„În 1871, în timpul unei epidemii cumplite de holeră, una din bisericile din suburbiile Moscovei a pierdut pe preotul diacon I.S., fratele meu. Deși era tânăr și puternic, în doar câteva ore de la debutul bolii zăcea deja în sicriu. L-am iubit foarte mult și pierderea lui a fost o mare durere pentru mine. Mâhnirea mea s-a transformat într-un sentiment de disperare care mă părăsea doar în timpul somnului și al rugăciunii.

Mă rugam din toată inima mea pentru sufletul său. Am fost îndemnat să fac acest lucru nu numai de dragostea mea pentru răposatul meu frate, ci și de faptul că am realizat că ultima lui mărturisire a fost incompletă, deoarece a fost făcută în timpul cumplitelor și dureroaselor crampe de holeră.

Curând după ce a murit mi-a apărut într-un vis. Părea să fie în viață, dar mi-am dat seama că acum el aparținea unei alte lumi. Am început să vorbesc cu el despre vămile văzduhului. „Presupun că acum treci prin vămi?”, l-am întrebat. „Da”, a răspuns el. „Spune-mi cum le treci?” „Cu mare greutate! Și motivul este acesta- am aflat că diavolii au notat în scriptele lor toate păcatele pe care cineva le-a comis vreodată, chiar și acele gânduri de o clipă sunt înregistrate acolo- acele gânduri care apar involuntar și care apoi trec cu viteza fulgerului. Niciodată nu acordăm atenție unor astfel de gânduri, le uităm și niciodată nu ne pocăim pentru ele dar aceste păcate involuntare și trecătoare, de o clipă,ni se arată la trecerea prin vămi și sufletele însele își amintesc de ele și le recunosc ca fiind lucruri reale„.

La aceste cuvinte a scos de sub haine ceva ca o tăbliță, aparent din carton, un pic mai mare decât foaia de hârtie de scrisori, care părea acoperită cu semințe de mac negru. „Diavolii au avut 25 de astfel de tăblițe de acest fel în ceea ce mă privește”, a continuat el,” dar 7 din acestea au fost șterse ca urmare a spovedaniei dinaintea morții. 18 rămân încă”.Apoi l-am întrebat dacă celor plecați li se permită să se întoarcă și să vadă pe cine doresc. „Da, li se permite!”. ” În acest caz vino mai des la mine” dar el a dispărut imediat într-o gaură ce părea să se fi făcut în podea.

După această apariție a sa m-am rugat pentru el cu mai mult sârg dar el nu a mai venit la mine timp de câțiva ani. Când Domnul s-a milostivit să – mi dea harul preoției, m-am folosit de apropierea mai mare pe care o aveam de tronul lui Dumnezeu decât atunci când eram diacon și m-am rugat și mai fierbinte pentru sufletul iubitului meu frate.

În timpul celui de al cincilea an al preoției mele s-a arătat, dar nu mie, ci unei femei din parohia mea a cărei viață se remarca prin respectul ei față de adormiți și prin rugăciunile sale particulare stăruitoare pentru aceștia.Într-o dimineață, ea a trimis pe neașteptate pe cineva să mă roage să vin la ea și să vorbesc despre o chestiune foarte importantă. Ea a început astfel: „Ați avut, Părinte, vreodată un frate care aparținea clerului și a murit?” – „Da, am avut un frate care era diacon”, i-am răspuns. A început să descrie înfățișarea lui exterioară atât de precis, de parcă l-ar fi văzut în fața ei, apoi mi-a spus: „În noaptea trecută mi s-a arătat și mi-a spus:„ Spune-i fratelui meu că s-au șters încă cinci tăblițe. ”-„ Cine este fratele tău? ‘ Am întrebat. „Este preotul local.” – „Ce tăblițe sunt acestea pe care le menționezi?” – „El va ști la ce mă refer, dar nu uita să-i spui.” – „De ce nu i te arăți lui mai degrabă?” – „Lui îi voi apărea când toate tăblițele vor fi șterse ”, a spus el; și apoi a dispărut. Acesta este motivul pentru care am trimis după tine ”, a spus cucernica femeie. „Am vrut să aflu taina din spatele acestui vis. Este sau nu un vis adevărat? ”

I-am spus cum fratele meu mi-a apărut la scurt timp după moartea sa și ce mi-a spus el despre tăblițe. În acest moment(al discuției cu femeia credincioasă), am înțeles că apariția lui pentru mine nu era un rezultat al imaginației mele, așa cum am considerat-o înainte, ci un lucru plin de semnificație.

Am început să aștept să îmi apară iar, așa cum mi-a promis-o prin intermediul acestei femei.

Alți cinci ani mai târziu am primit vești despre a doua sa apariție aceleiași femei, prin care mi-a cerut să mă rog pentru el cel mai asiduu în Marea Joi. „Am nevoie de asta pentru păcatele mele”, a spus el. Desigur, i-am respectat și urmat cererea cu cel mai mare zel și am continuat să fac rugăciuni speciale pentru el în fiecare an în această mare zi ce ne amintește de instituirea jertfei nesângeroase a Domnului nostru Iisus Hristos, pentru păcatele noastre. Cererea lui a fost o datorie sfântă pentru mine.

Peste încă opt ani (adică, optsprezece ani în total după ce mi s-a arătat), fratele meu mi-a apărut în vis, așa cum promisese, și m-a informat despre eliberarea de păcatele sale(iertarea păcatelor sale). (Este remarcabil faptul că numărul de ani în care m-am rugat pentru el a fost același cu numărul de tăblițe de pe care înregistrările păcatelor nu fuseseră șterse.) De data aceasta apariția sa a fost foarte scurtă. Stăteam la biroul meu. Deodată, fratele meu a intrat din camera alăturată. Purta haina de diacon și părea să fie în viață. În timp ce trecea în spatele scaunului meu, el a spus clar: „Acum sunt liber” și a dispărut.

Oare această serie ordonată de apariții ale omului plecat din această lume nu servește ca o dovadă evidentă a unei legături care există între lumea de dincolo și cea de pe pământ? Aparițiile sale sunt în mod clar extraordinare. Aceasta ar trebuie să ne convingă pe cei ce încă trăim pe pământ că sufletele noastre nu încetează să existe după moarte și că după moarte ele trec într-o altă lume, una spirituală, unde vom trece prin chinuri și vom fi judecați chiar și pentru gândurile necurate și pentru cele mai mici păcate( aparent de mică importanță- păcate de o clipă), chiar și pentru acele gânduri ce trec rapid ca fulgerul, și că rugăciunile făcute pentru morți le sunt de ajutor pentru dobândirea iertării păcatelor lor și eliberarea din chinuri, mai ales dacă rugăciunile sunt făcute la jertfa cea fără de sânge(n.n. adică la Sfânta Liturghie)( Preotul I. Sharov- Gânduri ziditoare, 1898).” Text tradus și adaptat din cartea „Taine veșnice de dincolo de mormînt- Învățături ortodoxe despre existența lui Dumnezeu,nemurirea sufletului și viața dincolo de mormânt”, de Arhimandrit Pantelimon, Capitolul 23- „Două întâmplări minunate”.

Nota noastră- Din sfătuirea cu un Părinte ieromonah am aflat că aceste gânduri involuntare, ce trec ca fulgerul prin minte sunt doar un început de păcat dacă nu le dezvolți, nu te îndulcești cu ele, nu cochetezi cu ele, nu vorbești cu ele, dar chiar și așa ele trebuiesc mărturisite și trebuie să facem pocăință pentru ele pentru ca dușmanul omului să nu aibă pricină a ne osândi la vămi. Judecata noastră va fi extrem de minuțioasă și chinurile pentru păcatele nespovedite și neispășite, cumplite…Preotul diacon care murise cu gânduri nespovedite a fost slobozit din chinuri doar prin rugăciunile particulare ale fratelui său și ale altor creștini și prin rugăciunile Bisericii din cadrul Sfintelor Liturghii, după ce și-a făcut canonul în iad timp de 18 ani. Și asta doar pentru niște începuturi de păcat, pentru gândurile involuntare păcătoase! Să luăm aminte și să ne trezim din dulcele somn al păcatelor și din nepăsare !

***

Adăugăm spre zidirea sufletului cititorului și un text extras din lucrarea Părintelui Mitrofan (călugăr rus din secolul trecut), „Viață repausatilor noștri și viață noastră după moarte”.

Fie ca Dumnezeu să ne pomenească întru împărăția Lui, cu toți cei pe care- i purtăm în gânduri și în inimi, vii sau mutați de la noi!

CUM POT AJUTA CEI DE PE PĂMÂNT SUFLETELOR DIN LUMEA DE DINCOLO:

• Rugăciunea
• Mijlocirea Bisericii
• Milostenia

Rugăciunea pentru morți este un act de caritate și conține două virtuți:

1.rugăciunea în ea însăși, ca serviciu adus lui Dumnezeu; și

2.rezultatul rugăciunii, ca bine ce se face răposatului.

Rugăciunea pentru morți este în același timp o faptă de milostenie și o fapta de credință(…) A purta sarcina unul altuia înseamnă a avea un viu interes pentru soarta aproapelui.(…).Însusi Domnul a luat partea cea mai vie la soarta păcătoșilor, impovarandu – Se cu toate păcatele noastre și făcându- Se vinovat de toate greșelile noastre înaintea Părintelui Său ceresc; toate aceste greșeli le- a spălat cu sângele Sau și le- a șters prin moartea Sa.
Așadar, dacă Însuși Dumnezeu ia parte la soarta noastră, putem noi să nu ne interesăm de soarta aproapelui nostru, cerând pentru el mântuirea, putem noi să nu sacrificăm tot ce este în puterea noastră? Domnul nostru Iisus Hristos ne învață și ne- a arătat că nu sunt morți propriu- zis, că oamenii viețuiesc dincolo de mormânt. Viața creștină este întemeiată pe iubirea pe care suntem datori a o exprima nu numai prin cuvinte, ci și prin fapte. Apostolii au probat iubirea lor prin fapte: rugându – se pentru membrii Bisericii lui Hristos și purtând greutatea aproapelui. Biserica Ortodoxă se roagă pentru tot universul, pentru toți oamenii – vii sau morți – numai dacă ei sunt ortodocși și dacă au părăsit această Viațaîntru credință și nădejde. Nu e nevoie decât a crede în Dumnezeu pentru a fi convins de eficacitatea rugăciunilor pentru răposați.

De voi uita pe răposatul, de voi uita raporturile mele cu el, prin ce pot arăta că l- am iubit când era cu mine pe pământ? Dacă într- adevăr l- am iubit viu fiind, aș putea înceta să- l mai iubesc când va fi mort? O astfel de presupunere ar fi contrară bunului simț. La nevoie se cunosc adevăratele prietenii și putem noi să ne închipuim o trebuință mai mare decât aceea a sufletului nedesăvârșit, încărcat de păcate? Astfel se arată înalta îndatorire înaintea lui Dumnezeu și înaintea răposaților a celui ce se roagă pentru morți(…)

Nu știm și nu putem ști cine greșește și cine are dreptate înaintea lui Dumnezeu; numai El singur o știe. Noi nu știm decât un singur lucru: că toți oamenii sunt păcătoși. „Că nu este drept nici unul „, învață Cuvântul lui Dumnezeu (Rom. 3,10). „Nimeni nu e curat de păcate, măcar de- ar fi trăit o singură zi pe pământ” (Iov 14, 44). Noi știm bine că suntem zămisliți în păcat, ne naștem, viețuim în păcat și nu suntem curățiți pe deplin de păcat în clipa în care trecem în lumea de dincolo de mormânt. Nimic mai important nu le revine celor vii decât a urmă această porunca: „A iubi pe toți și a ne ruga pentru toți „.

Acel ce da Viațași iartă păcatele a zis: „Cereți și vi se va da, nu voiesc moartea păcătosului!”. El însuși ne- a învățat a ne ruga astfel: „Și ne iartă nouă greșalele noastre!”. Rugăciunea dată de Domnul slujește drept fundament la toate rugăciunile noastre, prin urmare, și la rugăciunea pentru morți, unde ne rugăm pentru mântuirea răposatului și cerem iertarea păcatelor sale.(…)

După rugăciune, al doilea mijloc de a interveni pentru răposați este milostenia pe care noi o facem în amintirea și în numele lor. A face milostenie este a ajuta cu bunuri pământești pe cei ce au nevoie de ele, pe săraci, adică pe frații noștri. Milostenia este de mare ajutor pentru odihna răposaților păcătoși.Tot ajutorul dat săracilor Iisus Hristos îl ia asupra Lui: „Pentru Mine ați făcut „, zicea El; prin urmare, El nu va vrea să rămână dator către aceia de la care a primit binefaceri. Un pahar de apă rece, cei doi bani ai văduvei – toate vor fi recompensate la timpul lor. Binefacerile făcute de cei vii în amintirea răposaților au aceiași semnificație ca și când aceste fapte ar fi fost făcute de răposații înșiși.

.
Învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur arată toată importantă milosteniei: „Nimic nu e mai puternic pentru a șterge păcatele decât milostenia; castitatea și postul nu fac bine decât celui ce le practică și aceste două virtuți nu ajută decât la propria sa mântuire. În timp ce milostenia se răspândește asupra tuturor și îmbrățișează pe toți membrii trupului lui Hristos.”. Astfel, în explicația sa la Evanghelia Sfântului Toma, Ioan Gură de Aur zicea: Voiești să cinstești pe răposatul tău? Cinstește – l prin milostenie și prin fapte de milostenie, căci numai milostenia scapă sufletele din chinurile veșnice. Vorbind de plânsul nestăpânit și de înmormântările pompoase ca de lucruri total nefolositoare răposaților (ca și viilor, de altfel), el zice: Milostenia, făcută în numele răposatului, este un mare ajutor pentru mântuirea sa. Îngropăciunile bogate arată nu iubirea pentru cel mort, ci vanitatea. De voiești să- l plângem cu adevărat pe răposat, îți voi arăta un alt fel de soi de înmormântare și te voi învăța să- l îmbraci cu haine ce se vor scula împreună cu el în ziua Judecății și-l vor slăvi; aceste haine sunt milosteniile ce vor învia odată cu el. Milostenia este o pecete cu care el e pecetluit și cu care va face să strălucească hainele sale, când va auzi cuvintele: „Flămând am fost și Mi- ați dat să mănânc.”. Acestea sunt lucrurile care îl vor face slăvit, care îl vor face luminos, care îndepărtează primejdia. Să îngropăm morții într- un chip folositor lor și nouă, întru slava lui Dumnezeu; să facem milostenie întru numele lor; să le dăm bune merinde pentru drum”.

Numărul mântuitilor și al osândiților este format din bogați și săraci, învățați și neștiutori de carte, domni și slujitori. Credința mântuiește și necredința pierde pentru totdeauna. Cel ce crede obține iertarea păcatelor sale pe pământ și dincolo de mormânt prin mijlocirea Bisericii și a rudelor; celui ce nu crede nu i se va ierta, după cuvintele lui Iisus Hristos, nici în lumea aceasta și nici în cealaltă. Noi trebuie să înțelegem prin aceasta nu credința pe care o au chiar și demonii, ci credința care se manifestă prin faptele de îndurare către Dumnezeu și către oameni.

Astfel, cuvintele: „Dumnezeu va da fiecăruia după faptele sale. „, „Ceea ce omul va fi semănat, va secera.”, și alte cuvinte de acest fel, se referă la A Doua Venire a lui Hristos, când va veni să judece viii și morții, căci atunci nici un ajutor nu va mai fi posibil și nici o rugăciune nu va mai fi primită, Când grozava zi a Judecății cea de pe urmă va sosi, timpul ce era dat omului pentru a lucra la mântuirea sa și la cea a aproapelui va fi consumat. Sfântul Ioan Damaschinul, legând expresiile de acest fel cu sfârșitul lumii, zice că: „Aceste cuvinte se vor îndeplini în adevăr pentru sufletele nepăsătoare de mântuirea lor. Unde se vor găsi atunci săracii? Unde se va căuta un preot? Nu mai e loc nici pentru rugăciune, nici pentru milostivire. Așadar, până când va sosi acea ora, să ne ajutăm unii pe alții și să aducem jertfă de milostenie Domnului Celui îndurat și milostiv.”.

***

Fie ca Dumnezeu să ne pomenească întru împărăția Lui, cu toți cei pe care- i purtăm în gânduri și în inimi, vii sau mutați de la noi!

_________

Sursa – O întâmplare minunată despre vămi și viața de dincolo. Să spovedim și să facem pocăință și pentru gândurile de o clipă! – Este mai târziu decât credeți! (wordpress.com)