Locul de naștere al Sfântului Calistrat a fost Cartagina, din Africa, iar cu slujba ostășească era la Roma, în zilele împăratului Dioclețian (284-305) și ținea de tabăra căruntului dregător Persentin.

Deci, pe când era el cu toată tabăra lui la Roma, s-a făcut cunoscută creștineasca lui dreaptă credință și, fiind prins de Persentin și mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, a fost bătut cumplit, de curgea sângele din rănile lui, ca pârâul. A fost, apoi, târât cu trupul gol pe un loc cu hârburi ascuțite, și, băgându-l într-un sac, slujitorii l-au aruncat în mare, dar, rupându-se sacul, Sfântul a ieșit sănătos din valurile apei. Și, văzând această minune, cei patruzeci și cinci de slujitori care-l bătuseră au crezut în Hristos. Și Persentin dregătorul a pus de i-a bătut si pe aceștia și i-a băgat împreună cu Calistrat în temniță. Și-i învăța Sfântul Calistrat în temniță, pe toți, despre Judecată, despre Înviere și despre suflet și celelalte dogme (veșnic valabile) ale credinței.

Iar când i-a scos din temniță și-i ducea pe toți din nou la judecată, trecând ei pe lângă un templu păgân și făcând rugăciune, toți idolii din templu au căzut la pământ, sfărâmându-se ca de un cutremur. Cei de față, 184 de slujitori, văzând aceasta, au crezut și au mărturisit și ei pe Hristos. Deci, tuturor acestora, împreună cu Sfântul Calistrat, li s-au tăiat capetele, în ziua de 27 septembrie. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Evagrie, despre faptul de a nu judeca pe aproapele

        Vezi vreun păcat mai greu, decât a judeca pe aproapele? Ce, dar, este mai greu decât acela? Că așa îl urăște Dumnezeu și se întoarce de la unul ca acela, precum urăște cineva pe un vrăjmaș al său. Deci, oare, nu suntem datori a ne cutremura și a ne teme? Că știți ce s-a întâmplat starețului aceluia care, auzind de un frate de căzuse în desfrânare, zisese: „O, rău a făcut!”. Oare, nu știți cât de înfricoșător grăiește de dânsul în Pateric? Că a adus Îngerul sufletul fratelui ce greșise și i-a zis lui: „Vezi, cel pe care l-ai osândit, a adormit. Deci, unde poruncești ca să-l pun? Întru împărăție sau la osândă?” Și, iarăși, a zis îngerul către starețul acela: „De vreme ce tu ești judecător drepților și păcătoților, spune, ce poruncești pentru acest smerit suflet? Oare, îl vei milui pe el sau chinurilor îl vei da?” Și așa, acel stareț se minuna și se înspăimânta de o hotărâre îngerească, precum aceea. Și și-a petrecut cu suspinuri și cu lacrimi cealaltă vreme a vieții sale și se ruga lui Dumnezeu cu mulțime de osteneli, ca să-l miluiască pentru păcatul acela. Și a căzut el cu fața sa la picioarele Sfântului Înger și a luat iertăciune. Și, iarăși, i-a zis lui Îngerul: „Iată, ți-a arătat ție Dumnezeu ce este mai greu, adică, aceasta de a judeca pe fratele tău și niciodată, iarăși, să nu faci lucrul acesta. Iată, de acum iertat ești.”

Și dintr-această vreme, niciodată nu a încetat sufletul bătrânului dintr-un plâns ca acela, până ce a murit. Apoi, ce vom lua noi, osândind pe aproapele? Ce, ni se cade nouă, fiecăruia, fraților, a lua aminte de la noi înșine pentru ale noastre păcate. Că, lui Dumnezeu unuia este cu putință a îndrepta sau a osândi, Celui ce știe așezarea fiecăruia și puterea, precum Acela singur știe. Că în alt fel judecă pe episcop, într-alt fel pe domn și pe boier, în alt fel judecă pe egumen și în alt fel pe ucenic, în alt fel pe bătrân și în alt fel pe tânăr, în alt fel pe bolnav și în alt fel pe cel sănătos. Și cine va putea să știe acele judecăți ale Lui, fără numai El singur, Cel ce a făcut toate și știe toate?

 

Întru această zi, cuvânt de învățătură al lui Grigorie monahul: să nu ne lenevim la a noastră mântuire

Nu este de cuviință, fraților, să ne lenevim la a noastră mântuire, nici să trecem cu vederea vremea cea dată nouă spre pocăință, pe care, iarăși, a o mai dobândi, nu vom putea. Că foarte de primejdie lucru este, celor ce nu se pocăiesc acum și aici. Să ne pocăim, drept aceea, de păcatele noastre, până ce nu ne ajunge pe noi moartea. Că de acolo nu ne vom putea întoarce, de vreme ce nu este întoarcere de acolo, ci vom merge în pământul cel întunecat al întunericului celui veșnic, unde nu este lumină, nici viață pentru păcătoși. Drept aceea, acum să ne pocăim, o, fraților, ca pe Dumnezeu milostiv să-L facem către noi înșine și, să-I plăcem Lui prin fapte bune, prin post și rugăciune, prin milostenie și prin smerenie, prin curăție și prin iubirea de frați și prin pocăință, neîndeletnicindu-ne cu deșertăciunile veacului acestuia. Să ne lepădăm de răutățile lumești, să nu ne îmbrăcăm, iarăși, cu patimile trupești, cu nesațiul și cu beția și cu pofta desfrânării, stricându-ne sufletul și trupul. Că puțină este vremea noastră aici. Pentru aceasta, să ne grijim de sufletele noastre și să căutăm mântuirea noastră, să ne ostenim spre Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Și nu, adică, astăzi să ne pocăim și să ne smerim, iar mâine să facem mai rele fapte. Că cel ce se pocăiește de păcatele sale și, apoi, iarăși le face, ce sporește în pocăința sa, întorcându-se de la dreptate la păcat? Sau cum va fi auzită rugăciunea lui înaintea lui Dumnezeu? Că Dumnezeu gătește asupra lui mânia Sa. Pentru că, precum multă este mila Lui, așa sunt multe și certările Lui și pe fiecare, după faptele lui, îl judecă și fiecare, după faptele sale, află. Fericit este omul cel ce poate face păcatul și nu-l face. Și amar de inima care cugetă în două părți și de păcatul care umblă în două căi. Că Domnul pe cei cu un gând îi sălășluiește în casa Sa.

 

 

 

.