”Să nu tăceți, să Îl strigați pe Hristos! Nu v-am spus să nu tacă gura voastră? Chiar dacă este gălăgie în jur, să chemați numele Lui – „Doamne Iisuse Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase…” – și este de ajuns. Nu e nevoie să Îi spunem „miluiește-mă, luminează-mă, înviază-mă”. Știe El ce să facă. Dar vrea să Îl strigăm. Să nu vă tacă gura, și astfel rugăciunea va intra înlăuntru vostru. Iar când va intra înlăuntrul vostru, să vedeți ce va fi! Va intra în voi Însuși Hristos! Numele lui Hristos nu este un cuvânt – este energie, este putere. Monah este cel care își păzește mintea. Dar nu poate omul să își păzească mintea prin puterile lui, după cum limpede ne spune Hristos: „Fără Mine nu puteți face nimic”. Iar dacă lucrurile stau așa, atunci să începem și noi: „Atotbunule, de vreme ce nu putem nimic fără Tine, vino! Doamne Iisuse Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase…” Chemarea lui Iisus este viața noastră, este meseria noastră, este lecția noastră, este obiectul nostru de studiu. De ea să ne ținem!”