Sunt profund înfuriat, indignat, revoltat și întristat!

Sunt înfuriat pe nepăsarea cu care acceptăm de 30 de ani să ne afundăm absolut sinucigaș (nu încet și sigur, ci sigur și tot mai rapid) în ceva infinit mai grav decât moartea fizică – în moartea sufletească…

NEPĂSAREA în general, și cea față de Dumnezeu în special, în formă continuată, de la un moment dat, ne transformă pe nesimțite, nu într-un cadavru din punct de vedere duhovnicesc, ci în cea mai gravă formă și stadiu al păcatului – respectiv satanolatria, adorarea satanei, adică într-un monstru tot mai asemănător cu persoana adorată…

N-am să dau vina pe cei care s-au îngrijit și se-ngrijesc frenetic, pasional, total lipsiți de discernământ și deci de libertate, să cultive acest venin satanic, această boală ce-a ajuns deja, vai, în metastază generalizată, la nivelul întregii lumi, inclusiv în România, în toate domeniile, structurile și pe toate planurile…

Ieri, la intrarea principală a celui mai mare magazin Kaufland din România (sediul central din B-dul Barbu Văcărescu 120-144 București – unde merg destul de des pentru a-mi cumpăra cele necesare întrucât locuiesc în apropiere), am văzut tronând la loc de cinste, așezată într-o poziție astfel încât să fie cât mai greu să nu o remarci, o figură, o statuie neagră din Lego ce reprezintă personajul malefic Darth Vader din cel mai mediatizat film cinematografic al tuturor timpurilor (”Star Wars” – în traducere – ”Războiul Stelelor”), ținând în mână, pe post de sabie, nimic altceva decât o evidentă cruce întoarsă – cel mai satanist simbol din câte există…

Inițial am crezut că nu văd bine. Apoi am constatat cu stupoare că toți cei care trecau pe lângă ea, ori o ignorau întrucât, grăbiți efectiv nu o vedeau, ori o remarcau cu bucurie, o simpatizau, o pozau, o apreciau ! ! ! !…..

Indignat pe părinții care inconștienți, cu veselie își încurajau proprii copii să facă poze cu această uriașă blasfemie, le-am explicat ce reprezintă acest mesaj subliminal, reacția acestora fiind de negare, de supărare pe atitudinea mea ”îndrăzneață”, ”exagerată”, în timp ce copiii nu știau pe cine să creadă…

Revoltat pe atitudinea total lipsită de respect a conducerii acestui magazin prin afișarea acestei figurine din lego, a acestei ofense, acestei blasfemii la adresa celui mai Sfânt simbol creștin, am cerut imediat să vorbesc cu directorul, însă, fiind destul de târziu (era aproape ora 21.00), a venit doar adjuncta acestuia, care, foarte relaxată, mi-a spus că ea nu are nici o vină, că nu poate face nimic altceva decât să-i comunice directorului a 2-a zi despre nemulțumirea mea.

Astăzi dimineață (marți 12 noiembrie), m-am dus special să vorbesc cu directorul general – Ștefan Puișanu (dacă am reținut bine numele de familie). Și acesta, extrem de relaxat, după ce a înțeles motivul pentru care sunt furios, mi-a explicat că ceea ce eu consider a fi Sfînta Cruce întoarsă, în viziunea lui nu este altceva decât o sabie, că nu poate lua această figură-statuie din Lego de acolo, întrucât compania Kaufland are un contract de publicitate semnat cu firma Lego care-l obligă să o afișeze acolo (mi-a dat de înțeles că ar fi și alte asemenea figuri-statuie afișate în alte magazine Kaufland), și că ”spațiul în care este aceasta așezată nu este unul public, ci privat” – motiv pentru care nu-mi dă dreptul să fiu nemulțumit de organizarea lor internă, și că el nu consideră că prin postarea acestei figuri din plastic acolo ar fi ofensat cu ceva pe cineva…

 

Prin urmare, am inițiat o petiție online pe care o pot semna toți ortodocșii care nu acceptă ca această blasfemie să mai continue, la:

Cei care nu acceptă afișarea publică și blasfemiatoare la adresa Sfintei Cruci (crucea întoarsă ca simbol satanist) în magazinele Kaufland printr-o figură din plastic Lego, să semneze aici.
https://www.petitieonline.com/cei_care_nu_accept_afiarea_public_i_blasfemiatoare_la_adresa_sfintei_cruci_crucea_intoars_ca_simbol_satanist_in_magazinele_kaufland_printr-o_figur_din_plastic_lego_s_semneze_aici

 

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

Nevrednic

Cristian Nicolae Bucuroiu

PS: În fond, nu e de mirare că vin astfel de valuri blasfemiatoare, din ce în ce mai intruzive în viața fiecăruia, atâta timp cât (aproape) toți politicienii români sunt încântați de faptul că România este de atâția ani membră NATO. Iată simbolul NATO: ….

IMPORTANT!

În prima pagină a sitului romanortodox.info deasupra secțiunii ”ULTIMELE ARTICOLE” (sus în dreapta) se află o fereastră mică (un dreptunghi) în care scrie: ”CĂUTARE”. Tastând acolo un cuvânt sau o anumită expresie, veți găsi articole în care apare acel cuvânt sau expresie.

Să ne fie tuturor DE MULT FOLOS SUFLETESC !

Doamne ajută !