N-AM SĂ TAC ! – de Eliana Popa

N-am să tac când strigă-n mine toți eroii noștri morți
La Posada și Rovine …Horea, Closca trași pe roți
Ei au fost zdrobiți cu roata și uciși pe Dealul Furcii
Au gustat și ei calvarul ca Hristos pe drumul Crucii !

Strigă Iancu de la Țebea, strigă Ștefan de la Putna
Basarabii, Brâncovenii ce-au luptat cu semiluna
Glasul lor ne mustră aspru c-am pierdut a lor lumină
Ne-am vândut ușor și ieftin la o liotă străină !

Strigă iar Mihai Viteazul prin a vremilor genune
,, – Ai o viață și o cinste ! Hai, deșteaptă-te române !
Ai o Lege și-o credință, ai un neam de mucenici
Care-au stat aici de veacuri și-au gonit pe venetici !”

N-am să tac chiar dacă vouă, iudelor, nu vă convine !
Nu mai vrem în țara asta un politic de rușine !
Vrem să vă opriți odată din furat și din trădare
Vrem respect și demnitate! Vrem o Românie Mare !

Nu mai vrem la cârma țării saduchei și lifte rele
Vrem un Ștefan să ne poarte spre izbândă și Înviere
Vrem un Țepeș să ne facă din lemn, troițe la porți
Și vreo câteva țepușe pentru trădători și hoți !

Vrem un vrednic Brâncoveanu ținând straja la hotare,
Să ne mâne și la luptă, să ne poarte la altare !
Să ne-arate cum, noi, astăzi, rău ne-am pervertit ființa
Cum scuipăm pe jertfa lor și cum ne-am pierdut credința !

Azi ne mustră Constantin, fiii lui pe fii noștri
Strigă-n ceruri din soboare: ”- Sunt nevrednici fiii voștri !”
Mateiaș în rând cu frații parcă și-astăzi ne șoptește
Cu glăsciorul de copil: ”- Vreau să mor creștin ! Lovește!”

Ne vreți stinsă-n noi lumina, ne vreți oase sub pământ
Dar vom străluci mai tare luminând din cerul sfânt !
Și cuvântul cel lăsăm noi, creștinii și poeții
E sămânța ce rodește peste vremuri spicul vieții !