumnezeu ca să-ți spun minciuni? Cercetează și vezi că, iată, s-a apropiat venirea Celui ce mântuiește pe Israel, că va merge înaintea Lui trimisul înger în trup, care-i fiul tău, cel ce va găti calea lui Mesia, cu puterea și cu duhul lui Ilie. Dar, de vreme ce n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor, iată vei fi mut până în ziua când vor fi toate acestea”. Și îndată limba lui Zaharia s-a legat, nerodirea Elisabetei s-a dezlegat, iar îngerul s-a dus înaintea Atotțiitorului Dumnezeu.

Și așa a luat început în lume vestea cea bună a zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul, glasul înainte-mergător al mântuirii noastre. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru aceastã zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Raida, fecioara (†308)

Aceasta s-a născut în Egipt, la locul ce se cheamă Tama, fiind fiica unui preot Petru, și a îmbrăcat haina monahicească fiind ea de doisprezece ani. Deci, pogorându-se, odată, împreună cu alte femei fecioare la fântână, ca să-și scoată apa și, văzând multe fecioare, femei și mulțime de bărbați, preoți și diaconi și călugări, pe care îi prinsese dregătorul Lucian și-i ducea legați pe o corabie și aflând că sunt legați pentru Hristos, îmbărbătându-se, a intrat și ea între dânșii, rugându-se de cel care era mai mare, să fie și ea cu aceia. Iar el o învăța să aleagă ce este mai bine, să nu pătimească chinuri și nici să moară cu cei legați. Deci ea, nevrând, a stat dimpotrivă înaintea dregătorului, batjocorind idolii lui și mustrându-l de la obraz, pentru că își bătea joc de credința creștinilor. Deci, după multe chinuri, i-au tăiat capul.

Întru aceastã zi, istorisire din Limonar, despre un stareț, care a viețuit în peștera Botezătorului
 

Era un oarecare stareț, viețuind în mănăstirea lui ava Eustorghie, cu numele Ioan. Pe acesta, cel între sfinți Ilie, patriarhul Ierusalimului, a voit a-l pune egumen întru aceeași mănăstire. Iar acela nu voia, zicând: „Voi merge în muntele Sinai pentru rugăciune.” Dar patriarhul îl silea pe el cu multe cuvinte ca să rămână și după ce n-a putut nicidecum să-l înduplece, mai pe urmă l-a slobozit, făgăduind el că, după întoarcere, va primi egumenia. Și așa, sărutând pe patriarh, a ieșit în pustie, să meargă la muntele Sinai, luând cu sine și pe ucenicul său. Deci, trecând el râul iordanului și depărtându-se cam o milă, iată l-au cuprins pe stareț frigurile și atât s-au întărit, cât nu putea merge mai departe și, aflând o peșteră mică, a intrat într-însa ca să se odihnească puțin. Și în așa fel era ținut de friguri starețul, încât nu putea nici a se mișca; și a petrecut așa trei zile. Iar în noaptea următoare a văzut pe cineva, stând înaintea lui și zicându-i: „Spune-mi bătrânule, unde vrei să mergi?” I-a răspuns lui bătrânul: „În muntele Sinai”. Și i-a zis lui: „Să nu te duci de aici”. Și, neputând a-l opri pe el, s-a dus de la dânsul. Și petrecea starețul aprins și mai mult de foc. Iar întru a doua noapte, tot acela a stat înaintea starețului, în același chip, și a zis: „Pentru ce bătrânule, te necăjești? Ascultă-mă pe mine, nu te duce aiurea, ci rămâi aici”. I-a grăit starețul: „Tu cine ești?” I-a răspuns lui cel ce se arătase: „Eu sunt Ioan Botezatorul și pentru aceea zic ție, să nu te duci de aici nicăieri, că această peșteră mică este mai mare decât muntele Sinai, că în aceasta a intrat de mai multe ori Domnul nostru Iisus Hristos, cercetându-mă pe mine. Făgăduiește-mi că vei viețui aici și eu îndată sănătos te voi face”.

Aceasta auzind, starețul, cu bucurie, s-a făgăduit a petrece în peșteră și, vindecându-se îndată, a petrecut acolo toate zilele vieții sale. Iar peștera aceea starețul a făcut-o Biserică și a adunat frați. Și se numea locul acela Sapsas.

Întru această zi, cuvânt despre un preot care, botezând femei, se tulbura

Un oarecare monah, dintr-o mănăstire de obște, cu numele Conon, era și preot cu dregătoria, rânduit spre botezul celor ce veneau la dânsul. Însă, când ungea femei cu Sfântul Mir, se smintea. Și pentru aceasta, voia să plece din viața de obște. Deci, când voia a se duce, a venit la dânsul Sfântul Ioan Botezătorul, zicându-i: „Nu te duce, că te voi ușura de războiul acela”.

Și a venit odată o fecioară persană să se boteze; și era foarte îmbunătățită, dar atât de frumoasă încât preotul nu putea să-i ungă picioarele ei cu Sfântul Mir, așteptând ea o zi acolo. Și, auzind de dânsa arhiepiscopul s-a minunat de neamul ei cel bun și voia s-o ia ca diaconiță, dar acest lucru nu l-a voit fecioara. Iar preotul Conon și-a luat hainele sale și s-a dus, zicând: „De acum nu voi mai rămâne în locul acesta”.

După ce s-a suit la munte, îndată l-a întâmpinat pe el Sfântul Ioan Botezătorul și cu glas liniștitor i-a zis: „Întoarce-te, preote, la mănăstirea ta, că iată te voi ușura pe tine de război”. Atunci, preotul Conon a zis către dânsul: „Să mă crezi pe mine, Sfinte, că nu mă voi întoarce. Că de multe ori ai făgăduit că mă vei ușura, și n-ai făcut aceasta”. Deci, luându-l pe el Sfântul Ioan, l-a pus de și-a desfăcut hainele sale și cu semnul crucii l-a însemnat pe pieptul lui și i-a zis: „Să mă crezi pe mine, preote, că voiam ca să ai plată tu pentru războiul acesta, dar de vreme ce tu nu voiești, iată că te-am ușurat de război, însă plată de acum nu vei avea din lupta aceasta”. Și s-a întors preotul la mănăstire.

Iar ca mâine, botezând, a uns pe persană nicidecum simțind că este femeie cu firea. Deci, a mai făcut și alți doisprezece ani, botezând și ungând, nici gând având pentru femei. Și așa s-a mutat cu pace. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.

 

 

 

 

 

 

.