Se pare că gruparea adepților lui Mihai Silviu Chirila dau înapoi și își revizuiesc “învățătura”. Bineînțeles nu vor da nicio explicație pentru asemenea contradicții flagrante.
Pe site-ul ortodoxinfo , pe 1 feb 2018 afirmă:

În oct 2017, Grigorie Sanda , în articolul “Pătășia (comuniunea) cu erezia(cu eretcii) și alte explicații” afirma cu totul altceva:
Ce altceva ar putea transmite o asemenea “teologie” inventată de mintea umană, decât confuzie și sminteală? Iată că încep să iasă la iveală fanteziile promovate de acești smintitori de oameni!
Evident “chiriliștii” vor trece foarte ușor peste aceste “mici” neînțelegeri. Din nefericire pentru ei, la Sfinții Părinți nu am întâlnit asemenea inadvertențe. Unul spune ceva și altul pe invers. Mai precis Mihai Chirilă trece peste preoția p Grigorie și îl contrazice. În final, are prioritate șeful de grupare, adică ierom Grigorie, în mod umil, își va însuși punctul de vedere al boss-ului Mihai Silviu Chirilă. Adică ieromonahul se ia după mirean! Se naște întrebarea: oare Mihai Chirilă se implică și în sfaturile pe care p Grigorie le transmite celor pe care îi spovedește? Uite așa , încet-încet ajung unii mireni să se spovedească de fapt la un alt mirean Mihai Chirilă… care se pare că este preotul din umbră…
Probabil vor găsi o scuză gen “a fost o eroare de comunicare” sau ceva asemănător.
Fraților , mai înainte de a ieși pe piață cu un “nou produs” trebuie să-l testați în prealabil, să treacă de controlul calității! Știm că sunteți în mare grabă de a produce și de a cristaliza o nouă religie (Sfinții Părinți o numeau inovație) , deoarece Mihai Chirilă a rămas fără adepți, însă cum procedați voi acum e pe față! Ce să mai înțeleagă adepții voștri din aceste contradicții flagrante?
Textele integrale ale confuziilor de mai sus :
- ortodoxinfo.ro-Ieromonah Grigorie Sanda Părtăşia comuniunea cu erezia cu ereticii şi alte explicaţii
- ortodoxinfo.ro-VIDEO Sinaxa de la Roman sau mai bine zis conferința monahului Sava Lavriotul
____________
Sursa – http://ortodoxos.ro/2018/02/01/neoecumenistii-dau-inapoi-contrazicandu-se-reciproc/
